Radu şi Mielul Bobu - final

Hambarul este foarte curat. Bunicul are grijă şi-l văruieşte în fiecare primăvară. Într-un colţ se află fânul. În fiecare dimineaţă se pune un fân curat.
-Bună dimineaţa Bobu. Ce faci? Cum ai dormit? Eşti pregătit pentru poveşti? atacă Radu cu o suită de întrebări.
-Behh beehh, răspunse vesel mielul Bobu, care se agita îninte şi înapoi ca un bezmetic.
-Mă duc să aduc carte de poveşti, apoi te eliberez. Nici nu termină bine de spus, că o şi luă la fugă spre casă.
Intră ca o furtună în casă, izbeşte uşa de perete, cotrobăie în geamantan şi ia o carte cu poveşti istorice. O luă sub braţ şi porni spre hambar.
-Gata am sosit. Ce? Credeai că întârzi mult? spuse Radu şi trase zăvorul de la uşa hambarului. Să nu te îndepărtezi de mine. Nu trebuie să fac prostioare cât stau pe aici.
Mielul Bobu este atât de fericit, se gudură pe lângă Radu. Animalele simt când cineva le iubeşte cu tot sufletul. O ia înainte spre nuc. Aşa fusese vorba doar: lectură la umbra nucului.
-Ha ha ha. Nu ai uitat! Da, vom citi sub nuc. Ai dreptate. Să fii cuminte, căci te voi întreba ce ai înţeles. Să vedem... unde am ajuns? Da... „Stefan cel Mare, Biruitor in lupta de la Vaslui”, pagina 41.
Radu, începe a citi atent. Pătrunde curând în poveste. Nu a observat când mielul Bobu se apropie de e şi a dat pagina cu limba. Ridică privirea, se uită atent la el şi spune:
-Câte cărţi ai citit până acum? şi se puse pe râs cu o poftă nebună. Mielul Bobu a intrat în joc. Îl gâdilă cu nasul şi îl trînteşte la pământ.
Radu găseşte o creangă şi o consideră spadă. Se îndreaptă spre mielul Bobu spunându-i:
-Până aici ţi-a fost, mişelule! Cum ai îndrăznit să-mi calci pământul străbun?
Mielul Bobu nu mai înţelege nimic. De ce îi vorbeşte pe un asemenea ton?
-Alege: pleci de bună voie sau îţi tai capul, continuă Radu, ţinând creanga aţintită spre miel.
Acesta nu mai stă pe gânduri şi porni la atac. Se opri cu coarniţele chiar în posteriorul băiatului. Acesta, speriat, s-a dezechilibrat. În cădere s-a lovit de trunchiul copacului şi a căzut inconştient la pământ.
*
Soarele porni lent spre apus. Nu-i prea place să se dea bătut. Vântul adie uşor, doar cât să mângâie faţa oamenilor.
Mielul Bobo s-a speriat. Nu ştie ce să facă. A început să behăie cât mai tare.
Într-un final, bunica, auzindu-l atât de agitat, se duse într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat.
-Vai, vai... ce i-ai făcut băiatului. Ajutoor! Ajutooor!
Vecinii au venit să dea o mână de ajutor. L-au luat pe braţe pe băiat şi l-au dus în camera sa. Bunica trimise un copil după medicul din sat.
*
Radu deschide încet ochii. Încearcă să se mişte puţin dar simţi cum totul se înverte în jurul lui. Bunicii stăteau îngrijoraţi şi-l priveau.
-Radule, bunico, cum te simţi? Ce s-a întâmplat? Îţi aminteşti? Sper că nu ai vreo amnezie.
-Lasă-l că n-are nimic, spuse bunicul. E doar sperietura.
-N-am nimic. Nu vă faceţi griji. Îmi amintesc doar că m-am lovit zdravăn de nucul cel bătrân. Îmi cer scuze că v-am speriat.
-A venit şi medicul, te-a controlat. El ţi-a pus compresa şi bandajul. Nu ai decât un cucui şi o mare vânătaie, spuse bunica.
-Vă rog frumos să nu le spuneţi părinţilor. Vă rooog, vă implor. Îşi fac griji. Vor fi aici mâine la prima oră şi mă vor lua acasă, zise trist Radu.
-Bine, rămâne secretul nostru, dar să nu ne mai dai emoţii, spuse bunicul, îmbrăţişându-l pe nepot.
-Gata, odihneşte-te acum. Vise plăcute, dragul nostru, adaugă bunica.
*
Luptă cu turcii. I-a răpus ca pe spicele de grâu. Stefan cel Mare îi înmânează o medalie şi îl felicită: „Eşti un oştean pe cinste! Bravo, băiete! Părinţii tăi vor fi mandri de tine!” Calul nechează...
Radu se trezeşte. A visat. Frumos vis.
Zâmbeşte încântat. Este vacanţă! Este la bunici.
-Urraaa! Trebuie să ajung la mielul Bobu. Sa îl liniştesc, să vadă că nu am păţit nimic.
*
Minunate poveşti adevărate se pot trăi la bunici.
Cine îi are să le trăiască!
*
Mielul Bobu a ascultat multe poveşti şi a „citit” chiar şi romane poliţiste. L-a iubit pe Radu... şi a murit de bătrăneţe.