Suflet

Suflet de toamna. Somn agitat, ganduri ce le caut si nu pot sa le mai prind.

Oare de ce? Cu toate ca totul e bine, sunt sanatoasa si am tot ce imi e necesar.

Am nevoie de mine, sa ma gasesc... am nevoie de cuvinte, de zambete si mangaieri.

Nu imi gasesc sufletul vesel de toamna trecuta. Sau poate sufletul meu nu e vesel toamna?

Nu mai stiu.

Sufletul meu e un mic puzzle. Un suflet bun - dar trist - si e al meu si il ador. E un suflet asemanator cu al lui Blaga, ca sa nu zic Bacovia.

Stiu ca are si un zambet mare undeva, intr-un ungher.

Ciupercuta si povestea ei

Din senin, nori negri, imbufnati si furiosi au planat asupra poienitei. Vietuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns pe unde au gasit. Tunetele si fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzica de fond infricosatoare. Picaturi mari, de forme diferite - rotunde, ovale, bastonas - au inceput sa alerge pamant. Acesta le imbratisa cu grija, sa nu fie aterizarea prea brutala.
Totul s-a terminat pe neasteptate, precum incepuse.
Aburi calzi. cu miros imbietor, ieseau din adancuri, aducand energii pozitive. Florile isi scutura rochitele de petale multicolore, apoi isi indreapta semete trupurile. Arborii si arbustii isi aranjeaza coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarba.
-Ce spaima am tras!
-Asta a fost razbunarea norilor, spusera in cor firele de iarba.
Fluturii isi intind aripile sa fie incalzite de razele blande ale soarelui. Furnicile alearga grabite spre musuroi.
-Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a intamplat? se aude in imediata apropiere.
Familia gandacilor isi plangea o ruda. In iuresul de dinaintea furtunii, un gandac fusese strivit. Toatele animalele au adus omagii familiei indurerate. Offf... graba strica treaba! Intotdeauna.
Din pamant din iarba verde, a aparut un iepuras. Cand se uita atent, poienita se imbracase intr-o mantie alcatuita din ciuperci.
-Ia priviti. Ce minunat. Care de care mai frumoasa.
Vietuitoarele au privit uimite peisajul maret din jurul lor. Ciupercile stateau de veghe, drepte, ca niste soldati. Pazeau orizontul si granitele. Intre toate, una iesea in evidenta de la distanta. Frumos colorata, palaria rosie cu buline albe si picior alb, trona senina peste suratele ei.
Iepurasul o zari si se indrepta spre ea.
-Esti atat de atragatoare! o flata iepurasul.
-Iti multumesc, raspunse ciupercuta in timp ce una din buline se inrosi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.
Iepurasul, iute de felul sau, o imbratisa si o saruta cu foc. Dupa gestul acesta, o zbughi spre padure, la racoare.
Ciupercuta se inrosi puternic, bulinele albe s-au marit in diametru, piciorul s-a umflat de mandrie, de atata flatare. Nu i se mai spusese asta pana acum. Nimeni nu i-a dat asa importanta. Majoritatea se fereau de ea. Nu intelegea de ce, dar se obisnuise cu situatia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simtea singura, urata si morocanoasa. Dar, gestul iepurasului a facut-o sa zambeasca, sa se simta si ea in randul lumii, o fiinta normala.
Dupa cateva ore, animalele care vazusera gestul iepurasului, au facut si ele la fel. Au mers si au discutat cu ciupercuta frumoasa, viu colorata. Au imbrastisat-o si sarutat-o cu drag si prietenie.
Seara isi intinde plasa de intuneric. Pe bolta cereasca apar, pe rand, una cate una, stelele. Luna, in forma de secera atinge incet stelele, mangaindu-le. Ele se prind sub forma de colier si cercei. Luna este mandra de aspectul ei. Privind in jos, vede un iepuras, tremurand. Se apropie ceva mai mult si observa ca iepurasului ii este rau.
-Steluta magica, te rog sa cobori pe Pamant sa vezi ce se intampla cu acea fiinta.
-Imediat, Stapana Luna. Si porni in viteza spre poienita.
Ajunsa langa iepuras, steluta a vazut ca acesta avea pete rosii pe corp si nu isi putea tine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.
-Te pot ajuta cu ceva? Ce ai patit?
-Nu stiu.Imi este rau. Lumineaza-mi drumul pana la veterinar.
-Sigur, iepuras dragalas.
Cu chiu, cu vai, iepurasul a ajuns la scorbura bufnitei. Aceasta, se sperie de lumina puternica ce-l insotea pe iepura. Se retrase speriata in scorbura.
-Draga bufnita, sunt eu, iepurele, ingaima acesta. Imi este foarte rau.
-Draga bufnita, sunt o steluta ce i-a luminat calea. Ma indepartez.
Atunci, bufnita iesi de graba si se uita la iepure. Il consulta rapid si ii puse diagnosticul.
-Esti otravit. Ce ai mancat?
-Morcovi, varza si salata.Nimic altceva, raspunse iepurasul si lesina.
Bufnita, falfaie din aripi si ii face aer. Deja era foarte ingrijorata.
Steluta facu semn Lunii si a cerut sa fie vant. Si vantul caldut, incepu sa adie lin, atingand usor mustatile iepurasului.
Incet incet, soarele prelua stafeta de la luna. Poienita incepu sa revina la viata. Firele de iarba se acoperira cu roua. Fluturii si insectele au venit sa sa racoreasca, sa-si faca toaleta de dimineata. Pasarile isi incalzesc glasurile, ciripind.
Deodata se auzi un tipat. Iepuroaica venise dupa iepure la veterinar si se sperie cand il vazu in stare de inconstienta.
-Dar ce s-a intamplat? Cum asa? Ce a patit?
-E otravit, draga iepuroaica. Nu stie ce a mancat.
Nu termina de vorbit acestea, caci bufnita vede cum vin la ea un sir de animale tinandu-se de abdomen, cu broboane de transpiratie si cu mersul tremurand.
-Nu se poate. Sunteti otravite. Ce ati facut? Iepurasul a lesinat, dar nu stia sa fi mancat ceva contaminat.
-Am sarutat ciuperca. Noi credem ca asta ar fi.
-Da, asta este, spuse ganditoare bufnita.
Le-a prescris o licoare din frunze de brusture. Intre timp si-a revenit din lesin si iepurele. Stergandu-si lacrimile, iepuroaica l-a imbratisat cu dragoste.
Animalele, auzind ca frumoasa ciuperca este una otravitoare s-au dus si au aruncat cu pietre in ea, au batut-o si i-au spus:
-Niciodata nu vom mai ajunge in preajma ta. Esti un organism rau. Vei ramane aici, singura pe veci, cu toata frumustea ta.
Ciupercuta incerca sa le explice ca nu stia ce se va intampla. Nimeni, niciodata nu se atinsese de ea si nu se purtase asa dragostos cu ea.
Ciupercuta devenea pe zi ce trece, mai trista. Slabea vazand cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa palarie rosie se micsorau. Piciorul se usca.
Luna o privi o seara, doua seri, o saptamana.Intr-o noapte racoroasa de toamna, spuse stelutei magice:
-Steluta magica, vezi ciupercuta aceea? E tare trista. Animalele au acuzat-o pe nedept. As vrea sa o ajutam.
-Sigur, Luna. Ce am putea face pentru ea?
-Coboara si atinge-o cu bagheta stelara. Otrava va fi eliminata pentru totdeauna. Si inca ceva. Umple poienita cu ciuperci frumoase. Sa aibe companie. Sa isi faca prieteni. Sa isi intemeieze o familie.
-Sigur, frumoasa Stapana Luna, raspunse incantata steluta magica.
Cu viteza luminii, steluta ajunse langa ciupercuta. Aceasta dormea linistita. Din cand in cand suspina.
-Draga ciupercuta, incepand de acum, vei fii o ciuperca gustoasa, comestibila si vei avea in preajma prieteni dragi.
Steluta o atinse usor cu bagheta stelara si ciupercuta scapa de otrava ce se scurse in pamant… un lichid uleios, de culoare maronie.
Intr-o secunda, ciupercute asemanatoare ei, au aparut in poienita.
Multumita ca si-a indeplinit misiunea, steluta magica, dadu sa plece. Insa, ciupercuta se trezi, se privi pe sine, precum si ciupercutele din jur si intreba:
-Hei! Ce s-a-ntamplat? De ce ai facut sa fie mai multi dusmani pentru frumoasele animale din aceasta poienita?
-Draga ciupercuta, din aceasta noapte, esti o ciuperca mai buna, mai gustoasa si ai familia ta alaturi. Ai scapat de otrava! spuse steluta.
Cu lacrimi sub palarie, ciuperca ingaima:
-De as putea salva vietile animalelor pe care le-am otravit, ar fi minunat. As fi fericita si impacata cu mine.
Steluta privi cu atentie si teama Luna.
Aceasta ii sopti:
-Mergi si atinge usor animalele cu bagheta stelara. Maine se vor trezi sanatoase.
Steluta, cu multa dragoste porni din tufis in tufis, din scorbura in scorbura si atinse cu bagheta animalele otravite. Exact cand soarele se apropia de Luna sa primeasca stafeta, steluta, obosita, dar atat de fericita, atinse panza cerului albastru intunecat.
-Misiune indeplinita, Stapana Luna.
-Multumesc. Esti o steluta minunata.
Soarele mangaie vegetatia. Natura se trezeste din amortirea frigului de peste noapte. Pasarile canta, fluturii si insectele zboara sa caute roua, animalele ies din culcusuri.
-Hei! striga o veverita. Ia priviti. Poienita este plina de ciuperci care de care mai viu colorate.
-Cu siguranta s-a intamplat o magie, spuse iepurasul. Ma simt ca nou.Uitati-va si la ciupercuta pe care am sarutat-o. Este ca la inceput, cand am cunoscut-o.
Veverita, neastamparata ajunsa in cateva clipe langa ciuperca povestii noastre.
-Buna dimineata! Esti din nou atat de frumoasa!
-Multumesc. Azi noapte, o steluta magica m-a transformat intr-o ciuperca mai buna, mai gustoasa si mi-a darut o familie si prieteni.
Se aud aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuta cu palarie rosie si i-au cerut iertare.
Toate fiintele sunt multumite si fericite.
Totul are o rezolvare. Exista solutii si exista minuni.
Cine se aseamana se aduna si nu tot ce este frumos la exterior este bun si la interior.
Uitati-va bine in jurul vostru. Ganditi de doua ori si alegeti o data.

Depresiva

Viata mea a luat-o putin razna. Am avut o vara plina de adrenalina: picior rupt, examen de titularizare, demisie si scandal, un concediu bantuit de amintiri si de griji.

Mi-am dorit, ca ultima scapare - din cauza crizei economice posturile sunt blocate - sa ajung in invatamant. Ca sa am timp sa ma ocup de teza de doctorat, de scrierea povestilor, am ales sa vin in invatamantul gimnazial.

Azi, constientizez ca am facut o mare greseala. Am mers sa dau corigente si am constatat ca trebuie sa fac alfabetizare. De la a scrie articole si a analize una, alta... voi invata elevi de clasa a 8-a sa scrie "coloana de mercur" si "mm".

Mi-e greu... sincer mi-e greu. Am cazut din lac in put profesional.

Numai cine nu face schimbari de genul in viata sa nu stie cat poate fi de greu.

Sper sa treaca repede, sa ma mentin la un nivel ridicat de pregatire pentru a-mi finaliza doctoratul si a ajunge in invatamantul universitar.

Sper sa nu clachez psihic.

Voi cauta un curs de dezvoltare personala... chiar am NEVOIE.

Filme

Duminica... zi mohorata de toamna.

Am vazut doua filme. Record pentru mine. Am vizionat "The holiday" ( o vacanta poate face minuni) si "Wall-e" - dragoste intre doi roboti. Intotdeauna in doi se pot face mai multe. Natura reinvie.

Se pare ca face bine sa iesi din "cotidian" si sa patrunzi intr-o lume mai mult sau mai putin reala.

As vrea sa imi fac un obicei din asta.

Vreau sa am un program scris pentru viata mea. Sunt multe lucruri pe care vreau sa le fac si simt ca nu mai am timp. Timpul nu-mi este suficient. Cred ca ma pierd in activitati care nu ar trebui sa le am, sau sa fie cu o frecventa mai redusa.

Spor in tot ce faceti si timp la discretie!

Metamorfoza

Imi doresc sa plang. Am primit o mustrare de la o prietena. Imi adun bucatile de suflet, imi iau tristetea, imi caut greselile si ma duc in balansoar.

Ma intind, ma legan si inchid ochii.

Asa mult m-au schimbat rautatile oamenilor incat am devenit si eu atat de rea? Sau am fost rea mereu si nu am constientizat? Sau credeam ca un prieten ma accepta cu bune si cu rele, ca ma suporta mai ales stie ca sunt "sensibila". Fir-ar sa fie. Timpul sapa modificari asupra noastra. daca nu fizice, macar sufletesti. Sufletul nu are cum sa ramana la fel in cursul anilor. Tot ce ti se intampla, bun sau rau, frumos sau urat, te marcheaza. Timpul metamorfozeaza. Si pe mine se pare. Am ramas doar cu o bruma de veselie, doar cu un dram de bunatate. Si ma intreb, de ce oamenii ma cauta? Nu stiu...

Am ajuns sa vizionez un film pentru a putea plange, sa ma linistesc.

Am inteles ca trebuie sa gandesc de doua ori pana spun ceva. Desi, jur pe biblie ca nu am facut-o cu intentie, ca nu am vrut sa jignesc deloc, pe nimeni, se pare ca am reusit. Macar, mi s-au deschis ochii. Trebuie sa am grija ce vorbesc, chiar cu prietenii.

Unde am avut "sansa" sa iau contact cu oameni duri, rautaciosi, care m-au jignit, cuvintele m-au durut pana la cadere la pat, am crezut ca oamenii indura totul, ca asa se "poarta".

Vremea mohorata, suparata, trista, m-a ajutat sa accept situatia.

Asta e. A gresi e omeneste. Multumesc ca am fost inzestrata cu harul de a ierta si "intelepciunea" de a vorbi cumpatat.

Am avut si eu perioada in care voiam sa aud doar ce imi place, doar lucruri frumoase. Am aflat ca nu se poate. Ca nu sunt perfecta - "nici nu vreau, nici nu pot" - cum spunea un cantec.

Sa ma consider norocoasa sau ghinionista ca am avut o viata in care am intalnit multe rautati si am fost supusa la multe actiuni ce m-au marcat sufleteste?

Ma mai gandesc...

Gandesc, deci clar exist. Ha ha ha.

Povestea Oricui

Buna ziua, Oricui!

Fiecare dintre noi ii cunoaste pe Oricine si pe Oricum. De fapt, fiecare este Oricui.

Oricui e vesel si optimist. Si ce daca nu prea a avut noroc? Se intoarce roata si intr-o zi va fi norocos. Oricui, crede ca, daca nu are bani, va avea parte de iubire. Se pare ca ea nu apare. Dar nu dispera si nu isi pierde speranta. In fiecare dimineata, Oricui deschide larg fereastra si zambeste, poate iubirea il vede si se indragoste de zambetul sau bland.

Oricui ii ajunge o secunda sa se indragosteasca. Dar stie ca nu-i vor ajunge anii pe care ii mai are de trait pentru a iubi cu adevarat.

Oricui i se intampla sa franga inimi. Nu-si da seama. Oricui se intoarce si sterge lacrimi, imbratiseaza suflete pufoase, calde, blande si sensibile.

Oricui a intalnit intr-o zi iubirea. S-a fasticit, si-a pierdut uzul ratiunii si a omorat-o. Se suparase s-o astepte. Oricui a decis ca singuratatea i se potriveste mai bine in unu decat o singuratate apasatoare in doi. Oricui a spus adio iubirii si a injunghiat-o. (Noroc ca iubirea are mai multe inimi si mai multe fete si nu a pierit).

Oricui a fost putin trist, pana a inteles ca acesta e drumul vietii sale.

Oricui i se intampla sa gaseasca zilnic alte hobby-uri si lucruri frumoase care il inalta spiritual.

E bine ca zambetul Oricui e placut de catre Oricine si Oricum.

Zambetele aduc bucuria si increderea in Oricine!

Zambiti Oricui si Oricine se poate indragosti Oricum de fiecare zambet, trist sau vesel!

Nessebar

Oras port... langa Sunny Beach.

Drum parcurs cand soarele era spre asfintit. Ne saluta din mers. Isi facuse datoria in acea zi. Ne mangaiase cu razele lui blande. Ne zambise si ne bucurase simturile tactile.

Apa era calda. Nisipul fierbinte. Pasii nostri ramaneau putin in nisipul de pe tarmul marii, pana cand valuri furioase netezeau totul. Marea isi cere drepturile, isi apara teritoriul.

Am vazut yacht-uri superbe. Lux si frumusete.

Nessebar ne intampina cu un drum frumos, interzis automobilelor. Doar un trenulet - gen trenuletul Thomas - circula pe acolo. O moara frumoasa si imbietoare sta de straja pe partea stanga a drumului. Pe partea dreapta, o statuie cu o sirena ce canta din corn, asezata intr-o corabie cu coada de peste, cheama oamenii sa viziteze Muzeul de Arheologie.

Cetati frumoase din caramida. Strazi pavate cu piatra cubica. Oras asemnator cu Sibiul, cu Sighisoara noastra. Unii zic ca ar fi doar un satuc. Case frumoase, ingrijite, din lemn, cu perdele la ferestre, asemanatoare cu desenele mele din scoala generala.

Un orasel primitor si cald.

La intoarcere... dupa cumparare de souvenir-uri si o masa copioasa, am mers din nou pe tarmul marii, colorate de reflectoarele de la hoteluri in culori vii: rosu, verde, galben.

E minunat sa-ti incarci bateriile cu lucrui frumoase!

Cautati si voi frumosul pe oriunde ajungeti.