eu in lume, eu si lumea, eu si viata

ma spal continuu pe maini pentru a ma incalzi.
- sa vezi ce coincidenta! stii ca am fost surpinsa in mod placut cand doamna directoare ti-a pronuntat numele. ajung acasa, si mama ma intreaba: "cine este colega ta Lizica, ca este un om deosebit!" citise in ziarul Lumina povestea ta pentru copii.
ma privesc in oglinda. "eu, om minunat? hmm... ce ciudat!"
- da, am aflat si eu de la domnul profesor de religie care mi-a adus ziarul.

http://www.ziarullumina.ro/articole;1529;1;53002;0;Ciupercuta-si-povestea-ei.html

*

sunt sfasiata de nedreptate, oboseala si durere. nimic in viata mea nu se leaga. mi-e teama si nu-mi e. vreau sa fac multe, si nimeni nu este langa mine sa ma sustina.

*

azi... primesc un mail...

"Draga Claudia,

Avem o carte din Ucrina in care esti autor alaturi de noi!

Astept sa vb.

pup,

Crina"

daa... rezultatele mele de cand am lucrat in cercetare.
am facut si eu ceva in viata mea... pot muri linistita (caci simt cum viata ma paraseste pic cu pic).
acest blog BIOS a insemnat candva viata... acum, nu-i mai vad sensul...

daruri de primavara

nu credeam ca sunt atat de iubita si apreciata de elevii mei rebeli, fete si baieti in egala masura... :)
dar cel mai emotionant dar, este o felicitare virtuala, de la o fetita de numai 6 ani... care este fana povestilor scrise de mine (cu lacrimi in ochi, postez aici, pentru eternitate).

"Multumesc pentru cartea cu povesti!
Pe locul intai este la preferate FABRICA DE DULCIURI
O primavara minunata !
Nectaria G."

nu-mi vine sa cred ca este vorba despre mine... :)

1 Martie...

O PRIMAVARA DEOSEBITA TUTUROR! SA FIE UNA DE NEUITAT, CU MULTA VOIE BUNA, BUCURII, ZAMBETE, MINUNI, IMPLINIRI, FERICIRE, BUNASTARE, LINISTE SI ECHILIBRU!

La multi ani, PRIMAVARA!

Unde se termină vântul - poveste

Nisipul fierbinte îi gâdila tălpile. Se apleacă şi desenează vise, iubire, cântece, tristeţe, speranţă, o lume normală, cum era cândva. Firele strălucitoare de nisip îi răsfaţă degetele lungi, subţiri, ca nişte creioane deghizate. Vântul îi şopteşte poveşti aduse din toate colţurile lumii. Ea îşi mângâie părul, pentru a-i păstra şoaptele.

Acolo unde se termină vântul, lumea nu mai visează.

Tânăra porneşte agale, cu paşii descântaţi, pe marginea apei, spre nicăieri. Observă tot ce se poate observa, natura, oamenii, cerul. Simte mângâierea razelor juvenile ale soarelui primăvăratic, şi le primeşte în sufletul ei. Norii deşiraţi precum un ghem desfăcut de o pisică jucăuşă, o salută ştrengar. Fluturii îi împletesc părul de culoarea ruginei în lumina zilei aurii, iar două libelule îi rimelează genele, şi o fac să râdă cu poftă nebună de viaţă şi de fericire. Cinteze, mierle, rândunici, vrăbiuţe guralive se joacă în ritm de dans cu volanele rochiei purtate cu senzualitate de femeia zâmbitoare. Drumul se îndreaptă spre un deal, de jur împrejur sunt păduri, şi în crengile copacilor stau agăţate dorinţe colorate, voie bună, împliniri, minuni, prietenii regăsite, şoapte de dor, cuvinte de iubire, zâmbete, speranţe şugubeţe, creioane colorate, îmbrăţişări optimiste, armonie şi credinţă.

Cu fiecare pas pe care-l făcea, tânăra auzea muzica. Frunzele purtau în adâncul lor note muzicale, iar adierea vântului le dădea viaţă, le armoniza creînd melodii de toată frumuseţea. Animalele dansau, iar ea s-a surprins în mijlocul horei şoaptelor melodioase. Se învârtea, şi volanele rochiei zburau spre cer, pălăria ce o proteja de soare era ţinută cu degetele deghizate în creioane, şi fluturii se jucau în pletele ei arămii, şi se tot învârtea, până ce râsul cristalin a pornit pe aripile vântului peste dealuri, peste văi, colindând casele oamenilor, pătrunzându-le până în măduva oaselor.

Însoţită de cântecul pădurii, cu sufletul vesel şi liniştit, ea a poposit lângă un râu, alături de o pereche de tineri, care-şi împărtăşeau iubirea, prin cuvinte scrise pe luciul apei, apoi pe funze, apoi pe stânci. Vântul i-a transmis fetei puritatea dragostei celor doi copii, blânzi şi plăpânzi, dar atât de îndrăgostiţi.

Dintr-o dată, norii angrenaţi de adieri puternice într-o herghelie s-au rupt şi a început potopul. Tânăra a fost luată de vânt şi adăpostită la umbra celui mai destoinic arbore în lupta cu timpul şi cu vremurile. Picăturile de ploaie şiroiau pe chipul femeii, încât aveai impresia că sunt lacrimi de bucurie, de tristeţe, sau doar lacrimi de diamant.

Când totul s-a liniştit, femeia şi-a continuat călătoria. Însă, totul era fad, trist, cenuşiu, surd şi rece în preajma ei.

Acolo unde se termină vântul, lumea nu mai visează. Iar când nu mai există vise, viaţa s-a sfârşit.

Duminică ultimă de februarie

Slăbită am tentaţia să mă întorc din drum. Câţiva paşi înapoi, dar o voce mă mustră şi-mi spune să-mi continuu calea. Ascult.
Soarele strălueceşte prin vitraliile care prind viaţă. Înţeleg că este raza speranţei. Zâmbesc. Întâlnesc oameni dragi, inclusiv pe Andrei, care e tot numai un zâmbet. Clar îmi va merge bine azi, căci zâmbetul lui candid îmi este talisman. Mulţumesc pentru mărţişor, din tot sufletul meu.
Pornesc spre Muzeul Ţăranului Român, la târgul mărţişorului - cu de-ale dorului . La metrou, un domn îmi dă o fiţuică cu o invitaţie la un alt târg, cu aceaşi temă. Zâmbesc. Eu, sunt femeie, şi, mai mult ca oricând, îmi doresc să fiu răsfăţată, aşa că, aştept - dacă merit şi există domni în viaţa mea - să primesc mărţişoare.
Coadă mare la casa de bilete de la muzeu. N-am vazut de mult aşa aglomeraţie. Mă agită, dar mă bucură în acelaşi timp. Bărbaţi mulţi... semn de bun augur... de speranţă că romantismul nu a murit... măa gândesc la cât de norocoase sunt unele femei. Le felicit în gând şi pe unele din priviri.
"Feromonul" de profesoară... este răspândit şi sunt înconjurată de copii care au făcut mărţişoare şi sunt implicaţi în diverse proiecte cu şcoala. :)) Îi ascult, semnez, răspund la sondaje, scriu în cartea ecologică. Cred că intră în atribuţiile mele de om ce dă educaţie.!Sufletul este alinat că mai există astfel de copii... [dă-mi şi mie Doamne unul.... măcar unul].
Venisem pentru poveşti... poveşti fără filtru... voiam de mult să le citesc... să le gust aroma... dar nu ştiu cum, timpul îmi fisura drumul spre ele. Cu greu le-am descoperit şi acum, dar am reuşit. Proiectilul destinului a găsit colţul unde erau ascunse.

Mă retrag în compania unui ceai alb de iasomie, şi voi citi, răsciti şi răstălmăci cuvinte vrăjite care să aducă primăvara cerută insistent... dar nu a spus nimeni: "Primăvară, primăvară eşti atât de frumoasă şi te rugăm să vii la noi, căci te iubim şi ne lipseşti! "

Toţi... ordonăm... :) Un zâmbet în aşteptarea primăverii, care este pe drum. Călătoreşte cu trenul... iar cum CFR-ul e cum e... mai întârzie câteva ore.

Zâmbet

Zâmbetul zburdă pe câmpia de opal,

Copiii vor să-l prindă în plase de cleştar.

Zânele fac hore în jurul lui,

Şi vrăjitoarele, invocă descântece de “stai cu noi”.

Zâmbetul îmi sare în braţe,

Mă gâdilă la subţiori.

Într-un final accept să-l iau cu mine,

Să-l port ca talisman în fiecare clipă.

Zâmbetul acelui copil este senin.

Se hârjoneşte cu al meu.

Fac cunoştinţă cu drag şi voie bună.

“Zâmbetelor, potoliţi-vă! Îmi vine să zâmbesc mereu!”

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit

videoclip daruit de o tanara minunata... :)

multumesc din tot sufletul!