Caut copil de imprumut.... :))

Imi doresc mult sa particip la aceasta sezatoare... sa o intalnesc pe Beatrice Iordan, o femeie extrem de talentata si sensibila.

Duminica, 3 aprilie, am sansa sa ascult diferite instrumente muzicale si povesti. Poate facem un schimb de "literatura" pentru copii.

Asadar si prin urmare, cine imi imprumuta pe semnatura un copil cu varsta minima 5 ani? :)) Multumesc anticipat!

Evenimentul este descris cam asa:

"Atelier despre instrumentele traditionale romanesti pentru copii cu vârstă minimă 5 ani.

Ne propunem apropierea copiilor de instrumentele muzicale traditionale romanesti, de basmul popular si, in general, de traditiile romanesti printr-un atelier ce va imbina crampeie de teatru, muzică, joc, dans, improvizatie, voie buna si multa, multa copilărie.

În cadrul acestor ateliere vor fi prezentate numeroase instrumente tradiţionale româ...neşti (diverse instrumente de suflat: fluiere, caval, cimpoi, instrumente cu corzi: cobză, braci, ţambal diferite instrumente de percuţie: drâmbă, tobă, dairea) etc.
Apoi, copiii vor realiza împreună cu noi fundalul sonor al unui basm cu ajutorul unor instrumente nonconventi
onale: betisoare, clopoţei, scoici, beţisoare, pietricele etc. Nici teatrul nu va fi uitat. Cu ajutorul unui moment de teatru de umbre – ce-i care nu-l cunosc îl vor descoperi acum – vor trebui să recunoască timbrul instrumentelor folosite in piesă. Momentul de teatru va fi in sine o încântare vizuală şi auditivă. În fine, atelierul se va încheia cu un mic moment de dans: copii vor fi invitati sa se prinda in joc pe melodia fluierului.

Bilet 15 lei/ copil. Parintii pot participa gratuit la atelier
Va asteptam cu drag"

Titlu de carte: "Romantic porno" - Florin Piersic Jr.

Am auzit despre "Romantic porno" - cum ca ar fi o carte - saptamana trecuta, vineri, printre culori, pensule, oameni plini de viata. Nu am dat importanta. Am aflat ca maine, la cafeneau Carturesti, are loc lansarea acestei carti.
Cica nu are continut romantic, nici porno, doar dezinhibat.

Ma intreb ce bine ar fi fost ca pornografia sa salveze Romania!

Mi-e mila de femeile "destepte", care se lasa - cu voie sau fara voie - fotografiate si filmate in situatii intime, iar materialele folosite ca material "didactic". Oare si-au pierdut emisferele cerebrale si gandesc cu creierul mic? Nu stiu... si nici nu vreau sa stiu...

Privirea

Privirea o fixează, o arde, o sfredeleşte. Îi era dor de el, de această intensitate a ochilor. Irisul de culoarea albastrului marin, al cerului înainte de furtună, o face să se piardă în noianul de dorinţe de dor. Răspunsul ei, un zâmbet timid.
- Tu aici? Cum se face asta? se auzi vocea lui guturală, ştrangulată de emoţie .
- Întâmplarea, doar întâmplarea, şopti ea, apropiindu-se de linia ce desparte obrazul de ureche. Nu te nelinişti, n-am să-ţi fac probleme. Poţi să mă ignori.
- Îmi este dor de tine. Mă bucur că viaţa mi te-a scos din nou în cale.
- Ha ha ha, se aude râsul răsunător, deranjant, ironic al Liei. Ştiu cât de mult ţi-a păsat. Tot întreţinut de femeia carieristă, cu manichiură impecabilă?
- Din păcate da. Ştii că sunt un coate goale, un nimeni. E prea târziu să mă schimb acum.
- Da... nu am sfaturi pentru tine. Păcat de inteligenţa ta... păcat de sufletul tău... păcat de calităţile tale. Mă doare să te ştiu un ratat... sau un raton cum îţi plăcea să te numeşti.
Un oftat prelung şuieră în aerul încăperii ce se umplea de fumul ţigărilor cu arome diferite.
Ce viaţă boemă....
Câtă frustrare şi nemulţumire şi tristeţe se ascund în spatele acestor măşti.
Lia îi atinge uşor umărul, strânge din buze în semn că îi pare rău, dar ea îşi doreşte să "crească", şi păşeşte atentă printre scaune şi ajunge la el, bărbatul care ştie ce vrea, care îşi doreşte să evolueze.

*

- Eşti o femeie specială Lia! Fericit va fi bărbatul care va ştii să te preţuiască, să-ţi înţeleagă sensibilitatea şi să te oprească lângă el. Sunt un ratat, ai dreptate! Admir curajul că m-ai părăsit. Nu ţi-am răspuns la mesaje. Sunt un laş, un nemernic, un nimeni. Nu am nimic... absolut nimic al meu. Totul este luat cu împrumut.

Un monolog tardiv... fără sens. Când un om se pierde, adesea, rămâne pierdut.

Uneori o privire spune mai mult decât o mie de cuvinte.

scări şi temeri

s-a trezit dintr-un somn lung, cu vise frumoase. a evoluat prin lecturi fotografiate. a citit mai mult ca niciodată. scopul ei este împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. totul este înscris în sufletul ei, care se va înălţa la ceruri, când se va auzi clopoţelul şi va zări lumina ce-l va îndruma. sunt vise pentru mulţi oameni. şi-a dorit să cunoască oameni din domenii diferite de activitate. s-a întâmplat asta. însă, soarta, planul ei stabilit de nu ştie de cine, se pare că nu este atât de flexibil. nu poate da vina la infinit pe faptul că oamenii sunt neserioşi. s-a plictisit. a obosit să facă asta.

îşi ia curajul de breton - mereu i-a plăcut să poarte breton - şi porneşte în călătoria poveştilor împlinite.

întâmpină temeri. ştie că nu este cazul, că le poate depăşi, că nu are ce pierde, dar tremură. în faţă i se aştern scări. nu le-a suportat niciodată, deşi visul ei este o urcare continuă spre realizarea ţelului. da, poveştile trebuie să se răspândească în lume, peste mări şi ţări, pe toate continentele şi planetele. chiar şi pe Luna, pe Venus şi pe Marte. scările sunt înguste şi întortocheate. tremură. rotula genunchiului drept scârţâie de emoţie. se va descurca? şi dacă se va face de râs cine îi va ţine socoteală? în viaţă toate trec ca apa rece, doar pietrele rămân. amintirile sunt pietrele ei de temelie. are castele de vise, borcane cu zâmbete, sertare cu poveşti, jurnale cu şi despre oameni dragi sufletului ei imens. dacă nu ai harta sufletului, te rătăceşti în interiorul sufletului, care de fapt nu e al ei, este dăruit de Dumnezeu pentru a face fapte bune, frumoase, curate, senine, colorate.

etajul trei. răsuflă uşurată şi îşi doreşte să aibe inspiraţie.

Corabia

O nouă zi se întrevede la orizont. Încă obosită, aruncă plapuma într-o parte, mulţumeşte că i s-a mai dat o zi de trăit (deşi nu prea înţelege de ce; nimic nu-i mai reuşeşte) şi îşi înfige picioarele în papucii ce o aşteaptă cuminţi lângă pat.
Păşind amorţit spre bucătărie, unde va prepara cafeaua, de fapt filtrul îşi va îndeplini misiunea în timp ce ea se va răsfăţa sub apa călduţă a duşului, se gândeşte la visele ei. De fapt, şi-ar dori o schimbare radicală în viaţa ei. Să facă cu totul şi cu totul altceva. Să fie altcineva, să primească alt nume, alt statut, să locuiască în alt oraş, să întâlnească oameni. "Întâlnirea cu oameni" este o pasiune a ei. Are parte de ea în fiecare zi, însă, acum, chiar în acest moment în care este cu sufletul zdrenţuit ca pânza unui păiajen părăsită, nu mai are nicio putere să continue. Este scârbită de tot ce i se întâmplă, de nedreptatea ce i s-a făcut. De ce s-o încăpăţâna să fie justiţiară, într-o ţară în care mitocănia, nedreptatea, mizeria este la putere, se întind ca o plasă peste tot şi toate?
Liniştită, tristă, dar curată şi mirosind frumos, savurează cafeaua în timp ce răsfoieşte paginile unei cărţi "Învingătorul este întotdeauna singur". Oare o fi şi cazul ei?
Observă corabia, dăruită de un copil. Se apropie de ea, îşi aşează acolo toate visele - Doamne cât sunt de curate, de strălucitoare, de folos pentru atâţia oameni - crezând în ele cu mintea şi cu sufletul, cu toată ardoarea, apoi, deschide geamul, aşteaptă o pală de vânt... şi le trimite spre Cel Puternic, să fie analizate şi să le îndeplinească. Nu pentru ea, nu mai vrea asta, ci pentru cei la care ţine din tot sufletul, pe care-i iubeşte cu toată inima, pe care-i adoră până la capătul lumii şi înapoi.

Fie ca visele să prindă contur, iar lumea să fie mai frumoasă, oamenii curajoşi şi demni, sinceri şi veseli, să trăim în armonie şi echilibru.

culori

in jurul meu, mizeriile se inmultesc precum matasea- broastei, o alga pluricelulara despre care ii invat pe copii la scoala.

a ajuns sa nu-mi mai fie suficienta apa, sapunul, tot detergentul din lume pentru a ma spala de mizerie. mi-e sila pana si mie de mine. m-as ascunde si nu am unde.

ma uit in oglinda si sunt eu. nu-mi vine sa cred in ce tara traiesc, ca analfabetii fac rau, apoi se jura pe toti sfintii ca ei nu se razbuna.

nu mi-e teama. stiu ca exista D-zeu, si stiu ca se face dreptate, intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu. insa.... mi-e sila de ce am ajuns ca popor.... oare se vor indrepta lucrurile vreodata?

culorile din jurul meu, nu mai sunt culori... astfel, caut culori in alte tari, in alte parti, in carti si in natura... :)

Gardienii destinului

Citisem despre acest film pe bloguri. Apoi am primit un mail cum ca este un film bun, ce merita vazut.
Asa ca, ieri, am fost la cinematograf. Subiectul este foarte interesant si se potriveste cu incapatanarea mea. Destinul este foarte bine trasat, insa, daca stii ce vrei si ai curajul sa infrunti soarta, harta destinului poate fi modificata.

Este un film excepţional care răspunde la întrebările legate de soartă şi de liberul arbitru. În ce măsură lucrurile din viaţa ta se întâmplă pentru că aşa trebuie sau pentru că tu alegi asta?

Nu putem nega că există un Mare Plan conform căruia umanitatea se mişcă într-o anumită direcţie. De altfel, dacă totul s-ar fi desfăşurat la întâmplare, de mult timp noi oamenii nu mai eram aici pe pământ, după cum spune şi o replică din acest film.

Ceea ce m-a captivat în acest film a fost deschiderea uşilor şi voinţa extraordinară a personajului de a se transforma dintr-o unealtă aflată în mâinile destinului, într-o fiinţă complexă, capabilă să-şi ia viaţa în propriile mâini şi să-şi creeze propriul plan. Drumul celor două personaje e o metaforă în care fiecare dintre noi se poate regăsi.

Mesajul filmului: luptă pentru a te depăşi, pentru a ieşi din tiparul sorţii şi nu uita că liberul arbitru e un dar, însă nu oricine ştie să-l folosească. Iar atunci când iei o decizie, ai grijă să fie alegerea ta, şi nu o obligaţie deghizată în alegere.

*

Mi-am amintit de toate intoarcerile mele din drum... de toate intrebarile adresate de oameni straini pe strada si in final aveau un sens... de oameni diferiti care mi-au spus aceeasi idee, folosind aceleasi cuvinte.
M-a impresionat cum aparitia unui om in viata ta, iti poate influenta cariera - in bine sau in rau.
Acum, inteleg mult mai bine de ce oameni frustrati, aleg sa dispara ca magarii in ceata, fara a-si lua la revedere. Oameni slabi care nu imi pot fi prieteni, pentru ca de-abia au grija de ei, cum sa poata suporta o incapatanata ca mine.
M-a impresionat cum dragostea, un "sarut adevarat" poate schimba soarta.... :)

Este un film motivational...

FETELE MELE

azi, fetele speciale, deosebite, frumoase din viaţa mea, îşi serbează ziua de naştere.
da, este vorba despre cea care mi-a dat viaţă: MAMA şi despre fiinţa pe care am aşteptat-o cu emoţie să vină de la maternitate, pentru a împărţi cu ea o ciocolată chinezească: SORA.

Fie ca viaţa să vă ofere sănătate, linişte, bucurii şi împliniri în fiecare clipă, minuni şi milioane de motive pentru a zâmbi permanent! VĂ IUBESC ENORM, VĂ ADOR... şi mă străduiesc să vă demonstrez asta.

LA MULŢI ANI SĂNĂTOŞI, MAGICI, MINUNAŢI, SPECIALI!

La mulţi ani, prietenă dragă!

Draga mea prietenă,

Îţi urez să ai parte de ani frumoşi, veseli, cu multă sănătate, echilibru, armonie, înţelepciune. Fie ca viaţa ta să semneze contract cu zâmbetul, împlinirea şi bucuria. Gândurile bune să te trezească în fiecare dimineaţă, să-ţi fie prietene de nădejde!

Mulţumesc pentru toate clipele de neuitat oferite (când am fost colege şi nu numai)... pentru faptul că eşti mereu "lângă mine" (telepatia funcţionează)... pentru susţinere şi zâmbete!

Îmbrăţişări cu tot dorul din lume, zâmbete şi pupici magici!

LA MULŢI ANI MAGICI, FERICIŢI, NOROCOŞI!

ceai

ghicesc în frunzele de ceai verde că speranţa este acolo, după colţul străzii din prima intersecţie. mereu mi-a fost teamă de intersecţii şi de sensul giratoriu. acum, am reuşit să înving frica de intersecţii. de sensul giratoriu încă mă feresc. ştiu că îl voi îndrăgi la un moment dat.

mă întristează fuga oamenilor laşi, care devin dintr-o dată extrem de ocupaţi, înct nu mai au timp nici de un salut. nu-i bai. am înţeles că aşa sunt oamenii.... nu mai comentez... aşa sunt şi punct. poartă măşti, care din păcate au termen de valabilitate scurt. poate se vor inventa materiale mult mai rezistente în viitorul apropiat.

prin cotloanele sufletului găsesc puterea şi încrederea că toate se întâmplă cu un rost, că nimeni nu mă poate ajuta dacă eu nu ştiu de fapt ce vreau, că oamenii se transformă precum în poveşti...

în bibliotecă descopăr cărţi pe care îmi doream să le citesc.
sunt învăluită în vrajă... cu dor şi drag!

O zi bună să aveţi....

Dimineţi cu dor şi cafea aburindă. Paginile cărţii sunt date una după alta cu viteză.
Fiecare zi este o nouă provocare pentru ea. Poveşti, zâmbete, întâlniri, vise, veşti, mesaje. Îmi încarc bateriile cu frumos... căci ştiu că pe parcursul zilei nu-l voi redescoperi decât după insistente căutări.

Mă-ntind, m-adun, mă comprim... şi pornesc pe drumul vieţii cu dor şi vise împlinite!

O zi şi un weekend minunat vă doresc tuturor!

Pentru elevii mei :)

Cinema.edu - „noul val al publicului romanesc”

A inceput - Cinema.edu - primul proiect de educatie cinematografica adresat elevilor de toate varstele.

Lansat saptamana trecuta, 7 - 11 martie, Cinema.edu a adus la Noul Cinematograf al Regizorului Roman primii 1000 de elevi din peste 15 scoli si licee din Bucuresti, care au fost initiati in lumea cinematografiei mondiale de renumitii critici de film: Irina Margareta Nistor si Alexandra Olivotto, profesorul din cadrul UNATC - Radu Igazsag, Rene Kubasek - directorul Centrului Ceh, directorul-adjunct- Vit Prudil si post producatoarea Maria Murgu.

Prima saptamana a stat sub semnul filmului Lumea fabuloasa a lui Jules Vernes / Vynález zkázy (sau Inventie diabolica - 1958), de Karel Zeman, film la care au venit clasele V – VIII, iar aceasta a doua saptamana este dedicata elevilor de liceu care s-au aratat foarte interesati si incantati de filmul nominalizat la Oscar si Palme d’Or Vals cu Bashir / Vals Im Bashir (2008), de Ari Folman.

Clasele primare sunt asteptate la cinema in cea de-a treia saptamana care va sta sub semnul initierii in imagine. Cei mici vor pasi in lumea filmului prin intermediul fratilor Lumière, a lui Charles Chaplin, Georges Méliès si Jacques Tati, iar in deschiderea intalnirilor, vor fi martorii unui moment special de pantomima sustinut de actorii Adelaida Zamfira si Nicolae Nastasia care vor face legatura intre teatru si film.

Cinema.edu este un proiect ambitios care pregateste pe o perioada de 4 luni, peste 2500 de elevi din peste 30 de scoli si licee din Bucuresti, sa devina un public de cinema, receptiv filmelor de calitate si care va intelege cinemaul ca arta. Din luna septembrie a anului curent, Cinema.edu are toate sansele sa fie extins si la nivel national, atingandu-si astfel principalul obiectiv: pregatirea publicului tanar din Romania pentru un cinema de calitate.

Organizator: Asociatia Culturala Macondo
Parteneri ai proiectului: Inspectoratul Scolar Bucuresti, Muzeul Taranului Roman, Cineteca Bologna, Institutul Francez, Centrul Ceh, Fundatia Soros, Colegiul Tehnic Media
Finantare: Centrul National al Cinematografiei, Europa Cinemas, Fundatia Soros, Centrul Tehnic Media
Sponsori: Sony, Editura Litera, Adevarul Holding, Carturesti
Parteneri media ai proiectului: Adevarul, Catavencu, Dilema Veche, Dilematix, TVR Cultural, ItsyBitsy, clopotel.ro, 220.ro

Contact:
E-mail: info@cinema-edu.ro
www.cinema-edu.ro

Inteleptul si cele trei porti

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.

O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.

Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.

Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci incepu prima sa lupta.

Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii… Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:

- Ce-ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu. Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI

Asta era si intentia mea, gandi el… Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.

Aceasta a fost a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse batranul.

Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi. Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si

esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

- Asa este, spuse batranul.

- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu

niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe. Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:

ACCEPTA-I PE CEILALTI

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme,

s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?

Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

- Ce-ai invatat pe drumul acesta?

- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

- Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.

Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,spuse el si disparu pentru totdeauna.

O zi fantasmagorică.... vă doresc

“După ultimele cercetări făcute pe creier, se pare că doar imaginile conforme programului, a ideii pe care o avem despre sine sunt primite în câmpul conştiinţei. Ceea ce înseamnă că, în loc să percepem lumea în totalitatea ei, aşa cum este, noi nu percepem decât cea mai bună bucată care corespunde temerilor, dorinţelor, speranţelor şi aşteptărilor noastre.”

Maurice Roy

POVESTEA LUI ROSE

Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu putine riduri pe fata, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.

Spuse: - Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?

Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.

- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat-o.

- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.

- Hai sa lasam gluma, am reluat. Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei. - Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.

Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc.

Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.

De-a lungul anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa.

La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei.

A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:

- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.

Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:

- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.

Exista numai cateva mici secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes.Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama.E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani, dar nu voi evolua. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere, pentru asta.

Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii.

Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani sa nu regrete ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut.

Numai cei care au regrete se tem de moarte.

Si-a incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul ...".

Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.

La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.

Peste 2000 de studenti au fost alaturi, pe ultimul drum, de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.
SI NU UITATI:

NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU,
DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI

autor anonim

Din toamnă, voi lucra aici

Este unul din visele mele.... :)

Videoclip în dar

Mulţumesc Bianca!

Toate visele să se împlinească... uneori ştiu că pot, alteori simt că mă lupt cu morile de vânt... Don Quijote şi Dulcineea şi Sancho Panza scrie pe mine. :))

Am mai invatat

Aseara, am fost la conferinta despre femeile de cariera. Facultatea de Litere, sala de lectura. Nu fusese niciodata, astfle incat m-a fascinat. Studenti si studente dragute, dezinhibati - mai mult sau mai putin - atmosfera foarte placuta.
Doamnele invitate m-au frapat prin lejeritatea discursului, modului placut de a povesti liber.

Ada Roseti ne-a dat un citat din"Alice in Tara Minunilor" in care Alice vorbeste cu o pisica despre drumul pe care trebuie sa-l urmeze. Pisica o intreaba unde vrea sa ajunga. Alice nehotarata spune ca oriunde, iar pisica ii raspunde intelept: "atunci continua sa mergi".
Silitoare cum sunt, mi-am luat notite. Ada a punctat: "oamenii pe care ii intalnesti sunt foarte importanti. atat cei puternici, cat si cei mai slabi decat tine. pot veni oricand cu o idee, un sfat." "nesiguranta nu te paraseste niciodata. siguranta e apanajul prostilor". "invata tot timpul. nu ramane intr-un job care nu te mai motiveaza, care nu te stimuleaza. e ca si intr-o relatie. cand ceva nu merge, e mai bine sa te opresti."

Andreea Paul (Vass) - consilier al domnului Boc, a notat ideea ca sportul si o familie acasa, iti dau energia de care ai nevoie pentru a merge inainte.

Melania Medeleanu - mi-a intarit (daca mai era nevoie) convingerea ca, copiii sunt mult mai sinceri si mai umani decat adultii. ca a lucra cu ei este o misiune, este un dar, este o lectie zi de zi. ca poti avea toti banii din lume, dar sa nu te simti implinit.

Anca Buliman - de un umor si un optimism debordant (de care sufeream si eu candva), a spus ca ea urmeaza doua reguli (la care subscriu): cea a proprilui exemplu si cea a bunului simt. Cheia fericirii profesionale este pasiunea in ceea ce faci. nu e nevoie sa faci lucruri extraordinare in viata, ci sa le faci extraordinar de bine.
*
in drum spre casa, ma gandeam la cati oameni minunati am intalnit in viata mea, si mi-au influentat cariera (n-am gresit cuvantul: am o cariera, mica, dar ea exista. cateva articole, doua carti unde apar coautor - asta munca serioasa, povestile publicate, cele de la radio... si astea doar in ultimii 3-4 ani... e ceva).

directorul de la prima scoala unde am predat, care m-a incurajt cand m-am inscris la master si mi-a spus: "daca ai intrat in hora, trebuie sa joci. il vei finaliza."

multi... multi oameni care m-au ajutat sa imi scot la iveala inteligenta, potentialul de munca, curajul. aici mentionez colegii din cercetare, toate conferintele la care am participat.

azi, am intalnit un alt om minunat, care a reusit sa vada in mine ceea ce eu stiu ca am, dar nu reusesc sa il apreciez (poate este mai bine; altfel as deveni mandra si ar fi mai grav). o doamna, in adevaratul sens al cuvantului, profesor de exceptie, de la care am reusit sa mai "fur" cateva lectii de viata.

Multumesc din tot sufletul doamna A. S.!

Şcoala mamelor

A fi mamă, nu este deloc uşor. Am cunoscut mame tinere, care şi-au asumat responsabilitatea... am cunoscut mame care şi-au înstrăinat copilul bunicilor... am cunoscut mame cărora nu le pasă... am cunoscut mama excepţionale.

A fi mamă este o misiune.... este o artă... este o funcţie.

Mi-a plăcut această iniţiativă. Am preluat-o de AICI şi sper să fie de folos mamelor care au nevoie de ajutor.

Putere, încredere, curaj, optimism... tuturor mamelor. :)

Merg la conferinţă

Mi-era dor de o activitate interesantă, care să nu presupună bani, căci domnul Vanghelie nu ne-a semnat ştatele de plată.

Pentru că sunt norocoasă, am ales să merg la această conferinţă, care are un subiect interesant: femeile de carieră. În învăţământul românesc, preuniverstar, nu ştiu dacă se poate face carieră. :( Mă mulţumesc cu faptul că, ieri, fiind foarte răcită şi tremurând din cauza frisoanelor şi a frigului din şcoală, elevii mi-au oferit gecile lor. Măcar atât! Am parte de afecţiune din partea unor copii...
conferinta(despre cariera)

DE LA STEINHARDT CITIRE

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciți, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândețea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori...

Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor... Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Posteşte, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacitățile noastre…

Acum știu, știu ca orice ură, orice aversiune, orice tinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoința, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart... este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.
Acum știu, am aflat si eu...

Nicolae Steinhardt

Balet şi concurs

Puteţi urmări un scurt moment din baletul "Lacul lebedelor".

Cine răspunde primul (şi corect) la trei întrebări va primi un premiu constând în cărţi oferite de site-ul "Colţul Colecţionarului", anticariat online (link în partea dreaptă a blogului).

1. Cine este compozitorului acestei piese?
2. Care este - pe scurt - subiectul piesei.
3. Când a avut loc premiera piesei?

lacullebedelor.

Călătoreşte cu viteza iubirii

Trenul e tras la peron. Ceasul din gară indică ora 13 şi 15 minute. Tânăra se uită pe biletul de călătorie. Mai are un sfert de oră până la călătoria vieţii ei. Niciodată nu a plecat singură în necunoscut.

O altă lume o aştepta în câteva ore.

Bagajul său este neînsemnat, constând în câteva haine, două – trei cărţi şi lucruri de uz personal. Îşi găseşte locul în vagonul numărul cinci, numărul ei magic, şi se aşează. Nici nu-şi lipeşte bine nasul de geam – de ce, numai Dumnezeu ştie, căci nu o condusese nimeni – că trenul s-a şi pus în mişcare.

Priveşte la casele ce aleargă prin faţa ei. Se gândea: „Oare oamenii ce locuiesc dincolo de pereţi sunt fericiţi? Oare se mai iubesc? S-au iubit vreodată ori s-au împreunat doar că aceasta este legea firească a lucrurilor?” Viaţa îi oferise bucurii, oameni de la care a învăţat lecţii despre voinţă şi vise, oameni pentru care a însemnat ceva, locuri care se întipăriseră adânc în sufletul ei. Nu mai credea în dragoste, căci fusese dezamăgită de nenumărate ori, iar răbdarea ei, ce nu fusese niciodată un atuu, se apropiase de capătul mosorului. Primise o scrisoare, de la un necunoscut, care o aprecia de la distanţă. Un om care o plăcea cu bune şi cu rele, cu temeri şi bucurii, cu realizări şi eşecuri. Cineva de foarte departe credea în ea. El reuşise să-i citească sufletul. Îi era teamă de necunoscut, de nefericire, de lipsa dorului. Cu degete subţiri şi prelungi, parcă cioplite în marmură, cu ochi umezi de căprioară speriată, cu inima zbătându-se între coaste, ca pasărea într-o colivie, ea deschise scrisoarea şi citi. Buzele îi fremătau de dorinţă şi de dragoste neîmpărtăşită. De ce i se întâmpla tocmai ei, să îşi afle sufletul pereche atât de departe?

Scrisoarea de la el:

“Dacă toţi bărbaţii visează la o maşină tare şi o vilă supraetajată şi în centru, ei bine, eu îmi doresc un zeppelin ataşat căsuţei mele, cub (cuib?) meschin şi gol.
Şi ţi-aş îndeplini toate visele de lună, de cer, de lume văzută..
Ar fi visul tău de-aş fi numai al tău, ar fi visul meu de lasă-ţi lumea..
Să te iau şi să te duc pe sus… pe sus lumea e mai frumoasă, şi nu se văd detaliile.
Să-ţi dau apa necursă din nori, fructe neculese de Venezuela, galantar pe alese din apele Pacificului.
Să te învălui în gânduri nepurtate
Să ne iubim pe locuri neumblate,
Să mi te duc prin locuri neatinse.

Nu ştiu ce e dragostea, eu ţi-am arătat-o ca o vânătaie la gât, ca o strângere de mijloc, ca un strigăt de fericire în noapte; tu m-ai învăţat pe îndelete, în linişte cum se sădeşte sămânţa dragostei, şi rodul se pune-n hambar, că iarna e grea şi vara e scurtă.
Şi-aşa cum tu m-ai învăţat ce-i dragostea adevarată (auzi, pe tine cine te-a-nvăţat?) de deşteaptă ce-mi eşti, spală-te pe ochi, pune rochia cea mai bună pe tine, dă-mi două palme când mă-ntorc acasă, apoi sărută-mă să-mi sară măselele şi trimite-mă să mă spăl (de putoare ce sunt!).
Femeie frumoasă, îmboboci-te-ar iarăşi trandafirul.”

Împătureşte scrisoarea, cu un nod în gât, şi dureri de dor. Îl va găsi acolo, departe, pe peron, aşteptând-o cu o floare de iris, aşa cum i-a promis? Dacă va renunţa timid, parşiv, ca orice bărbat care a constatat că şi-a pierdut timp preţios cu o visătoare ca ea, dar totuşi cu ceva fapte bune în palmers?

Fie ce-o fi: călătoreşte cu viteza iubirii, cum aflase ea de curând, dintr-o carte ce avea acest titlu.

Iubirea este ultima gară unde opreşte acest tren. Nu se va mai întoarce nicicând la ce-a fost. Drumul ei este bine pecetluit… în depărtare se zăreşte lumina. Deschide geamul. Îşi aminteşte de copilărie când făcea acest gest, lăsând vântul să-i răsfeţe părul. Acum, acolo, în gară, ultima staţie unde opreşte acest tren, se conturează el: înalt, brunet, zâmbet cald, cămaşă în carouri, blugi şi sacou. Este bărbatul din vis, ce o săruta pe frunte, apoi pe buzele uscate de dorinţă.

-Ai călătorit cu viteza iubirii, femeie frumoasă?

-Da, am călătorit ca şi când, doar iubirea noastră ar fi pe pământ.