Iarta-ma Dumnezeul meu

Timpul nu are rabdare... nu se opreste... nu se intoarce... alearga...

"Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte. Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte. Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste simplă de tot, scurtă de ...tot viaţa ne este. Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie. Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie. Uite un prunc, râde în prag, ai, năzdrăvanul! Uite-un moşneag, tace-n toiag, alb ca troianul. Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare. S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare? Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dînsul? Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul... Zilele trec, zilele vin... Ce v-a rămâne? Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine? Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte. Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte. Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi, Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi. Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei, bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei..." (Dumitru Matcovschi - Bucurați-vă)

S-a nascut Hristos

O veste-am adus

Cu lacrimi si parere de rau

Am crezut de-a lungul timpului, ca, desi fac sacrificii si compromisuri imense, acceptand in viata mea oameni goi, pesimisti, carora le spuneam sa facem una alta, le ofeream idei, solutii uneori, dar cu toate acestea, ei vedeau totul imposibil... ii pot aduce pe drumul cel bun. Nu neaparat pentru mine, dar pentru sufletul lor, pentru reusita lor, pentru a se simti utili.  

Am fost dusa cu vorba..."iau o decizie" cat mai curand, pana la sfarsitul anului, pana la, pana la... Sunt o femeie citita... care scrie povesti, dar nu mai crede in printul din "Cenusareasa"... desi el exista, dar numai pentru fetele care au primit acel gram de noroc la nastere.... Eu eram in deplasare in acel moment! 

Am crezut ca pot face minuni, ca pot salva oameni, ca pot ridica din mocirla oameni care au facut o scoala...Din pacate, am aflat (daca mai era nevoie!) ca daca respectiva persoana nu isi doreste sa faca ceva cu a sa viata, pot fi eu mana dreapta a lui Dumnezeu ca nu-l pot ajuta! 

E greu, cumplit de greu sa renunti la oameni pe care ii cunosti de ani buni... alaturi de care iti petreci clipe frumoase, importante pentru viata ta.  E groaznic sa constati ca acei oameni nici macar nu se zbat sa iti demosntreze ca te apreciaza, ca tin la tine. Nu am nevoie sa mi se spuna ca sunt desteapta si ca zambesc frumos. Uneori imi doresc sa am concurenta pentru a-mi demonstra mie ca de fapt se poate si mai mult. Mereu am visat la evolutie... sa am alaturi oameni de la care sa invat permanent...orice... oricat...

Cu toate acestea, am decis... RENUNT! 

Simt ca ultimii doi ani i-am pierdut in zadar... am obtinut cu greu si munca asidua titlul de doctor, care sper sa ma ajute sa devin profesor universitar... 

Simt ca a sosit clipa sa imi sterg lacrimile si sa  pasesc in lume, sa descopar frumosul din oamenii senini... sa imi caut bucuria de a trai si a darui... si a gasi implinirea celui mai tainic vis...

Poveste trista, dar adevarata

Anii au trecut fara sa isi dea seama. A muncit mult, a  zambit, a iubit si a fost iubita. Pe drumul ce ducea spre nicaieri, s-a oprit istovita. Si-a scos caciula, s-a asezat pe bordura si privii in urma. Facuse destul... scoala, povesti, milostenie... dar cu toate acestea nimic nu o mai multumea.

Diplomele nu o puteau imbratisa, nu-i puteau rosti cat de mult o iubesc sau ce dor le-a fost de ea cat a lipsit. Povestile nu puteau rosti cuvintele: "Mama, te iubim!" Ba chiar mai mult de atat, ii rasunau in urechi spusele unei "mame": "Orice mama poate scrie povesti pentru copiii ei!" 

Familia ei era ocupata cu ale lor... chiar daca o iubeau. Cu toate astea ii impuneau sarcini... ii controlau pe alocuri viata. Tot ei care ascultase mereu si isi urmase calea cea corecta (dupa cum gandea ea). Daca nu se ivise printul care sa o salveze pana acum a decis sa plece in lume... si sa isi gaseasca sfarsitul... impartind zambete si imbratisari. Era tot ce mai putea face! 

In ziua de Craciun, se oprise la biserica sa se bucure cateva minute de nasterea Fiului si sa multumeasca pentru tot. Doua femei batrane se luasera la cearta. Cutite a simtit cum ii patrund in suflet. Nu putea spune nimic. "Nici in lacas sfant nu mai sunt oameni oameni!" 

Pornind mai departe a auzit cum este strigata. Un el o dorea dar in anumite conditii (sa nu aiba pretentii de a face copii imediat). Mama ei a aparut de nicaieri si a cerut sa fie facut totul ca la carte, cu cununie. Ea stia ca el nu va accepta in ruptul capului asa ceva. 

Tanara, cu inima imprastiata in fasii rosii de durere, de tristete, de dezgust le-a intors spatele si a pornit spre capatul lumii, unde o fi acesta. Traiese degeaba! 

Lasase ceva palpabil... oamenii isi vor aduce rar aminte de ea! Din ce in ce mai rar! Numai Dumnezeu mai stie pe unde-si poarta femeia pasii... 

Vietile au prioritate! Nu va lasati cumparati, influentati, santajati... construiti-va aripi si  zburati spre oamenii sinceri, frumosi, luminosi care va pot iubi neconditionat, curat, cu sufletul deschis... si care va pretuiesc! 

Craciun Fericit cu multe bucurii si rugi ascultate !