Melancolie

Credeam, pana deunazi, ca sunt bolnava. Azi, am inteles ca nu.

Melancolia e o forma normala a oricarei culturi. Ea este muza literaturii, muzicii si picturii.

Daca nu ma credeti, lecturati "Impotriva fericirii" de Eric G. Wilson si accesati link-ul: http://www.121.ro/seri_de_lectura/impotriva_fericirii.php

Ce ziceti? Poate ne vedem la seara de lectura organizata de 121.ro. Cu lectiile citite si invatate. Cum se poate altfel?!

Cele bune sa se adune. Lectura placuta si muze numeroase. Prietenii stiu de ce.

Culturalizare

Uneori, invat ceva fara sa ma obosesc prea tare. Noroc ca am sansa de a intalni oameni cititi, plimbati prin lume, cu gusturi rafinate. (Dar, inainte de toate ii multumesc prietenei L'automne ca m-a terminat sa invat, sa reinvat conjugarea verbului "a fi").

Colectionara de vederi din mine, zarise la un moment dat o vedere superba, cu o cochilie de melc. A fost atunci, candva... Posesoarea, prietena mea Oana - un om mai pasionat de ceea ce face n-am vazut, de fapt de biologie in general, ca sa nu zic doar de lilieci pentru ca as minti - a sesizat ca m-a fascinat, m-a furat peisajul. Eu, am uitat, angrenata in miile de ganduri ce ma bantuie zi si noapte, noapte si zi.

Ne-am intalnit fugitiv intr-o zi si mi-a spus: "Am uitat sa iti aduc vederile acelea pentru colectie." Stiu ca sunt in siguranta. Cand mi-a promis ceva, asa a fost.

Saptamana trecuta am dat o fuga pe la Muzeul de Istorie. Mi-a inmanat doua vederi pentru colectie. Superbe! Le intorc si citesc: Sabin Balasa - "Sound Of the Sea" si "Astral Snails". Despre Sabin Balasa stiam doar ca iubea albastrul... era o tema a lui... sau o culoare preferata. Nu ma pricep. Dar sunt atat de linistitoare, incat imi vine sa le privesc non stop.

Astfel, caut pe internet si citesc despre Sabin Balasa: pictor, scriitor, regizor.

Minunat! Am mai invatat ceva... multumesc Oana!

Aaa... si inca ceva: am primit un pliculet de cafea turceasca si am invatat cum se prepara. Am o singura problema: nu am ibric de arama. Dar caut, nu ma dau batuta!

Imbratisari, Oana draga!

Radu şi Mielul Bobu - poveste pentru copii

Serbare de final de an şcolar. În curtea şcolii e aglomeraţie şi multă gălăgie. Părinşi emoţionaţi, profesori obosiţi şi mândri de rezultatele obţinute, copii încoronaţi pentru disciplina şi munca depusă pe parcursul unui an şcolar.
Radu studiază atent diploma. E mulţumit şi fericit că a luat premiul I. Părinţii îl îmbrăţişează.
-Bravo, Radu. Ştiam că vei reuşi. Suntem mândri de tine, spuse mama, tinându-l de umeri.
-Îţi vom lua bicicleta promisă şi te vom duce la bunici, să te recreezi, adaugă tatăl.
-Mulţumesc. Chiar voiam să vă rog să mă duceţi la bunici. Îmi doresc să îi ajut în grădină şi să citesc la umbra nucului. Promit că îmi voi face şi temele de vacanţă.
-S-a făcut, spuse tatăl, încântat de seriozitatea fiului său.
Peste puţin timp, curtea şcolii a rămas goală. Atmosfera e tristă. Timp de trei luni, nu se vor mai auzi glasuri de copii, ţipete şi râsete zglobii. Un căţeluş drăguţ, însoţeşte copiii. Poate îl ia şi pe el cineva acasă, pe perioada vacanţei. Când observă că nimeni nu-l ia în seamă, se opreşte, se uită după copii. „Aici măcar am culcuşul meu. Trebuie să mă opresc. Îi aştept până la toamnă.”
-La revedere, Black! îi spune Radu. Ne vedem în septembrie. Să fii cuminte. Îţi aduc ceva bun.
-Ham ham ham, răspunse căţeluşul, fericit că cineva l-a remarcat.
*
Valize, sacoşe, genţi tronează în holul apartamentului. Părinţii lui Radu îl pregătesc pentru lunga vacanţă la bunici.
-Sa fii cuminte, să te speli pe mâini după ce pui mâna pe animale, să nu-i superi pe bunici. Te vom suna de două ori pe săptămână.
-Este băiat mare, nu-l mai dădăci atât, spuse tatăl, făcându-i discret cu ochiul lui Radu.
-Sigur mama, ai încredere în mine. Mă voi purta ca un băiat mare. Vei fii mandră de mine, zise zâmbind Radu, după care o sărută pe obraz.
-Gata, haideţi la drum.
Micuţul Matiz, roşu ca focul, porni la drum. Cale lungă până la Câmpulung Muscel. Muzica reggae acoperă sunetul motorului. Toţi trei visează la vacanţă... purtaţi pe valul amintirilor.
-Îţi aminteşti când te-a înţepat albina de nas şi ţi se umflase cât un borcan de iaurt, întrebă zâmbind Petru, tatăl lui Radu.
-Daa, răspunse Radu. Anul trecut. Aşa îmi trebuie dacă nu mi-am şters nasul de miere. Ha ha ha... se aud râsetele părinţilor.
Pomii de pe marginea drumului îi salută cu respect. Radu priveşte fascinat natura. Observă animalele care pasc şi le numără. Le notează atent într-un caiet.
-Ce faci acolo? întrebă mama, curioasă.
-Ţin o evidenţă. Vreau să văd dacă la întoarcere vor fi mai multe sau mai puţine animale care pasc, preciză Radu.
-Ai stofă de cercetător, dragul meu, conchise, plăcut surprinsă, mama.
-Mi-ar plăcea să devin medic veterinar, afirmă Radu. Aş vrea să mă mut la ţară la bunici, să-i ajut.
-Nu e o idee rea. Dar mai este până atunci. Trebuie să înveţi mult, adaugă tatăl.
-Ştiu că nu este uşor. Dar o să învăţ. Ştiu foarte bine ce vreau să fac. Îmi plac animalele. Sunt aşa neputincioase, căci nu pot spune ce le doare. Vreau să le ajut. Vreau să învăţ să le citesc suferinţa, spuse Radu, privind la o oaia ce păştea liniştită, pe partea stângă a drumului.
-Ne bucurăm că ştii care este drumul tău în viaţă. Te vom susţine, spuse cu mândrie Petru.
Doina, mama lui Radu, privi cu drag la fiul său, apoi spre soţul ei, şi zâmbi mulţumită.
Muzică, gânduri, privelişti superbe... nici nu au simţit când au ajuns la destinaţie.
*
Bunicii îi aşteptau în ogradă.
-Bine aţi venit, dragii noştri! spuseră cu lacrimi în ochi de dor şi de emoţie. Doar le veniseră copiii de la Bucureşti.
-Sărut mâna, bunico, spuse Radu şi se repezii în braţele ei.
-Dragul meu, ţi-am făcut gogoşi. Hai să mănânci, sunt calde, spuse emoţionată bunica.
-Imediat, dar mă duc să-i salut pe mielul Bobu si pe vitelul Voicu, dar şi gâştele şi găinile. Nici nu termină de spus şi o luă la fugă spre coteţele animalelor.
-Ne-a spus pe drum că vrea să devină medic veterinar şi să mute aici, cu voi, spuse Petru.
-Să-i ajute Dumezeu. E un copil bun, răspunse cu voce tremurândă bunica.

Mielul Bobu se bucură tare mult când îl zări pe Radu. Ştia că va fi răsfăţat de acum încolo şi va fi lăsat liber, să-i ţină companie acestui băiat vesel şi grijuliu. A început să sară de bucurie. Nu-şi mai găsea locul.
-Salutare, am venit! strigă voios, Radu.
Animalele răspund: Beeehhh! Muuu!
Radu începu să râdă.
-M-aţi înţeles. Ce bineee! Încep să vorbesc pe limba voastră. Ha ha ha. Uraaa.
-Radu, la masă! se aude vocea mamei.
-Ne vedem maine. Vom alerga şi vom citi poveşi cu zmei la umbra nucului. Iar voi mă veţi salva, şi vă veţi lupta cu personajele rele. Am fugit. Noapte bună!
Toată lumea a mâncat în tihnă. Au povestit despre serbarea lui Radu şi despre premiul I.
Radu va rămâne la bunici toată vara. Este fericit. Părinţii sunt mulţumiţi că îl ştiu în siguranţă.
Seara coboară liniştită. Ţânţarii dau ocol. Caută hrană. Greierii încep spectacolul. Broaştele li se alătură. Stelele strălucesc. Luna este plină şi încarcată cu vise frumoase.
*
Cocoşul dă trezirea. Animalele îşi cer hrana cu destul de mult zgomot. Soarele trimite razele în camera lui Radu, să-i mângâie nările. Acesta strâmbă din nas, zâmbi şi începe să se întindă.
-Bună dimineaţa, soare!
Radu îşi aranjează patul, apoi iese în curte.
-Sărut mâna, bunico. Unde este bunicul?
-Cu vitele la râu, dar vine repede. Hai să te speli şi să mănânci ceva.
-După ce mănânc, vreau să mă joc cu mielul Bobu în poieniţa de la nuc. Mă laşi?
-Bineînţeles, Radu. Dar să ai grijă. Animalele sunt animale. Nu ştiu de glumă sau de joacă. Să stai departe de ele.
- Da, bunico, nu-ţi face griji, spuse Radu, sărind de gâtul bunicii şi sărutând-o. Mi-a fost dor de tine, să ştii. Simţeam că nu mai vine vacanţa asta o dată.
-Dragul bunicii. Hai că se răceşte laptele, spuse bunica aproape plângând de bucurie.
-Ce gust minunat au bucatele făcute de tine, bunico. Eşti minunată. Sărut mâna pentru masă! şi Radu o şi zbughi spre hambarul mielului Bobu.

- VA URMA -

Mulţumesc

Mulţumesc celor ce-mi mulţumesc pentru puţin.

Mulţumesc oamenilor care au nevoie de mine şi recunosc asta. Nu pot face minuni, dar ascult şi mă rog, aşa cum ştiu, pentru ei.

Mulţumesc că am o mamă minunată - recunosc că este exigentă - şi care mă iubeşte.

Mulţumesc că am o soră angelică, ce mă încurajează permanent.

Mulţumesc că am prieteni ce mă acceptă aşa cum sunt... cu toane şi vaicăreli.

La Mulţi Ani, Anouk si Ana-Maria! (azi e Sfânta Ana).

Suflet

Suflet de toamna. Somn agitat, ganduri ce le caut si nu pot sa le mai prind.

Oare de ce? Cu toate ca totul e bine, sunt sanatoasa si am tot ce imi e necesar.

Am nevoie de mine, sa ma gasesc... am nevoie de cuvinte, de zambete si mangaieri.

Nu imi gasesc sufletul vesel de toamna trecuta. Sau poate sufletul meu nu e vesel toamna?

Nu mai stiu.

Sufletul meu e un mic puzzle. Un suflet bun - dar trist - si e al meu si il ador. E un suflet asemanator cu al lui Blaga, ca sa nu zic Bacovia.

Stiu ca are si un zambet mare undeva, intr-un ungher.

Ciupercuta si povestea ei

Din senin, nori negri, imbufnati si furiosi au planat asupra poienitei. Vietuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns pe unde au gasit. Tunetele si fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzica de fond infricosatoare. Picaturi mari, de forme diferite - rotunde, ovale, bastonas - au inceput sa alerge pamant. Acesta le imbratisa cu grija, sa nu fie aterizarea prea brutala.
Totul s-a terminat pe neasteptate, precum incepuse.
Aburi calzi. cu miros imbietor, ieseau din adancuri, aducand energii pozitive. Florile isi scutura rochitele de petale multicolore, apoi isi indreapta semete trupurile. Arborii si arbustii isi aranjeaza coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarba.
-Ce spaima am tras!
-Asta a fost razbunarea norilor, spusera in cor firele de iarba.
Fluturii isi intind aripile sa fie incalzite de razele blande ale soarelui. Furnicile alearga grabite spre musuroi.
-Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a intamplat? se aude in imediata apropiere.
Familia gandacilor isi plangea o ruda. In iuresul de dinaintea furtunii, un gandac fusese strivit. Toatele animalele au adus omagii familiei indurerate. Offf... graba strica treaba! Intotdeauna.
Din pamant din iarba verde, a aparut un iepuras. Cand se uita atent, poienita se imbracase intr-o mantie alcatuita din ciuperci.
-Ia priviti. Ce minunat. Care de care mai frumoasa.
Vietuitoarele au privit uimite peisajul maret din jurul lor. Ciupercile stateau de veghe, drepte, ca niste soldati. Pazeau orizontul si granitele. Intre toate, una iesea in evidenta de la distanta. Frumos colorata, palaria rosie cu buline albe si picior alb, trona senina peste suratele ei.
Iepurasul o zari si se indrepta spre ea.
-Esti atat de atragatoare! o flata iepurasul.
-Iti multumesc, raspunse ciupercuta in timp ce una din buline se inrosi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.
Iepurasul, iute de felul sau, o imbratisa si o saruta cu foc. Dupa gestul acesta, o zbughi spre padure, la racoare.
Ciupercuta se inrosi puternic, bulinele albe s-au marit in diametru, piciorul s-a umflat de mandrie, de atata flatare. Nu i se mai spusese asta pana acum. Nimeni nu i-a dat asa importanta. Majoritatea se fereau de ea. Nu intelegea de ce, dar se obisnuise cu situatia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simtea singura, urata si morocanoasa. Dar, gestul iepurasului a facut-o sa zambeasca, sa se simta si ea in randul lumii, o fiinta normala.
Dupa cateva ore, animalele care vazusera gestul iepurasului, au facut si ele la fel. Au mers si au discutat cu ciupercuta frumoasa, viu colorata. Au imbrastisat-o si sarutat-o cu drag si prietenie.
Seara isi intinde plasa de intuneric. Pe bolta cereasca apar, pe rand, una cate una, stelele. Luna, in forma de secera atinge incet stelele, mangaindu-le. Ele se prind sub forma de colier si cercei. Luna este mandra de aspectul ei. Privind in jos, vede un iepuras, tremurand. Se apropie ceva mai mult si observa ca iepurasului ii este rau.
-Steluta magica, te rog sa cobori pe Pamant sa vezi ce se intampla cu acea fiinta.
-Imediat, Stapana Luna. Si porni in viteza spre poienita.
Ajunsa langa iepuras, steluta a vazut ca acesta avea pete rosii pe corp si nu isi putea tine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.
-Te pot ajuta cu ceva? Ce ai patit?
-Nu stiu.Imi este rau. Lumineaza-mi drumul pana la veterinar.
-Sigur, iepuras dragalas.
Cu chiu, cu vai, iepurasul a ajuns la scorbura bufnitei. Aceasta, se sperie de lumina puternica ce-l insotea pe iepura. Se retrase speriata in scorbura.
-Draga bufnita, sunt eu, iepurele, ingaima acesta. Imi este foarte rau.
-Draga bufnita, sunt o steluta ce i-a luminat calea. Ma indepartez.
Atunci, bufnita iesi de graba si se uita la iepure. Il consulta rapid si ii puse diagnosticul.
-Esti otravit. Ce ai mancat?
-Morcovi, varza si salata.Nimic altceva, raspunse iepurasul si lesina.
Bufnita, falfaie din aripi si ii face aer. Deja era foarte ingrijorata.
Steluta facu semn Lunii si a cerut sa fie vant. Si vantul caldut, incepu sa adie lin, atingand usor mustatile iepurasului.
Incet incet, soarele prelua stafeta de la luna. Poienita incepu sa revina la viata. Firele de iarba se acoperira cu roua. Fluturii si insectele au venit sa sa racoreasca, sa-si faca toaleta de dimineata. Pasarile isi incalzesc glasurile, ciripind.
Deodata se auzi un tipat. Iepuroaica venise dupa iepure la veterinar si se sperie cand il vazu in stare de inconstienta.
-Dar ce s-a intamplat? Cum asa? Ce a patit?
-E otravit, draga iepuroaica. Nu stie ce a mancat.
Nu termina de vorbit acestea, caci bufnita vede cum vin la ea un sir de animale tinandu-se de abdomen, cu broboane de transpiratie si cu mersul tremurand.
-Nu se poate. Sunteti otravite. Ce ati facut? Iepurasul a lesinat, dar nu stia sa fi mancat ceva contaminat.
-Am sarutat ciuperca. Noi credem ca asta ar fi.
-Da, asta este, spuse ganditoare bufnita.
Le-a prescris o licoare din frunze de brusture. Intre timp si-a revenit din lesin si iepurele. Stergandu-si lacrimile, iepuroaica l-a imbratisat cu dragoste.
Animalele, auzind ca frumoasa ciuperca este una otravitoare s-au dus si au aruncat cu pietre in ea, au batut-o si i-au spus:
-Niciodata nu vom mai ajunge in preajma ta. Esti un organism rau. Vei ramane aici, singura pe veci, cu toata frumustea ta.
Ciupercuta incerca sa le explice ca nu stia ce se va intampla. Nimeni, niciodata nu se atinsese de ea si nu se purtase asa dragostos cu ea.
Ciupercuta devenea pe zi ce trece, mai trista. Slabea vazand cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa palarie rosie se micsorau. Piciorul se usca.
Luna o privi o seara, doua seri, o saptamana.Intr-o noapte racoroasa de toamna, spuse stelutei magice:
-Steluta magica, vezi ciupercuta aceea? E tare trista. Animalele au acuzat-o pe nedept. As vrea sa o ajutam.
-Sigur, Luna. Ce am putea face pentru ea?
-Coboara si atinge-o cu bagheta stelara. Otrava va fi eliminata pentru totdeauna. Si inca ceva. Umple poienita cu ciuperci frumoase. Sa aibe companie. Sa isi faca prieteni. Sa isi intemeieze o familie.
-Sigur, frumoasa Stapana Luna, raspunse incantata steluta magica.
Cu viteza luminii, steluta ajunse langa ciupercuta. Aceasta dormea linistita. Din cand in cand suspina.
-Draga ciupercuta, incepand de acum, vei fii o ciuperca gustoasa, comestibila si vei avea in preajma prieteni dragi.
Steluta o atinse usor cu bagheta stelara si ciupercuta scapa de otrava ce se scurse in pamant… un lichid uleios, de culoare maronie.
Intr-o secunda, ciupercute asemanatoare ei, au aparut in poienita.
Multumita ca si-a indeplinit misiunea, steluta magica, dadu sa plece. Insa, ciupercuta se trezi, se privi pe sine, precum si ciupercutele din jur si intreba:
-Hei! Ce s-a-ntamplat? De ce ai facut sa fie mai multi dusmani pentru frumoasele animale din aceasta poienita?
-Draga ciupercuta, din aceasta noapte, esti o ciuperca mai buna, mai gustoasa si ai familia ta alaturi. Ai scapat de otrava! spuse steluta.
Cu lacrimi sub palarie, ciuperca ingaima:
-De as putea salva vietile animalelor pe care le-am otravit, ar fi minunat. As fi fericita si impacata cu mine.
Steluta privi cu atentie si teama Luna.
Aceasta ii sopti:
-Mergi si atinge usor animalele cu bagheta stelara. Maine se vor trezi sanatoase.
Steluta, cu multa dragoste porni din tufis in tufis, din scorbura in scorbura si atinse cu bagheta animalele otravite. Exact cand soarele se apropia de Luna sa primeasca stafeta, steluta, obosita, dar atat de fericita, atinse panza cerului albastru intunecat.
-Misiune indeplinita, Stapana Luna.
-Multumesc. Esti o steluta minunata.
Soarele mangaie vegetatia. Natura se trezeste din amortirea frigului de peste noapte. Pasarile canta, fluturii si insectele zboara sa caute roua, animalele ies din culcusuri.
-Hei! striga o veverita. Ia priviti. Poienita este plina de ciuperci care de care mai viu colorate.
-Cu siguranta s-a intamplat o magie, spuse iepurasul. Ma simt ca nou.Uitati-va si la ciupercuta pe care am sarutat-o. Este ca la inceput, cand am cunoscut-o.
Veverita, neastamparata ajunsa in cateva clipe langa ciuperca povestii noastre.
-Buna dimineata! Esti din nou atat de frumoasa!
-Multumesc. Azi noapte, o steluta magica m-a transformat intr-o ciuperca mai buna, mai gustoasa si mi-a darut o familie si prieteni.
Se aud aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuta cu palarie rosie si i-au cerut iertare.
Toate fiintele sunt multumite si fericite.
Totul are o rezolvare. Exista solutii si exista minuni.
Cine se aseamana se aduna si nu tot ce este frumos la exterior este bun si la interior.
Uitati-va bine in jurul vostru. Ganditi de doua ori si alegeti o data.

Depresiva

Viata mea a luat-o putin razna. Am avut o vara plina de adrenalina: picior rupt, examen de titularizare, demisie si scandal, un concediu bantuit de amintiri si de griji.

Mi-am dorit, ca ultima scapare - din cauza crizei economice posturile sunt blocate - sa ajung in invatamant. Ca sa am timp sa ma ocup de teza de doctorat, de scrierea povestilor, am ales sa vin in invatamantul gimnazial.

Azi, constientizez ca am facut o mare greseala. Am mers sa dau corigente si am constatat ca trebuie sa fac alfabetizare. De la a scrie articole si a analize una, alta... voi invata elevi de clasa a 8-a sa scrie "coloana de mercur" si "mm".

Mi-e greu... sincer mi-e greu. Am cazut din lac in put profesional.

Numai cine nu face schimbari de genul in viata sa nu stie cat poate fi de greu.

Sper sa treaca repede, sa ma mentin la un nivel ridicat de pregatire pentru a-mi finaliza doctoratul si a ajunge in invatamantul universitar.

Sper sa nu clachez psihic.

Voi cauta un curs de dezvoltare personala... chiar am NEVOIE.