Iubirile mele...

Se spune ca, “daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, asta nu inseamna ca nu te iubeste”. Iubesc… in mii si mii de feluri. Il iubesc pentru cum arata, il iubesc pentru stilul vestimentar, il iubesc pentru ca este avocat – si tine cu dreptatea -, il iubesc pentru ca este departe si mi-e dor, il iubesc pentru ca este visator, il iubesc pentru ca-mi scrie frumos – si imi scrie mie -, il iubesc pentru ca ma rasfata, il iubesc pentru ca vrea sa ma vada fericita – bineinteles cu altcineva, el nu se incumeta (cica nu ar fi de nasul meu – sau invers -) -, il iubesc pentru ca zambeste, il iubesc pentru ca este aproape, aici in sufletul meu, il iubesc pentru ca mi-a oferit amintiri frumoase, il iubesc pentru ca ma asculta… as putea continua la infinit, pana vom vedea impreuna rasaritul promis.
Am luat penita, am inmuiat-o adanc in cerneala – pana a inceput sa strige ca vreau sa o ucid –si i-am declarat iubirea. Da, da, in scris, ca sa ramana vesnic. Stiu, stiu… nu aruncati cu pietre, stiu ca iubirea trebuie demonstrata prin fapte, dar nu am avut succes asa.
“Esti in atriul meu stang,
Si te pastrez acolo.
Poate sa fie cutremur,
Poate sa fie potop,
Nu iti voi da drumul.
Unde sa pleci?
Cine va avea grija de tine?
Cine iti va spune sa iti pui fularul
Sau sa iti legi sireturile?
Cine ma invata sa merg pe bicicleta?
Cand mergem la Praga?
Du-te linistit la odihna,
Voi veghea si in asta noapte
Sa iti fie somnul calm si visele placute.”

O zi pe saptamana, timp de vreo 2 luni, l-am iubit asiduu. Fiecare gest, fiecare clipire, fiecare zambet le-am fotografiat pe retina ochilor mei. Mirosul sau e permanent cu mine, caci s-a intipait in scoarta cerebral. Ii voi darui multi ani de acum incolo, acelasi parfum. Ii voi scrie mii de mesaje lipite pe suflet, pe oglinda din baie, pe plafonul masinii, pe frigider, in sifonier. Va intelege candva cat l-am iubit. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
In varful picioarelor ma indrept spre clinica… clinica de fertilizare in vitro.

Eu şi cărţile

S-a terminat si cursul de scriere… mi-am primit suturile de care aveam nevoie sa ma trezesc la realitate – desi nu mi-am luat nici nasul la purtare, nici picioarele nu le-am indepartat de sol -, sa aflu ca mai am muuuuuuuuuuuuuuuuuult de lucru pana la a invata sa scriu.
Azi am bantuit pirntre rafturile unei librarii. Am gasit cartea “Patru femei, patru povesti” de Aurora Liiceanu si am rasfoit-o. Am gasit povestea Lizei si am tresarit (este prescurtarea numelui meu – Lizica). Am dorit sa o citesc, am tinut-o in maini cateva minute bune. Apoi, am inteles ca iar mi s-ar schimba prioritatile de lectura, asa ca am abandonat-o la locul ei, pe raft. (am simtit tristetea ei… dar in special a eroinei Liza). Am sa merg sa o citesc acolo, in librarie, la botul calului, cum se spune in popor (am innebunit cu expesiile astea; ma fascineaza tot mai mult).
Volumul reuneste patru biografii de femei exemplare, a caror existenta a fost legata de arta si care si-au uimit contemporanii prin originalitate: Coco Chanel (1883-1971), cunoscuta creatoare de moda, Elisaveta Bagreana (1893-1991), poeta din Bulgaria, laureata a Premiului Nobel, Cecilia Cutescu-Storck (1879-1969), pictorita, prima femeie profesor intr-o academie nationala de arte din Europa, si Lee Miller (1907-1977), celebru fotomodel devenit fotograf de razboi. Asadar o frantuzoaica, o bulgaroaica, o romanca si o americana, fiindca tot traim in epoca globalizarii... „Am fost tentata mult sa caut trei femei care sa se defineasca prin viata lor, prin ceea ce au dorit ele nemasurat de mult. Ceva care sa fie ca niste sindroame. Am pornit de la ceea ce sunt – dincolo de geografii, de timp, de sex, de cultura – cele trei mari dorinte ale oamenilor: puterea, iubirea si banii. Desigur ca una dintre aceste trei dorinte este cea mai puternica, dar ea nu le anuleaza pe celelalte, ci doar le face mai palide. Cea mai puternica este dorinta care le-a dominat viata. Si le-am gasit...Putem numi aceste dorinte ale lor dimensiuni ale vietii. Astfel, pe cele trei femei le putem defini, in termeni de dominanta, ca femei unidimensionale. Fara indoiala ca exista si barbati unidimensionali. Am spus ca aceste dorinte sunt dincolo de sex.Dar, discutand acest subiect cu prietena mea Antoaneta Taneva-Nandris, ea a ramas pe ganduri si, dupa un timp, a gasit o a patra dimensiune. Aventura. Adica cazul unei femei – repet ca si un barbat poate face asa ceva – care isi doreste sa aiba mai multe vieti in aceeasi viata. Aceasta femeie nu este insa multidimensionala. Mai degraba viata ei este o suma de fire impletite, ce formeaza un fel de snur.Asa se face ca celor trei femei li s-a alaturat o a patra. In acest fel putem spune ca cele patru vieti sau povesti de viata sunt patru sindroame: al banilor (bogatiei), al iubirii, al puterii si al aventurii.” (Aurora Liiceanu)

Cuprins: • Coco: viata ca legenda, legenda ca viata • Barbati din viata lui Coco Chanel • Liza si fetele bine-crescute. Ce femei admira Liza • Imaginarul masculin al Lizei. Figuri de barbati • Cecilia: un „impreuna” bine gandit • Contradictiile Ceciliei: patima exprimarii si limitele ei • Lee: aventura, o a patra dimensiune • „Eu nu sunt Cenusareasa. Nu-mi pot forta piciorul in pantoful de clestar”
Scrieti… uitati si de ce: http://www.curteaveche.ro/Noteaza_si_actioneaza_Hotaraste_ce_vrei_si_obtine_-3-145

Întîlnim mereu oameni ce trec prin viaţă cu un vag sentiment de neputinţă, trăind în anticamera succesului şi invidiindu-i pe cei ce par a trai o aventură continuă. Veţi vedea în această carte cum puteţi să vă scrieţi scenariul propriei vieţi. Notarea scopurilor este primul pas pentru atingerea lor. Astfel, clarificându-ţi ideile, poţi identifica ce doreşti şi îţi poţi fixa intenţiile. O dată scopurile notate, restul lumii poate coopera cu ambiţiile tale în cele mai variate moduri, de la mari prefaceri în carieră la o relaţie mai bună cu copilul adolescent, sau doar la a avea o senzaţie de fericire în fiecare dimineaţă. Veţi găsi aici povestiri ale oamenilor obişnuiţi care au trăit miracole după ce şi-au notat scopurile şi au trecut la acţiune. Exerciţii şi sfaturi concrete completează itinerariul propus de dr. Klauser spre descoperirea forţei interioare ce-ţi poate schimba destinul.Dr. Henriette Anne Klauser este preşedinte al Writing Resources (Resursele Scrisului) şi autoare a cărţilor extrem de populare Întipăreşte-ţi dorinţele în minte şi Pune pe hârtie tot ce ai pe suflet. Dr. Klauser a predat la Universităţile din Washington, Seattle, California, Lethbridge (Canada) şi Fordham. Printre clienţii săi se numără cei din primele cinci sute de companii importante ca: Boeing, Xerox, Hershey Foods, Armstrong World Industries şi International Data Group. A condus seminarii internaţionale în Canada, Cairo, Londra şi Insula Skyros. Recent a făcut parte din delegaţia care a mers în China şi care era formată din lideri internaţionali în domeniul comunicării.
Lectura placuta!

Metode de agăţare

Va amintiti – sau poate inca mai traiti “frumosul” sentiment – cand erati agatate de baieti sau domni pe strada? In afara de banalul “Aveti un ceas?” sau ticalosul “pis-pis”… ah ce il uram-, ce alte metode mai cunoasteti? Mai era claxonatul. Eu, am invatat numerele de la masinile persoanelor pe care le cunosc: rude, prieteni, vecini… si daca sunt claxonata, privesc cu coada ochiului la numar – daca il recunosc zambesc si ridic privirea, daca nu, imi vad serioasa de drum.
Mai curand, am auzit ceva de genul: “Domnisoara imi place fusta dumneavoastra!” Intorc privirea si zaresc un domn cu vartsa pe undeva intre 45-50 de ani, destul de rotofei. “Daca va place foarte mult, v-o imprumut o data!” A zambit… eu mi-am continuat drumul, el a ramas cu privirea – ce ma ardea in spate, ca fierul de calcat uitat pe mana -, atintita asupra mea.
Uff… bine ca am dat coltul strazii si am scapat! Interesante metode de abordare…
Imi privesc fusta: raiat negru, doua buzunare in care adesea imi afund cu disperare pumnii stransi de revolta pe lumea urbana – urasc amalgamul creat, naţii amestecate fara niciun gust (dar poate cu un sens bine stiut de ei) -, uneori de dorinta de a face lucruri frumoase si oprita de faptul ca oamenii isi doresc nu un suflet bun, ci un om cu multi bani, alteori de nefericirea ca ma complac in relatii sterpe, fara niciun viitor - si nu am spus unul stralucitor -, din vina cui?!
Da… fusta este frumoasa… sa stiti… Ha ha ha. Macar stiu ca am gust… macar atat… !

Manifest pentru frumusetea naturala

Mereu mi-a placut subiectul acesta... am inteles candva ca, nu conteaza cat fond de ten ai pe chip, ce rimel de sute de mii folosesti... ci, limbajul sufletului transpuns in vorbe, in miscari, in gesturi.
Cat de frumoasa inseamna frumoasa?
Nu stiu.... insa, mi-a placut si m-a impresinat campania derulata de Nivea si preluata de catre barbati. Culmea!
Imi amintesc cand ama invatat sa imi hranesc buzele cu ulei (untdelemn cumspunea bunica) - cel mai bun si la indemana gloss. Imi amintesc - si practic - cand mi s-a spus ca cea mai buna crema pentru chip este exercitiul acesta - spune X, O, U folosind fara teama toti muschii fetei -, si da rezultate senzationale.
Am fost complexata multi ani de tenul meu.... frumos in adolescenta, iar cand aveam nevoie mai mare de puritatea si catifelarea lui, m-a umilit. Cu toate acestea, am fost placuta si apreciata de profesori, apoi de elevii mei - in primii ani de cariera -, care sunt cei mai duri critici. Se pare ca, pentru ei nu tenul meu era problema, ci pasiunea care o puneam in fiecare lectie.... zambetul daruit neconditionat, faptul ca eram o femeie placuta (zic eu, modesta).
Nu sunt adepta machiajului... imi evidentiez privirea cu rimel, folosesc fond de ten - caci inca nu am scapat de compexul imperfectiunii (desi exista si la case mai mari) si putin gloss - asa, impotriva vantului si agresiunii.
Insa... trebuie sa spun ca barbatii imi ofera locul in mijloacele de transport cand port fusta si tocuri. Ha ha ha. Mi-a placut ce a scris Adrian Ciubotaru... si Dragos Bucurenci

http://www.adrianciubotaru.ro/manifest-pentru-frumuse%C8%9Bea-naturala/#comment-84877

Omul de la ENEL

Zambesc.... ma amuz la maxim... dar, daca ii spun mamei iar primesc o teorie de nu ne oprim nici maine.
Nu stiu cum se face, dar, mereu sunt acasa cand soseste factura pentru energia electrica. Domnul nu este o frumusete, nicidecum genul meu de barbat... dar parca ne cunoastem de-o viata. Are ceva placut... voce... zambet... atitudine. Cum sa ma stapanesc sa nu-i las bacsis? Imi insenineaza ziua... ha ha ha. Dar eu pe a lui, oare o influentez pozitiv?
Dumnezeu stie... El este singurul martor.... Ha ha ha...
"E uman sa faci greseli si unii dintre noi sunt mai umani decat altii."
Ashleigh Brilliant

Eu şi sosia mea... Hilary Swank

Am avut chef de joacă.... şi m-am jucat...

Cararea Imparatiei de Arsenie Boca

Am gasit ceva ce mi-a atras atentia...despre gura lumii - de care multi "ascultam" sau nu facem ceva bun de teama ei...
"Prin "lume" se înţelege categoria păcatului, adică turma oame­nilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile draci­lor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul.

E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndă-răpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: "Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl".
Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.

Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelele mântuirii, tăceam şi noi ale lumii, umblând în fărădelegi şi chinuind pe alţii, şi astfel ne-am băgat datori; deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu. Aşa trebuie să plătim acum cu durere cele ce le-am făcut odinioară cu plăcere.

Gândul acesta iată cum îl exprimă Sf. Maxim Mărturisitorul, definind virtutea răbdării: "A sta neclintit în împrejurări aspre şi a răbda relele; a aştepta sfârşitul ispitirii şi a nu da drumul iuţimii la întâmplare; a nu vorbi neînţelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu.

Căci zice Scriptura: "Până la o vreme va răbda cel cu îndelungă răbdare şi pe urmai se va răsplăti lui cu bucurie...".

Acestea sunt semnele răbdării, dar mai presus de acestea este a se socoti pe sine pricina încercării.

Căci multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră, sau spre stingerea păcatelor trecute, sau spre îndreptarea neatenţiei prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare."

Sa fie cu folos....