Ma amuza

Nu aveam somn si ma gandeam sa scriu despre lucrurile ce ma amuza:
... o gargarita careia ii cant: "Gargarita rita, acolo unde-oi zbura acolo ma voi marita."
... privind spre cer, sa strig in gura mare: "Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor sa ma fac aviator."
... sa observ soarele si sa-i asez ochelarii de protectie si sa-i conturez un zambet larg.
... sa desenez case - ca la orele de desen - cu ferestre ce au perdele viu colorate, date in laturi, sa patrunda lumina soarelui.
... sa vad femei jurandu-si ca nu se vor mai indragosti niciodata, apoi cad ca mustele in plasa paianjenului.
... copiii care-mi zambesc strengareste.
... sa observ ca am un suflet de copil, minte asisderea.
... sa fac zmeie din foile de caiet dictando, pe care mi-am scris dorintele si sa alerg cu ele pana se inalta.
... sa citesc povesti si sa ma identific cu personajele, de exemplu cu Cenusareasa sau cu Fata Mosului.
... sa cer unui pestisor auriu sa-mi indeplineasca trei dorinte.
... sa privesc curcubeul dupa ploaie, crezand ca il pot traversa ca pe un pod, avand mai multe benzi de circulatie, de data aceasta multicolore.

... vantul cald ce-mi gadila urechile.

... sa "imi scriu" biletelele haioase, scrise de un el, pe care as dori sa le gasesc in diverse locuri prin casa.

... sa suflu in papadie.

... sa adun puf zburator, sa-mi exprim dorinte, sa-l bag in san, sperand ca ele se vor indeplini.
Sa aveti parte de lucruri amuzante, care sa va mentina zambetul pe chip.

Am aflat...

Citind pe ici pe colo, am aflat ca azi e conferinta de presa a lansarii "Jurnalului" Oanei Pellea. Se desfasoara la orele 18, la Libraria Carturesti Verona. De abia astept sa o cumpar si sa o lecturez. Imi plac jurnalele. Oare de ce? De obicei nu-mi place sa ma bag in viata oamenilor. Eu povestesc destul de mult despre mine, dar am si secretele mele, intimitatea mea, bine ascunsa. Uneori imi vine sa o strig in gura mare, poate -asa cum eu invat din ceea ce citesc, in special lectiile de viata din jurnale - asa invata si altii de la mine. Dar, nu, inca nu am atins acel nivel de a fi exemplu. Desi, cat timp am stat la catedra, am fost model pentru cativa elevi.

Ca un biolog ce se "respecta", am aflat ca anul 2009 -deja suntem aproape in iunie - este anul Charles Darwin, autorul cartii "Despre originea speciilor"... aia cu lupta pentru supravietuire. Sa stiti ca nu rezista cel mai bun, ci cel care e mai rezistent, mai rau, mai dur. Asa ca... nu stiu ce sa mai inteleg din viata asta. Dar, ca o concluzie personala, cred ca, daca mancam sanatos, bine proportionat, avem sufletul curat si suntem impacati cu noi si cu ceilalti, avem toate sansele sa fim SUPRAVIETUITORI.

Voi ce ati mai aflat ca se intampla pe plan cultural anul acesta?

Creioane colorate

Am luat creioane colorate si desenez. Ce? O intersectie. Cu zebra, semafoare, nenea politistul in centru -centrul imaginar al intersectiei, ca sa vorbesc in termeni adecvati.

De cand tot citesc legislatie au inceput sa-mi placa intersectiile. Intr-o zi, zarisem un politist care dirija circulatia. M-am oprit "fascinata" sa ii observ gratia din miscari. Am constientizat ca s-a facut verde pentru pietoni, iar daca ma vede asa "pasionata" de domnia sa, dau de banuit si nu-i bine. Am traversat zambind. Nu puteam rade de nebuna, singura pe drum. I-am mai aruncat o ocheada de pe partea cealalta a drumului.

Cata armonie in miscare. Bratul ridicat vertical... oprire. Bratul stang orizontal, oprire pentru masinile care vin din fata. Eii... hai ca nu va plictisesc. Este, cel putin pentru mine, o adevarata "arta a miscarii". Stiu ca, atunci cand voi deveni soferita, am sa dardai de fiecare data cand voi vedea un domn care dirijeaza circulatia.

Am asezat la semafor o tanara senzuala, cu parul fluturand in vant, de culoarea ciocolatei. Daca stai destul de aproape de ea, se simte aroma ciocolatei calde. Adaug cateva suvite aurii, care sa magnetizeze privirile celor din jur. Buze senzuale, lucind in razele soarelui stralucitor. Talie de viespe, picioare lungi. Nimic? Niciun claxon? Cata civilizatie! Nu pot sa cred!

Masini multe la semafor, colorate si vesele. Altele sunt triste. Chiar imbufnate si nemultumite pot spune. Cred ca sunt stresate.

"Domnule politist sunt turmentat... "

Aspiratii

Am imprumutat aceasta fotografie de pe un blog. Imi place si ma inspira.

Vreau sa urc. Cat mai sus posibil. Dar nu asa, dintr-o data, heirupist. Nu. Incet si sigur. Treapta cu treapta. Sa simt bucuria fiecarui nivel parcurs. Sa o simt intens, sa-mi patrunda in toti porii, sa ajunga la suflet, sa ma simt multumita si utila, apoi sa-mi continuu drumul.

Se poate urca pan' la cer? Nu stiu. Ma intreb adesea. Daca fac ceea ce trebuie, daca cer ajutor divin si multumesc de fiecare data cand il primesc, poate am sanse se ajung acolo. Macar sa vad cum este si sa ma intorc sa indrept lucrurile aici, printre semeni.

Cand ajung departe, am sa ma uit de unde am plecat. Am sa fiu mandra de evolutia mea, dar am sa intind o mana si celor de jos, care doresc sa urce si intampina piedici sau le este teama de inaltime.

Nu putem sa fim toti la acelasi nivel ierarhic. Piramida s-ar dezechilibra si cred ca, cu ea, intreg Universul.

Fiecare treapta isi are oamenii sai. E bine sa stim cat putem, unde trebuie sa ne oprim. sa nu-i invidiem pe cei care pot mai mult, au o alta constitutie, poate si un alt destin. E bine sa ne dam la o parte si sa-i lasam sa treaca. Chiar sa le oferim un umar de sprijin.

Aspir la o viata mai buna. Aspir la stabilitate si siguranta. Aspir la statutul de mama. Aspir la iubire neconditionata.

Fie ca aspiratiile fiecaruia sa se indeplineasca!

Nebunie...

Sa urasti toti trandafirii, doar pentru ca te-ai intepat intr-un spin...

Sa renunti la visele tale, doar pentru ca unul nu ti s-a implinit...

Sa renunti la eforturile tale, doar pentru ca nu ai reusit sa rezolvi ceva...

Sa-ti condamni toti prietenii, doar pentru ca unul te-a tradat...

Sa nu crezi in dragoste, doar pentru ca cineva te-a tradat sau nu te-a iubit...

Sa renunti la toate sansele tale de a fi fericiti, doar pentru ca nu ai reusit din prima incercare...

Sper ca, inaintand in viata sa nu cedezi nebuniei!

Reaminteste-ti intotdeauna...

Ca o alta sansa poate sa apara.

Un alt prieten.

O noua iubire.

O forta reinnoita.

Fii perseverent,

Cauta fericirea in fiecare zi.

Calea sigura a esecului este sa renunti.

De multe ori, in urma unui esec apare succesul.

Un suras

Restaurant. Elegant. Bun gust. Felinare. Oglinzi. Lux. O nota de plata adusa unui client. Acesta... privind pe fereastra dinspre LUME, mimeaza atingerea clapelor maiestre ale pianului... si, uitandu-se atent la oamenii pe care-i vede, scrie o piesa... original, pe nota de plata.

Ea, il asteapta pe el. Se uita speriata si dezarmata la ceas, crezand ca nu mai vine. El apare, ii daruieste ceva. Funda cadoului zboara purtata de vant, atingand intr-un final, caldaramul. Omul responsabil cu ordinea strazilor, o ridica, privindu-i cu drag. O doamna ce-si plimba cainele ii zambeste. O bunica ii cumpara nepoatei un balon, galben, rotund, asemanator astrului solar, ce poarta un zambet larg si doi ochi veseli, care binedispun. Fetita, priveste atent o femeie frumoasa, eleganta, care, constienta de impactul avut asupra oamenilo, merge sigura si apasat. Trei baieti veseli, stand pe marginea drumului, prvesc atent picioarele femeii. Pianistul zambeste. Vanzatorul de baloane priveste admirativ femeia.

Femeia priveste un barbat, care se dovedeste a fi hot - la o intersectie fura diplomatul unui domn preocupat de o convorbire telefonica.

O tanara suparata este inveselita de o trupa de mimi.

O fetita, purtand in mana o floare portocalie, zambeste privind spectacolul mimilor. Unul dintre acestia o remarca... uitandu-se atent spre ea.

Ce este viata? Un suras...

Pian si trompeta pe fundal...

Vizita la Cotroceni

N-am scris despre aceasta vizita, deoarece nu intrasem in posesia fotografiilor(neprofesioniste, realizate cu telefonul; nu ma impuscati... sau da, impuscati-ma cu zambete).
17 mai
Ziua Portilor Deschise la Palatul Cotroceni.
Nu m-am gandit ce si cum va fi, am acceptat invitatia unei prietene si m-am "teleportat" acolo.
Coada la intrare, verificarea si fotografierea buletinului. Am patruns inr-un final in incinta Palatului. Nu mergem mult si vedem o coada de sute, poate chiar mii de persoane, care asteptau sa viziteze interiorul Palatului, locul unde lucreaza dnul presedinte.
Am ocolit si ne-am plimbat prin gradina, pe alei. Soc, corcodusi, artari, lacuri artificiale, flori.
Romanul ca romanul... chistoace de tigari aruncate pe alei, iarba calcata in picioare, unii incercau sa prinda un peste care inota linistit in ecosistemul lui. Probabil voia sa-i ceara a-i indeplini trei dorinte.
Am vazut garda palatului. Parca inainte barbatii din armata erau alesi "pe spranceana", erau inalti si foarte bine facuti (ca sa nu spun chipesi).
Am ascultat fanfara militara.
L-am vazut pe domnul presedinte, care de-abia a patruns spre palat de oamenii curiosi care voiau sa-l vada. Presa, SPP-isti, imbulzeala. E un om de treaba. Omenos. Asa din popor as zice. Ha ha ha.
Palatul Cotroceni, un loc unde oricui i-ar face placere sa munceasca. Chiar si la maturat aleile.