despre educatie

cu ultimele puteri, adunate nici eu nu stiu cum si de pe unde, scriu aceasta postare.
ieri - ca fiecare joi de fapt pentru mine - a fost o zi cumplita.
parinti care nu stiu carte vin sa ma invete cum sa predau.

"sa mor eu ca esti frumoasa! nu te-am vazut pana acum, dar sunt mama lui X, de la a V-a. nu stiu sa scriu, pun degetul cand trebuie sa iscalesc ceva, iar ta-su are probleme cu capul si eu vreau ca el sa faca scoala. din toti, tocmai pe el te-ai gasit sa-l lasi corijent?"
"doamna, vreti sa-l ascult in fata dvs.? iar el a ramas corigent ca a si lipsit foarte mult."
"pai el face sport."
"bine, va promit ca il voi trece".

o alta bunica care face regulile in scoala, imi spune ca va aduce pe nu stiu ce avocat sa stea la ore, ca sa stie ea ce face nepotul exact.
nu mai stiu cine sunt si ce caut intr-o scoala. sunt scarbita de-a dreptul. pana si inspectorii vin anuntati, iar astia fara pic de carte, fac regulile.

in toata nebunia asta, stiu un singur lucru: ca elevii, sunt constienti de "valoarea" lor si apreciaza cand sunt corecta. am doi corigenti care invata biologie pe paine. cred ca ma injura, mai citesc un rand, si tot asa. dar, stiu ca se poate. sunt mandra de mine, sunt mandra de ei. :))

oricum educatia moare, treptat treptat. :)

Caut copil de imprumut.... :))

Imi doresc mult sa particip la aceasta sezatoare... sa o intalnesc pe Beatrice Iordan, o femeie extrem de talentata si sensibila.

Duminica, 3 aprilie, am sansa sa ascult diferite instrumente muzicale si povesti. Poate facem un schimb de "literatura" pentru copii.

Asadar si prin urmare, cine imi imprumuta pe semnatura un copil cu varsta minima 5 ani? :)) Multumesc anticipat!

Evenimentul este descris cam asa:

"Atelier despre instrumentele traditionale romanesti pentru copii cu vârstă minimă 5 ani.

Ne propunem apropierea copiilor de instrumentele muzicale traditionale romanesti, de basmul popular si, in general, de traditiile romanesti printr-un atelier ce va imbina crampeie de teatru, muzică, joc, dans, improvizatie, voie buna si multa, multa copilărie.

În cadrul acestor ateliere vor fi prezentate numeroase instrumente tradiţionale româ...neşti (diverse instrumente de suflat: fluiere, caval, cimpoi, instrumente cu corzi: cobză, braci, ţambal diferite instrumente de percuţie: drâmbă, tobă, dairea) etc.
Apoi, copiii vor realiza împreună cu noi fundalul sonor al unui basm cu ajutorul unor instrumente nonconventi
onale: betisoare, clopoţei, scoici, beţisoare, pietricele etc. Nici teatrul nu va fi uitat. Cu ajutorul unui moment de teatru de umbre – ce-i care nu-l cunosc îl vor descoperi acum – vor trebui să recunoască timbrul instrumentelor folosite in piesă. Momentul de teatru va fi in sine o încântare vizuală şi auditivă. În fine, atelierul se va încheia cu un mic moment de dans: copii vor fi invitati sa se prinda in joc pe melodia fluierului.

Bilet 15 lei/ copil. Parintii pot participa gratuit la atelier
Va asteptam cu drag"

Titlu de carte: "Romantic porno" - Florin Piersic Jr.

Am auzit despre "Romantic porno" - cum ca ar fi o carte - saptamana trecuta, vineri, printre culori, pensule, oameni plini de viata. Nu am dat importanta. Am aflat ca maine, la cafeneau Carturesti, are loc lansarea acestei carti.
Cica nu are continut romantic, nici porno, doar dezinhibat.

Ma intreb ce bine ar fi fost ca pornografia sa salveze Romania!

Mi-e mila de femeile "destepte", care se lasa - cu voie sau fara voie - fotografiate si filmate in situatii intime, iar materialele folosite ca material "didactic". Oare si-au pierdut emisferele cerebrale si gandesc cu creierul mic? Nu stiu... si nici nu vreau sa stiu...

Privirea

Privirea o fixează, o arde, o sfredeleşte. Îi era dor de el, de această intensitate a ochilor. Irisul de culoarea albastrului marin, al cerului înainte de furtună, o face să se piardă în noianul de dorinţe de dor. Răspunsul ei, un zâmbet timid.
- Tu aici? Cum se face asta? se auzi vocea lui guturală, ştrangulată de emoţie .
- Întâmplarea, doar întâmplarea, şopti ea, apropiindu-se de linia ce desparte obrazul de ureche. Nu te nelinişti, n-am să-ţi fac probleme. Poţi să mă ignori.
- Îmi este dor de tine. Mă bucur că viaţa mi te-a scos din nou în cale.
- Ha ha ha, se aude râsul răsunător, deranjant, ironic al Liei. Ştiu cât de mult ţi-a păsat. Tot întreţinut de femeia carieristă, cu manichiură impecabilă?
- Din păcate da. Ştii că sunt un coate goale, un nimeni. E prea târziu să mă schimb acum.
- Da... nu am sfaturi pentru tine. Păcat de inteligenţa ta... păcat de sufletul tău... păcat de calităţile tale. Mă doare să te ştiu un ratat... sau un raton cum îţi plăcea să te numeşti.
Un oftat prelung şuieră în aerul încăperii ce se umplea de fumul ţigărilor cu arome diferite.
Ce viaţă boemă....
Câtă frustrare şi nemulţumire şi tristeţe se ascund în spatele acestor măşti.
Lia îi atinge uşor umărul, strânge din buze în semn că îi pare rău, dar ea îşi doreşte să "crească", şi păşeşte atentă printre scaune şi ajunge la el, bărbatul care ştie ce vrea, care îşi doreşte să evolueze.

*

- Eşti o femeie specială Lia! Fericit va fi bărbatul care va ştii să te preţuiască, să-ţi înţeleagă sensibilitatea şi să te oprească lângă el. Sunt un ratat, ai dreptate! Admir curajul că m-ai părăsit. Nu ţi-am răspuns la mesaje. Sunt un laş, un nemernic, un nimeni. Nu am nimic... absolut nimic al meu. Totul este luat cu împrumut.

Un monolog tardiv... fără sens. Când un om se pierde, adesea, rămâne pierdut.

Uneori o privire spune mai mult decât o mie de cuvinte.

scări şi temeri

s-a trezit dintr-un somn lung, cu vise frumoase. a evoluat prin lecturi fotografiate. a citit mai mult ca niciodată. scopul ei este împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. totul este înscris în sufletul ei, care se va înălţa la ceruri, când se va auzi clopoţelul şi va zări lumina ce-l va îndruma. sunt vise pentru mulţi oameni. şi-a dorit să cunoască oameni din domenii diferite de activitate. s-a întâmplat asta. însă, soarta, planul ei stabilit de nu ştie de cine, se pare că nu este atât de flexibil. nu poate da vina la infinit pe faptul că oamenii sunt neserioşi. s-a plictisit. a obosit să facă asta.

îşi ia curajul de breton - mereu i-a plăcut să poarte breton - şi porneşte în călătoria poveştilor împlinite.

întâmpină temeri. ştie că nu este cazul, că le poate depăşi, că nu are ce pierde, dar tremură. în faţă i se aştern scări. nu le-a suportat niciodată, deşi visul ei este o urcare continuă spre realizarea ţelului. da, poveştile trebuie să se răspândească în lume, peste mări şi ţări, pe toate continentele şi planetele. chiar şi pe Luna, pe Venus şi pe Marte. scările sunt înguste şi întortocheate. tremură. rotula genunchiului drept scârţâie de emoţie. se va descurca? şi dacă se va face de râs cine îi va ţine socoteală? în viaţă toate trec ca apa rece, doar pietrele rămân. amintirile sunt pietrele ei de temelie. are castele de vise, borcane cu zâmbete, sertare cu poveşti, jurnale cu şi despre oameni dragi sufletului ei imens. dacă nu ai harta sufletului, te rătăceşti în interiorul sufletului, care de fapt nu e al ei, este dăruit de Dumnezeu pentru a face fapte bune, frumoase, curate, senine, colorate.

etajul trei. răsuflă uşurată şi îşi doreşte să aibe inspiraţie.

Corabia

O nouă zi se întrevede la orizont. Încă obosită, aruncă plapuma într-o parte, mulţumeşte că i s-a mai dat o zi de trăit (deşi nu prea înţelege de ce; nimic nu-i mai reuşeşte) şi îşi înfige picioarele în papucii ce o aşteaptă cuminţi lângă pat.
Păşind amorţit spre bucătărie, unde va prepara cafeaua, de fapt filtrul îşi va îndeplini misiunea în timp ce ea se va răsfăţa sub apa călduţă a duşului, se gândeşte la visele ei. De fapt, şi-ar dori o schimbare radicală în viaţa ei. Să facă cu totul şi cu totul altceva. Să fie altcineva, să primească alt nume, alt statut, să locuiască în alt oraş, să întâlnească oameni. "Întâlnirea cu oameni" este o pasiune a ei. Are parte de ea în fiecare zi, însă, acum, chiar în acest moment în care este cu sufletul zdrenţuit ca pânza unui păiajen părăsită, nu mai are nicio putere să continue. Este scârbită de tot ce i se întâmplă, de nedreptatea ce i s-a făcut. De ce s-o încăpăţâna să fie justiţiară, într-o ţară în care mitocănia, nedreptatea, mizeria este la putere, se întind ca o plasă peste tot şi toate?
Liniştită, tristă, dar curată şi mirosind frumos, savurează cafeaua în timp ce răsfoieşte paginile unei cărţi "Învingătorul este întotdeauna singur". Oare o fi şi cazul ei?
Observă corabia, dăruită de un copil. Se apropie de ea, îşi aşează acolo toate visele - Doamne cât sunt de curate, de strălucitoare, de folos pentru atâţia oameni - crezând în ele cu mintea şi cu sufletul, cu toată ardoarea, apoi, deschide geamul, aşteaptă o pală de vânt... şi le trimite spre Cel Puternic, să fie analizate şi să le îndeplinească. Nu pentru ea, nu mai vrea asta, ci pentru cei la care ţine din tot sufletul, pe care-i iubeşte cu toată inima, pe care-i adoră până la capătul lumii şi înapoi.

Fie ca visele să prindă contur, iar lumea să fie mai frumoasă, oamenii curajoşi şi demni, sinceri şi veseli, să trăim în armonie şi echilibru.

culori

in jurul meu, mizeriile se inmultesc precum matasea- broastei, o alga pluricelulara despre care ii invat pe copii la scoala.

a ajuns sa nu-mi mai fie suficienta apa, sapunul, tot detergentul din lume pentru a ma spala de mizerie. mi-e sila pana si mie de mine. m-as ascunde si nu am unde.

ma uit in oglinda si sunt eu. nu-mi vine sa cred in ce tara traiesc, ca analfabetii fac rau, apoi se jura pe toti sfintii ca ei nu se razbuna.

nu mi-e teama. stiu ca exista D-zeu, si stiu ca se face dreptate, intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu. insa.... mi-e sila de ce am ajuns ca popor.... oare se vor indrepta lucrurile vreodata?

culorile din jurul meu, nu mai sunt culori... astfel, caut culori in alte tari, in alte parti, in carti si in natura... :)