plimbare in zi de vineri

cantec. se aude in surdina. cortina se ridica. sufletul este atat de trist. o banana este mestecata rapid. cafeaua picura la filtru. este servita pe fuga.
vremea este posomorata. o raza de soare se chinuie sa strabata norii puturosi.
lacrimi si imbratisari.
plimbare pe Calea Victoriei. o vizita scurta in biserica Kretzulescu. oprire prelungita in libraria Humanitas. isi doreste sa lectureze literatura japoneza. "Povestea celor 1000 de cocori" i-a atras atentia.
primeste imprumut carti de Lev Tolstoi. :)
Lectura placuta... momentan "Cartea Mironei" de Cella Serghi ii alina sufletul in orele noptii si ale diminetii.

lumea ei

isi dorea sa se preschimbe in praf de stele si sa ajunga cat mai departe. este socata, speriata, isi cauta curajul de a conduce in fiecare zi. o blonda inalta, frumoasa, este scuipata in fata de un colorat. ea exclama: "ah, nuuu!" blonda, senina, calma, merge cativa pasi, se opreste si se sterge.
un alt divort pe antet. este o femeie calda, zambitoare, desteapta, mama unei fetite extraordinare. refugiul ei sunt cartile. o colega radiaza si devine pe zi ce trece mai frumoasa. este insarcinata!
- sotul meu este atat de grijuliu cu mine! oare va ramane astfel?
ea zambeste.
- habar nu am!
- sotul meu a fost total absent, spune cea a carei casnicie se destrama.
ce este viata asta... un amalgam de nebunii, bucurii, tristeti, frustrari si nedreptati.
- mama mea a cazut la pat. nu se mai poate deplasa. osteoporoza, adauga seful, in prag de pensionare.
mama tot mama ramane si la 80 de ani. ei ii este mila. isi intoarce privirea pentru a-si stapani lacrimile.
povestile ei se pierd putin cate putin. si-ar dori enorm sa le vada in vitrinele librariilor internationale, iar copiii sa stea cu nasucurile lipite de geam, sa isi traga parintii de pantaloni sau fuste sa le cumpere cartea.

inchide ochide. un afis mare sta in fata teatrului.

"Zmeul si printesa" - premiera septembrie 2011
Va asteptam cu drag si premii pe masura! Indrazniti. Intrati. Priviti si veti creste luminosi si puternici.
Spectacolul va face inconjurul lumii.

priveste pe fereastra. politia alearga un elev. este prins.
- parca as preda la o scoala din Manhattan, cartierul marginas al celor mai rai! ma simt ca intr-o scoala de corectie.
o mama bate la usa.
- pofititi!
sa se faca dreptate in viata ei, a tinerei cu suflet candva candid, azi risipit in mizerii. ea declara sufletul pierdut.
isi va construi altul prin scriere si lectura.

Fiul risipitor de Radu Tudoran

Candva, m-am indragostit de stilul lui Radu Tudoran. Am citit cateva carti de-ale lui. O doamna pasionata de carti, cu muuulte lecturi la activ, cu fise de lectura – un cititor impatimit si ordonat - , tare draga sufletului meu – Diana Alzner – mi-a recomandat “Fiul risipitor”. Stiam ca exista pe undeva prin biblioteca. Cand uitasem de ea, am descoperit-o. Duminica, in drum spre sezatoarea cu instrumente muzicale de la Clubul Taranului, am luat-o in geanta. Mai mai sa nu intru la eveniment si sa ma asez pe o banca sa lecturez.

Despre carte….

Eva, la paisprezece ani se indragosteste de un barbat de 30, poreclit de unchiul sau, “secatura”. Numele personajului masculin, ramane necunoscut pana la finalul cartii. Actiunea se petrece in anii 1932. Este o poveste de dragoste cum n-am citit niciodata, cred. El o transforma dintr-o fetita cu trasaturi nedefinite, intr-o femeie frumoasa, ii ofera incredere. Insa, se dovedeste a fi un tip egoist, care o paraseste cand credea ca totul va fi perfect.

M-a fascinat puterea Evei de a trece peste greutati: trei luni de inchisoare pentru omor in legitima aparare; abandonul acceptat de fiecare data cand el se plictisea de a sta intr-un loc; boala de plamani care o face sa inteleaga ca e timpul sa stea departe de el; divortul de cel care o admira si o sprijina mereu.

Nu inteleg de ce, cand ai de ales intre un om bun si unul rau (dar frumos!) il alegi pe al doilea. Eva parca era hipnozata de acest barbat… care o iubea, dar o si parasea cand poate avea ea insasi nevoie de sprijin.

Cartea mi-a demonstrat ca in viata, poti sa fii frumos, destept, minunat, insa daca nu ai sansa de a intalni omul potrivit la timpul potrivit, degeaba. (Eva se casatoreste cu un Oswald von Seele, un om educat, bogat, care-i inoculeaza dragostea pentru muzica clasica, o invata sa calareasca; doctorul care o sfatuieste sa urmeze un curs de cosmetica si astfel isi gaseste o indeletnicire placuta si banoasa).

Mi-au placut foarte mult descrierea relatiilor interumane (prietenia Evei cu Luchi car o readuce la copilarie, in perioada in care s-a indragostit ea; minunata scoatere din roman a personajelor prin moarte; detaliile scenografice ale autorului), scrisorile intre personaje (mama si fiice; Eva si "secatura" si sot; Eva si Luchi - pustiul intalnit pe dig, care se muta in Bucuresti, se indragosteste de ea, devine student, se inroleaza si moare pe front).

La Radu Tudoran m-a fermecat limbajul, atat de simplu, dar pitoresc. Descrierile sunt superbe: “cerul ca o panza intunecata”; “norii ca niste scame pe albastrul senin”… etc. Oamenii, sentimentele, trairile, strazile (m-au bucurat nespus plimbarile bucurestene in compania personajelor) hainele… toate sunt vizibile prin tehnica descrierii.

Ratacire

Se ratacise. S-a indepartat atat de mult de ea, incat se priveste ca pe o straina. Dorinta arde ca o flacara in sufletul ei. De mult nu a mai avut asemenea emotii cand a citit ceva scris de ea. Vocea o sugruma. Mainile ii tremurau ca apucate de streche. Ce s-a intamplat cu ea?
- Promiteti-mi ca luati un Tantum Verde, se auzi o voce.
- Promit, raspunse timid.
Viata ei se complicase. De fapt, oboseala a adus-o intr-un punct mort. Strazile i se pareau necunoscute. Simtea nevoia sa se refugieze. Nu stia unde. Teama ii comprima sufletul. Respiratia i se accelera. Ii era frica de un nou inceput, de o noua deceptie.
Si-a luat cartea, poate cel mai frumos roman de dragoste citit vreodata, si a pornit spre parc.
Acum, dragostea ii apartinea. O traia alaturi de Eva, personajul principal. Ce bine se asemanau. :)

Excursie la firul ierbii

Simţea deşertul în toţi porii. Îi invadase sufletul, se contopise cu gândurile. Uscăciunea pământului îi stârnea lacrimile acumulate în fântâna dorului mistuitor. Tânăra cu părul verde blues, aruncă în toate zările seminţele de iarbă smarald, de flori îmbujorate şi arbuşti cu fructe zemoase. „Fie ca lacrimile să le binecuvânteze, să crească, să rodească” au fost cuvintele şoptite timid.

Obosită, cu paşii pierduţi în sunetul pământului, se trânti în colbul deşertului. Cerul îi era tovarăş, în toată pustietatea vieţii. Pleoapele ştergeau replicile ce se derulau alert pe ecranul cerului: „Te colorasem în galben, ca spicul de grâu, dorind să-mi fii soare mereu. Erai curcubeul ce-mi colora visele, iubirea şi mă transformai periodic în femeia-copil. Ştii că în doi, iubirea cântăreşte mai mult?”

Aburii pământului i-au alintat chipul. Firele de iarbă verde smarald se-mpleteau în părul ei arămiu. Muzica, în ritmul căreia florile creşteau armonios şi iarba atingea cerul, a trezit-o. Uimită, plăcut impresionată, zâmbeşte, ridicându-se încet pentru a nu perturba viaţa ce renăştea din pulberea deşertăciunii. Arbuştii cu roade bogate, îşi înclină ramurile pentru a-i oferi fructe. Privea cu admiraţie omizile rotofeie care mestecau cu poftă frunzele pline de sevă. Fascinată de culoare, întinde mâna prin aerul călduţ şi atinge buburuzele desprinse din fâşiile curcubeului. Libelule cu aripi străvezii o salută ceremonios.

Care era visul? Deşertul sau viaţa multicoloră ce o răsfăţa în lumina argintie a dimineţii?

Donatie pentru Japonia

mai multe detalii AICI

Lecturi

In ultimele saptamani, am citit destul de mult. Puteam si mai mult, dar asta e.

Ultima carte, "Podul suspendat" de Suzana Deac este o colectie de povesti in care am descoperit trairi exprimate atat de metaforic, incat batistele mi-au fost mereu la indemana.
Citate ce m-au impresionat:

"Cum este dragostea?
- O muzica venita sa umple peretii, sa inunde pieptul, sa ingenuncheze gandul, sa inalte spiritul... o melodie care se infiltreaza pe neobservate in reactiile chimice ale organismului, de-ti vine sa strigi in sfarsit: stiu ce este fericirea!"


"Despre culori:
-Dar oamenii pot fi si rai?
-Si inca cum... culoarea neagra e simbolul lor, tot ce e trist, revoltator si rau, e negru... mana care te iubeste, apoi te loveste este neagra... intentia care te poarta in brate, apoi te alunga - este rupta din culoarea neagra. Marea, care te iubeste la inceput, apoi te tradeaza este neagra. Umbra care te urmareste, strigoii, serpii si rechinii au culori mascate, dar vin din intuneric. Cuvintele rele si grele vin tot de acolo si sunt negre... ele intuneca si pe cel care le primeste, dar si pe cel care le emite".

"Invingatorul este intotdeauna singur" de Paulo Coelho... primita de sora mea, am rasfoit-o intai, apoi am citit-o pana la final. Descrie excat viata traita de noi.... alegatura dupa bani, lipsa de timp si atentie intr-o relatie. Divorturi. Crime. Frumusetea care se cumpara pe bani grei - luea modei si a filmului. In final, concluzia este ca "invingatorul nu este niciodata singur, fiind vegheat de ingerul azitor".

"Viata lui Kostas Venetis" de Octavian Soviany... o carte in care Dumnezeu, calugarii, istoria, sexualitatea se impletesc "fascinant" datorita limbajului cursiv. Cand am citit autograful... "o carte pacatoasa si un gand bun", am crezut ca este o gluma. Insa, jur ca nu am citit niciodata ceva mai excitant, si mai detaliat descris.