Stiu ca ma citesti din umbra Parisului...Probabil regreti ca ai urmat acelesi "reguli" nebarbatesti, respectate cu strictete de 99,99% din cei intalniti in viata mea.. :)
Imi pare rau ca trebuie sa citesti despre momentele mele de cadere...
Cautand ceva, am descoperit pasaje din "Oscar si tanti Roz" Eric Emanuel Schimitt. Am zambit.. amintindu-mi ca maine merg sa citesc povesti copiilor de la Fundeni.
Oscar... iti multumesc pentru puterea pe care mi-ai daruit-o asta seara....
Iti multumesc Bunule Dumnezeu pentru tot ce am trait azi, bun sau rau...
Citate..:
Ne-am pus amândoi pe plâns când a zis ea asta, dar era un plâns foarte plăcut.
Trebuie să spun că viaţa în cuplu mi se pare deosebit de agreabilă. Mai ales
după cincizeci de ani când ai trecut prin tot felul de încercări.
Sunt convins că Tanti Roz a învăţat să
şofeze cu vreun amic cascador; n-are treabă nici cu stopurile, nici cu
trotuarele, nici cu giratoriile, astfel încât uneori maşina se ridică de la
sol.
–
Boala face parte din mine. De ce trebuie să se poarte altfel
numai fiindcă sunt bolnav? Nu ştiu să iubească decât un Oscar sănătos?
–
Dar la amărăciunea lor nu te gândeşti? Tu ai priceput din vreme
că ai să mori pentru că eşti un băiat deosebit de isteţ, Oscar. Numai că ceea
ce ţi-a scăpat din vedere e faptul că toată lumea moare. Părinţii tăi de
asemenea, într-o zi. Şi eu la fel.
–
Da, numai că eu, înaintea tuturor.
–
Tu înaintea tuturor. Dar oare asta îţi dă toate drepturile?
Chiar şi pe acela de a nu te gândi la ceilalţi?
Chestie de antrenament, Oscar,
băiete, a zis Tanti Roz, cu cât încasezi mai mulţi pumni, cu-atât poţi încasa
mai mulţi. Totul e să-ţi păstrezi nădejdea.
P.S. A, era să uit dorinţa: fă ca părinţii mei să fie
întotdeauna ca astă-seară. Şi eu la fel. Am avut un Crăciun prima-ntâi, mai
ales cu Mefista şi Ioana d’Arc. Nu-mi purta
pică pentru slujbă, m-a furat somnul.
Eu nu m-am uitat decât după
cuvintele care mă interesează: „Viaţă“, „Moarte“,
„Credinţă“, „Dumnezeu“. Şi închipuie-ţi, n-ai
să mă crezi poate, dar nu erau acolo! Fireşte, dac-ar fi s-o luăm aşa, e o dovadă că nici viaţa, nici moartea, nici credinţa şi nici tu nu
sunteţi nişte boli.
–
Întrebările cele mai interesante rămân şi vor rămâne întrebări.
Ele întreţin misterul. Fiece răspuns trebuie precedat de „poate că“. Doar
întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv.
–
Vrei să spui că la „Viaţă“ nu există soluţie?
–
Vreau să spun că la „Viaţă“ există mai multe soluţii, prin
urmare ea n-are soluţie.
–
După mine, Tanti Roz, singura soluţie la viaţă este să trăieşti.
Mi-am
dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret:
priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia
oară.
Încerc să le explic părinţilor mei că
viaţa e un dar buclucaş.
Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba
de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l
meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a
aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist.
Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea: „Numai Dumnezeu are
voie să mă trezească“.
