Iubire

Am aflat ca doi oameni, ale caror bloguri le urmaresc cu interes (scriu despre iubire – atat de siropos), au devenit o familie. Ma bucur mult pentru ei, pentru ca s-au gasit si au avut curajul sa-si declare dragostea in gura mea, sa impartaseasca bucuria cu sute, poate chiar mii de oameni. Sa fiti fericiti, Lisandrilor!
Am iubit si am parasit. Am iubit si am fost parasita. Am fost iubita mai mult, mai putin sau cat un triunghi isoscel. Cam mic unghiul. Sau poate e prea devreme pentru unul obtuz. Cu toate astea, ma bucur ca nu e vorba de triunghiul Bermudelor. Zambesc! Stiu ca va fi mai bine… acum, maine, candva.
Ascultand opinia celor din jur, incerc sa ma iubesc mai mult. Dansez cu viata un tango, cu iubirea o conga, cu increderea o hora.
“Pot sa iti spun ceva?”
“Sigur”.
“Esti frumoasa azi.”
“Multumesc”.
“Cand te vad, imi dau seama ca am gusturi la femei, dar, daca nu e sa fie… Copiii nu s-au indragostit de tine?”
“Am avut si cazuri de genul. Vreau sa cred ca s-au indragostit de mine ca “model de viata”, nu ca persoana fizica… Imi doresc sa fie buni, manierati, veseli, sa aibe incredere in ei, sa stie sa isi urmeze drumul, sa inteleaga ca nu pot fi placuti de toata lumea, sa stie ca in viata faci si ceea ce nu iti place…”
Ce viata nedreapta… Nu mai inteleg nimic… dar nici nu vreau sa inteleg. Am urcat pe aripile vietii si am incredere in ea. I-am aratat harta, si stiu ca voi ajunge, mai devreme sau mai tarziu, la usa “Implinirii.”
Ma bucur ca am prieteni care ma asculta, desi nu vreau sa ma plang si sa ma vaiet. Suport cu stoicism efectul alegerilor facute. Imi merit cu prisosinta soarta. A fost o zi cu vorbe mari – “mai rar oameni ca tine”, “esti minunata”, “esti frumoasa”. Ma uit in calendar. E sarbatoarea cuvintelor marete? Da, iubesc cuvintele… am colectie… “esti foarte draguta. sarutari de maini” … privesc in urma… si in prezent… si observ asa rasturnari de situatii… ce dor, dar imi dau putere in acelasi timp. Simt teama, dar am incredere ca sunt mai puternica decat data trecuta. Ma ridic, ma scutur rapid, ma ciupesc, si-mi spun: “Poti. Continua. Va fi bine.” Zambesc si admir si tin la oameni. Nu, nu mai iubesc pe nimeni mai mult decat propria persoana. Mi-am jurat asta!
Promit, solemn, ca imi voi scrie povestile de iubire…. Daca eu nu sunt in stare sa invat din ele, poate sunt de folos altora.

Dooor...

Mi-e dor de caldura... de fuste scurte, rochii vaporoase, pantofi cu toc... lecturi in parc...

Ca a venit vorba de lectura... azi m-am intalnit, la o cafea, cu o prietena din facultate. Ma intreba ce am mai citit. I-am povestit ca am devenit cam puturoasa, ca ma lupt cu "Decojind ceapa" o carte autobiografica. Dar, azi, am primit o carte: "Alegeri" de Ana Lexa, Editura Dacia. A fost un cadou minunat de la o prietena din "cercul scriitorilor", o prietena ce-mi citeste blogul si imi spune ca scriu frumos despre iubire si ca am "probleme" la acest capitol. Am ajuns la o anumita "maturitate" in acest sens. Am inteles ca e o problema "nationala" (ha ha ha) sa gasesti un barbat bun, azi. Optimista din fire, stiu ca voi ajunge sa fiu "iubita" mai mult decat un "triunghi isoscel".

Deci, asadar si prin urmare, in weekend voi citi despre iubire, calea iubirii, sacrificii... etc. Promit ca voi posta despre aceasta carte.

Dedicatia cartii: "Iubitului meu B., oglinda fermecata in care se reflecta mult prea frumos tot ceea ce sunt." (Minunat... imi doresc sa scriu o carte si sa o dedic omului drag din viata mea).

Aldous Huxley: "Orice om care ştie să citească deţine puterea de a de dezvolta, de a-şi multiplica faţetele existenţei, de a-şi face viaţa mai plină, mai semnificativă, mai interesantă."

Anunt matrimonial

Vreau sa zambesc… si dau un anunt matrimonial.
“Tocmai mi-am cumparat o rochie cu nasturi pe spate. Caut domn dragut, vesel, inalt, care sa ma ajute sa inchid ultimul nasture. As dori sa stie povestea fabricarii nasturilor. Sunt confectionati din os de sepie? Forma si culoarea influenteaza starea de spirit? Nasturii crapa de ciuda? Dar de dorul unei atingeri? Nasturii au povesti de iubire? Au secrete ascunse?”

Astept cu nerabdare raspuns… de specialitate. Ha ha ha.

La scoala, azi

"Zilnic aleg să mă deconectez de la grijile cotidiene pentru a mă odihni şi a-mi recăpăta energia. "

Sunt suparata pe mine, dezamagita si cu toate astea... practic expresia: "Fruntea sus si joc de glezne". Trag haturile si o iau pe drumul corect. Am apucat-o pe o alee gresita, se pare. Observ ca se cam infunda drumul. Putin dat cu spatele, asa, si apoi, tot inainte, pe drumul cel mai bine asfaltat (sunt buna la publicitate. Poate ma citeste dnul Oprescu si ma ia consilier la primarie).

"Iesi te rog de sub pat si danseaza, insusi faptul ca existi este o victorie."(Adrian Ciubotaru)

Elevii m-au rugat azi sa ii ajut sa faca exercitii cu fractii, ca dadeau test la matematica. Ups! Mai stiu oare?! Am zambit... si am facut exercitii cu fractii: am adus la acelasi numitor comun, am simplificat, am inversat fractii si m-am amuzat. Ei erau impresionati ca imi amintesc. In acea clipa am inteles ca imi e util ca am fost o eleva silitoare.

Unul din elevi imi spune: "Multumim pentru ajutor, doamna! Stiam ca sunteti buna, desi la inceput pareati asa de dura!"

Un altul, vazandu-ma ca am cascat, zice: "Doamna, cred ca v-a deocheat cineva in drum spre scoala. Sunteti frumoasa!" Suparata, raspund: "Nu sunt frumoasa, Andrei!" "-Doamna, ce vedeti cand va uitati in oglinda? O batrana urata si zbarcita? Sunteti frumoasa, credeti-ma!" Ma amuz si ma enervez. Nu mai cred in frumusete. (Imi amintesc un interviu al Ancai Parghel, in care spunea: "Frumusetea se duce. Trebuie sa stii sa te faci placut prin ceea ce spui, sa fii un om destept, citit. Pe patul de moarte nimeni nu mai apreciaza ca ai fost frumos.")

Invatamantul se duce de rapa... am avut niste zile cumplite... am auzit povesti horror despre elevi de la colege mai in varsta, care ma sfatuiau sa iau masuri, sa plec grabnic din sistem. Cat mai raman, am hotarat sa predau si lectii de bune maniere. Nu se mai poate... Stiu ca sunt injurata de elevii pe care i-am lasat corigenti, dar nu suport lipsa de bun simt si interes.

Merg sa caut putin optimism in zapada ce se joaca cu soarele in curtea mea micuta...

...

Când sufletul mi-e vesel, timpul parcă zboară.

Doar "veselia" si speranta ca Cineva acolo sus ma iubeste ma poate scoate din starea indusa de ziua de azi. Nu am mai avut demult o asa zi "criminala", cu multe hopuri si probleme si decizii si etc. Lucruri neplacute...

Dar... si maine e o zi... Zambeste Claudia, nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. Off...

Iertare

Iertare cer si indurare.
Iarta-ma dragul meu ca nu iti zambesc atunci cand tu iti doresti.
Iarta-ma ca nu iti sunt mereu aproape, sa iti sprijini capul pe umarul meu, sa zambesti si sa speram impreuna la “si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Cu degetele tremurande, lacrimi in ochi si sufletul trist, iti cer iertare ca sunt mandra si orgolioasa.
Iarta-ma ca nu iti sunt mereu aproape sa te rasfat si sa te imbratisez cu voie buna si hohote de ras.
Iertare iti cer ca judec al tau trecut, de parca eu nu l-as avea pe al meu. Pentru a ma ierta iti daruiesc o zi din viata mea, cu zambet, suflet, trup si ganduri.
Iertare iti cer ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor tale, dar… poate voi deveni steaua ta calauzitoare, poate iti voi insenina diminetile, poate iti voi face sufletul sa tresalte cand ma vei zari…
Iertare iti cer ca nu ma bucur mai des de frumusetea ochilor tai…
Sper sa ma ierti, acum sau candva…
Iertare tie, dragul meu, iti cer… acum, la ceas de seara… ce ticaie spre dimineata…
http://www.trilulilu.ro/prikindelul/0952717e471183

... vreau

... nu-mi place iarna. E trista. Nu-mi place frigul. Imi ingheata pana si sufletul, ma face nervoasa. Privesc oamenii din jur... sunt abatuti, cu nasurile in fulare, grabiti sa ajunga la caldura si la adapost. Au mainile si picioarele inghetate.

Au fost doua zile pline: teste pentru scoala, teste pentru eleva ce merge la olimpiada, am pus cateva "idei" la dospit astept sa creasca mari si frumoase, sa fie vazute de toata lumea, muzica povesti.

Uneori - cum a fost azi - am vrut să fiu căutată de oameni dragi. Un mail, un mesaj, un telefon... dar, nimic. Asa se intampla cand vreau cu "disperare". Puteam sa caut eu... dar am zis: "Nu". Nu e cazul sa fiu insistenta. Nu acum, poate mai pe seara.

La scoala e frig... si, bineinteles ca m-am imbracat subtire si am avut si 5 ore şi - multe şi-uri in asta seara - am dârdâit. De atâta frig, nu am găsit puterea să privesc "înainte". M-am întors puţin în timp... nu foarte departe, ci doar până prin decembrie. Mi-a plăcut ce am văzut... o colegă mi-a spus: "Fruntea sus", am zâmbit şi parcă-parcă am revenit la echilibrul pe care-l găsisem acum ceva vreme.

Atmosfera din cancelarie te îngheaţă. Oameni trişti, crispaîi, nu prea îmi dau puterea de a fi optimistă. Cu toate astea, sunt. Ştiu că va fi bine, atât cât se poate. Încerc să îmi văd de visele şi de drumul meu.

Ajunsă acasă, îmi verific mailul... şi găsesc unul de la o doamnă profesoară - directorul proiectului pe care imi fac doctoratul. Super tare! Na... am vrut si am primit. Ha ha ha. Normal că au nevoie de mine, să lucrez nişte probe. Off... nu am chef, nu mai am putere să fac lucruri ce nu-mi plac. Nu am decis ce voi face...

Vreau sa fie cald si frumos. Vreau ca oamenii sa fie buni si veseli. Vreau sa fac multe lucruri dragute, cu oameni draguti... de exemplu sa ma joc diverse jocuri. Am primit niste nume de jocuri si am sa merg sa le caut in librarii. Apoi... plec la vânătoare de oameni drăguţi şi dispuşi să fie pentru câteva ore, copii. Vreau să îndeplinesc vise. Aveti vise? Spuneti... cine stie?! Poate vă îndeplinesc si vouă unul. Vreau o îmbrăţişare, o mângâiere, un compliment, o mustrare, un zâmbet şi milioane de bucurii... pe care să le împart cu cei dragi!

Sa aveti si voi ce vreti...