Concurs Peter Pan

Acest post este pentru un concurs ce se desfasoara aici: http://www.cherrytales.ro/concurs-peter-pan-castiga-2-carti-fantastice/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Cherrytales+%28CherryTales%29

Sunt un copil mare sau un om mare cu suflet de copil. Mi-e dor de joaca, deoarece nu m-am jucat suficient. Am alergat, am jucat leapsa pe ouate si cocotate, am sarit coarda, sotronul si elasticul, am ales “Flori, fete, filme sau baieti”, am vanat rate si vanatori, am jucat badminton si cu toate acestea, am un dor nebun de joaca. Oamenii mari sunt prea seriosi, asa ca, imi doresc sa am copilul meu si sa il invat sa se joace cu sufletul, sa ii rada ochii, sa ii sclipeasca irisul de bucuria jocului.
Mai evadez cand si cand in lumea copiilor, scriind povesti. Cel mai usor mi-ar fi daca, Dumnezeu mi-ar ascultat rugaciunile si mi-ar darui propriul meu copil. L-as invata “Catelus cu parul cret” si “Ingerasul”, am citi povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apoi, treptat-treptat, ne-am juca de ne-ar sfarai calcaiele.
Ce mi-as invata copilul? In primul si in primul rand sa zambeasca, sa rada cu pofta pentru a rasari soarele. Mi-as invata copilul sa daruiasca imbratisari si zambete, si i-as spune ca nu trebuie sa astepte nimic in schimbul lor. Mi-as invata copilul sa iubeasca jucariile, caci si ele au suflet. As scrie povesti spuse si imaginate de copilul meu. As merge cu pruncul meu in natura si am cauta insecte si le-am analiza cu lupa, l-as face sa iubeasca natura. I-as arata norii si l-as lua intr-o calatorie cu un nor pe deasupra norilor. Am face cercei din cirese coapte si margele din seminte de mar.
Cand eram mica, mi s-a spus ca “daca toate mustele ar face miere, aceasta ar fi pretutindeni”. Am inteles ca fiecare om si fiinta are rolul sau aici pe Pamant, fiecare stie sa faca ceva foarte, foarte bine, fiecare merita sa fie apreciat. Nu trebuie sa ne dorim sa fim ca altii, ci este suficient sa fim buni si harnici si priceputi in ceea ce facem.
Da, imi voi invata copilul sa fie UNIC si bun si vesel si jucaus si intelegator si sa pretuiasca viata, fiecare clipa traita, sa aprecieze fiecare om intalnit, fiecare floare si pasare in zbor!

Despre meserii...

Azi scriu despre meseriile ce mi-au placut.
Nu, nu am vrut sa fiu nici doctorita, nici stewardesa, nici politista. Am vrut sa fiu invatatoare – sa trag baietii de perciuni – sa invat copiii sa scrie si sa citeasca. Credeam pe atunci ca e util. Am devenit profesoara. Baietii nu i-am tras nicodata de perciuni – nu stiu daca nu se mai poarta sau nu am avut curaj -, dar am urecheat cativa, sa fiu sincera. Multi, imi spuneau ca am simt ironic si pot lucra in presa. Mi-ar fi placut, dar, ma uit inspaimantata ca sunt atatia jurnalisti scoliti, care nu mai au locuri de munca, ce sa caut eu acolo, mot, ca cireasa pe tort. Nu, mai bine in satul meu fruntas, decat la oras, codas. Imi vad de educatia pe care imi doresc sa o las mostenire elevilor mei frumosi, cu ochi mari si sinceri si cuminti. Mi-a placut o placut o perioada, sa lucrez la o editura, sa scriu multe pentru copii si oameni mari, lumea sa citeasca si sa se veseleasca, sa fie mai buna si mai darnica (in zambete, imbratisari si sarutari). Am inteles ca, pot face asta ramanand la scoala. In pauza pot nota o idee, ba chiar pot induce placerea de a scrie si copiilor (ceea ce aplic déjà).
In ultima vreme, cand ma pun in pat sa dorm, atunci gandurile, cuvintele se invalmasesc si vor sa fie puse in propozitii si versuri si povesti. Parca inebunesc… iar eu visez, visez atatea si imi place, si ma trezesc tot mai obosita si abramburita, si nu mai stiu ce e vis ce e realitate. Care e printul meu care e al prietenelor, dovleacul e dovleac sau caleasca, pantoful de lac sau de cristal, Cenusareasa este prietena mea sau nu…
Am inteles ca… gata, o data pentru totdeauna voi da educatie… cum pot, cui pot, si voi scrie... povesti si poezii (desi nu prea imi iese)… romane psihologice (cica piata cere), si voi iubi… copii si oameni mari, si voi zambi (ce meserie frumoasa ar fi: zambitor, impart zambete si bucurii) si voi creste copii si ma voi juca cu ei… si ii voi face frumosi, atat de frumosi incat sa radieze frumusetea in jurul lor.

Leapsa despre bloggerit

Azi, duminica, sunt asa cum e baiatul din poza: deasupra norilor, privind de sus la ce trebuie sa fac. Stiu ca vreau sa la ceva urme frumoase in spatele meu, asemenea unui avion, dar care vreau sa dainuie. In ultima perioada, viata mea este atat de agitata, incat mi-e greu sa ma asez, si sa imi pun ordine in ganduri. Asta imi aminteste de zicala: "Ai grija ce iti doresti, ca se poate indeplini". Acum o saptamana eram suparata ca am fost uitata parca de oameni, apoi a inceput o avalansa de solicitari. Nu regret, doar ca am obosit si nu imi place sa nu fac fata.

Am primit o leapsa de la Fly2sky. Cum sunt destul de obosita, desi am dormit muuuuuult, cum nu am mai facut-o demult, incerc sa fiu coerenta si sa raspund. Sincer, nu stiu cat de frumos voi reusi sa imbin cuvintele.

Cât din viata personală expui scriind un blog?

Acest blog, parca e facut special sa exprime suferinta din viata mea. A fost creat sa imi aline sufletul dupa o despartire, iar de atunci tot scriu lucruri destul de triste. Rar cunoaste veselia si bucuria, dar le traieste la intensitate maxima cand se intampla asta. Este un blog personal, asa ca, are mult din mine, din sufletul meu din oamenii din viata mea, are viata. Asta pot spune sigur. Ar trebui sa creez altul in momentul in care ma voi indragosti nebuneste... pentru a fi cu noroc. Ha ha ha.

Cu ce îti dăunează blogul?

Blogul este parte din mine, simt nevoia sa il primenesc permanent, sa fiu alaturi de el zilnic, deci, sunt dependenta de el. Imi fura timp pretios. Sau poate nu... oricum ar fi momente cand stau eu cu mine si gandurile mele.

Cu ce te ajută blogul?

Ma ajuta sa ma eliberez de emotii, stres, lucruri urate, bucurii. Am si jurnal, dar simt nevoia sa impartasesc cu lumea trairile mele, cred ca am nevoie de atentie, cred ca am mare nevoie de incurajare.

Ce reactii permiti?

Permit reactiile sincere, exprimate intr-un limbaj decent. Am avut parte si de lucruri mai putin placute, dar s-au rezolvat.

Care ti-e rutina de blogger?

Deschid blogul, citesc noutatile de pe blogurile pe care le urmaresc, apoi impartasesc trairile.

Călătorie... în jurul meu

Vreau să călătoresc. Nu ştiu încotro, dar sunt nevoită să pornesc la drum. Plec în călătoria vieţii mele, alături de sufletul meu. Dau să mă încalţ, dar cizmele nu vor cu niciun chip să mă lase să intru in ele. Se contorsionează la maxim, aşa că, renunţ. Adidaşii sar sprinteni din raft şi se oferă să mă însoţească. Dragii de ei, nici nu ştiu ce îi aşteaptă.

Primăvara a învins în lupta cu iarna. Soarele a topit şi ultima pată de zăpadă, plictisită şi deprimată.

Şi merg cu gândurile departe, cu harta sufletului în palmă, cu el şi ea şi ei şi ele în mintea mea, cu zâmbetul pe buze şi buzele rujate. De braţ, mă ţine invizibilă, soarta. Îi mai trag câte un ghiont din când în când. Nu o plac, nu cred în ea. Norocul mă invită la un dans. Accept... chiar dacă nu ştiu paşii, sunt dispusă să învăţ.

Ajung în vârful degetului mic de la mâna dreaptă. Îl gâdil şi strănută, iar nasul râde ţinându-se de nări. Urechile se acoperă cu pavilioanele, pentru că este prea multă gălăgie, iar neuronii sunt obosiţi. Buricul îşi face un masaj de relaxare şi coboară spre oasele coxale. Bicepsul şi tricepsul se contractă, se relaxează, se contractă... iau o pauză, au adormit. Păşesc încet spre coapse, ajung la rotulă care e tristă şi bandajată - tocmai ce am căzut pe gheaţă şi este plină de contuzii. Călcâiul lui Ahile îmi face semn să trec şi pe la el. Vrea să-mi arate urma elasticului puternic, ce l-a marcat vizibil.

Îmi însoţesc urma, aşternută la vârful picioarelor mele, care se lungesc din ce în ce mai mult... şi mai mult... par un uriaş.

Călătorie plăcută în continuare...

... despre curs

E atractiv, interesant, haios. Exercitiile sunt captivante si amuzante. Colegii sunt draguti si cocheteaza cu scrisul.

Am invatat azi ca, important este exercitiul. Sa scrii. Zilnic, sa scrii macar o propozitie sau cat simti, apoi sa filtrezi. Scriitura este povestea ta, expresia ta, eul tau - care este imens. Daca scrii un roman care are 30 de personaje, in fiecare din ele este putin din tine. Prin scris te redescoperi si te uimesti pe tine insati/insuti.

Lumea este mica! Saptamana viitoare va veni ca invitat de onoare, poetul Octavian Soviany, profesor de limba si literatura la scoala generala unde am invatat (ce mandra sunt :P, acum in post, rusine sa-mi fie - ha ha ha), acum profesor doctor, la un colegiu national din Bucuresti.

Am sa va tin la curent cu acest proces creativ din aceasta perioada a vietii mele.

Cele bune sa se adune pe la casele voastre, prin buzunare si suflete! Ingerii sa va vegheze pasii, pe o carare cum este cea di fotografie... spre frumos, bun, curat, bucurie!

Curs de scriere

Azi incep un curs de scriere creativa. Se desfasoara la Fundatia Calea Victoriei. Incepe o noua serie din martie, asa ca, pentru cei interesati dau linkul aici.

http://www.fundatiacaleavictoriei.ro//?page_id=1240

Ca sa fie toate bune si frumoase, am primit si o agenda. Nimic nu e intamplator.

Zi senina si imbratisari in culorile curcubeului!

Povestea Ralucăi (V)

„Ce dor îmi e de sora mea, de prieteni, de locuri şi de mama, de răsfăţul ei. Nu mă pot întoarce acasă înfrântă, doar sunt o femeie puternică, ce mama naibii”.
Raluca închise fereastra cu putere, parcă vrând să-şi demosntreze că este puternică, aprinse un beţişor parfumat, îşi luă jurnalul - primit de la Cristina, prietena ei, cu ocazia zilei de naştere – şi începu să aştearnă gânduri peste gânduri, şi doruri, şi vise, şi dezamăgiri, toate printre sunetele muzicii ce se auzea când mai tare, când mai încet, în funcţie de prezenţa protagonistei în realitate.
Într-un târziu îşi aminti că avea invitaţi în acea seară.
- Îmmm... ia să fac eu ceva bun. Să vedem ce am prin frigider... aha, am ce-mi trebuie pentru nişte clătite delicioase, aşa cum am învăţat să pregătesc de la unchiul meu favorit. Tanu, da, deci gătesc azi. Ha ha ha. Am să le umplu cu gem de gutui amestecat cu nuci pisate, reţeta mamei. Off, ce dor îmi e de ea.
În mişcări de salsa şi de samba, clătitele se înmulţeau pe platou, umplutura era pregătită, aşa că, Raluca a considerat că merită un duş energizant.
- Plan îndeplinit!exclamă raluca ieşind din duş, îmbrăcată în halatul de baie, albastru, cadou de la sora ei. Ce bine este Tanu... nu vrei şi tu unul? Ha ha ha... ştiu că nu îţi place, dar săptămâna viitoare nu mai scapi. Eşti jegos! Off, de ce nu-mi spui că am uitat să citesc poveştile de care mi-a vorbit Sânziana de dimineaţă!? Motan uituc ce eşti! Hai să citim...
Îşi deschise laptopul, îl postă pe Tanu lângă ea, îi îngheţaseră puţin picioarele, şi tastă numele, apoi parola pentru a verifica mailul. O puzderie de mesaje, care mai de care mai importante şi mai interesante, aşteptau să fie citite. Dar ea, era hotărâtă să lectureze poveşti, simţea nevoia să evadeze din lumea asta egoistă, haină, tristă, invidioasă... A reperat titlul: „Poveşti pentru o stare de bine şi zâmbet la purtător”, a dat click, l-a salvat pe desktop şi a început lectura, cu voce tare, să le simtă mai bine.
- Oauu.. minunat... cât curaj... ce bine e să fii copil...
Exclamaţii ce se iveau pe parcursul lecturii, timp în care ochii Ralucăi sclipeau de bucurie, iar colţurile gurii îşi modificau poziţia, dând o mimică uşor de descifrat. Ajunsă la final, cărticica de poveşti a fost apreciată şi Raluca era convinsă că va avea succes, iar autoarea nu trebuie să se oprească aici. De abia aştepta să afle detalii de la Sânziana. Nu termină de gândit, că se auzi suneria.
- Imediat, spuse prompt Raluca, care dintr-o mişcare a fost la uşă.
- Da’ ce bine miroase aici. Se pare că am nimerit la fix, îmi e o foame de lup, chiar voiam să aduc o pizza, dar m-am gândit la fierea ta „cochetă” şi mi-am continuat drumul, rosti Sânziana. Să ştii că nu am avut răbdarea necesară să aleg un puzzle prea complex. Sper să te mulţumească acesta, şi îi întinse o cutie.
- Eşti cam speriată de pretenţiile mele, observ, zâmbi Raluca şi îşi îmbrăţişă prietena.
Descrierea Sânzianei, în câteva cuvinte, ar suna cam aşa: „Femeie de 30 ani, frumoasă, cochetă, stăpână pe ea, orfană de la 19 ani (părinţii au decedat într-un accident de avion), ambiţioasă, sinceră, prietenă devotată, pasionată de cărţi biografice şi reviste pentru femei. Ochi verzi, brunetă, păr lung, poartă ochelari, 170 m, 52 kg.”
Fetele au mâncat clătite, au băut vin fiert cu scorţişoară, au pus la cale interviul cu scriitoarea poveştilor care le fascinase şi au vorbit vrute şi nevrute, planuri, amintiri, iubiri şi doruri. Când soarele le bătea uşor în geam, au realizat că sunt obosite şi ar fi timpul să se odihnească puţin. Privind-o pe Sânziana ce liniştită doarme, Raluca gândea: „Mulţumesc Doamne că îmi scoţi în cale oameni buni!”