Je t'aimais, je t'aime, je t'aimerai

Dragostea invinge intotdeauna. "Cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsa"... :) Vorbe din popor? Adevar? Si eu am lasat, dar am dat o explicatie.... buna sau rea, adevarata sau mai putin adevarata (ca sa nu jignesc), dar am spus ceva.

Nu mai inteleg de mult acest proces numit dragoste, care oricum s-a deformat grav, a iesit din tipare, din normalitatea pe care o avea candva. 

Mai am cateva grame de speranta ca va fi bine. Ma mai lupt cu morile de vant o perioada. Candva voi reusi sa aduc soarele si pe strada mea. Nu-l voi retine, dar ma voi incarca cu lumina, caldura si voi reflecta raze si spre cei mai putin norocosi.

Oricum, este urat cand oamenii dispar dintr-o relatie - de amicitie, de prietenie, de iubire - fara niciun cuvant. E dureros si inuman. Eu care explic elevilor ca suntem animale superioare, ca ne distingem prin faptul ca  putem gandi si comunica. Ha ha ha, barbatii exact asta nu fac. :) Off.... viata viata... :)

Platim pentru tot ce facem... mai devreme, mai tarziu, cand ne asteptam sau cand nu ne asteptam deloc.

Iertare tuturor... toti sa fiti iertati... intr-o zi poate veti cere iertare.. din bun simt... pentru ca asa simtiti... pentru ca sufletul vostru vrea sa fie linistit si impacat... sau un alt motiv. :)

Frumoasa zi de ieri

Soarele  zglobiu ma indeamna sa pornesc la drum. Aveam o instiintare de la posta ce astepta de cateva zile pe biroul calculatorului. Mi-am amintit ca sambata este program la posta. O coada formata din cateva persoane. Primesc un pachet destul de mare. Il desfac, nerabdatoare. Revistele MEKI imi surad vesele. Yeeee.... 4 reviste MEKI, doua de benzi desenate, doua pentru copii cu varste intre 3-7 ani, ma insotesc la atelierul de scriere creativa spre care ma indrept.

Pasajul de la Universitate adaposteste un targ de hand made. Cum sunt fascinata de original, privesc obiectele. Imi plac cerceii (cei mici, cu surub). Dar la fel de mult ma atrag si semnele de carte. Nu am bani, dar nu rezist. Aleg sa cumpar un semn de carte.

Ajung  la Carturesti, pentru a participa la Atelierul de Creative Writing organizat de proiectul ADLITTERA. Lector este scriitoarea Monica Ramirez. O femeie frumoasa, care te fascineaza prin prezenta,  zambet, felul in care comunica, deschidere spre oameni. Ne sunt expusi pasii (regulile) care trebuiesc urmati pentru a scrie o poveste, un roman. Imi place  limbajul simplu, explicatiile clare. Urmeaza exercitiile. Oboseala si faptul ca in ultima perioada nu am mai  citit atat de mult, ma fac sa ma sperii ca nu voi fi capabila sa scriu fluent, logic, captivant. Povestile se incheaga. Partenerii de la acest curs au pregatiri diferite: facultatea de litere (ei ma inhiba deja), facultatea de istorie, de drept, teatru, biologie (eu). Scriu superb acesti oameni. Ma simt mica, mica, mica. Dar, imi doresc ca intr-o zi sa fiu scriitoare internationala, cu romane  avand stiluri diferite (politiste, SF, povesti pentru copii si adolescenti.. etc.). La final, cumpar cartea "Cum se scrie un best-seller". Autor Monica Ramirez. Primesc autograf. Daruiesc si eu cartea de povesti, autoarea avand  4  copii.

Imi iau catrafusele si dau sa ies din libraria Carturesti - Verona. Fata care a terminat teatru ma striga. 

- Stai putin.

- Da, zambesc, asteptand cu interes.

- Ai facut cumva teatru pentru copii? Cineva mi-a vorbit despre tine.

- Nu, dar este un vis de-al meau sa-mi pun povesti in scena. Am trimis la teatre in tara, dar nu sunt interesati, decat daca formez eu echipa, folosindu-mi elevii. Nu am timp pentru asta, plus ca nu ma pricep. Povestile mele sunt inregistrate la Radio Itsy Bitsy.

- Super! Minunat! Daca vrei sau daca mai vrei de  fapt, eu sunt dispusa sa te ajut. Ma ocup eu de casting si pregatirea elevilor.

- Perfect. Ramane sa ne auzim. 

Facem schimb de numere de telefon. Trebuie sa imi fac timp si pentru acest vis. Doamne, TE rog, dilata-mi timpul!

S-a lasat frig. Port o rochita subtire, tricotata si un pulovar lung, gen pardeiu, tricotat. Ploua. Sunt barbati care ma privesc insistent, acea privire lasciva. Mi se face teama. Ma privesc in vitrinele magazinelor. Rochia nu e indecenta ca lungime. Nu inteleg de ce mi se intampla asta. 

Aproape de casa, mama ma asteapta cu umbrela. :) Ce mama divina am. Multumesc ca o am, cu bune si cu rele.

Noi, doar noi

In linistea diminetii  si mangaierea razelor de soare, timide, dar jucause, ma trezesc in compania unei muste care a inviat nu stiu cum si cand.

Ingerii imi soptesc ca fac parte din tabara lor, si nu e cazul sa imi fac griji. Atat timp cat muncesc, sunt organizata si imi stabilesc prioritatile, voi reusi in tot ce-mi propun. Tot de la ei aflu, ca am puterea sa accept si sa iert, dar si ca mi se pregatesc lucruri frumoase.

Multumesc ca traiesc si azi. Imi doresc sa nu traiesc degeaba, sa construiesc ceva - poate un vers -, sa intalnesc un prieten sau un dusman  - fiecare are rol in evolutia mea-, sa cunosc oameni noi, sa zambesc celor de pe strada, sa ma incarc cu energie intr-un lacas sfant, sa fiu frumoasa, sa daruiesc iubire, imbratisari, pupici.

Am schimbat numele blogului in NOI, DOAR NOI. Vreau sa invat ca  dragostea  este in jurul meu, in mine, in noi. "Unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste." In doi, viata e mult mai frumoasa. Noi se va transforma intr-o familie armonioasa, cu prunci frumosi, bunici, nepoti, matusi, veri.... zambete, bucurii, minuni, impliniri, fericire, echilibru, speranta, armonie... imbratisari.... voie buna... inelegere.... spor... realizari.

Povestile mele prind aripi :)

Buna ziua,
am primit si am citit cu bucurie povestea trimisa si curiozitatea m-a
impins sa caut pe internet mai multe date despre dumneavoastra. Asa am
ajuns la blogul http://povestilelizei.blogspot.com unde, cum ma asteptam,
am descoperit povesti deosebite scrise cu caldura si daruire fata de
copii.

Ne face o deosebita placere sa publicam povestea "Bobul de mazăre" in
numarul 18/lunile martie-aprilie 2012 al revistei Chemarea Credintei si,
in acelasi timp, dorim sa va solicitam, daca sunteti de acord, sa ne
trimiteti o poveste si pentru numarul 17/ianuarie-februarie 2012 (si nu
numai) al revistei noastre.

Va multumim!

Cu deosebit respect,
Narcisa-Mihaela Câdă,
redactor coordonator

Zi de toamna

Soarele imi bate in geam. Potrivesc ceasul sa sune din 10 in 10 minute.  Ficatul meu este prins in pioneze. Ma trezesc.... iau o pastila... si-mi doresc sa rezist pana la 19 si 20 la scoala. 

Mananc pe fuga. Un dus de relaxare. Plec cu masina. La semafor, un domn de pe banda din stanga imi face cu ochiul. Ii raspund. Hai... sa se se simta omul bine, sa ii fac ziua frumoasa. 

Colegii mei sunt  buni, discuta toata lumea cu toata lumea. Fara fite, fara orgolii, fara chestia ca unul are 3 diplome altul 1. Nuuu.... exista armonie si veselie. 

Nicicand nu ni s-a cerut atat de mult ca profesori. Cursuri peste cursuri. Va trebui sa venim si sambata, duminica la scoala. Eu una, nu mai rezist. E enorm de mult. Pentru un salariu de nimic, oricat imi place mie meseria, simt ca cedez  fizic... si psihic. Poate unde le am si pe ale mele in paralel, destul de multe - intelectual -, si personal, venite la pachet. 

E frig. Am inghetat in scoala. Picioarele imi sunt bocna. Mama imi telefoneaza si imi spune ca se circula bara la bara si ca sa nu ma grabesc. Bine. Fie... desi imi e o foame de lup. Dau drumul la caldura si la muzica. Ce bine e! Drum bun spre casa. Farurile ma obosesc ingrozitor.

Bunica finutului meu ma suna sa-mi povesteasca despre pufosel. Mi se face un dor nebun de el. De abia astept sa ma eliberez putin sa merg sa il vad. :) Puiul meu mic a crescut. Zambeste cand vede pe cineva in preajma lui. 

La scoala, am primit bilete la "Noaptea muzicii de film" la Sala Radio. Ma bucur ca pot sa evadez in lumea frumosului.  Soapte  timide imi spun ca as fi luat si salariul. Merg sa cumpar bilete la teatru pentru saptamana viitoare. 

Maine, particip la un atelier de scriere. Voi scrie... ce dor mi-era si visul mi s-a implinit dintr-un mail trimis la risc. :)

Printre rautati si mizerii umane... zambete de copii... dragoste de sora (regasita) - ma indepartasem de ea -, descopar  magia muzicii, a picturii, a lecturii intr-o camera calda  si in compania unei ciocolate calde.

Cand voi pasi pe meleaguri starine, voi saruta pamantul, voi ridica mainile spre cer... si  voi plange de bucurie ca am reusit.

Sarbatoare -Sfanta Parascheva

Minuni stiu ca exista... Iertare de asemenea.

Am  ajuns intr-o stare de epuizare alarmanta. Azi, simteam cum ma scurg pe drum. Voiam sa ma  intorc, sa ma pun in pat si sa dorm. Am  ales sa fiu printre elevi. Am avut o zi cu multe ore. Stiu ca e important sa fiu acolo unde sunt utila, unde pot face lucruri frumoase. O eleva si-a cerut scuze ca nu a invatat. Nu  am mai patit asa ceva.M-a impresionat in mod placut. 

Vreau sa am puterea sa iert, sa nu judec, sa fac lucruri frumoase si de folos celor din jur. Sfanta Parascheva, primeste rugile mele smerite, sterge-mi lacrimile si suferinta.

Fie ca sarbatoarea de azi sa ne purifice gandurile si sufletele. Amin.

De luat aminte

 “Scopul vieţii nu este de a învinge, ci de a creşte şi a contribui. Când priveşti înapoi la tot ce ai făcut în viaţă, vei avea mai multă satisfacţie din bucuriile pe care le-ai adus în vieţile altora decât din timpurile când i-ai întrecut şi invins pe alţii.”

Harold Kushner

---

“Un lucru ciudat în legătură cu viaţa: dacă accepţi numai ceea ce este mai bun, până la urmă chiar asta primeşti.”

Somerset Maugham

---

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …
… că un copil este hrănit cu lapte şi cu laude. Mary Lamb a spus asta şi avea dreptate. Cei Mici depind de noi să le amintim Cine Sunt cu Adevărat. Nu rata nicio oportunitate să faci asta. Şi dacă tot eşti la acest capitol, oferă şi câteva laude, zilnic, Copilului tău Interior. Copilul tău interior ar avea nevoie de iubire acum. De fapt, întotdeauna.
Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro