luni, iulie 19

O saptamana cu trei lecturi

Saptamana cu vesti triste.... oboseala... putere pentru a incuraja pe cele dragi mie, asa ca, m-am refugiat in lectura.
Am finalizat: "Parinti si copii" de I.S. Turgheniev
Mi-au placut enorm de mult descrierile, parandu-mi-se foarte stilate si pline de viata. Personajele dragute, cu pofta de viata. Tema iubirii, care aduce implinire dar si suferinta. Dragostea parinteasca bine evidentiata. Cat de greu este sa-ti vezi copilul cum se stinge?! Cumplit... groznic... infiorator. Doi batrani care merg sa isi viziteze fiul la cimitir, imagine lacrimogena.
Citate:
"... o frunza uscata de artar s-a desprins si cade la pamant. Zborul ei este aidoma zborului unui fluture. Nu gasesti ca e ciudat? Un lucru neinchipuit de trist si de mort seamana cu altul, neinchipuit de vesel si pin de viata."
"O, cat sunteti de aproape, tanara, proaspata, curata... in odaia aceasta mizerabila... Dar adio! Sa traiti mult, e cel mai bun lucru, si profitati de viata, cat mai e vreme. Iata, priviti ce spectacol dezgustator: un vierme aproape strivit se mai zvarcoleste! Si ma consideram capabil sa fac atatea, unde sa ma fi gandit la moarte! As! Aveam o misiune de indeplinit, caci ma credeam un gigant! Iar acum misiunea gigantului e sa moara cat mai cuviincios, desi cui ii pasa de asta... ?"
"Mecanica inimii" de Mathias Malzieu
Iubirea de mama, de prieteni, de iubita... merita traita intens, merita sa lupti pentru iubire, chiar daca doare, chiar daca ai momente de nesiguranta, de gelozie, de dezamagire, poate.
E importanta sa ne pastram sufletul (inima) de copil, sa ne bucuram de viata, sa traim intens.
Citate:
"Orasul acesta pare un tort de nunta cu o biserica la ultimul etaj.""Face gropite atat de jucause, zambestee in atat de multe feluri, incat, nu stiu cum, dar nu ma mai satur privind-o!" (citeam si in revista "24fun" ca barbatii se indragostesc de zambetul unei femei, scria Mihai Dobrovolski).
"Visele dospesc in mine, ca un aluat in vatra, si sunt gata sa devina realitate."
"Intotdeauna, in vorbele oamenilor mari biruie uratenia."
"Chinurile dragostei preschimba oamenii in monstri de tristete."
"Niciodata nu putem reveni asupra faptelor savarsite in trecut, chiar daca avem un ceasornic in inima."
"Cand intru in panica, mecanica inimii mele o ia razna atat de tare, incat ma simt ca o locomotiva cu abur ale carei roti sar de pe calea ferata la curbe. Ratacesc pe snele propriei frici. De ce ma tem? De tine, mai precis, de mine fara tine."
"Sa-i oferi inima in dar femeii pe care o iubesti nu e putin lucru!"
Visele se implinesc - adesea, uneori dau gres. Trebuie sa avem vise si sa luptam penru ele.

Apoi, am citit "Stilul tau - pentru femeia care merita" de Andreea Papp

O carte de psihologie aplicata, care merita citita si daruita.
Lecturi numeroase si placute, la umbra unui copac, in gradina proprie sau in parc!

duminică, iulie 18

dragostea exista


aseara, am iesit la o seara de lectura organizata de o prietena atat de energica si plina de viata si de frumos si de zambet si de talent.
pe 4 iulie a avut casatoria religioasa. o casatorie originala si speciala, altfel - cum imi place mie a spune -, iesita putin din tiparele imbatranite, asa cum imi doresc si eu... (bine, eu am alt scenariu, insa nu-l divulg; ha ha ha).
mi-a daruit cateva fotografii, amintire....
pe plic, mi-a scris astfel:
"Pentru scumpa noastra Claudia,
de la doi indragostiti pe altarul vietii. Iti dorim o frumoasa poveste de dragoste si te anunt ca, ma pot ocupa de nunta ta, ca sa creem un moment unic, in stilul tau!"
multumesc Liliana si sper sa apelez curand la "serviciile" tale.
povestea lor de dragoste este superba... depaseste cu mult filmele de dragoste...
mi-ar placea sa vad cat mai multe cupluri asemenea lor.
in incheiere, vreau sa spun cu tarie, doar atat: "DRAGOSTEA ADEVARATA EXISTA!" Credeti in ea si... in semne.... :)

sâmbătă, iulie 17

invatati copiii sa iubeasca lectura...


vorbeam cu o prietena care lucreaza la o editura pentru copii. era trista si demoralizata, caci are mult material nou si frumos pentru a fi publicat, dar criza si faptul ca nu se mai cumpara carti pentru copii, o tin pe loc.

pacat, in copilarie incepe totul: pasiune pentru sport, muzica, pictura, lectura, etc... acum se dezvolta talentul pentru mai tarziu.

eu, nu sunt inca mamica, dar cumpar carti pentru pustiul de 4 ani a carui bona este mama. cred ca toate cartile pe care le are - sau majoritatea -, sunt de la mine. ati putea spune ca parintii nu au bani. toti ne ducem cu gandul rapid, intr-acolo. dar nu este deloc asa. tatal sau ii cumpara ceas de Ben Ten de 80 lei... o prostie de ceas, care nu face minuni. "nu dati banii pe prostii, ci luati carti la copii", ar suna o replica haioasa pe plaja din Constanta.

insa, povestile, imaginile ii dezvolta imaginatia, creativitatea...

am gandit un slogan: "lasati copiii sa vina in librarii, sa rasfoiasca si sa fie pasionati de carti, pentru a creste curajosi, veseli, isteti".

joi, iulie 15

sunt fata care...

azi, am inteles ca sunt fata care poate opri ploaia, dar nu poate pacali moartea...
azi, am invatat ca totul se poate termina repede... in cateva ore sa nu mai fii printre cei dragi...
azi, am invatat ca e important sa fii impacat cu ceilalti, macar sa-i ierti in sufletul tau, ca sa mori linistit...
cand telefonul nu mai suna... cand telefonul este inchis... realizezi ca s-a terminat.
cand auzi "nu mai e"... nu crezi... si mergi la cimitir... si vezi o cruce cu un nume drag.i n minte, iti apar imagini cu cele mai vesele momente petrecute cu acel om...
spui neincetat: "nu pot sa cred. nu vreau sa cred"...
aprinzi o lumanare si stii ca, timpul, doar timpul, va vindeca durerea si rana...

miercuri, iulie 14

fustele mini

fustele mini, dau dureri de cap...
ieri, discutam cu un prieten care s-a casatorit recent. la un moment dat, cu ochii pe ceas, imi spune: "trebuie sa plec sa imi iau sotia de la servici (ce frumooos, gandesc eu), caci s-a imbracat in fusta scurta azi".
zambesc si intreb, total nedumerita (eu purtand o rochita scurta, in bretele, vaporoasa): "si ce-i cu asta? cand porti fusta, iti asumi riscul, ce consta in priviri admirative sau mai putin, fluieraturi si claxoane (ultimele de la badarani, recunosc).
completeaza: "nu am vazut dimineata, cand a plecat, cat de scurta e fusta".
rad cu pofta si-i spun: "poate nu o mai gasesti la servici".
cu o privire ucigatoare, se intoarce si pleaca.
*
azi, am purtat o fustita tare draga mie - o detin din clasa a XI-a (nu stiu daca trebuie sa ma "laud" cu acest aspect).
cum imi place sa ies din tipare, sa fiu altfel, originala si cu bun gust, atrag atentia prin simplitate. toata lumea imi privea sandalele de plastic, albastre, trasparente. :)
ce am "castigat" azi prin tinuta? o intrare gratis la metrou - nu mi se inregistra cartela bat-o vina, si un domn, imi spune: "luati-o pe aici domnisoara!" (frumos, multumesc am spus, am zambit si am trecut) - si un claxon. suficient pentru o zi caniculara de vara!

marți, iulie 13

mulatri



mereu mi-a placut parul cret. mereu mi-a placut tenul masliniu. mereu mi-au placut copiii mulatri.

ma gandesc... cum ar fi sa am si eu?

:)

scrisori

scrisorile au fost si au ramas, o pasiune pentru mine. am fost fascinata de scrierea lor catre prietene in facultate, catre oameni dragi. ce timpuri! atunci nu era internet si scriam saptamanal scrisori unei prietene din Ialomita. dar ce scrisori... Eminescu si Creanga era mici copii pe langa noi. si acum pastrez cateva scrisori de top. ma amuz, mi-e dor, ma simt abandonata, dar... viata isi urmeaza cursul.
si acum trimit felicitari (de zile de nastere, pentru proaspat casatoriti etc.) si foarte, foarte rar cate o scrisoare la Calarasi, prietenei mele din facultate, Anouk (e alintul meu, formulat special pentru ea).
de cateva zile ma chinui ingrozitor - pana la tentatia de a renunta (tipic eu) - cu scrisori de intentie, de motivatie... bla bla-uri.
incerc sa gasesc motive sa renunt... nu am bani pentru a legaliza acte, de exemplu.
cine da un leu pentru ca diplomele mele sa fie legalizate?
daca azi nu gasesc bani, renunt la proiectul meu MARET.