Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou din Grecia. 
Azi, 3 ianuarie se prăznuieşte 
aflarea sfintelor moaşte, iar pe 5 mai, prăznuirea morţii sale. 
O prietenă mi-a scris despre el în noiembrie. Nu auzisem despre el, cu toate că de cev vreme îmi place să citesc despre vieţile sfinţilor. Am citit o dată, de două ori rugăciunea scrisă pe mail de Iuliana. Fără a-mi da seama... - era o perioadă stresantă şi extrem de aglomerată pentru mine - zilele acestea (după ce i-am citit cartea cu minunile şi mărturiile scrise chiar de cei ce le-au trăit), m-am uitat să văd când am primit mailul. 10 noiembrie... exact când lucrurile au început să se rezolve frumos în viaţa mea.
Mulţumesc Bunule Dumnezeu. 
Efrem - Noul Mucenic !
(5 mai)
Sfantul Efrem cel Nou,
 numit Mare Mucenic si Tamaduitor, s-a nascut in data de 14 septembrie 
1384, in ziua praznuirii Sfintei Cruci. La varsta de numai 14 ani, el va
 intra ca monah in Manastirea Buna Vestire, manastire zidita pe locul 
numit "Colina Neprihanitilor", undeva in Atica, Grecia. Sfantul Efrem 
cel Nou a adormit in Domnul in ziua de 5 mai 1426, intr-o zi de joi, in 
jurul orei 09.00, dupa neinchipuite torturi, in varsta fiind de numai 42
 de ani. Sfintele lui Moaste au fost descoperite in data de 3 ianuarie 
1950.
Mergand inspre Insula Evia, drumul 
trece prin Nea Makri, prin regiunea Atica, pe langa locul numit "Colina 
Neprihanitilor, unde se afla Manastirea Buna Vestire. Aici se afla 
Moastele intregi si frumos mirositoare ale Sfantului Efrem cel Nou, 
Mucenicul si Tamaduitorul, mare factor de minuni si grabnic ajutator 
intru nevoi.
Viata Sfantului Mucenic Efrem cel Nou
Sfantul Efrem cel Nou, numit Mare 
Mucenic si Tamaduitor, s-a nascut in data de 14 septembrie 1384, in ziua
 praznuirii Inaltarii Sfintei Cruci, in orasul Trikala, in Grecia. In 
urma Botezului, copilul a primit numele de Constantin. Ramanand orfan 
inca de mic, sfantul a fost neincetat mangaiat de harul lui Dumnezeu. 
Tatal sau, trecand la cele vesnice, sfantul a ramas in grija mamei sale,
 dimpreuna cu alti sase frati.
El pleaca de acasa spre a nu fi inrolat
 cu forta in armata otomana care, din anul 1393, stapanea aceasta 
regiune. La varsta de numai 14 ani, el va intra ca monah in Manastirea 
Buna Vestire, manastire zidita pe locul numit "Colina Neprihanitilor", 
undeva in Atica, Grecia. Pe atunci, peninsula greceasca Atica nu era 
inca sub ocupatie otomana.
In manastirea de pe Muntele Amoman, 
langa Nea Makri, vreme de mai bine de 27 de ani, Sfantul Efrem cel Nou 
va lua urma lui Hristos intru toate, atat in vietuire curata, cat si in 
patimire infricosatoare. Dupa oarecare vreme, sfantul este hirotonit 
preot (ieromonah).
In anul 1416, otomanii cei pagani ocupa
 si peninsula Atica, unde se afla manastirea sfantului. In anul 1424, 
atancand manastirea, paganii ii omoara pe toti calugarii pe care ii 
gasesc in ea, afara de Sfantul Efrem cel Nou, care nu se afla in 
manastire in acel ceas, ci intr-o pestera de langa manastire, in care 
obisnuia sa se nevoiasca. Manastirea a fost aproape distrusa, fiind 
pangarita si jefuita, iar calugarii decapitati.
Peste inca un an, paganii otomani vor 
ataca din nou manastirea, cu aceasta ocazie prinzandu-l si pe Sfantul 
Efrem. In ziua de 14 septembrie 1425, data in care sfantul implinea 41 
de ani, el a fost luat rob de catre turcii cei pagani. Inaltarea Sfintei
 Cruci, a carei sarbatoare se praznuia in acea zi, a coincis cu urcarea 
Sfantului Efrem cel Nou pe crucea patimirilor. Vreme de opt luni si 
jumatate, turcii pagani il vor supune pe sfant la chinuri groaznice, 
chiar in curtea manastirii sale.
Supusii diavolului, vazand ca Sfantul 
Efrem a ramas calm, netulburat si luminos, au inceput a-l tortura 
intr-un chip crunt. Sfantul a patimit graznic, salbaticia paginilor 
turci fiind de neimaginat. El a fost pironit cu cuie de un copat (dud) 
ce inca mai exista in acel loc, spanzurat fiind cu capul in jos, iar mai
 apoi strapuns cu multime de cuie lungi, de fier, in vreme ce in pantece
 i s-a infipt un lemn aprins, care ii ardea interiorul.
Sfantul Efrem cel Nou a adormit in 
Domnul in ziua de 5 mai 1426, intr-o zi de joi, in jurul orei 09.00, in 
varsta fiind de numai 42 de ani. Bataia si tortura zilnica nu l-au facut
 pe Sfantul Efrem sa renunte la Hristos si sa devina musulman. Sfintele 
lui Moaste au fost descoperite in data de 3 ianuarie 1950.
Descoperirea Moastelor Sfantului Efrem cel Nou - 3 ianuarie 1950
Atat viata, cat si faptele si martiriul
 sfantului, dimpreuna cu Sfintele lui Moate, au ramas tainuite vreme de 
mai bine de cinci sute de ani. Din randuiala lui Dumnezeu insa, Sfantul 
Efrem cel Nou va fi descoperit in ziua de 3 ianuarie 1950.
In acea vreme s-a ridicat o manastire de maici pe locul celei vechi, in care a vietuit o vreme Sfantul Efrem cel Nou.
 Stareta de atunci, maica Macaria, adormita in Domnul la data de 23 
aprilie 1999, se plimba printre ruinele manastirii celei vechi, primind 
gandul despre multimea Sfintelor Moaste ce au hranit acel pamant sfant.
Vreme indelungata, maica s-a rugat lui 
Dumnezeu sa o invredniceasca de a-i descoperi macar unul dintre multimea
 sfintilor martirizati in acel loc. In chip minunat, maicii i s-a 
descoperit sa sape intr-un anumit loc din zona. Chemand pe unul dintre 
muncitorii ce munceau la manastire, maica i-a aratat locul cu pricina si
 l-a rugat sa sape acolo. Nevrand, muncitorul a plecat la treaba lui. 
Maica s-a ruga insa lui Dumnezeu sa nu ii ajute aceluia. Incercand sa 
munceasca cele spre care plecase, muncitorul nu izbuti nimic, toate 
mergandu-i pe dos. Aducandu-si aminte de maica stareta, el veni si facu 
ascultare.
Muncitorul incepu sa sape, oarecum 
mahnit de aceasta cerere lipsita de rost. Sapand grabit si fara de 
grija, maica l-a rugat sa sape mai lin, spre a nu stica Moastele pe care
 le va gasi. Luata in ras, muncitorul a continuat pana ce dade de Capul 
unui sfant, minunat mirositor. Inmarmurit, muncitorul a cazut la pamant.
Plecand muncitorul, maica a 
ingenuncheat si a sarutat cu mare evlavie sfintele Moaste. Sapand cu 
mainile sale, ea a dat peste manecile rasei sfantului, pastrata 
neputrezita, precum si peste corpul intreg al unui sfant mucenic.
Savarsind in acel loc slujba Vecerniei,
 maica auzi in spatele ei pasii unui barbat ce pasea sigur pe el. 
Dintr-o data, auzi zicandu-i-se: "Cat timp vrei sa ma mai lasi aici?" In
 acea clipa, ea vazu inaintea ei un calugar inalt, cu barba pana la 
piept. Maica i-a raspuns, zicand: "Iarta-ma, dar maine, cum se lumineaza
 de ziua, voi avea grija de tine." Atunci, sfantul s-a facut nevazut.
A doua zi, maica Macaria a curatat 
Sfintele Moaste si le-a asezat in Altarul bisericii manastirii, inaintea
 lor aprinzand o candela. In aceeasi noapte, Sfantul Efrem cel Nou i-a
 aparut maicii, in vis, spunandu-i numele sau, cat si cele despre viata 
lui. Mai apoi, maica le va aseza inaintea sfintei lui icoane, spre 
inchinare si mangaiere celor ce vin si cad cu credinta inaintea lor.
Mai multe amanunte despre Sfantul 
calugar Efrem avea sa afle o femeie angajata la fundatia manastirii. 
Acesteia, sfantul i s-a aratat in vremea rugaciunii, zicandu-i: "Sunt 
marele mucenic Efrem. M-am nascut la 14 septembrie, ziua Sfintei Cruci 
si tot la 14 septembrie de Sfanta Cruce a inceput mucenicia mea, pe cand
 aveam patruzeci si doi de ani. Sa ii spui Macariei sa-mi ridice un mic 
paraclis in cotitura drumului. Acolo obisnuiam sa stau sa ma odihnesc. 
Mormantul mi-a fost o pestera. Barbarii si mort ma torturau."
In data de 29 aprilie 1966, sfantul i  
s-a aratat unei alte maicute, careia i-a descoperit cele legate de 
moartea lui martirica. Moastele Sfantului Efrem cel Nou se afla in 
biserica centrala a manastirii, ele savarsind nenumarate minuni.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
2 comentarii:
Ma bucur ca ai scris despre acest sfant asatzi. Doamne ajuta!
@ Iuliana:
Doamne ajuta! :)
Trimiteți un comentariu