tara arde.... si... eu, imi iau espadrile

ha ha ha...
ieri, am plecat la cumparaturi. lista clara cu de-ale gurii. totul chibzuit, ca in "Capra cu trei iezi". buuuun. ajung eu in ditamai hipermarket-ul si ma plimb printre rafturi si zaresc o frumusete de espadrile. eu sunt fun. si sunt exact culorile mele preferate: verde si albastru. o frumusete., ce mai in sus si-n jos! pret: 19,99 RON. ador preturile acestea! ma uit, ma invart, probez... imi vin ca turnate. ma indur si ii pun in cos. tot cumparand de-ale gurii, parca imi vine sa renunt. dar, nu ma lasa inima. oi merita si eu dupa atata munca! ahh... de parca numai eu as munci. dar, asa-i cand nu ai nici catel, nici purcel. promit sa imi cumpar un porcusor de Guineea. ha ha ha. hi hi hi.
azi, pornesc sa-mi rezolv una alta, incaltata cu noua achizitie. ca sa le testez bine rezistenta, tramvaiul s-a incapatanat sa mai porneasca, asa ca am mers cateva statii bune, pe jos. am mers ca si cand as fi fost desculta. am avut traseu luuung azi, si am mers mult pe jos.
le fac reclama espadrilelor mele: sunt de calitate si isi merita banii.
am si dansat cu ele: lambada, latino, salsa! sunt fermecate!
gata! ma fac fata de casa. promit solemn!

lectura si ceai si clatite

am fost la o dupa amiaza de lectura, organizata de o prietena. am fost "obligata" astfel, sa stau si sa citesc - si stiti cum e? ca si cu mancatul; cand il vezi pe altul, ti se face si tie pofta -. am baut un super ceai... plus ca, mereu cand ajung la acesti oameni - Liliana si Alexandru, sotie si sot (si religios curand) -, ma incarc cu energie si dorinta de a face o multime de lucruri frumoase, de a darui mai mult, de a iubi mai mult. ei, se inteleg din priviri. nu tipa, nu ridica tonul unul la altul. se completeaza reciproc. el o divinizeaza pe ea, ii face toate poftele. acolo am traitc cele mai frumoase, vesele si de neuitat petreceri. atat de originale... cu jocuri, filme, floricele, clatite, fructe... mereu mancare sanatoasa. ea, este o femeie frumoasa si cocheta, mereu aranjata, tot timpul intr-un mod original. sunt oameni de la care ai ce invata: sa zambesti si sa crezi ca totul are rezolvare.
venind spre casa, am realizat ca e necesar sa fac ceva eforturi pentru a-mi implini cateva vise in aceasta vara. nu stiu de ce, toti imi cer sa lucrez gratis. am o bafta... pe timpul meu, mai bine stau si citesc sau dorm... caci, am zilele deja ocupate pentru vacanta. imi doresc sa fac multe, dar sa fie cu noroc si cu voie buna, cu rasete si liniste sufleteasca. promit sa impart bucuria cu cei dragi, care ma incurajeaza si ma sustin in nebunia mea.
stiu... uneori obosesc si disper in adevaratul sens al cuvantului. atunci, ma '"rasfat" obraznic cu cine imi permite. degeaba - degeaba (era un cantec!) imi cer scuze apoi... sunt constienta ca nervii au fost inervati - ha ha ha - impulsul nervos condus si firele de par albite. sper sa-mi iau revansa cu drag si mangaieri si zambete si reusite impartite frateste cu cel care ma suporta.
imi doresc sa fac numai fapte bune... dar nu imi ies mereu! ma simt uneori ca Mutulica din Alba ca Zapada. :))

citate din ultima carte finalizata

"Crestetul ghetarului" - de Constanta Buzea
un jurnal impresionant. poeta, de o sensibilitate si bunatate de nedescris, o mama iubitoare si omniprezenta, care indura chinul unei casnicii doar pentru copii.
"ioana e tunsa scurt, blond-cenusiu, andrei are breton, saten. amandoi dorm frumos. cresc in somn. li se rotunjeste capul. au gene lungi, gura rosie, piele stralucitoare si moale. ndrei e ca un desen in penita. ioana e un fruct bine mirositor. le place sa-i iubim, sa se veseleasca, sa glumeasca. andrei are umor, ioana mai putin." - mereu isi descrie copiii atat de frumos, este o mama grijulie si iubitoare (a plecat singura la maternitate cand l-a nascut pe andrei, pentru a nu-l deranja din somn pe Adrian Paunescu).
"amintirile nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. amintirile suntem noi. n-am sa ma decid usor si nici definitiv ce sunt amintirile, acte de avaritie sau acte de generozotate. sunt chinul si binecuvantarea, memorie palida si memorie in flacari, film contradictoriu, mereu rulat, reluat, refacut, bucuria si groaza de a inmarmuri si de a te topi in trecut... "
"luna fixeaza masti axelor
ce ies usori si verzi din rand.
ei, pe lumina si pe sunet,
degetul lor sfiosi punand..."

zambete si pitici si sapunul

de ce s-au desfiintat fabricile de sapun?

pentru ca piticul, atat de mic, s-a impiedicat de sapun, si s-a inecat. "vai, vai, ce pacat, ca piticul s-a-necat!"

decizia a fost corecta: inchiderea si lichidarea fabricilor de sapun!

de atunci, s-a inventat sapunul lichid! idee geniala!

weekend placut, zambete si bucurii!

emotii si oameni frumosi

zi plina, cu emotii, revederi intamplatoare, bucurie si zambete!

am mers sa-mi depun dosarul pentru continuitate in invatamant. pentru ca aveam toate actele, trebuia sa imi lipseasca ceva. asa ca, aveam nevoie de un alt dosar. prin urmare, fac cale intoarsa, merg la Diverta si cumpar un dosar cu sine, colorat, un verde viu si plin de viata! frumos foc! am un talent sa nu-mi duc toate actele... nu-mi place sa xeroxez. o intreb pe doamna de acolo: "conteaza la medie sau la obtinerea postului studiile masterale?" "nu." rasuflu usurata. nu aveam copii dupa diploma si foaia matricola de la master. pentru mine, studiile sunt asa, pentru cultura mea generala, si maculatura de diplome. stiu ca nu-mi folosesc la nimic.

dupa acest "exercitiu" de rabdare, pornesc spre Facultatea de Drept, in Aula Magna, unde se vor premia de catre dnul Oprescu - primarul Capitalei si profesor universitar - sefii de promotie din invatamantul liceal. am omis a spune ca am fost invitata la eveniment, aseara, de o eleva de-a mea din scoala generala, acum eleva la Colegiul National Gheorghe Lazar. a terminat clasa a XII-a cu 10, iar media celor 4 ani, 9,97. privesc cu admiratie: parinti modesti, copii frumosi si inteligenti. ma asez pe scaun, si, aud in fata mea:" sarut mana, doamna! ce faceti?" "oauu... nu pot a crede! o pup si o imbratisez". este sefa de promotie la Lic. "Mihail Sadoveanu". este o eleva de la aceeasi scoala generala, nr. 119 "Vasile Voiculescu" (am iubit scoala aceea, am cunoscut oameni de mare valoare, dna directoare ma "iubeste" si acum), de unde este si cealalta fetita. imi spune: "dna mai este si un baiat de la E". "am predat eu la E, intreb uimita?" (au trecut ani si ei sunt multi - cu toate ca pe cei buni si pe cei smecherasi, ii retin intotdeauna). "da, doamna, ati predat". bun asa.

soseste, dupa o ora si jumatate intarziere, dnul Oprescu. (va spun un secret: mereu mi-a placut de dansul si voiam sa-l vad [clar visele se indeplinesc]; este un om cu suflet bun si modest). si-a cerut scuze de intarziere, spunand ca asa e cand primarul nu se ocupa si de circulatie. desi avea un discurs - dupa spusele dansului - realizat de consilerul si prietenul sau, dnul Florin Diaconescu, a preferat sa vorbeasca liber. a felicitat profesorii care s-au ocupat de copiii din sala, parintii si pe ei insisi pentru efortul, dorinta si ambitia de a invata intr-o societate plina de valori negative, in care educatia este huiduita.

poze, aprecieri si imbratisari!

zambete si bucurii sincere, de la oameni frumosi, care sper ca vor ajunge celebri... si nu ma vor uita!

a fost o zi frumoasa, memorabila pot spune!

ce faci?

ma misc pentru ca trebuie sa ma misc. aerul conditionat mi-a pus stapanire pe urechea stanga. e asa rau sa nu auzi!

"ce mananci de esti atat de frumoasa?"

"mentosane!"

"esti foarte frumoasa sa stii!"

"multumesc" si ma afund in lectura unei carti palpitante.

medicul de familie trebuie sa-mi dea o adeverinta.

"tot asa slaba esti!"

"tot asa".

" ce faci?"

"bine."

"si ce mai faci?"

"bine. in vacanta." raspund simplu, fara elan, parca mi-ar fi mancat pisica limba.

chiar, ce fac?

nimic nou, nimic interesant, totul vechi si plictisitor, si cu toate astea sunt foarte aglomerata. alerg dupa acte si divese chestii pentru un dosar. buuuun.

meditez un elev pentru BAC si pe zi ce trece nu mai stie nici cat stia. sufar si am emotii. el rade. o fi de la stres.

scriu pe acest blog si pe cel de povesti. fara prea mult chef, caci si asa scad in clasament vazand cu ochii (ce ciudat! inainte nu ma interesa asta).

nu prea mai fac nimic, caci imi doresc atat de multe, incat nu se concretizeaza nimic.

citesc seara, inainte de culcare si in autobuz daca circul pe undeva!

voi creste si voi deveni o femeie puternica!

poate atunci voi face multe si diverse!

oameni prieteni

am citit un articol pe blogul lui Dragos Bucurenci despre disparitia prietenilor din viata noastra... incet, fara niciun cuvant. m-a impresionat si am realizat ca aceeasi problema o am si eu. sunt o fire sociabila, in permanenta imi fac relatii, cunostinte - bine ca, in credulitatea mea ii cosider imediat prieteni. ma "uit" la mine - nu la fizic, caci aici nu m-am schimbat foarte mult, imi spunea colega mea din liceu chiar duminica seara - in interiorul meu, si constat cat am evoluat. oamenii de o anumita categorie sociala - adesea mai inalta decat a mea -, cartile lecturate, piesele de teatru vazute, iesirile in lume (si nu au fost atat de numeroase), cursurile de dezvoltare personala parcurse, toate m-au facut sa imi doresc mai mult, sa discut la un alt nivel, sa am langa mine oameni de la care pot invata permanent, care sa ma stimuleze sa caut, sa citesc, sa invat.

mi-am zis ca nu m-am schimbat, caci asa simt, deoarece am pastrat legatura - eu sunt veriga care "are" timp pentru mesaje, telefoane, mailuri - cu multi oameni. anul trecut, cand am plecat din institut, colegele imi cereau: "sa nu ne uiti!". acum, le trimit semne de viata, si nu gasesc timp sa raspunda. ma doare. uneori ma simt umilita. am si eu statutul meu, chiar daca meseria pe care o am este batjocorita de guvern, este prost platita, sunt mandra ca educ si formez oameni (viitori prim ministri, parlamentari si deputati). e greu, dar incerc sa iau oamenii asa cum sunt. stiu, ca atunci cand vor avea nevoie, ma vor cauta. se intampla cu o frecventa aproape constanta acest lucru. (asa descopar si eu ca am o orisice valoare). stiti cat doare sa trimiti mesaje si sa nu ti se raspunda? ah.. e ca si cum te-ai fi taiat pana la os, si pui sare gronjoasa!

acum, ma bucur de prietenul care are un ras molipsitor, un optimism debordant, talent scriitoricesc de mare nivel, ganduri de vacanta si o viata echilibrata.

mai am o prietena, poeta si ziarista, plina de viata, dar ritmul infernal, nebun, rebel in care lucreaza nu ne permite sa ne vedem macar o data pe luna. sau poate nu sunt eu atat de prietena?

posibil si asta!

am prieteni, pe care nu i-am vazut niciodata, dar imi sunt alaturi mereu, la fiecare hop din viata mea, ma incurajeaza si se roaga pentru a reusi. in aceste clipe, mi se umplu ochii de lacrimi si pielea mi se face "de gaina".

asa e facuta viata! "cu toate panzele sus" si tot inainte, alaturi de prieteni vechi si noi!