"Nu mai vreau sa iau nimic de la capat. N-am pofta sa-nting iar cu sufletul in blidul cu sperante fara rost.
Intr-un univers flamand de inceputuri, eu alerg nebuneste catre finalurile de drum. Intr-o lume in care barbatii si femeile se inghesuie sa-si faca aranjamente de viata, eu ma reped sa le randuiesc pe cele de moarte. „Vrei sa murim impreuna?“ e intrebarea pe care o recit, in gand sau in soapta, inainte ca omul meu, pe care-l iubesc, sa fie convins ca vrea sa traim amandoi - pentru ca uneori oamenii pe care eu ii iubesc ca lovita de fulger au, firesc, ezitari, convulsii, indoieli, povesti neincheiate la sireturile corsetului sau la baierele vinovatiei.
Ii inteleg, chiar daca intelesul ma doare. Dar pe mine m-au istovit atatea inceputuri. Sunt satula sa o iau, iar si iar, de la capat. Am ostenit cazand si ridicandu-ma, inca si inca o data, in numele rolului meu blestemat de femeie puternica. Nu mai vreau sa pretind ca practic de drag genuflexiunile conturului tonic, cand, de fapt, la fiece pas, sunt pe punctul sa cad in genunchi si sa urlu. In vreme ce reveriile celor din jur se coloreaza cu iubiri neincepute, eu ma bucur lucid la gandul ca, de data aceasta, mi-am intalnit iubirea de sfarsit. Pentru ca, da, am tanjit mereu dupa ultima iubire. Si nici nu cred, acum la ceas de adevar, ca am cerut vreodata prea mult de la viata. Eu am nevoie de-atat de putin ca sa fiu fericita… De un singur barbat, dintre toti barbatii ispititori ai lumii. Ce usor, ce simplu, ce placut ar fi sa vreau mai multi! Dar mie-mi e de-ajuns unul singur, care sa ma tina in brate si-n suflet. Un om care sa stie sa fie numai si numai al meu. Un barbat care sa-mi faca loc langa el nu doar in asternut, ci si-n eternitate.Cu un singur gest poti sa stergi cu buretele si sa scrii alte nume, alte intamplari. Cu usurinta, poti sa adaugi sclipici vietii tale, impletind noi aventuri in povestea unica a iubirii. Iti poti completa lesne existenta searbada de acasa, ademenind o istorie de taina, care sa-ti tina de urat, un amantlac innobilat de patima, care sa te salveze din singuratate.
Dar eu cred ca miracolul se iveste atunci cand lupti pentru toate cele deja intamplate si-ti afli implinirea profunda fara sa adaugi ori sa stergi ceva de pe tabla. Cand esti in stare sa descoperi in cel de langa tine toate fetele fericirii. Cand poti sa-ti faci liman al tuturor nelinistilor tale din inima unei singure fiinte. Cand poti sa renunti la mai mult si sa faci, din putin, tot ce ai mai de pret pe pamant. Ani multi, am cerut, in rugaciunile mele, iubiri noi, din care sa-mi aleg povestea visata. O buna bucata de viata, am cersit inceputuri, am frematat la izul fiecarui flirt, m-am bucurat de orisice preludiu de amor si, uneori, recunosc, am trait mai multe povesti deodata, bucurandu-ma de desfraul alegerilor.
Dar abia acum stiu ce sa implor si sa caut. „Lasati finalurile sa vina la mine!“, imi spun, dereticand prin propria mea viata. Si astept ca barbatul iubit sa-mi intinda, insirate pe primul inel daruit, cheia de la sufletul lui, pe-aceea de la cavoul in care vom dormi etern imbratisati, si-abia apoi pe cele de la casa si de la sipetul de asezat amintirile noastre. Inceputurile vin singure peste noi. Arta, splendoarea, minunatia vietii se nasc, insa, numai atunci cand noi gasim finaluri demne pentru tot ce-am inceput. Inceputurile vin singure. Vin prea usor."
Cuvintele apartin redactorului sef al revistei "TANGO", Alice Nastase. In aceste momente, ma regasesc atat de bine in ele, incat nu am rezistat sa nu le postez.
Este o seara sfanta, in care toti ne dorim sa fim mai buni. Eu, am obosit sa fiu buna, m-am saturat sa o iau de la capat, sa suport toane si tonuri ridicate, sa nu fiu apreciata, sa fiu abandonata cand, tocmai atunci am nevoie de cineva alaturi.
Trebuie sa invat sa ma bazez pe mine. Sa nu astept nimic de la nimeni.
Astept doar bucuria ultimului inceput...calatoria spre nemurire...si, poate o zi de sarbatoare in preajma familiei mele.
