Călătoreşte cu viteza iubirii

Trenul e tras la peron. Ceasul din gară indică ora 13 şi 15 minute. Tânăra se uită pe biletul de călătorie. Mai are un sfert de oră până la călătoria vieţii ei. Niciodată nu a plecat singură în necunoscut.

O altă lume o aştepta în câteva ore.

Bagajul său este neînsemnat, constând în câteva haine, două – trei cărţi şi lucruri de uz personal. Îşi găseşte locul în vagonul numărul cinci, numărul ei magic, şi se aşează. Nici nu-şi lipeşte bine nasul de geam – de ce, numai Dumnezeu ştie, căci nu o condusese nimeni – că trenul s-a şi pus în mişcare.

Priveşte la casele ce aleargă prin faţa ei. Se gândea: „Oare oamenii ce locuiesc dincolo de pereţi sunt fericiţi? Oare se mai iubesc? S-au iubit vreodată ori s-au împreunat doar că aceasta este legea firească a lucrurilor?” Viaţa îi oferise bucurii, oameni de la care a învăţat lecţii despre voinţă şi vise, oameni pentru care a însemnat ceva, locuri care se întipăriseră adânc în sufletul ei. Nu mai credea în dragoste, căci fusese dezamăgită de nenumărate ori, iar răbdarea ei, ce nu fusese niciodată un atuu, se apropiase de capătul mosorului. Primise o scrisoare, de la un necunoscut, care o aprecia de la distanţă. Un om care o plăcea cu bune şi cu rele, cu temeri şi bucurii, cu realizări şi eşecuri. Cineva de foarte departe credea în ea. El reuşise să-i citească sufletul. Îi era teamă de necunoscut, de nefericire, de lipsa dorului. Cu degete subţiri şi prelungi, parcă cioplite în marmură, cu ochi umezi de căprioară speriată, cu inima zbătându-se între coaste, ca pasărea într-o colivie, ea deschise scrisoarea şi citi. Buzele îi fremătau de dorinţă şi de dragoste neîmpărtăşită. De ce i se întâmpla tocmai ei, să îşi afle sufletul pereche atât de departe?

Scrisoarea de la el:

“Dacă toţi bărbaţii visează la o maşină tare şi o vilă supraetajată şi în centru, ei bine, eu îmi doresc un zeppelin ataşat căsuţei mele, cub (cuib?) meschin şi gol.
Şi ţi-aş îndeplini toate visele de lună, de cer, de lume văzută..
Ar fi visul tău de-aş fi numai al tău, ar fi visul meu de lasă-ţi lumea..
Să te iau şi să te duc pe sus… pe sus lumea e mai frumoasă, şi nu se văd detaliile.
Să-ţi dau apa necursă din nori, fructe neculese de Venezuela, galantar pe alese din apele Pacificului.
Să te învălui în gânduri nepurtate
Să ne iubim pe locuri neumblate,
Să mi te duc prin locuri neatinse.

Nu ştiu ce e dragostea, eu ţi-am arătat-o ca o vânătaie la gât, ca o strângere de mijloc, ca un strigăt de fericire în noapte; tu m-ai învăţat pe îndelete, în linişte cum se sădeşte sămânţa dragostei, şi rodul se pune-n hambar, că iarna e grea şi vara e scurtă.
Şi-aşa cum tu m-ai învăţat ce-i dragostea adevarată (auzi, pe tine cine te-a-nvăţat?) de deşteaptă ce-mi eşti, spală-te pe ochi, pune rochia cea mai bună pe tine, dă-mi două palme când mă-ntorc acasă, apoi sărută-mă să-mi sară măselele şi trimite-mă să mă spăl (de putoare ce sunt!).
Femeie frumoasă, îmboboci-te-ar iarăşi trandafirul.”

Împătureşte scrisoarea, cu un nod în gât, şi dureri de dor. Îl va găsi acolo, departe, pe peron, aşteptând-o cu o floare de iris, aşa cum i-a promis? Dacă va renunţa timid, parşiv, ca orice bărbat care a constatat că şi-a pierdut timp preţios cu o visătoare ca ea, dar totuşi cu ceva fapte bune în palmers?

Fie ce-o fi: călătoreşte cu viteza iubirii, cum aflase ea de curând, dintr-o carte ce avea acest titlu.

Iubirea este ultima gară unde opreşte acest tren. Nu se va mai întoarce nicicând la ce-a fost. Drumul ei este bine pecetluit… în depărtare se zăreşte lumina. Deschide geamul. Îşi aminteşte de copilărie când făcea acest gest, lăsând vântul să-i răsfeţe părul. Acum, acolo, în gară, ultima staţie unde opreşte acest tren, se conturează el: înalt, brunet, zâmbet cald, cămaşă în carouri, blugi şi sacou. Este bărbatul din vis, ce o săruta pe frunte, apoi pe buzele uscate de dorinţă.

-Ai călătorit cu viteza iubirii, femeie frumoasă?

-Da, am călătorit ca şi când, doar iubirea noastră ar fi pe pământ.

Intamplari cu mine

Povestile pe care le scriu sunt interpretate de oameni. Stiu ca sunt judecata si confundata cu personajul feminin. Nu tin sa ma justific, insa, toate sunt fictiune. Extrem de putin, un punct mic este parte din mine, din viata mea. Restul este poveste.

In schimb, povestile pentru copii, au succes, au priza la public. Clar la asta ma pricep mai bine. Aseara, pentru a combate o durere de cap, am facut intrecere cu Gregor Mendel - ha ha ha - si am scris o poveste despre boabele de mazare. povestileLizei.

De dimineata, dupa ce am fost cadorista de prietenele mele dragi Iuliana si Diana, dupa ce am primit cel mai strengar zambet de la Andrei... mergeam ingandurata, luptandu-ma cu o durere de cap care nu vrea sa se debaraseze de mine sub nicio forma - incep sa o urasc de-a dreptul, caci imi creaza o stare de lesin - ma trezesc in fata unui domn barbos, cu un aparat foto in brate. Cu teama de a nu face scandal - ca o adevarata diva urmarita de paparazzi - imi zambeste si dispare. Uff... iar am fost fotografiata! Ma amuz, dar ma si enerveaza acest aspect. Nu este prima data cand mi se intampla.

Zambete, bucurii, magie, frumos si senin sa va aduca zilele primaverii care tocmai a sosit de departe!

Ce femei iubesc barbatii

articol preluat de pe garbo.ro

Ce fel de femei iubesc barbatii, pana la urma?

Iata ce crede Tom Matlack:

"Da, e adevarat barbatii iubesc femeile. Dar le iubim pe femei in toata complexitatea lor, pentru lucrurile pe care le fac, pentru inteligenta lor, pentru agerimea lor, spiritual lor atletic, creativitatea lor, puterea lor, forta personalitatii lor. Ceea ce se pare ca am uitat in tot acest timp. Iar creierul nostru este intoxicat cu pornografie in toate formele ei, care ne ameninata si nu neaparat fiindca ar fi moral gresit, ci fiindca pur si simplu suntem distrasi de la lucrurile cu adevarat importante, slabindu-ne puterea. E o calatorie imaginara care in niciun caz nu ne va ajuta sa ne imbunatatiim viata, sa fim tati mai buni sau soti mai buni si sa avansam in cariere.

Modelele pe care le-am intalnit in carne si oase s-au dovedit a fi chiar neatractive. Cand o femeie frumoasa deschide gura si spune prostii si nonsensuri, acel 10 perfect se transforma in nota 2.

Sotia mea a fost avocata, pentru ca apoi sa se ocupe cu decoratiunile, pentru ca apoi sa promoveze drepturile copiilor. Da, e sexy – dar in acelasi timp e mai desteapta decat mine, de departe mult mai placuta intr-un loc cu multi oameni si poate sa convinga pe oricine sa faca orice, atunci cand vine vorba de ajutorarea copiilor aflati in pericol. E atragatoare nu doar fiindca e foarte frumoasa, dar si pentru ca are toate aceste calitati".

Poate că mă visează cineva - Ana Blandiana

"Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva..."

Povestea LiR

Se priveşte tăcută în oglindă. Ce ochi reci, ce privire palidă! Îşi mângâia chipul cu vârful degetelor firave. O lacrimă se prelinse încet pe obraz. Pleoapele îi rămân nemişcate. Buzele tresaltă uşor din cauza suspinului tremurat. Nu poartă decât un văl din vise, dorinţe şi speranţă. Îi place ce vede. Ochii alunecă în jos. Pantofii negri, cu toc, aşa cum îi plăceau lui, strivesc cu patimă trandafirul.

- Minciuni, minciuni, minciuni! Ai fost neegalat la minciuni!

În spatele ei, apare el, înalt, robust, cu mişcările cele mai sigure, şi o cuprinde în braţe. Se uită împreună în oglindă.

- Ştii că nu te mint! Te doresc... acum şi întotdeauna sau până îţi vei găsi liniştea.

- Nu pot face asta. Te iubesc cu toată fiinţa mea. Nu am trăit asta niciodată: să doresc cu fiecare fibră un bărbat ce nu e al meu. Da, te vreau, însă voiam să te găsesc demult.

- Dar sunt aici, acum, pentru tine. Sunt al tău, poţi fi a mea, şi buzele lui atinseră uşor umerii osoşi, iar ea îşi undui capul spre el. Braţele lui puternice o strângeau cu dor, până la durere. Ei îi plăcea, căci îi amorţise dorinţa de a-i ceda.

Când perdeaua ce despărţea camera de hol a căzut, el a dispărut. Cu capul sprijinit pe umărul stâng se privea în oglindă. Pentru a nu ştiu câta oară! Tremurând de dorinţă, de dragostea ce-i înflăcara inima şi privirea, îşi îndoi genunchii rigizi de frigul ce pusese stăpânire pe cameră. Trase cutia învelită în piele maron, ce se adăpostea discret sub patul metalic. Una câte una, ca nişte giuvaeruri au fost scoase fotografii superbe, care îi dădeau puterea să trăiască. Fiecare era însoţită de cuvintele din conversaţiile lor. Un zâmbet, o lacrimă, un suspin… era adăugat fiecărei fotografii. Tristă, epuizată de dorinţă, a adormit ghemuită pe cuvertura formată din pozele cu el.

În vis, valurile i-l aduceau aproape pentru o îmbrăţişare, un sărut, o mângâiere. Fiecare fir de nisip îi construia un castel în care dragostea lor ar fi rodit. Îl voia şi nu-l voia. Ştia că dacă ar fi acceptat să pătrundă în viaţa ei, l-ar fi iubit până la idolatrizare. Nu putea face asta… nici ei, nici lui. Îşi amintea atingerea lui, scanată şi încorporată ca un cip în nucleul fiecărei celule.

Fiecare zâmbet de-al lui se întipărise adânc în aria ei vizuală. Când îi era dor sau voia să fie răsfăţată, mergea la sertarul Z, îşi încărca bateriile şi îi era bine.

Dimineaţa îi aduse o adiere uşoară şi rece. Era ca atunci când se trezea cu dorinţa de a-l accepta, temporar, în viaţa ei. Ca pe un oaspete de seamă, ce-i putea oferi dragoste la pachet, în ambalaj elegant şi rezistent. Era ca picătura chinezească… puţin şi numai când se putea.

Se privi din nou în oglindă… aşteptându-l alături. Nu a venit. Niciodată de-atunci nu a mai venit să se privească împreună în oglindă. Alte lacrimi, alte suspine. Strânse cuminte fotografiile, le puse în cutia învelită în piele maron, le ascunse pentru totdeauna. Când va avea curaj, le va arunca în mare. Doar valurile le cunosc tainele şi şoaptele şi visele.

Apoi, îşi descălţă pantofii negri cu toc, pe care el îi adora. Sau poate totul era de fapt în mintea ei, de femeie copil, jucăuşă, dar necoaptă.

*

De curând, descoperise că îl putea privi în oglindă în clipa în care îmbracă peste trupul gol, vălul de speranţe şi vise şi dorinţă. El devenise amintire… sau un talisman care-i scotea la iveală frumuseţea… sau doar un vis neîmplinit din mândrie.