Diverse

Ma relaxez... citind blog dupa blog. Unele foarte filozofice, altele pe o anumita tema. Am gasit un blog "Scrie corect". Mi-a placut la nebunie. Multe fete, scriu despre dragoste. Aici voiam sa ajung. Intotdeauna fetele isi doresc iubire, sa-l gaseasca pe el, care sa le aprecieze, sa le acorde atentie, siguranta, stabilitate. Uneori, ma regasesc in pustoaicele de azi, imi amintesc de pretentiile mele de atunci, de cand eram la varsta lor.

Imi amintesc si zambesc... cand cunosteam pe cineva, exersam semnatura cu numele lui. Iar cand nu imi placea, imi spuneam: "Lasa il voi schimba, sau imi voi pastra numele de fata". Ha ha ha. Solutii exista intotdeauna.

Doamne cat sunt de puerila uneori.

Mereu am avut pretentii. Dar, nu degeaba...

La coafor

Dai un ban dar stai in fata. Stiti expresia, nu? Sau, dai un ban, dar nu-l mai ai.

O buna prietena, ne cunoastem din liceu, are un salariu ce-i permite sa aibe fitze. Intr-o perioada am crezut ca disparitia dintre noi a ambilor parinti o face sa fie asa. Dar, nu este asta cauza. Asa e ea. Ii place sa epateze. Nu stiu cat reuseste, dar...alta e ideea acestui subiect. Coaforul, da?

Intr-o perioada, mergeam impreuna la un coafor de cartier, in zona Budapesta-Tineretului. La un moment dat, mi-a cerut sa ma interesez printre prietenele mele de un hair stylist. Am intrebat o alta prietena care, la ocazii speciale -nunti, botezuri- ea si prietenele ei aveau super coafuri- si am aflat un numar de telefon si un nume.

Pretul era de 4 ori mai mare fata de coaforul unde mergeam pana acum. Eu, una, nu-mi permit. Sunt mai zgarcita, recunosc.

Si-a facut programare cu doua saptamani inainte, i s-a cerut sa nu intarzie. Ok. Ajungem la 17.30 fix. Ora programarii. Se face sase. Nimic. La 18.30 o intreb: "Ar trebui sa plecam, nu?" Ne aude patronul si vine sa ne ofere ceva de baut. I-am zis ca ni s-a cerut sa fim punctuale si nu e corect. Ar trebui sa fie si ei punctuali si sa respecte ordinea programarilor, chiar daca se intarzie. Si-a cerut scuze, ne-a spus povesti despre afacerea lui, etc. I-am zis: "Noroc ca ne aflam in Postul Pastelui, altfel nu va iertam".

A fost o experienta pentru mine. Multi barbati care coafau. In nebunia si conceptia mea despre BARBATI ADEVARATI, nu mi se pare o meserie potrivita pentru un DOMN. Dar, am inteles ca, bucatarii, ginecologii, politicienii si, mai nou, hair stylistii cei mai buni...sunt BARBATI. Adevarul doare, dar trebuie spus.

Oricum...nu m-am simtit bine...cat am stat acolo sa-mi astept prietena. Aveam impresia ca toti acei barbati sunt gay. Imbracamintea, frezele lor, atitudinea, mersul...era ciudat. M-am linistit cand am iesit.

Trebuie sa precizez ca, rezultatul a fost EXCELENT. Noul look al prietenei mele a meritat asteptarea. Poate, pentru ea...eu nu mai calc pe acolo.

Ca sa vedeti ca banul suceste mintile oamenilor, va mai spun ca, si-a facut si botox la ochi -tratament pentru disparitia, temporara, a ridurilor. Niciodata nu am fost de acord cu aceste "imbunatatiri". Dar, nu ma luati in seama, sunt o ciudata.

Bucurati-va de viata!

In curand...

Asa imi doresc sa arat...in curand. O mama "frumoasa", mangaiata si iubita. Sa simt ca am pentru ce trai, pentru ce lupta.

Sa-mi tineti pumnii, sa va rugati pentru mine.

Cutia cu dorinte

Imi doresc multe. Prea multe, probabil. Uneori nu le mai pot duce, dar eu continuu sa-mi doresc. Imi doresc, dorinte:

-sa imi gasesc locul si spatiul si timpul;

-sa fac ceva de folos pentru oameni - sincer, cercetarea nu mi-a adus nicio satisfactie; pentru mine stiinta, inseamna ceva nou, util etc.

-sa castig la concursurile la care particip;

-sa nu mai astept aprecierea altora;

-sa invat ca pot; (stiu ca pot);

-sa botez un baietel care se va naste de ziua mea;

-sa fiu egoista; (nu-mi ridica nimeni statuie ca am fost acolo, cand a avut nevoie de mine);

-sa calatoresc - macar sa imi fac timp sa citesc cartile de turism din colectia Cotidianul;

-sa nu-mi pierd speranta, optimismul, credinta;

...sunt multe pe care mi le mai doresc, dar nu mai pot a le scrie...lacrimile si dorul si gandurile...imi cer sa ma odihnesc.

Cu dragoste...

Aceste randuri, cu dragoste, sunt dedicate unor oameni care m-au invatat ce inseamna dragostea. Nu voi da nume, caci sigur se vor recunoaste. NU am cuvinte sa le multumesc.

Dragostea, este atunci cand omul de langa tine, iti spune povesti chiar dac-ai depasit varsta admisa. Dragostea este atunci cand il iubesti pe cel drag, chiar si pe patul de spital, obosit si deprimat.

Multumesc celui care, de pe patul de spital din Genova, ma incuraja acum 2 ani, de Craciun, ca-mi voi gasi dragostea si linistea, cand nu o voi mai cauta si astepta cu infrigurare. Am invatat ca, dragostea este speranta ca omul drag se va face bine pentru tine, pentru a fi impreuna pana la adanci batraneti. Multumesc ca si-a amintit de mine, si mi-a luat vederi din Italia, pentru intregirea colectiei. (Promit ca imi fac timp sa ne intalnim sa intru in posesia lor). Multumesc pentru mesajele de sarbatori, de 1 si 8 martie.

Multumesc celui care m-a invatat ca dragostea nu e doar poezie, ci si atentie, mangaieri, initiativa, dorinta de a fi cu cel drag...chiar daca doar il privesti in timp ce lucreaza pentru a finaliza sarcini restante pentru servici.

Multumesc pentru lectia de teorie, sper sa nu va dezamagesc si cel care mi-e drag, sa va dea in scris, intr-o zi, ca am invatat ce este DRAGOSTEA.

Aveti grija de voi si de cei/cele dragi/drage voua.

Te consideri un om bun?

Duminica, soare si frumos. Zi de primavara, cu drepturi castigate.
Am scos putin nasul la aer, in curte. S-a trecut la muncile de primavara. Se taie vita de vie, se ard corzile. Miroase a fum. Intru in casa.
Am ceva filme adunate. Nu sunt cinefila, dar am oameni in jurul meu, pasionati. Trebuie sa fac fata unei discutii pe aceasta tema, la un moment dat.
"Sapte suflete" cu Will Smith...un film emotionant, care merita vazut. Ridica multe intrebari la fileu. Ce este viata? Pentru ce traim? Te consideri un om bun?
Viata este ceea ce traim clipa de clipa. Ne ofera daruri, lucruri bune atunci cand meritam si cand nu le asteptem, dar si lucruri rele ca sa ne trezeasca la realitate.
Traim pentru a perpetua specia umana. De acea ne dorim sa daruim copiilor nostri tot ce e mai bun. Pana la urma, familia este cel mai minunat dar primit de la viata, care ne duce faima mai departe.
Ma consider un om bun? Cred ca da. Intotdeauna am pus pe ceilalti inaintea mea. Am daruit neconditionat. Mi s-a atras atentia ca nu voi fi apreciata, ca lor li se pare ca li se cuvine. Da. Asa s-a intamplat. Cand a venit de la oameni la care tineam si aveam pretentii de un multumesc, a durut. Dar mi-am zis: a fost alegerea mea. Asa am simtit, asa am procedat. Ma gandesc ca, sunt oameni care nu m-au vazut niciodata. Am corespondat, am vorbit la telefon, ne-am sustinut reciproc, dar nu ne-am intalnit.
Mi-as da viata pentru cineva? Poate. Pentru cineva din cei dragi, foarte dragi.
Am decis: voi face doar ce simt. Nu ma mai las influentata de nimeni, nu mai respect principii si canoane. Nu se stie cat mai am de trait, vreau ca cei apropiati sa stie in ce masura si sub ce forma tin la ei.
Va recomand filmul. E trist, dar este cu si despre oameni buni.

OAMENI PENTRU OAMENI.

Preotii si taxele

"Sa faci ce zice popa, nu ce face popa" e o zicala bine cunoscuta.
De curand, am primit un e-mail al unui concetatean, care se plangea ca i s-au cerut bani pentru biserica, iar daca nu da, se supara preotul. In mare parte, are dreptate. Sunt exagerate taxele pentru botez, cununie si inmormantare. Sa dea omul cat isi permite. Noi luam taxe suplimentare pentru fiecare munca depusa suplimentar, care nu e stipulata in contractul colectiv de munca? Nu. Nicidecum.
Uneori, regret - ha ha ha - ca nu am ascultat de un var de-al mamei, care ma sfatuia sa ma fac preoteasa, ca preotii au mereu bani. Se mai naste un copil, mai moare unul, se ma nenoroceste cineva, insurandu-se, mai o pomana.
Nu mai fusesem la spovedit de vreo 10 ani. Nu aveam incredere in niciun preot. La indemnul unei colege, ajung la spovedanie. Incep cu intrebarea: "Daca spun tot, in fata unei icoane, in biserica, nu e acelasi lucru? D-zeu ma aude, nu?" Raspunsul :"Nu. Preotul intermediaza discutia cu D-zeu. Mereu este nevoie de preot." Bun. Spun eu ce aveam pe suflet. Imi da niste interpretari sumbre, care imi fac sufletul fasii si fasiute. Ma opresc. Nu mai spun nimic. Imi da canon, imi cere ca pana data viitoare sa ma mai gandesc, si sa scriu toate pacatele pe hartie. Da. Bine. Raman datoare.
Si datoare am ramas pana in ziua de azi.
Preotii sunt si ei oameni.
Un coleg, care are frate preot, imi povestea ca in studentie, cele mai frumoase si dezmatate petreceri erau la studentii de la teologie.
Ei cunosc care sunt vinurile cele mai rafinate, femeile cele mai bune, mancarea cea mai gustoasa. Stau bine la capitolul simturi si bun gust.
Doamne, iarta-ma. Suntem in Postul Pastelui si eu vorbesc de rau oamenii ce te slujesc.
Ai grija de ei, Doamne, asa cum ai si de noi, pacatosii!