fustele mini

fustele mini, dau dureri de cap...

ieri, discutam cu un prieten care s-a casatorit recent. la un moment dat, cu ochii pe ceas, imi spune: "trebuie sa plec sa imi iau sotia de la servici (ce frumooos, gandesc eu), caci s-a imbracat in fusta scurta azi".

zambesc si intreb, total nedumerita (eu purtand o rochita scurta, in bretele, vaporoasa): "si ce-i cu asta? cand porti fusta, iti asumi riscul, ce consta in priviri admirative sau mai putin, fluieraturi si claxoane (ultimele de la badarani, recunosc).

completeaza: "nu am vazut dimineata, cand a plecat, cat de scurta e fusta".

rad cu pofta si-i spun: "poate nu o mai gasesti la servici".

cu o privire ucigatoare, se intoarce si pleaca.

*

azi, am purtat o fustita tare draga mie - o detin din clasa a XI-a (nu stiu daca trebuie sa ma "laud" cu acest aspect).

cum imi place sa ies din tipare, sa fiu altfel, originala si cu bun gust, atrag atentia prin simplitate. toata lumea imi privea sandalele de plastic, albastre, trasparente. :)

ce am "castigat" azi prin tinuta? o intrare gratis la metrou - nu mi se inregistra cartela bat-o vina, si un domn, imi spune: "luati-o pe aici domnisoara!" (frumos, multumesc am spus, am zambit si am trecut) - si un claxon. suficient pentru o zi caniculara de vara!

mulatri

mereu mi-a placut parul cret. mereu mi-a placut tenul masliniu. mereu mi-au placut copiii mulatri.

ma gandesc... cum ar fi sa am si eu?

:)

scrisori

scrisorile au fost si au ramas, o pasiune pentru mine. am fost fascinata de scrierea lor catre prietene in facultate, catre oameni dragi. ce timpuri! atunci nu era internet si scriam saptamanal scrisori unei prietene din Ialomita. dar ce scrisori... Eminescu si Creanga era mici copii pe langa noi. si acum pastrez cateva scrisori de top. ma amuz, mi-e dor, ma simt abandonata, dar... viata isi urmeaza cursul.
si acum trimit felicitari (de zile de nastere, pentru proaspat casatoriti etc.) si foarte, foarte rar cate o scrisoare la Calarasi, prietenei mele din facultate, Anouk (e alintul meu, formulat special pentru ea).
de cateva zile ma chinui ingrozitor - pana la tentatia de a renunta (tipic eu) - cu scrisori de intentie, de motivatie... bla bla-uri.
incerc sa gasesc motive sa renunt... nu am bani pentru a legaliza acte, de exemplu.
cine da un leu pentru ca diplomele mele sa fie legalizate?
daca azi nu gasesc bani, renunt la proiectul meu MARET.

Eu si DoarEu

Me gusta la football... Vai spaniola mea, dar ma bucur ca au castigat campionatul! M-a impresionat in mod placut jocul de artificii.

*
Imi caut stilul de viata, lecturand cu nesat o carte despre stil: "Stilul tau, pentru femeia care merita" - de Andreea Papp. (sunt lectii de viata in care fiecare se regaseste si din care, fiecare are de invatat).

*
Candva, partcipam la tot felul de concursuri (integrame, sa raspund la o intrebare etc.) si catigam adesea. Eu luam totul in joaca. Am renuntat, spunandu-mi ca vreau sa castig o dragoste adevarata, si e necesar sa-mi canalizez energia pe acest segment de viata, afectiv. Acum - si fara dragoste, si fara bani - ma bate gandul sa incep din nou sa trimit taloane si cupoane (ha ha ha), la fel de fel de concursuri. Am nevoie de bani... si nici nu vreau mult, si nici nu vreau sa cersesc.

*
Am inteles ca forta de a reusi este in mine. Eu, doar eu si numai eu ma pot ajuta sa razbesc cu fruntea sus, voioasa si fericita din "nefericre".

Furtuna şi îngerii

Un nor cumplit de negru, cu forme ciudate, desprinse de pe alte meleaguri parcă, a pornit să tune şi să toarne cu nemiluita picături reci, mari, răutăcioase, hidoase. Vântul suflă puternic, îndoaie copacii, dar nu reuşeşte să îndepărteze norii pus pe harţă. Soarele s-a ascuns timid şi neputincios într-un nor micuţ, şi tremură speriat de această furtună stârnită.
Într-o staţie de autobuz, un băieţel slăbuţ, înspăimântat de vijelia dezlănţuită, tremură ca varga. În mâna dreaptă ţine o acadea, de care se pare că a uitat. Stă cu genunchii îndoiţi, postat într-un colţ al cabinei de protecţie, cu lacrimile jucându-i în ochi.
-Dacă ştiam, nu mai plecam. Mi-e atât de teamă. Nu mai e nimeni pe străzi. Toţi parcă au fost înghiţiţi de pământ. Nici urmă de fiinţă în jurŞ nu tu păsări, insecte, oameni nici gând, nici pomeneală.
Cât aţi spune "hai la joc", picăturile hapsâne, nesătule, au furat culoarea din tot ce era în jur: frunze, petale, cer, până şi culoarea roşie - cu aromă de zmeură - din acadeua băieţelului a dispărut.
-Rareş, Rareş, dragul meu, te rog răspunde, se aude în depărtare strigătul disperat al unei femei, care se pare că este mama sau oricum, rudă cu băieţelul speriat.
Un fulger strălucitor lumină strada. Femeia îşi acoperi faţa, dar zări umbra unei fiinţe ghemuite. Cu inima strânsă de teamă, se îndreptă într-acolo.
-Rareş, dragul meu, te-am găsit. ce spaămă am tras!
-Mamiii, iartă-mă, nu am vrut să te sperii. Veneam spre casă şi dintr-o dată s-a pornit furtuna.
-Puiul meu, eşti ud leoarcă. Mi-e teamă să nu răceşti. Dacă nu se opreşte în maxim zece minute, pornim spre casă prin ploaie. Nu avem de ales.
-Aşa facem. Priveşte mama, exclamă Rareş, arătându-i mamei un nor mare, pufos şi multicolor. Acel nor a furat culorile din lumea noastră. Uite.. nici rochia ta nu mai are culoare... nici acadeaua... nici pantofii... Mi se face frică. E înspăimântător!
-Ai deptate fiul meu iubit! Găsim noi o soluţie, acum însă, să pornim spre casă, căci iată, rugămintea mi-a fost auzită şi ploaia a stat.
Cei doi au plecat spre locuinţa lor, care nu se afla foarte departe de staţia de autobuz unde s-a adăpostit băieţelul poveştii noastre.
-Dezbracă-te Rareş, spuse mama grijulie şi l-a înfăşurat rapid într-un halat de baie, moale, călduros şi pufos - dar şi acesta lipsit de culoare.
-Trebuie să ne gândim la o soluţie de a aduce culorile înapoi, rosti micuţul.
-Ai dreptate, dar asta după un ceai cald şi gustos, asezonat cu o miraculoasă aspirină.
Aburii ceaiului fierbinte, cu miros îmbătător de tei, l-au moleşit pe Rareş. Era să adoarmă la masă, dacă mama lui nu era atentă.
-Puiul meu, hai să mergem la culcare. Nu uita să îţi spui rugăciunea, da?
-Bineînţeles, mamă dragă!
Ajuns în cameră, Rareş a îngenuncheat lângă pat şi se rugă: “Îngeraşul meu păzitor, îţi mulţumesc pentru că am revenit acasă în bună stare. Când îl vezi pe Doamne Doamne, roagă-L să salveze culorile din ghearele monstrului care le-a furat. Mulţumesc din nou. Amin!”
Şi-a dat papuceii jos, i-a aşezat ordonat lângă pat, a tras plapuma peste el şi a adormit cât aţi spune “peşte”.
Îngerii bucuriei, armoniei si pazitori ai copiilor au făcut şedinţă.
- Cum salvăm această situaţie?
- Este o soluţie, nu se poate altfel!
- Bineînţeles, fără discuţie!
Au stabilit că este necesar să meargă la Dumnezeu şi să Îi ceară sfatul.
Îngerii au fost primiţi imediat, au prezentat situaţia neplăcută şi au cerut îndrumări pentru rezolvarea problemei.
- Un copil ne-a rugat în rugăciunea de seară să aducem culorile înapoi. Pământul este trist fără culoare, a declarat unul din îngerii păzitori ai copiilor.
- Doar un suflet curat de copil putea observa că viaţa este frumoasă tocmai datorită culorilor diverse, spuse îngerul armoniei.
- Mergeţi şi aveţi grijă de băieţel, să doarmă liniştit. A fost supus unui adevărat şoc în faţa răbufnirii naturii. Am să mă ocup personal de recuperarea culorilor, a zis Dumnezeu.
Îngerii s-au supus.
Dumnezeu a atins cu bagheta magică norii, care, ascultători au eliberat culorile.
„Primăvara părea că-şi reintră în drepturi. Natura în jur înverzea – copacii, tufărişul şi ierburile, totul strălucea şi se legăna uşor, în adierea moale a zefirului; peste tot răsuna în triluri dulci glasul săltăreţ al ciocârliei; ciorile se plimbau ţanţoşe, profilându-se cu penetul lor negru pe verdele crud al grânelor de primăvară, încă destul de joase, şi se pierdeau în marea de secară ce începea de-acum să albească; doar când şi când li se zăreau capetele, iţindu-se din lanul ce juca în valuri vineţii.”
Rareş s- a ridicat brusc din pat şi s-a îndreptat spre fereastră. Era întuneric. Nu vedea nimic.
- Off, cred că am visat. Eram în mijlocul naturii... am văzut mule culori.
Îngerii se uitau unul la altul neputincioşi. Îngerul său păzitor, care stă mere pe umărul drept, l-a mângâiat încet şi l-a ajutat să se aşeze sub plapumă şi să adoarmă.
Noaptea a trecut cu emoţii pentru toată lumea, inclusiv pentru îngeri.
Cocoşii au început să cânte, vestind sosirea dimineţii. Ziua îşi intră în drepturi pas cu pas.
Îngerii bucuriei privesc pe fereastră şi observă culorile la locul lor.
- Culorile au revenit! Ce se va bucura micuţul nostru. L-aş trezi!
- Nu, să-l lăsăm să se odihnească. A avut un somn agitat, au adăugat îngerii armoniei.
Peste câteva minute, micuţul s-a trezit şi a privit dincolo de geamul încăperii. Nu pot descrie lumina din ochii săi, zâmbetul cald şi vesel, vocea suavă care a împărtăşit mamei sale bucuria reîntoarcerii culorilor în lume.
- Mama, mama, bună dimineaţa! Îngerul meu păzitor mi-a ascultat ruga şi culorile sunt la locul lor: albastrul pe cer, verdele în firele de iarbă, galbenul în lămâie... etc. Sunt fericit!
- Vezi Rareş, îngerii există şi te aud! Să nu uiţi să le mulţumeşti diseară!
- O voi face chiar acum!
Ingerii bucuriei, ai armoniei şi îngerii păzitori ai copiilor, şi-au unit mâinile, şi au zburat uşor. Câţiva fulgi au plutit prin cameră, aşezându-se într-un final pe patul lui Rareş.
- Oau... vă mulţumesc din tot sufleţelul meu că mi-aţi păzit somnul şi mi-aţi înapoiat culorilor. Ador culorile curcubeului: ROGVAIV. Ha ha ha, adică: roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet!
*
Dragi copii, în fiecare seară rugaţi-vă îngerului vostru păzitor, care stă aşezat pe umărul drept!

scrisoare catre dnul ministru Daniel Funeriu

02.06.2010 – SCRISOARE DESCHISA

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ

MINISTRULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI,

DOMNUL DANIEL FUNERIU

Stimate domn,

Cu sprijinul nostru, al multor dascăli din şcolile şi universităţile româneşti, aţi preluat mandatul de ministru în momente extrem de dificile pentru sistem şi oamenii care-l deservesc.

Moment dificil, dar total nefericit. Invoc sprijinul nostru, întrucât eu, şi ca mine, zeci de mii de dascăli am făcut campanie pentru partidul din care amândoi facem parte, promovând principii, idei, deziderate. Ca să fiu corect cu dumneavoastră (deşi dumneavoastră nu dovediţi a fi corect cu sistemul educaţional din România), n-am avut speranţe că veţi face lucruri ieşite din comun. Pentru că nici nu ştiţi, nici nu puteţi. Pentru că afişaţi un voluntarism vecin cu inconştienţa, pentru că acţionaţi ca fiind dominat de solipsism, pentru că fetişizaţi modele şi experimentaţi idoli, pentru că gestionaţi în cele mai proaste moduri o criză cronicizată.

Deşi am văzut o sumedenie de cv-uri fabricate, aureolate şi supradimensionate – în care lucrurile şi faptele „de nimic” sunt ridicate la rang de esenţă a carierei, vă spun că, iniţial, am considerat că ruta profesională „fulminantă” pe care o etalaţi mi-a dat un dram de speranţă în privinţa unei relative schimbări. În fond, faptele dovedesc şi în ceea ce vă priveşte că tinereţea nu este o virtute.

Stilul persiflant, supraetalarea propriei persoane, inflexibilitatea repetată etc., nu pot masca superficialitatea, lipsa autorităţii epistemice, activismul partinic, dispreţul faţă de oameni.

Stimate domn,

Constatând ignoranţa şi clientelismul de partid la foştii miniştri precum Andronescu, Athanasiu, Admoniţei, din nou Andronescu (ce fatalitate! repetabilul A), am luat atitudine şi am nuanţat, pentru fiecare caz în parte, de ce trebuie să plece. Aţi devenit „locatarul” biroului ministerial în care au lucrat Haret, Maiorescu, Maior, Marga,Miclea! Dar v-aţi umplut de ridicol şi penibil.

Pentru că prin tot ce faceţi dovediţi incompetenţă, ignoranţă, rea-voinţă, nepricepere, infatuare şi lipsă de coerenţă, pentru că gestionaţi într-un stil inimaginabil de defastuos educaţia din România asigurând revenirea forţelor politice obscure şi antireformiste la putere, pentru că aţi anihilat şi ultima brumă de demnitate a dascălilor din România, vă sfătuiesc să părăsiţi scaunul ministerial. Iar solicitarea mea este legitimă întrucât, spre deosebire de mulţi, am obraz în faţa oamenilor pe care i-am îndemnat la votul „salvator”.

Stimate domn,

Dacă aveţi capacitatea şi iscusinţa unei introspecţii, vă enumăr doar 10 motive pentru care v-aţi umplut de ridicol, devenind penibil în faţa oamenilor ce vă privesc cu „ochii minţii” şi nu prin ochelarii de activişti. Aşadar, sunteţi ridicol şi penibil, întrucât:

1. Aţi iniţiat un proiect de lege aberant, incoerent din punct de vedere logico-juridic, care abundă în formule pur declarative, copiind – în multe situaţii, prevederi desuete din legislaţia anilor 1995/1997; n-aţi acceptat amendamente, aţi mimat dialogul. V-aţi comportat doar ca activist – robot, punând în dificultate pe ministrul Miclea, Omul care v-a apărat chiar şi în situaţia în care i-aţi bagatelizat proiectul;
2. Aţi afirmat în nenumărate rânduri – ultima dată la o întâlnire la B1TV, că aveţi „misiunea de a …”. Realizând o serie de studii privitoare la legitimitate, la personaje ce şi-au asumat misii (precum vă consideraţi!), vă sugerez să meditaţi la Hitler, Stalin, Ceauşescu, Castro şi o întreagă garnitură de misionari care, precum dvs, au considerat că ei, doar ei sunt putătorii misterului imanent legităţilor istorice; că ei devin panaceul binelui universal… Şi alte asemenea idei manipulatorii, expresie a vicleniei istoriei;
3. Aţi făcut din examenul de bacalaureat o mascaradă naţională;
4. Vă consideraţi deasupra legii, anunţând public că, prin ordin de ministru, veţi asigura intrarea în universităţi, chiar şi a tinerilor ce nu susţin bacalaureatul (legea, stimate domn, introduce această prevedere imperativă!);
5. Aţi asigurat înflorirea clientelei de partid – criteriu unic de promovare în minister şi inspectoratele şcolare, înlocuind – vai, în câte situaţii! – nepricepuţii lor cu anonimii dvs;
6. V-aţi făcut de râs în faţa naţiunii când, în conferinţă de presă, precum un elev submediocru, reproduceaţi, în matrice robot, ceea ce vă „sufla” Oana Badea (de altfel, nişte banalităţi);
7. V-aţi adresat Parlamentului, în întâmpinarea moţiunii simple ce vă viza, criticând (pe bună dreptate), agramatismul din textul moţiunii, dar, chiar discursul pe care l-aţi rostit (virulent şi agitator), abunda de agramatisme şi erori grave în ale gramaticii limbii române;
8. V-aţi exprimat – tot pe un post de televiziune -, într-o dispută cu A. Athanasiu (vai, cât de lamentabil aţi putut fi!) că sunteţi un om puternic pentru că vă sprijiniţi pe două femei puternice: Oana Badea şi Melania Vergu! Ce-i drept, cele două reprezintă chintesenţa inteligenţei româneşti azi” Pentru cine? Pentru dumneavoastră!
9. Aţi reuşit ca în doar câteva luni să faceţi ca, dascăli consacraţi, să trăiască repetate sentimente de jenă pentru că sunt reprezentaţi de un asemenea ministru;
10. Sunteţi răspunzător direct de conflictul de interese în privinţa consilierului personal al ministrului (scandalul la zi). Stilul pe care-l propuneţi spre rezolvarea acestui conflict de interese este la fel de fraudulos precum procedurile puse la cale spre calificarea proiectului Vergu. Cele 15 zile propuse spre a … alege între … explică succint şi exact care vă este misiunea.

Aici vă adresez o întrebare: Între un post de consilier personal al ministrului şi 4 milioane de euro, ce alegeţi?

Şi pentru că răspunsul vi-l intuiesc, întreb pe cei ce v-au învestit: După ce Daniel Funeriu va urma iarăşi mirajul unei misiuni prin Franţa, Germania, Japonia etc., cine răspunde pentru dezastrul pe care-l lasă?

Faţă de toate acestea, la care se adaugă nenumărate alte cauze, vă cer un gest de demnitate: demisia. Ar fi onorabil în primul rând pentru educaţia din România.

Târgu – Jiu 02.06.2010

Cu regret,

Prof.univ.dr. Adrian GORUN

copiat de aici:

http://octaviansoviany.wordpress.com/2010/07/10/d-ale-invatamantului-o-scrisoare-deschisa-adresata-lui-funeriu/

despre frumos

E criza! Si ce daca?

Sufletul meu are nevoie de frumos… imi cumpar levantica si floarea- soarelui.

Ajunsa acasa, eliberez firele stranse cu putere in buchet. Bambusul face oficiile de gazda, le saluta si le ureaza "Bine ati venit!". Ele sunt fericite si intinzandu-se, emana un miros imbietor. Inchid ochii si ma teleportez intr-un lan de levantica, de culoare violet si miros dumnezeiesc. Vis-à-vis, lanul de floarea-soarelui ma striga. Alerg spre el si sarut florile pe rand. Ele se apleaca si imi mangaie umerii. E ca si cum toata iubirea din lume mi-ar patrunde in corp prin toti porii.

*

Doi fluturi albi se regasesc pe o floare. Se iubesc si se bucura intens de viata lor, atat de scurta, dar foarte frumoasa.

In curand, dragostea lor va naste alti fluturi.

“Sa ai grija de fluturii iubirii noastre… si sa iti pui dorinte cand zaresti fluturi albi. Noi implinim visele celor care cred in dragoste si in frumos, celor care vad minunile din jurul lor” mi-a soptit Tatal Fluture, cu ultima farama de viata in glas.