"Animalele" din mine

Uneori mă pot transforma. Oare mi se trage de la faptul că am scris poveşti pentru copii - mici şi mari?! Nu ştiu... foarte posibil.

Când nu primesc răspunsul pe care îl doresc, devin o aricioaică. Însă una drăguţă, cu ochi mari şi rimelaţi, iar acele sunt de fapt bolduri. Nu înţeapă pe cei din jur.

M-am retras în "carapacea" mea ţepoasă şi meditez....

Mă întorc în copilărie.... ce bine era când, la fiecare dezamăgire, cădere... mama era lângă mine şi îmi ştergea lacrimile, mă ţinea în poala ei şi mă îmbrăţişa spunându-mi: "Nu fi prostuţă!" (ce încurajator - ha ha ha).

O altă expresie "celebră", care mă face şi acum să zâmbesc, era: "Dacă toate muştele ar face miere, ar fi peste tot..."

...

Azi... vreau să fiu delfin... să înot rapid printre griji şi să ajung la FERICIRE!

Ţurţurii

Zăpada scârţâie sub paşii grei. Razele soarelui se joacă cu bucăţile de gheaţă, ca un reflector pe patinoar. Lumea este grăbită, agitată, nervoasă, îngândurată.

În faţa clădirilor sunt puse plăcuţe cu sloganul: "Atenţie cad ţurţuri!"

Miruna, visătoare, atentă la convorbirea telefonică, nu a citit. Un ţurţure zglobiu, chiar atunci a vrut să alunece. Şi a alunecat chiar în capul Mirunei, care a căzut, fără conştiinţă pe gheaţa sticloasă.

... Când a deschis ochii, se afla într-o încăpere luminoasă, cu pereţi transparenţi, cu ghirlande de ţurţuri.

-Unde sunt? Cum am ajuns aici?, întreabă speriată Miruna.

-Eşti în Ţara Ţurţurilor! Bine ai venit. Unul dintre ţurţurii noştri, te-a lovit, fără intenţie. Am decis că este cazul să ne recompensăm.

Privind în jur, Miruna a observat un şir lung de omuleţi mici şi haioşi.

-Doriţi ţurţuri cu aromă de ananas?

-Poftiţi un buchet de ţurţuri, cu scuzele de rigoare pentru accidentul produs.

-Poftiţi un ruj ţurţure.

-Aceste agrafe ţurţure vă vor veni de minune. Sau acest ac ţurţure pentru coc! Aveţi un păr senzaţional, se auzi vocea unui omuleţ gras şi zămbăreţ.

-Oauua.... Nu am fost niciodată atât de răsfăţată, a răspuns Miruna uimită, fericită şi extrem de veselă. Îmi amintesc de copilărie. Ştiţi că am fost fascinată de lumea voastră? Mi-au plăcut mereu ţurţurii. Săream, îi atingeam şi îi măncam, imaginându-mi caă este îngheţată pe băţ. Mă duelam cu sora mea folosind ţurţuri pe post de spadă. Îmi făceam buzele cu ţurţuri. Ha ha ha. Vă ador! Sunteţi minunaţi. E aşa frumos la voi. Miroase a curat, a rece si bun. Aş dori să mai rămân cu voi, dar am agenda foarte încărcată. Vă rog să ma lăsaţi să plec. Mi-a părut bine că v-am vizitat ţara.

.... Miruna se ridică cu greu, prinzând mâna domnului elegant care se afla ăn faţa ei.

-Mulţumesc! zise Miruna, cu un zâmbet fermecător.

-Aveţi grijă domnişoara, gheaţa este periculoasă, iar fracturile şi mai şi.

-Ha ha ha... Aveţi dreptate...

.... Şi mă întreb eu, povestitorul, aceştia au rămas împreună sau şi-au văzut fiecare de drumul său? Dacă ar fi după mine.... au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, cu doi copiii frumoşi şi multe vise împlinite.

În cazul lor, Cupidon şi-a făcut frumos datoria.

Cupidon si Eu

Cupidon devine nelinistit. Are mult de lucru.Pentru el nu este criza. Are tolba plina cu sageti, sacul indesat cu dragoste, buzunurale sunt doldora de inimioare. Chiar acum o inimioara scoate varful unui ventricul la aer. Dragostea poate deveni sufocanta uneori.

Nu am crezut niciodata in el. Mereu am ras pana la epuizare de efortul lui de a sageta inimilor partenerilor, cu arcul sau fermecat si sageti inmuiate in elixirul dragostei. M-a amuzat ca e asa copilaros, mic si grasun.

Ce stie Cupidon despre iubire, sentimente? Teoria e usoara, se poate citi peste tot. Inimioarele au invidat magazinele, textul “I love you” e impersonal, fara suflet, fara traire, fara emotie.

Zilele acestea, citindu-mi blogul, Cupidon a inceput sa ma urmareasca. La inceput m-a facut sa zambesc,dar a devenit obositoare si, chiar plictisitoare joaca de-a prinselea.

-Nu ma mai urmari, ii spun suparata. Nu cred in tine.

-Te rog sa imi accepti invitatia la un cappucino. Avem de discutat, la modul cel mai serios, raspunde timid, de-abia respirand de la atata alergatura.

-Imi pare rau, ma grabesc. Am atatea de facut… nu am timp de pierdut. Sau, chiar daca am timp, prefer sa citesc, sau sa dorm, spun nepasatoare.

-Iti citesc blogul si stiu ca iti doresti sa fii iubita, am hotarat ca a venit timpul sa te ajut.

-Crezi ca doar eu (culmea… numele blogului meu) scriu despre iubire? Crezi ca doar eu vreau sa fiu iubita? Nu vreau nimic gratis. Am promis ca in schimbul dragostei primite, voi darui imbratisari, speranta, voie buna, sarutari si zambete. Stiu ca pot face omul de langa mine fericit. M-am obisnuit cu relatiile pasagere…nu mai cred in iubire, iar in puterea ta, nici atat.

Furios, Cupidon lua o sageata si o indrepta spre mine. Am fugit cat m-au tinut picioarele si plamanii. La un moment dat, imi ating coapsa. Sangeram.

-Fir-ar sa fie. Nu se poate! M-a atins. Sper sa nu ma indragostesc. Nu e momentul prielnic acum… poate nu sunt pregatita… sau poate mi-e teama de esecul sentimental, la care sunt artista internationala nu gluma.

In urma acestei sagetari, nu m-am indragostit, dar privesc cu alti ochi sansa unei iubiri adevarate, sincere, curate, vesele, frumoase… de basm ancorat in realitate.

De atunci, in fiecare seara, inainte ca Mos Ene sa imi inchida usor pleoapele… scriu in gand poezii. Zambesc. Pana a doua zi, le uit… sau nu am curajul sa le scriu… poate acele versuri imi vor fi dedicate intr-o zi… imi vor fi recitate prin viu grai…

Cand aripile iubirii imi vor atinge corpul si sufletul, cand bucuria sarutului o voi simti pana in maduva dorului de sarut, atunci il voi ridica pe Cupidon la rang de Sef al Iubirii, atunci voi sarbatori cu fast Dragobetele si Valentine’s Day in fiecare zi din cate imi vor fi date sa traiesc…

Atunci si numai atunci, voi acorda primul Vals Iubirii Eterne, “pana la adanci batraneti”…

Dragoste la orice varsta

Seara... Pornesc cu gandul indreptat spre alte ganduri... cu treaba spre oras. Aud rasete. Ridic privirea din zapada ce straluceste si scartaie sub strangerile apasatoare ale gerului.

-Buna seara.

-Buna seara, draga!

Doi batrani se tin de mana si rad. Se citeste dragostea pe chipul lor. E gresit? Sa scriu respectul? Stiu - asa am citit - ca "dragostea dureaza 3ani", apoi banuiesc ca intervine respect, simpatie, obisnuita... si ce o mai fi...

Zambesc... Am fost petitoare pentru acest domn - vecin de-al meu (71 ani) - acum ani buni. O vecina de vreo 65 de ani, avea nevoie de cineva sa-i culeaga strugurii. Nu mai stiu cum si de unde acest domn ajunsese in vizita la noi, care, ocupati fiind, m-au insarcinat pe mine sa il conduc la doamna vecina. Bun si facut. am facut prezentarile, l-am lasat acolo, sa discute conditiile. La cateva zile dupa culesul struguriloe, a venit domnul sa-mi multumeasca pentru faptul ca am "mana buna" si sa imi spuna ca dansul ramane cu doamna. Bun asa! Am facut-o si pe asta.

Dupa cativa ani, doamna a murit. S-au iubit... s-au respectat si rasfatat... aveau cele mai frumoase Sarbatori.

Anul trecut, de ziua mea l-am chemat sa-l cinstesc. Ma intreba cand ma casatoresc, ca sa stie sa-si faca pantofii.

"Am sa va spun din timp, promit!"

Acum... cand l-am vazut cu o alta doamna, recunosc, am fost invidioasa: "Ha ha ha. Cred ca eu trebuie sa-mi scopt pantofii de catifea de la naftalina."

Dragostea nu are varsta...

Pana si site-ul Google a imbrcat haine noi pentru a sarbatori ziua iubirii...

Lecturile mele

Cu chiu cu vai... nu prea mai am spor la citit, desi imi doresc foarte mult sa lecturez enorm, am finalizat doua carti. "Alegeri" de Ana Lexa, Editura Dacia( "Am scris aceasta carte cu gandul la iubire. Oricate s-ar fi spus si scris deja, oricat si-ar dori unii si altii sa transforme acest sentiment intr-un cliseu, iubirea ramane inca singurul adevar al oamenilor ..." ) si "Enigma Otiliei" de George Calinescu.

"Alegeri" este o carte cu putina psihologie. Atunci cand iubesti, nu trebuie sa iti pierzi speranta... E frumos sa iubesti pentru suflet si nu prentru frumusetea exterioara, bani si pozitie sociala (desi, recunosc, pe asemenea criza e ideal- ha ha ha). Am inteles ca nu trebuie sa existe puncte comune intre parteneri, ci vointa si placerea de a vedea ce e bun si frumos in celalalt, sa se completeze reciproc.

Sa mai adaug ca ma recunosc foarte bine in Ana Maria, personajul principal? Daca veti citi cartea, si ma cunostinti... imi veti da dreptate.

"Chiar daca nu crezi, te admir pentru ceea ceea ce esti. Inca din prima zi, de cand ne-am cunoscut, m-a uimit capacitatea ta de a vedea frumosul in orice lucru, in oameni, in aspectele minore ale vietii. Tu poate nu stii, dar esti puternica intr-un sens mai putin obisnuit: reusesti sa imblanzesti, sa fortifici, sa vindeci sufletele altora cu iubirea si bucuria ce vin dinlauntrul tau. Esti plina de entuziasm, luminoasa, in stare sa dezarmezi cu un zambet orice atac, orice incercare dinafara de a te rani. Vreau sa tii minte ca esti deosebita. Nu pot decat sa iti doresc sa ramai astfel, sa fii fericita si sa iti implinesti visele pe care le ai, sa-l intalnesti pe acela care iti va putea oferi iubirea lui si care te va putea face sa te simti implinita...."

"Enigma Otiliei" - G. Calinescu

"A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma..... Unde era Otilia de altadata? Nu numai Otilia era o enigma, ci si destinul insusi."

Caractere adevarate... mos Costache... Pascalopol... Felix Sima... Otilia... Educatie.... bani.... avaritiei... familie...

Da, este o carte ce merita citita!

Parodii

Iarna apriga si in povesti.
Alba ca Zapada de-abia se mai zareste printre nameti. Norocul ei ca este bruneta. Si avea de cand sa se vopseasca blonda cand a vazut reclama la L'Oreal (pentru ca meriti). Piticii o iubesc. Nu are de ce se plange. Merele sunt in fructiera, e adevarat ca sunt din Turcia, dar nu o deranjeaza.
Printii sunt cam tristi. Ori au fost indepartati de la imparatie ori au ramas someri, nu prea mai au cu ce sa impresioneze.
Cenusareasa e foarte nervoasa. Surorile ei merg in fiecare zi la SPA, iar ea nu mai pridideste cu munca. I s-a stricat bunatate de aspirator. Isi roaga asiduu ingerul pazitor sa-i aduca printul, care sa ii ofere confort mult dorit. Robotul de bucatarie, de asemenea e pe cale sa cedeze. Cand nu mai spera, printul a aparut. I-a daruit un inel cu diamant, bani pentru a-si pune silicoane si a-si injecta botox in buze. Cenusareasa este fericita, surorile bineinteles invidioase.
Praslea cel Voinic e somer. Merele lui de aur sunt prea scumpe pentru aceasta perioada de criza. Le fotografiaza si va posta pe internet. Spera ca va avea succes. Isi va etala si muschii bine intretinuti la sala de fitness. S-a lasat de calarie. Nu-si mai permite sa isi intretina armasarul. A inchiriat un Opel Astra, model nou si isi face treaba.
Fata babei si-a facut rate pentru casa. Fata mosului, si-a facut cont pe un site de matrimoniale si a cucerit - prin bunatate si frumusete - inima unui miliardar din Chicago. Drum bun, fata frumoasa!
Cocosul si-a pus cei doi bani la banca lui Tiriac si si-a cumparat o insula.
Fiecare se descurca dupa posibilitati.
Zambiti. Totul are o solutie!

Rectificare

Dupa avalansa de telefoane, mesaje si comentarii la postarea de ieri, am inteles ca trebuie sa revin cu o rectificare. Au fost si persoane care au inteles ca imi doresc o pauza... dar cei care ma cunoasteau, s-au speriat. Le cer iertare si scuze pentru emotiile provocate.

Nu... nu sunt nebuna cum mi s-a spus. Nici nu sufar din dragoste. Cred ca sunt mai iubita ca niciodata. Ha ha ha. Am devenit muza... zambesc, e bine. Pana si pe cappucino mi s-a desenat o inimioara din scortisoara. Clar sunt iubita. Mai mult decat pot duce. Am avut doar o zi in care m-am simtit vinovata de greselile din ultima vreme, am dorit sa plang si nu puteam. Am facut incantatii, dar nu au functionat. Atunci, am ales stilul bacovian - vorbeam cu un prieten aseara si il intrebam daca George Bacovia era nebun ha ha ha - si am scris ce am scris. O buna prietena, Diana, mi-a spus ca am inceput sa scriu foarte bine, diversificat, ca pot obtine un post pentru scrierea necrologurilor. Este de retinut! Niciodata nu se stie ce iti rezerva viata.

Dar, sunt SANATOASA. Am glumit cu VIATA cum mi-a spus si Heramariana si asa ceva, clar nu se face. Am fost foarte suparata pe mine, atriul drept s-a batut cu atriul stang, ventriculele s-au revoltat si nu au trimis sangele in artere si de aceea, am crezut ca voi muri.... de rusine, de dor, de dragoste ranita... dar, inima si-a revenit. Aveam nevoie de adrenalina. Glandele suprarenale si-au facut datoria - si le multumesc - si au secretat cantitatea optima. Am sarit "prapastia"! SUNT BINE! NU MAI FAC GLUME MACABRE!

Multumesc prietenilor care au citit... si le-a pasat de soarta mea. Am inteles ca, in caz de nevoie am cativa oameni carora nu le sunt indiferenta.

O zi si o luna minunate!

O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet pot reduce distanţele dintre suflete.