DA, MERIT SI VOI MERITA SI VOI PRIMI

am aflat azi, ca nu am bun simt si respect fata de oamenii in varsta. sunt atat de calma - Dumezeu mi-e martor ca nu despre mine se vorbeste in aceste cuvinte - incat nu comentez. am ajuns la facultate... dupa trei ani in care am dus acelasi referat de 3 ori si niciodata nu era citit, profa mi-a reprosat ca nu am avut bunul simt sa-i arat ce am publicat. "sunt referatele pe care le-am sustinut pana acum, doamna!". e vorba de timp cheltuit, de bani, de energie, chiar si un minim efort intelectual - nu ma dau mare ca am facut cine stie ce -. nu pot sa-mi bat joc de mine. e necesar sa finalizez, bine sau mai putin bine munca mea de pana acum.

sunt la mana ei, nu mai spun ca mi-a cerut sa ii duc luni un referat care l-am tot dus din mai anul trecut... si in martie inca o data... nu vreau sa fiu rea si sa discut despre sistemul din Romania. profesori capabili nu pot fi conducatori de doctorate, ia cei care nu stiu ce si cum, au cate zece doctoranzi.

usor usor, ajung la biserica. vreau sa las un acatist. preotul ma vede si-mi face semn sa merg sa le citeasca. la final imi zice zambind (zambetul mi s-a intiparit pe retina): "Claudia, cred ca te-ai rugat pentru 100 de oameni." zambesc! nu sunt 100... dar nu i-am trecut pe toti. Ha ha ha.

cobor la metrou. pe peron, ma gandeam la zambetul preotului si la numarul oamenilor pe care ii cunosc. in acest timp, sunt inconjurata cu privirea de o tanara cam la 20 de ani. intr-un final, isi face curaj si vine spre mine. "buna ziua, ati fost profesoara la liceul X?". "da, raspund zambind". sa va spun ca stia tot despre mine? nu are sens. "am observat ca nu v-ati casatorit. m-am uitat la mana dvs." "nu inca, raspund. toate la timpul lor." "ma bucur ca v-am intalnit. mult succes in continuare." ea, studenta in anul IV, la industrie alimentara - ceva de genul.

acum, ma gandesc: "cred ca am fost un profesor bun daca elevii ma opresc pe strada si imi vorbesc". sau mi s-a urcat mie la cap succesul. glumesc!

...

la scoala unde predau sunt intrebata zilnic daca am copii... dar cand voi face? "curand... foarte curand... mai curand decat ma asteptam".

viata e atat de frumoasa... iar eu simt ca sunt pe zi ce trece mai frumoasa sufleteste, mai blanda, mai inteleapta, mai pregatita pentru schimbarile ce ma asteapta... le simt... si le primesc cu bratele deschise si zambete si voie buna.

orice tacere e urmata de o avalansa de sunete marete...

orice tristete e urmata de clipe de bucurie nemasurata...

orice lacrima aduce zeci de rasete...

zi frumoasa

somn linistit si leneveala tarzie...

inviorare si zambete. drum spre facultate. plimbare prin gradina botanica. gasesc un sotron, privesc stanga si dreapta, si sar fericita. profa nu este. uraaa... ce bine! (pe naiba; alt drum, alta distractie). lectura la umbra castanilor infloriti. mi-e atat de bine!

pasesc alene spre universitate, in dreptul viorii imense construite (nu stiu cand, totul e pe repede in Bucuresti; apar si dispar statui peste zi).

intalnire cu un om drag, care nu uita de sufletul meu - adesea trist si nemultumit -, dar care se rasfata permanent.

ma indragostisem de cuvantul "crochiu". am scris niste versuri... cineva cunoscator mi-a spus de Tia Peltz... iar azi, am primit un volum de crochiuri realizate de aceasta, "Crochiuri din inima mea". Ma simt o femeie norocoasa! am mai primti un semn de carte pentru colectie, o vedere pentru colectie, si un colier adus din Asia, de la Capadocia. Am rasfoit un album cu fotografii din Asia... am fost incurajata...si a fost o dupa amiaza cu soare si natura.... cu oameni buni si culti in viata mea. si uite asa mai invat si mai calatoresc in lumea asta larga. e minunat sa intalnesti oameni care cred in tine si te invata in permanenta ceva... dar mai ales ca poti.

seara cu ingerii aproape!

botez si Capsa

doar ce m-am demachiat si am deschis calculatorul sa va povestesc... de fapt, sa notez in jurnalul meu trairile de azi. merita!

am fost la botezul a doua fetite gemene, minunate, frumoase si cuminti. eu sunt fascinata de astfel de evenimente (nuntile au inceput sa ma cam chinuie in schimb) si am mers cu o frecventa sporita. dar azi, am participat la o slujba asa cum se face, banuiesc. divina... simteai cum te patrunde fiecare cuvant, preotii aveau har. chiar mi-a placut! mi-am revazut colegi de la institut, care s-au bucurat sa ma vada. si eu care cred ca nu insemn nimic pentru nimeni. pana am gasit biserica (era un cartier necunoscut al Bucurestiului, dar linistit si cu multa verdeata Titan-Balta Alba) am ajuns la vreo doua si m-a impresionat numarul mare de familii tinere cu copii micuti la biserica. in timpul botezului, a venit o mamica cu un pusti de 3 ani, si imi spune: "ii place biserica foarte mult... ar vrea sa vina zilnic daca se poate". am gandit: "sunt sanse sa fie si generatii bune in viitor".

....

apoi, am ajuns la CAPSA, la aniversarea de 18 ani a unei eleve dragi mie! (din nou mi-am revazut colegi profesori... care s-au bucurat sa ma vada; am aflat ca sunt 'barfita".. ma intrebau daca am fost in Franta ca asa se vehicula... eoi, bione ca se stie de bine; ha ha ha).

Capsa... Calea Victoriei... istorie... eleganta... poveste... baluri...

am primit mape cu istoria locului....

a fost o dupa amiaza frumoasa.... am redescoperit locuri frumaose ale orasului meu natal... am mers pe jos si a fost placut....

Adunări…

am adormit citind Octavian Paler. cuvintele “sa nu iti fie teama decat de oameni” au pus stapanire pe mine.
asa-mi vine cateodata, sa dau cu cuţâtu-n piatra…

nu am fost cand s-a impartit norocul. am ajuns cand s-a distribuit sensibilitatea, si mi-a turnat Dumnezeu de s-a saturat. a adaugat apoi, ca sa-si dreaga greseala, si ceva istetime.
vorbesc mult si fara sens probabil. vreau sa spun multe si sigur nu voi spune nimic. incerc sa fac multe si nu imi reuseste nimic. mai bine as dormi mult si bine, mi-as odihni neuronii si cu siguranta as fi fericita si impacata cu mine.
mi-am dorit sa scriu, si scrierile mele sa ajunga la sufletele oamenilor. dar prostiile mele au suparat si m-au indepartat de multa lume. am iubit oamenii, crezand ca daca sunt tot timpul acolo, cu un gest, o vorba, o imbratisare, le va fi mai bine. i-am sufocat si sunt care pe unde, cautand oxigen.

sunt singura… si mi-e atat de rece si frica…
am ales sa stau in banca mea… si cand cineva are nevoie stiu sigur ca ma va gasi. pana intr-o zi, cand voi disparea cu totul, tiptil tiptil, cu zambete cu tot. oare ma va regreta cineva? noroc ca e criza... nici statuie nu mi se poate face.

fac adunari… cati oameni am cunoscut in 30 de ani de viata? ohoo…. destui…. multi, m-au ajutat enorm, de la mii de km distanta, fara a ma cunoaste. unde se invata oare sa citesti in suflete sau in zambete? altii au fugit ca potarnichiile cand am cazut si am avut nevoie de o mana sa ma ridic. altii, mi-au mai zis si un cuvant urat stiind ca asta va pune capac sufletului meu (am spus ca sunt exagerat de sensibila).

aceste zile sunt foarte importante pentru mine. atatea amintiri si bucurii si tristeti imi readuce luna mai, incat acum plang, acum zambesc… sunt atat de obosita… incat nu ma pot bucura decat cu greu ca sunt in viata si fac ceea ce imi place. de exemplu, azi, este ziua tatalui meu… si imi e putin dor de el... sau poate mai mult? In ce se masoara dorul? Dar sunt o fata educata si ii respect intimitatea si dorinta de a nu mai sti de noi.
realizez ca mi-e frica. sunt o laşă. mi-e frică de distanţă… mi-e frică să plec de aici spre fericrea care ma aşteaptă undeva acolo… sau poate dincolo.
mi-e frica… caci, desi incerc sa ajut si sa fac fapte bune – adesea imi ies -, astept ceva in schimb, macar atentie, si stiu ca voi fi pedepsita. cat sa mai astept? rabdarea m-a chinuit mereu… incerc sa o invat si nu se prinde deloc de mine. e singura materie la care nu am trecut in atatia ani de scoala, scoala vietii.
mi-e frica sa nu pot realiza tot ce imi doresc…
mi-e frica caci simt ca nu mai am timp… pentru toate….
mi-e frica de faptul ca Dumnezeu m-a uitat… nimic nu se mai intampla in viata mea…
sunt un taur ranit, care maine va fi puternic. Sunt Pasarea Phoenix care renaste din propria cenusa…

..primit pe mail "O si UN"

E destul de misogin, dar... e dragut:

Un barbat analizeaza articolul nehotarat din limba romana...

"Stau si ma gandesc: oare e intamplator faptul ca tot ce denumeste ceva care te enerveaza, te pune in pericol, sau te distruge pare a fi FEMININ? Iar apoi tot ce ne alina, ne bucura si ne mai da un tzel in viata este de natura MASCULINA?Voi, femeile, sunteti O ploaie, O zapada, O grindina, O furtuna.
Noi suntem UN soare, UN timp frumos, UN paradis. Stau si ma uit, chiar nu aveti noroc: O bucatarie, O vesela, O matura, O caldura, O mizerie. Noi suntem UN repaus linistit intr-UN fotoliu confortabil, citind destinsi UN ziar si ascultand UN jurnal, asta daca nu veniti voi sa semanati O discordie sau sa ne faceti O sicana.
Voi, femeile, va dati mari ca aveti O telecomanda, dar priviti la UN televizor, unde noi alegem UN post care il dorim.
In trecut, pentru a face calcule aveati O numaratoare prapadita, acum barbatii au inventat UN calculator. Si ceea ce va defineste, sexul, tot UN sex se spune si niciodata O sex. Cand va simtiti bine, traiti, nu-i asa, UN orgasm, iar daca o dati in bara va alegeti cu O frustrare.

Voi puteti avea O carte de credit, dar aceasta nu inseamna nimic fara UN cont. Ce poate provoca O problema care se poate transforma intr-O catastrofa? O eroare de pilotaj, O pana de benzina, O proasta vizibilitate, O intrerupere de curent.
Voi pentru a ne inrobi doriti O casatorie, dar exista si eliberarea care este UN divort. Este limpede ca limba romana a fost inventata de UN barbat, care nu v-a avut deloc la suflet!!!!

semne de carte

iata cu ce mi-am ocupat putinul timp liber pe care l-am avut in ultimele doua zile. au fost realizate pe fuga... sper ca pot face si mai frumoase.

lecturi placute va doresc!

intre vis si realitate

eram intre vis si realitate. am vrut sa ma ridic, cand, deodata, in fata mea, curcubeul si-a intins bratele si a deschis o fereastra mare. dincolo de ea, era o casuta simpla, taraneasca, cu perdele albe, crosatate, asa cum desenam cand eram eleva. totul era asa frumos colorat si vesel. pasarile cantau adevarate opere. florile discutau cu mare verva intre ele. norii erau asa linistiti, de unbleu pal. curcubeul li s-a alaturat. m-a luat de mana, si mi-a oferit un loc pe un sezlong rosu. m-a imbratisat cu bratul format din galben si orange. bratul cu verde si albastru statea relaxat pe spatarul sezlongului. m-a rugat sa privesc lumea.

-vezi ce tristi sunteti? te-am adus sa vezi si sa iei masuri tu zambesti. esti printre putinii oameni care fac asta din suflet, neconditionat, sincer!

-nu pot sa fac minuni!

atunci, o stea, ascunsa dupa o perdea din voal sidefiu, imi sopteste:

-esti ca un inger... seara, inainte de culcare, roaga-te ca oamenii din jurul tau sa invete sa zambeasca. transmite lectia zambetului. tu POTI! ai uitat ca ai creat sloganul "zambete si bucurii"? iti apartine.

-multumesc, stea vorbitoare, am sa te ascult.

m-am odihnit pe curcubeu, am adunat culoare, si stiu ca maine voi avea o zi albastra, imbracata in violet.

credeti in visele voastre... dati-le viata... se poate!