1 Iunie

Pana ieri, la orele 24, imi doream cu ardoare sa devin doamna cu acte in regula. Credeam ca m-am maturizat si ar fi timpul sa devin sotie si mama in viitorul apropiat.
Dimineata, la prima ora, am fost trezita de un nor pufos si vesel, care mi-a zis:
-Buna dimineata si la multi ani!
-Cu ce ocazie? intreb, nedumerita.
-Astazi este 1 iunie. E ziua ta. Te voi purta in timp, in vremea copilariei tale.
-De abia astept.
Norul este condus de un vaslas chipes.
-Vom vizita personaje de desen animat. Guffy, Donald, Mickey Mouse.
-As vrea sa-l intalnesc pe Praslea cel Voinic. Se poate?
-Incercam. Daca nu dam de el, te multumesti cu Bestia?
-Da, dar sa fie transformata, adaug zambind.
Ajung in prima mea zi de scoala. Ma vad tremurand, cautand soare, caci aveam uniforma scurta si sosete. Codite cu pampoane. Eleva model - cum mi-a zis invatatoarea. Am vazut ziua cand aveam genunchii juliti, fiind trantita de un coleg, care - am aflat ca ma iubea - a vrut sa-mi atraga atentia. De mica eram pretentioasa si inabordabila se pare. Am gasit prima declaratie de dragoste din clasa a VII-a, manifestata prin executarea desenelor pentru ora de desen. Atunci nu m-a impresionat. Acum, imi dau lacrimile... de emotie si bucurie. Si ma plang ca nu am fost iubita! Asss... nu am stiut sa vad si nici sa apreciez. Am crezut ca totul mi se cuvine.
Ce vacante frumoase am petrecut. Copiii veniti la bunicii ce locuiau pe strada mea. Prietenii intense, jocuri minunate: leapsa pe cocotate, flori fete si baieti, cat e ceasul?, voley, badminton la fileu (ne certau mereu soferii de camioane ca nu puteau trece). Acum s-au ajuns. Au bani, masini, calatoresc in strainatate... au uitat unde au copilarit.
Cartile lecturate cu sufletul la gura, cu plansete si sperante ca se va termina cu bine.
-Gata... incepem calatoria spre lumea desenelor animate, spuse norisorul nazdravan.
-Bine.
Primul vizitat a fost Guffy.
-Bine ati venit. As vrea ca de la mine sa inveti sa razi in hohote intodeuna, m-a sfatuit dand din urechile lungi.
-Am sa tin minte asta. Multumesc.
-Ne indreptam spre Mickey Mouse. Tine-te bine, zise norul nastrusnic.
-Salutare, salutare. As vrea sa inveti sa iubesti asemenea mie, draguto.
-Am sa ma straduiesc, promit.
-Vom stationa la Donald, suiera norul.
-Vreau sa treci prin viata cu optimismul meu, imi spuse cu multa sinceritate.
-Asa sa fie, duck, am raspuns emotionata.
-Draga mea copila, acum vei ajunge la slujba, si te vei comporta ca fata mosului: cuminte, harnica si modesta, spuse norul, lasandu-ma -cam brusca aterizarea- in pat.
Ma trezesc, privesc ceasul... si vad ca am calatorit 10 minute. Gata... la munca!
Acest drum mi-a dat energia si speranta ca am , inca, un suflet de copil.
Voi cum v-ati distrat azi?

Ce avem?

Averi... dragoste... prieteni... energie.

Ce avem de fapt?

Am inteles ca nu avem nici trecut, nici viitor. Doar prezent. De fapt, doar clipa de fata. Momentul trait ACUM.

Am face bine sa traim frumos si curat. Viata noastra se poate opri cand nu ne asteptam. Moartea nu are varsta. Sa facem lucruri memorabile. Sa lasam amintiri placute celor din jurul nostru. Sa fim modesti. Bravo noua ca am fost mai norocosi decat altii si am primit mai multa frumusete, mai mult noroc, mai multi bani. Acestea se pot duce ca un fum.

Haideti sa fim oameni. Sa daruim din multul sau putinul nostru!

Haideti sa facem o lume mai buna si mai zambitoare!

Sa salvam oamenii care s-au afundat prea mult si cer ajutor!

Monologul Lui Dumnezeu

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu... Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.

Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat , M-ai injurat. Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga! Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.

Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat... Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.

Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin timp din timpul tau. Iti urez o zi buna!

Al tau Tata, Dumnezeu.

Sunt romanca

Dupa ce am vizionat doua interviuri cu oameni ai culturii romanesti, pot spune, cu mandrie, ca sunt fericita sa fiu romanca.

De multe ori, am fost intrebata de ce nu plec in strainatate sa lucrez. Mi s-au tot descris laboratoarele din afara - am imaginatie destul de bogata pentru a le vizualiza - dar, n-am fost tentata. In primul rand iubesc familia, prietenii. Sunt o fire sociabila (am fost plecata la conferinta in strainatate si mi-am facut prieteni) dar, imi plac oamenii de aici, care ma cunosc cu bune si cu rele, prieteni care imi ofera umarul sa plang sau imi cer sa le povestesc ceva, in stilul meu haios. Zambesc, si-mi amintesc ca era o vorba: "Mai bine in satul meu fruntas, decat la oras, codas". Asa si eu. Mai bine spal vase aici, daca e nevoie. De ce sa bat atata drum?

De la ce am pornit de fapt... ma gandeam ca avem atatia oameni capabili, genialitati in tara asta, care au indurat viata aici, in Romania, desi puteau castiga foarte bine in alta tara.

Am urmarit un interviu cu Lamia Beligan, fiica actorului Radu Beligan ( o somitate a teatrului). Facea reclama la piesa de teatru de la Teatrul National Bucuresti - "Sinucigasul" cu Dan Puric, Lamia Beligan (o distributie numeroasa). [Sper sa ajung sa o vad pana la sfarsitul stagiunii]. Apoi, discuta foarte frumos, despre tatal sau, care sustine conferinte despre viata si arta teatrului. Spunea ca, a fost uimita sa vada atatia tineri prezenti, care au plecat cu lacrimi in ochi. [Am primit newsletter de la TNB si am pregetat sa imi rezerv bilet]. Sper sa gasesc cartea "Notele unui insomniac" a lui Radu Beligan, de fapt jurnalul sau, scris de mana, reeditat. Lamia povestea cu efervescenta despre atractia oamenilor catre lumea teatrului. Sunt spectacole care se joaca cu casa inchisa (confirm asta; de exemplu piesa teatrala "Egoistul" se joaca demult cu casa inchisa).

Un al doilea interviu, a fost cel realizat de Emil Hurezeanu cu dnul Ioan Holender (roman din Timisoara, plecat de 50 de ani din Romania), directorul Festivalului George Enescu si conducatorul Operei din Viena. Nu ii e rusine cu faptul ca e roman. Din contra, povestea cu atata patos despre educatia primita aici, in acel colt intercultural al tarii noastre, orasul Timisoara, care, pentru el, reprezinta de fapt o "TARA". Spunea ca ar trebui sa fim mandri, ca suntem una dintre putinele tari din Europa care organizeaza un astfel de festival de muzica clasica.

Avem o tara frumoasa! Cu istorie, geografie, traditie, patrimoniu cultural bine definit.

Haideti sa o punem in valoare. Sa facem tot ce putem -noi, astia mici- pentru a o pastra frumoasa sau chiar sa prospere!

"Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creste!"

Diamant

Putere, frumos, stralucire, eleganta.
Cand mi s-a spus ca e al meu, ca-l pot pastra, imi venea sa topai de bucurie, sa strig cat ma tineau rarunchii ca sunt bogata. Da, da... cel putin moral si sufleteste.
L-am pus intr-o cutie si-l pastrez la loc de cinste. Il asociez cu talentul, cu verbul "a putea", cu adjectivul "fezabil".
Diamantul straluceste atat de puternic atunci cand trebuie sa scriu ceva pentru a ajuta - chiar si pentru aducerea unui zambet pe chip - oamenii din jur. Uitandu-ma la el, primesc inspiratie. Datorita lui, am sa devin o scriitoare celebra si am sa-l las talisman copiilor mei. Va avea o incarcatura emotionala. Va cunoaste vise, amintiri, retete de succes si vindecare sufleteasca, zambete si bucurii, emotii si suspine. Am sa creez o lume mai zambitoare, mai buna, mai senina. O lume de basm!
Diamantul inmagazineaza energia pozitiva a rugaciunilor, iubire si alint, care sunt emanate catre fiecare om ce-l priveste.
Diamantul dozeaza magie. Este un sesam deschide-te, un hocus pocus, un abracadabra. Orice dorinta, care este dorita cu ardoare, va fi indeplinita!

Ma amuza

Nu aveam somn si ma gandeam sa scriu despre lucrurile ce ma amuza:
... o gargarita careia ii cant: "Gargarita rita, acolo unde-oi zbura acolo ma voi marita."
... privind spre cer, sa strig in gura mare: "Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor sa ma fac aviator."
... sa observ soarele si sa-i asez ochelarii de protectie si sa-i conturez un zambet larg.
... sa desenez case - ca la orele de desen - cu ferestre ce au perdele viu colorate, date in laturi, sa patrunda lumina soarelui.
... sa vad femei jurandu-si ca nu se vor mai indragosti niciodata, apoi cad ca mustele in plasa paianjenului.
... copiii care-mi zambesc strengareste.
... sa observ ca am un suflet de copil, minte asisderea.
... sa fac zmeie din foile de caiet dictando, pe care mi-am scris dorintele si sa alerg cu ele pana se inalta.
... sa citesc povesti si sa ma identific cu personajele, de exemplu cu Cenusareasa sau cu Fata Mosului.
... sa cer unui pestisor auriu sa-mi indeplineasca trei dorinte.
... sa privesc curcubeul dupa ploaie, crezand ca il pot traversa ca pe un pod, avand mai multe benzi de circulatie, de data aceasta multicolore.

... vantul cald ce-mi gadila urechile.

... sa "imi scriu" biletelele haioase, scrise de un el, pe care as dori sa le gasesc in diverse locuri prin casa.

... sa suflu in papadie.

... sa adun puf zburator, sa-mi exprim dorinte, sa-l bag in san, sperand ca ele se vor indeplini.
Sa aveti parte de lucruri amuzante, care sa va mentina zambetul pe chip.

Am aflat...

Citind pe ici pe colo, am aflat ca azi e conferinta de presa a lansarii "Jurnalului" Oanei Pellea. Se desfasoara la orele 18, la Libraria Carturesti Verona. De abia astept sa o cumpar si sa o lecturez. Imi plac jurnalele. Oare de ce? De obicei nu-mi place sa ma bag in viata oamenilor. Eu povestesc destul de mult despre mine, dar am si secretele mele, intimitatea mea, bine ascunsa. Uneori imi vine sa o strig in gura mare, poate -asa cum eu invat din ceea ce citesc, in special lectiile de viata din jurnale - asa invata si altii de la mine. Dar, nu, inca nu am atins acel nivel de a fi exemplu. Desi, cat timp am stat la catedra, am fost model pentru cativa elevi.

Ca un biolog ce se "respecta", am aflat ca anul 2009 -deja suntem aproape in iunie - este anul Charles Darwin, autorul cartii "Despre originea speciilor"... aia cu lupta pentru supravietuire. Sa stiti ca nu rezista cel mai bun, ci cel care e mai rezistent, mai rau, mai dur. Asa ca... nu stiu ce sa mai inteleg din viata asta. Dar, ca o concluzie personala, cred ca, daca mancam sanatos, bine proportionat, avem sufletul curat si suntem impacati cu noi si cu ceilalti, avem toate sansele sa fim SUPRAVIETUITORI.

Voi ce ati mai aflat ca se intampla pe plan cultural anul acesta?