azi, am dat corigenta. zambetele copiilor, sufletele lor nevinovate, faptul ca sunt constienti de greseli si isi cer iertare ("doamna, am fost un nesimtit, iertati-ma!")... ma fac sa zambesc, sa cred ca nu sunt pierduti definitiv.
colegii sunt "speriati" ca am o clasa grea, ca ar fi fost necesara o mana de barbat. doamna directoare a afirmat ca tineretea si zambetul meu ii va determina sa se dea pe brazda. :)) da, sper sa fac minuni. sunt cativa copii care ma "iubeau"... le voi dedica timp, atentie, dragoste... voi face tot ce imi sta in putinta sa ii aduc pe drumul bun, sa ii fac "oameni".
am ajuns la un ghiseu al unui minister important. "buna dimineata!" spun zambind.
doamna nu intelege aceste cuvinte, de zambet nici nu se pune problema. "scoateti actele din folie" tuna si fulgera doamna, asa privind-o, o femeie draguta.
"imediat" - "este o mare filozofie, recunosc" gandesc rapid.
rezolv... si plec socata. trei ghisee, trei doamne si nici un zambet. off... trist! ce te costa un zambet?
pacat! nicio problema: ..zambesc eu si pentru ele.
