Anunt matrimonial

Vreau sa zambesc… si dau un anunt matrimonial.
“Tocmai mi-am cumparat o rochie cu nasturi pe spate. Caut domn dragut, vesel, inalt, care sa ma ajute sa inchid ultimul nasture. As dori sa stie povestea fabricarii nasturilor. Sunt confectionati din os de sepie? Forma si culoarea influenteaza starea de spirit? Nasturii crapa de ciuda? Dar de dorul unei atingeri? Nasturii au povesti de iubire? Au secrete ascunse?”

Astept cu nerabdare raspuns… de specialitate. Ha ha ha.

La scoala, azi

"Zilnic aleg să mă deconectez de la grijile cotidiene pentru a mă odihni şi a-mi recăpăta energia. "

Sunt suparata pe mine, dezamagita si cu toate astea... practic expresia: "Fruntea sus si joc de glezne". Trag haturile si o iau pe drumul corect. Am apucat-o pe o alee gresita, se pare. Observ ca se cam infunda drumul. Putin dat cu spatele, asa, si apoi, tot inainte, pe drumul cel mai bine asfaltat (sunt buna la publicitate. Poate ma citeste dnul Oprescu si ma ia consilier la primarie).

"Iesi te rog de sub pat si danseaza, insusi faptul ca existi este o victorie."(Adrian Ciubotaru)

Elevii m-au rugat azi sa ii ajut sa faca exercitii cu fractii, ca dadeau test la matematica. Ups! Mai stiu oare?! Am zambit... si am facut exercitii cu fractii: am adus la acelasi numitor comun, am simplificat, am inversat fractii si m-am amuzat. Ei erau impresionati ca imi amintesc. In acea clipa am inteles ca imi e util ca am fost o eleva silitoare.

Unul din elevi imi spune: "Multumim pentru ajutor, doamna! Stiam ca sunteti buna, desi la inceput pareati asa de dura!"

Un altul, vazandu-ma ca am cascat, zice: "Doamna, cred ca v-a deocheat cineva in drum spre scoala. Sunteti frumoasa!" Suparata, raspund: "Nu sunt frumoasa, Andrei!" "-Doamna, ce vedeti cand va uitati in oglinda? O batrana urata si zbarcita? Sunteti frumoasa, credeti-ma!" Ma amuz si ma enervez. Nu mai cred in frumusete. (Imi amintesc un interviu al Ancai Parghel, in care spunea: "Frumusetea se duce. Trebuie sa stii sa te faci placut prin ceea ce spui, sa fii un om destept, citit. Pe patul de moarte nimeni nu mai apreciaza ca ai fost frumos.")

Invatamantul se duce de rapa... am avut niste zile cumplite... am auzit povesti horror despre elevi de la colege mai in varsta, care ma sfatuiau sa iau masuri, sa plec grabnic din sistem. Cat mai raman, am hotarat sa predau si lectii de bune maniere. Nu se mai poate... Stiu ca sunt injurata de elevii pe care i-am lasat corigenti, dar nu suport lipsa de bun simt si interes.

Merg sa caut putin optimism in zapada ce se joaca cu soarele in curtea mea micuta...

...

Când sufletul mi-e vesel, timpul parcă zboară.

Doar "veselia" si speranta ca Cineva acolo sus ma iubeste ma poate scoate din starea indusa de ziua de azi. Nu am mai avut demult o asa zi "criminala", cu multe hopuri si probleme si decizii si etc. Lucruri neplacute...

Dar... si maine e o zi... Zambeste Claudia, nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. Off...

Iertare

Iertare cer si indurare.
Iarta-ma dragul meu ca nu iti zambesc atunci cand tu iti doresti.
Iarta-ma ca nu iti sunt mereu aproape, sa iti sprijini capul pe umarul meu, sa zambesti si sa speram impreuna la “si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
Cu degetele tremurande, lacrimi in ochi si sufletul trist, iti cer iertare ca sunt mandra si orgolioasa.
Iarta-ma ca nu iti sunt mereu aproape sa te rasfat si sa te imbratisez cu voie buna si hohote de ras.
Iertare iti cer ca judec al tau trecut, de parca eu nu l-as avea pe al meu. Pentru a ma ierta iti daruiesc o zi din viata mea, cu zambet, suflet, trup si ganduri.
Iertare iti cer ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor tale, dar… poate voi deveni steaua ta calauzitoare, poate iti voi insenina diminetile, poate iti voi face sufletul sa tresalte cand ma vei zari…
Iertare iti cer ca nu ma bucur mai des de frumusetea ochilor tai…
Sper sa ma ierti, acum sau candva…
Iertare tie, dragul meu, iti cer… acum, la ceas de seara… ce ticaie spre dimineata…
http://www.trilulilu.ro/prikindelul/0952717e471183

... vreau

... nu-mi place iarna. E trista. Nu-mi place frigul. Imi ingheata pana si sufletul, ma face nervoasa. Privesc oamenii din jur... sunt abatuti, cu nasurile in fulare, grabiti sa ajunga la caldura si la adapost. Au mainile si picioarele inghetate.

Au fost doua zile pline: teste pentru scoala, teste pentru eleva ce merge la olimpiada, am pus cateva "idei" la dospit astept sa creasca mari si frumoase, sa fie vazute de toata lumea, muzica povesti.

Uneori - cum a fost azi - am vrut să fiu căutată de oameni dragi. Un mail, un mesaj, un telefon... dar, nimic. Asa se intampla cand vreau cu "disperare". Puteam sa caut eu... dar am zis: "Nu". Nu e cazul sa fiu insistenta. Nu acum, poate mai pe seara.

La scoala e frig... si, bineinteles ca m-am imbracat subtire si am avut si 5 ore şi - multe şi-uri in asta seara - am dârdâit. De atâta frig, nu am găsit puterea să privesc "înainte". M-am întors puţin în timp... nu foarte departe, ci doar până prin decembrie. Mi-a plăcut ce am văzut... o colegă mi-a spus: "Fruntea sus", am zâmbit şi parcă-parcă am revenit la echilibrul pe care-l găsisem acum ceva vreme.

Atmosfera din cancelarie te îngheaţă. Oameni trişti, crispaîi, nu prea îmi dau puterea de a fi optimistă. Cu toate astea, sunt. Ştiu că va fi bine, atât cât se poate. Încerc să îmi văd de visele şi de drumul meu.

Ajunsă acasă, îmi verific mailul... şi găsesc unul de la o doamnă profesoară - directorul proiectului pe care imi fac doctoratul. Super tare! Na... am vrut si am primit. Ha ha ha. Normal că au nevoie de mine, să lucrez nişte probe. Off... nu am chef, nu mai am putere să fac lucruri ce nu-mi plac. Nu am decis ce voi face...

Vreau sa fie cald si frumos. Vreau ca oamenii sa fie buni si veseli. Vreau sa fac multe lucruri dragute, cu oameni draguti... de exemplu sa ma joc diverse jocuri. Am primit niste nume de jocuri si am sa merg sa le caut in librarii. Apoi... plec la vânătoare de oameni drăguţi şi dispuşi să fie pentru câteva ore, copii. Vreau să îndeplinesc vise. Aveti vise? Spuneti... cine stie?! Poate vă îndeplinesc si vouă unul. Vreau o îmbrăţişare, o mângâiere, un compliment, o mustrare, un zâmbet şi milioane de bucurii... pe care să le împart cu cei dragi!

Sa aveti si voi ce vreti...

Exercitii

Mi se cere de la institut o situatie cu articolele publicate anul trecut. Ma apuc si caut prin calculatorul meu, care oricum a fost la reparat si multe s-au sters din memoria lui, atat de vasta. Ha ha ha. Nu prea am chef sa caut ce trebuie. Dau peste poze, dosite bine sa nu traiesc in trecut. Nu e bine. Am hotarat ca traiesc clipa si atat. Si imi e bine, desi, simt cum viata mea se intinde ca un elastic... i-as da drumul dar imi e sa nu loveasca prea dur pe ceilalti - cei care trag de fapt de viata mea de la un capat. As vrea sa ii dea drumul incet, si sa am o viata linistita, frumoasa... cu tot ce vreau si visez sa mi se implineasca.

Dar, iata ce am gasit... fotografii cu "exercitiul" de a fi mama....

Este fetita pe care am iubit-o din clipa in care am aflat ca e acolo, un embrion mic. Mamica ei a decis sa nu i se spuna ce va fi, fata sau baiat. Ne tot dadeam cu presupusul cand a crescut, si nu mai avea loc in burtica... ca e baiat si va fi fotbalist... ca e fetita si va deveni pictorita. In martie, anul acesta, prichinduta implineste 3 ani. Mi-e tare draga. Am primit - cadou de ziua mea sau de Craciun - o poza cu noi doua, inramata. Toti care o vad ma intreaba daca sunt mamica. Raspunsul meu: "Nu inca..." Eu o alint Pufoasa, ea imi spune Clau... Am facut o statistica, si am descoperit ca, doar persoanele care ma iubesc sincer si neconditionat imi spun astfel.

Cam atat... ma intorc la caut articole... Sper sa le gasesc!

Saptamana cu bine si frumos sa fie pentru toata lumea!

Viata bate filmul

Am reusit sa ajung la cinematograf. Sa povestesc si despre faptul ca evenimentele din ultima saptamana m-au bulversat atat de rau incat am confundant Cinema Studio cu Scala?! Da, va dau voie sa radeti. Recunosc: a fost o zi grea pentru mine. Cand esti asaltata cu intrebarea: “Ce se intampla la scoala? Cand te disponibilizeaza? Nu te increde in ce spun guvernantii…” (de parca am vreo putere… si daca cred si daca nu, nu pot face miracole), oricat as fi de optimista, ajung sa ma sperii, sa ma intreb: incotro? Incerc sa fiu calma si sa ma bucur de viata. Ca de exemplu… vizionare filme.
Am vazut doua filme in acest weekend. Sa nu-mi fie de deochi. Ha ha ha. “Into the wild” cu Emile Hirsch, Vince Vaughn, Kristen Stewart, regia Sean Penn – aventuri, drama. Poveste de viata, curaj, nebunie. Crescut intr-o suburbie bogata din Washington DC, Christopher McCandless decide la 24 de ani sa intrerupa legaturile cu familia, sa renunte la conturile bancare si sa plece in salbaticie. Ajuns in Alaska, Christopher renunta la masina, isi arde si ultimii bani si decide sa se decurce singur in tinturile pustii, vanand si mancand radacini. Corpul lui a fost gasit luni de zile mai tarziu, cauza decesului fiind probabil inanitia.
„Un sot in plus” cu Uma Thruman – o femeie frumoasa (acum depinde de gusturi). Un film de dragoste, usor, de duminica, coloana sonora ritmata. Mi-a placut partea psihologica a filmului (ca si in „Dragoste fara preaviz”), mi-a placut comparatia dintre „Doamna si vagabondul” cu o relatie intre doi parteneri, la prima vedere atat de diferiti. Mi-a dat de gandit. M-am gandit, firesc, la mine... si am inteles ca, da, e adevarat. Am cunoscut oameni care au citit enorm... biblioteci... sunt doxa... imi dadeau citate, dar, cand era vorba de maniere... ma lasau cu gura cascata. Da, vreau sa fiu rea si sa dau exemple... caci, nu ma refer la o anumita persoana din viata mea, ci in general... barbati din anturaj...
- Asteptand autobuzul, el urca primul… eu ramand singura cu Luna;
- Mi s-a trantit usa in nas, eu avand mainile ocupate;
- Sa te parasca sefului, din razbunare ca nu ai vrut sa iesi cu el la un suc;
- Sa se uite dupa femei, mergand brat la brat;
Dar, pentru ca sunt o norocoasa, am descoperit ca mai exista si barbati manierati. Slava Domnului! Inca nu-mi vine a crede… dar, dau Cezarului ce este al Cezarului. Am aflat ca se mai duc flori la prima intalnire, ca se mai anunta intarzieri neprevazute, ca mai sunt atenti la ceea ce povestesti, la gesturi pe care le faci… (in aceste momente sunt chiar entuziasmata).
Am inteles – ca si in film – ca nu exista barbatul ideal. Nu, cum nici eu nu sunt perfecta (desi mi-as dori – dar cred ca ar fi plictisitor sa nu gresesc niciodata, sa fiu ca un mulaj impecabil, fara niciun defect fizic) am invatat sa accept oamenii cu bune si cu rele, dar sa iau de la fiecare, sa observ ce au mai bun: ochi frumosi, maini ingrijite, cunostinte tehnice, literare, artistice… orice… absolut orice au bun si pot invata, inclusiv faptul ca sunt dornici de socializare. Par ca o lipitoare care “suge” frumosul si bunul din oamenii intalniti. Ha ha ha. Nu vreau sa dezamagesc! Din pacate nu m-am obisnuit sa ma iau si pe mine cu bune si cu rele. Din aceasta cauza, adesea, devin trista. Nu ca as fi trista in interiorul meu, ci pentru ca nu pot oferi in acel moment ceea ce se asteapta de la mine. Citind ceea ce am scris, observ ca mai am muuult de lucrat la mine. Imi amintesc ceea ce mi-a spus un coleg in generala, in urma unei jigniri ce i-o adresasem (mi-a fost lectie): “Asta sunt, nu am ce face, altul mama nu mai face!” Avea dreptate. Din acea clipa, nu am mai judecat oamenii dupa aspectul fizic. Sa fim seriosi, cui ii place sa fie dizgratios sau cu “defecte”: acnee, cicatrici… etc. Da, nu pot spune ca nu conteaza… dar, nu inseamna totul. – Ca si in film, cand Em (femeie de succes) se indragosteste de un pompier, imbracat sportiv, in defavoarea logodnicului, editor, elegant si cu bani.
Dragostea are criterii asa ciudate de a alege… Am iubit cerebral, am iubit cu inima… si stiu ca nu se compara. Am iubit pentru fizic (se poate numi iubire? Nu cred!), am iubit pentru inteligenta, am iubit pentru ca este OM BUN… si nu se compara. Am iubit in fel si chip… incat acum, mi-ar fi frica sa spun: da, iubesc!
Oauu… ce postare! Parca ar fi de Valentine’s day… ha ha ha!O saptamana cu dragoste, zambete, respect, admiratie, incredere ca sunteti frumosi/-oase!