NOI, DOAR NOI ŞI O IUBIRE

Vreau sa citesc...

2012-02-02T23:22:00.003+02:00

Inghetata... ajung la posta. trimit premiile concurentilor de la primele concursuri organizate de mine. Dupa ce le-am tot plimbat dupa mine, adaugand in fiecare zi un alt plic - ca sa economisesc timp - am reusit azi.
Doamna de la ghiseu, cam gretoasa spune:
- Pe o vreme ca asta nu ieseam din casa.
- Nu am venit special la posta. Le-am carat de multe ori dupa mine. Azi, vin dupa ore de munca.
- Asa am obosit sa scriu.
Imi sta pe limba sa ii spun ca eu am scris - urat, recunosc (nu pot scrie cu marker pe table lucioase) - 6 ore azi.
Plec multumita ca voi face fericiti sapte oameni.
Lacrimile imi joaca in ochi. Ma simt abandonata. Nu am credit la telefon de 3 saptamani si nimeni nu m-a sunat sa vada daca mai traiesc. Cand trimiteam mesaje, din 10 imi raspundeau trei- patru. Se pare ca se simteau obligati.
Acum vorbesc despre oamenii vechi din viata mea.... pe care ii credeam prieteni. Pe naiba! Am devenit atat de rai, invidiosi, egoisti.
Mi-am ocrotit si iertat elevii de note mici si ei au inteles ca nu pot fi dura, si nu pot da 3 si 4. Am terminta un capitol si dau teste. Cu o obraznicie fantastica ma intreaba:
- De ce dam test?
- Pentru ca am terminat un capitol.
- Haideti doamna. Suntem in februarie. Pana in iunie aveti timp sa ne dati note.
- Cred ca v-ati intrecut cu gluma. E vina mea. Am fost prea buna cu voi. Nici nu apreciati. Veti spune ca eu nu am predat, nu ca nu ati invatat voi.
II intreb ceva. O liniste de iti tiuiau urechile. O eleva cauta in caiet. Raspunde corect.
- Bine ca ati notat macar. Am dovezi.
Sunt trista. Tot mai trista. Lumea e stearpa in jurul meu. Oamenii draguti si buni ii gasesc doar virtual si atat de departe. Gerul ma deprima. Sufletul urla ca lupii la luna.
Citesc un mail impresionant despre "Oscar si Tanti Roz" de Eric Emanuel Schmitt. Plang si plang. Imi doresc aceasta carte cu ardoare. Si nu mai am bani. Oare o gasesc la biblioteca? Si e ger... si timpul a inghetat... si mie mi-e teama de gheata.
-Doamna, cand vine primavara?
- Pe 1 martie.
- Sigur? Sunteti trista. Ce ati patit? Nimic. Doar obosita...foarte obosita....
Citesc... si ma gandesc la razele timide de soare ce incercar sa zambeasca azi oamenilor, vietii, iubirii... :)

TEXT cu T voios sau trist de Loredana C.

2012-02-02T09:26:00.003+02:00

www.ingerica.blogspot.com

Toată tinerețea ta…

Toată tinerețea ta trimis-ai timbre pe scrisori tare tumultoase tuturor iubirilor tale. Tare-ai tânjit după răspunsuri transpuse în gesturi tangibile și tandre. Tot ce-au transmis însă au fost doar triste și timide toleranțe.

În timp, tăcerea lor tenebroasă s-a transformat în tainițele sufletului tău din teamă apăsătoare în teroare. Teribila teroare de a nu fi totdeauna tu cel respins.

Tânărul temerar de altădată e acum tributarul unor triste și tulburătoare amintiri.

Pentru tine, trubadurii nu vestesc iubirea prin cântecul lor tremurat, ci doar își zgârie timpanul. Pentru tine, trandafirii nu transmit nimic. Pentru tine, toamna e doar suportarea nostalgiei exagerate a unora după timpul torid din vara trecută. Iar inima e un organ supralicitat.

Și totuși…

Nu. Nu ai abandonat. Simți că nu s-a terminat timpul tău.

Tânjești să fii treaz și nu tumefiat, chiar dacă doare tare. Teribil de tare. Organic.

Tinzi tot timpul spre tumultul tangibil al tensiunii pe care nu ți-o oferă teama, ci trăirea.

Alungi regretele tardive. Nu vrei să putrezești în temnița trecutului. Te trage spre el un alt târâm. Tărâmul tuturor trăirilor transfigurate.

Trăiești. Te temi. Trăiești!

Poveşti

2012-02-02T09:04:00.004+02:00

În miez de noapte m-au vizitat poveştile. Le-am dat cu mâna la o parte.
"Poate mâine, le-am zis."
"Te rugăm... numai tu ne poţi salva. Du-ne în lume. Fă-ne cunoscute copiilor. Au nevoie de noi."
"Am obosit. Lecţii, gânduri, dorinţe neîmplinite, dragoste amară, renunţări, lacrimi.... am obosit. Căutaţi pe altcineva o perioadă."
"Noi te vrem pe tine. Noi te vrem pe tine. Noi te vrem pe tine."
"Chiar nu pot... zău. vă trec aici într-o agendă, iar de voi avea vacanţă - măcar câteva zile - am să vă dau viaţă".
"Bine... facem o înţelegere?"
"Ce înţelegere?"
"În momentul în care ne vei da viaţă, vei primi vestea ca porţi în pântece un copil".
"Ăsta e şantaj. Poveşti poveşti, dar totuşi... să păstrăm o doză de realism".
"Nu ne crezi? Încearcă. Numai aşa poţi afla."

Mă trezesc şi zâmbesc. Ce poveşti ciudate! Or fi fost vocile îngerilor? O însemna ceva toată "povestea " aceasta?

1 februarie

2012-02-01T22:11:00.003+02:00

trezita devreme. nu stiu de ce. asa e: cand am timp nu dorm, apoi, plang dupa somn...
sora mea imi spune ca am un plic aruncat in curte. wooow. revistele de la MEKI. sunt FANTASTIC de frumoase. numarul de ianuarie este demential. ar fi bine, sa nu-l ratati. (Doamne de-as avea copii ce m-as distra... cu decupat, colorat, ghicitori si povesti! mai e putin... cat? nu stiu.... dar voi fi mama... cea mai cea).
frig. citesc povesti irakiene. mi se par destul de dure. moartea este la loc de cinste in paginile lor. la 10, sunt deja la a doua cafea. lacrimile cer sa fie eliberate. le dau drumul. ce ma costa? ochi umflati si atat. cauza lacrimilor? replicile:
"esti prea desteapta. vei ramane singura! un barbat trebuie sa fie superior femeii. tu ii complexezi!"
"ok, ok. insa nu mi-am dorit niciodata sa fiu la mana unui barbat. nu am mers cu diplomele in frunte. am fost om inainte de toate. sunt femei mai scolite decat mine. nu ma dau in laturi de la spalat rufe - si aud zgomotul silentios al masinii de spalat rufe -nici de la frecat aragazul, nicci d ela prajit cartofi. SUNT EU, o femeie normala... care iubeste - neconditionat - si vrea sa fie iubita. atat. insa, nu mai astept nimic spectaculos si senzational".
ma ia cu frig. plang si ma rog. si iar plang. ma linistesc intr-un final.
pornesc spre biserica. linistea si pacea se asterne in sufletul meu.
carasem si premiile sa le trimit castigatoarelor de la concurs cu textele pentru "Povestea Evei". Frigul m-a rapus. trebuie s aajung la scoala. am ore. inghet in statie. tramvaiul nu mai vine. ajung pe ultima suta de metri.
sunt intampinata cu vestea: "samabata 11 februarie, la 8.30 mergi la supravegheat olimpiada de limba romana". ( de ce eu?m-am satuuuuuuuuuuraaaaaaaaaaaaaat.....) in scoala e frig. tremur. chiar tremur din toate incheieturile. maine as merge cu maisina. imi e cam teama. se anunta ninsori.
la intoarcere povestesc cu un elev. e mai matur decat mine in gandire. cinste lui.
autobuzul nu mai soseste. vine unul foarte aglomerat. cedez in fata unui domn cu un pusti de 3-4 ani in brate. mai astept 15 minute. capitala de rahat! tremut. TREMUR. TREMUUUUR. TREEEEEEEEEMUUUR. nu-mi mai simt degetele. gatul mi se clatina. parca as fi un pui de gaina de Crevedia, congelat.
ajung acasa. obosita. vreau VACANTA! zau ca VREAU. si uitati-va incoa la mine de nu voi obtine... saptamana viitoare se vor inchide scolile.... uraaaaaaaaaaaaaaa....
(visez, nu ma luati in seama).

"Nu iti este niciodata dat un vis fara sa-ti fie data si puterea de a-l face sa devina realitate. Va trebui sa muncesti pentru asta, totusi". Richard Bach

ZEITA PERSEFONA... sunt EU

2012-02-01T08:31:00.001+02:00

Mai multe aflati aici:

http://www.kudika.ro/articol/horoscop-articole/20529/numerologie-care-este-zeita-care-iti-protejeaza-destinul.html

Numarul Destinului 7 – Persefona este zeita care iti protejeaza Destinul

Persefona, zeita care iti protejeaza destinul, este fiica lui Zeus si a zeitei Demetra. Persefona este considerata zeita care simbolizeaza renasterea naturii, sufletul si inocenta.

Gandire, analiza, aflarea adevarului si cautarea destinului sunt toate caracteristile tale. Esti capabila sa analizezi chiar si cel mai mic amanunt, pe care nu foarte multa lume il observa. Tu esti tipul de persoana care se implica in totalitate in anumite proiecte, care stie ce isi doreste de la viata si nu ii este teama sa lupte pentru dorintele sale.
Esti o perfectionista in viata si utilizezi de obicei o abordare destul de rationala in toate aspectele vietii. Persefona este zeita care te va ajuta sa faci distinctia dintre bine si rau, sa vezi adevarul si sa te eliberezi de unele legaturi dureroase din viata ta.
Atributele tale negative se refera la gradul limitat de incredere pe care o poti avea in oameni. Ai tendinta de a te transforma intr-o fire introvertita, careia ii este teama de schimbari. Iti place sa lucrezi singura, sa nu fii intrerupta si nici controlata.

Text cu T (teribil de temator) - de PSI

2012-01-31T13:05:00.000+02:00

t... de la tine.

tăcere. trecătorile toate îşi toarnă pe tâmple tandreţurile tinere şi tardive. tu treci. totdeauna tu treci, tivind trotuarele cu tălpile tale. ca un titirez pe trepte, ca un tunet tangibil, cu tâmpla-ţi ca o toartă de timp ce trosneşte mut, tu taci şi treci. trambulină de vânt, trup tras pe roţi de tristeţe, telurice trestii tresar în taină, în urma-ţi, şi în timpane se aude tăvălugul liniştii tropotind.

tăcere. trompete vestind-o, trăgând timpul, acest tigru tânăr şi tenace, la tine, la mine. pe tavan, trei tâmplari ce taie totul pe din două: taine şi tainuri de lemn şi osândă, trupuri şi toarte, tipsii şi turbane sub care tac tremurând.

tăcere. timpul meu şi trupul tău: o trestie în topire, o taină, un sărut. tutun ars în fum translucid, tren trecând peste tâmple, testament pierdut al unui timp trecut, toate amintind de tine.

tresar: tu! te iubesc, tontule! ;)

Recunoaşterea

2012-01-30T22:17:00.004+02:00

În sufletul ei s-a aşternut liniştea. El a recunoscut că nu este pregătit pentru o relaţie, că îi este teamă. Ea ştia acest aspect al trăirilor lui, de mult. Se cunoşteau de 7 ani. Nu voia nimic de la el. Îl suporta în viaţa ei, pasager, ca pe un copil major, care se întoarce periodic la părinţi să îşi încarce bateriile. Chiar dacă nu recunoştea, avea nevoie de ea, femeia puternică, să-l asculte, să-l scoată în lume. Ea socializa permanent. Cunoştea oameni şi avea planuri. (pântecul ei era mai pregătit ca oricând să adăpostească prunc; îşi dorea să se joace cu un bebe frumos, vesel şi isteţ; aştepta momentul unei iubiri, fie ea şi de moment; stăpâna lui era echilibrată; ştia foarte bine ce vrea şi dorinţele i se împlineau periodic, pe rând, aşa cum erau scrise în agenda visurilor).

- Am obţinut post la universitatea din Cluj. Ce zici? Să merg?
- Dacă aştepţi să te implor să rămâi sau să-ţi promit că te voi lua de nevastă, te înşeli!
- Dacă tu crezi că mă simt legată de tine, te înşeli. AMARNIC!

Era un test. Atât. Era la un pas să-şi împlinească visele. Parisul o aştepta. Poveştile o căutau, iar copiii au nevoie de ea şi de scrierile ei.

Mâinile ei calde, cu degete lungi şi subţiri, admirate cândva, îi ating miraculos pântecul. Oare va dospi sămânţa? Facă-se voia lui Dumnezeu. Amin. :)

Sunt MANDRA ca l-am intalnit :) - MARIO BARANGEA

2012-01-30T15:59:00.003+02:00

Cursurile lui sunt minunate... calmul si vocea blanda te determina sa mai vii la cursurile lui.Cultura lui te inhiba la un moment dat. Cu toate acestea, este un om deosebit, care stie sa coboare la nivelul fiecaruia.

Cautati-l la cursurile sustinute la Fundatia Calea Victoriei. Veti fi "vrajiti" de lucrurile ce le veti descoperi alaturi de acest om. :)

http://www.trilulilu.ro/TVR1/8c652842430e54

TEXT cu teribilul T - de Liuba G. (esti minunata!)

2012-01-30T12:47:00.002+02:00

“Tu - cel care ai fost trădat”

Bătea un vînt tăios cînd te-am cunoscut.

Era toamnă!

Tu tremurai tot.

Îmi era teama să te trezesc. Tu erai treaz, dar trudit, tulburat de gînduri chinuitoare.

Frunzele de tei cădeau peste tălpile tale dezgolite. Văd și acum acel tablou teribil cînd trecătorii treceau în tăcere pe lîngă tine fără a-ți transmite un zimbet tacticos.

Îți priveam în tăcere ochii tăi triști și îți analizam trăsăturile feței, te vedeam un tînăr de treabă, talentat cu un trecut trist, cu o copilarie trudită...

Timpul trecea, iar eu tot mă temeam să mă apropii de sufletul tău tandru.

Eram la tulpina teiului cînd glasul tău m-a tulburat, mai întrebat dacă am trădat pe cineva și ai spus tremurator cît de mult țineai la ea.

Eu si filmele

2012-01-29T23:06:00.006+02:00

Puteti rade. Nu, nu sunt cinefila puteti strga in cor si arunca in mine cu acadele. Insa, viata, imi ofera mereu lamai din care eu prepar cea mai delicioasa limonada. Invat, in fiecare zi - cu greu recunosc - sa ma debarasez de falsi amici, care imi tot vand gogosi, de parca as fi nemancata. Pornind de la asta, am vizionat un film minunat: OSTROVUL. Film rusesc.
Personajul principal, in timpul primului razboi mondial, este fortat de catre nemti sa-si impuste comandantul, astfel salvandu-si viata. Cu teama si maini tremurande il impusca. Apoi, se bucura de faptul ca este in viata. Ajunge la o manastire retrasa, intr-un ostrov (insula). Se roaga neincetat lui Dumnezeu pentru a-i usura sufletul d ecrima. Capata puterea de a vindeca. O femeie vine sa ii ceara dezlegare pentru un avort, deoarece nu era casatorita si risca sa nu se mai casatoreasca niciodata. El ii spune ca va da nastere unui copil de aur, un baiat minunat. Peste ani, vine la el comandantul pe care el il crezuse mort. Fiica lui era posedata de diavol. Calugarul o salveaza. Ii cere fostului comandant sa ii permita sa i se spovedeasca. Acesta ii da iertarea. Fusese impuscat doar in umar si se rostogolise peste bord.

Filmul este despre iertare... detasarea de lucruri materiale.... iubirea celor dragi si apoi iubirea de bani, slujba, pasiuni.

A fost o lectie.... grea lectie, dar insusita cu drag.

Am inteles ca nu este cazul sa ma prind cu dintii de oameni ce mi-au promis ca imi vor - de exemplu - cartile scrise de ei. M-au pacalit o data, a doua oara este deja prea mult....
Am inteles ca "prietenele" care nu-mi mai raspund, nu mai au loc si importanta in viata mea.

Ca o consecinta a linistii ce m-a cuprins, am primit azi, in dar, pe mail acest film minunat. Eu am lecturat cartea, am vazut filmul... iar azi l-am revazut. Este impresionant... Te unge pe suflet.

VIZIONARE PLACUTA TUTUROR!

http://www.1filme.ro/2010/12/22/eat-pray-love-mananca-roaga-te-iubeste-2010/

TEXT cu magicul T - de Mariana H.

2012-01-29T22:27:00.001+02:00

TESTAMENTUL TĂINUIT
Trist, ai tăiat un trandafir, mi l-ai trimis cu spini cu tot.
Cu un ac am tatuat petalele trandafirii şi-am scris un testamet !
Textul l-am tăinut, în inimă l-am ţintuit.
Pe tocul uşii scria: teren minat !
Cu toate că ştiai, tu, tembel , trădător şi traseist sentimental , n-ai tatonat terenul !
Totul îmi plăcea la tine:
mersul ţanşos, tonul de tenor, tenul, tunsoarea,mirosul de tutun, trupul, şi tandreţea ta !
Ţie, ţi-a fost teamă să ieşi din ţarcul tău !
Un tren terorizându-mă, ne-a despărţit!
Dacă-ai fi strigat tare: „ ia-mă cu tine”...
Trandafirul meu , tot timpul, peste tot prin troienele vieţii mele , tu ai tronat.
Testamentul pe petalele de trandafir începea cu „ te iubesc” , tot aşa se termina!
Sătul de tot ce ai trăit, tristeţile te-au troienit , te-ai sfărâmat ...
Tony e târziu să-ţi mai trimit, testamentul tăinuit!
Tina Tomescu

Nu mai e timp - Holograf si Angela Gheorghiu

2012-01-29T12:02:00.001+02:00

Visati si veti reusi

2012-01-28T14:24:00.001+02:00

Foto: nicolas_gent | Flickr.com

“Visele nu determină locul unde veţi ajunge, dar generează forţa necesară pentru a vă scoate din locul unde vă aflaţi. Visaţi la stele, ca să puteţi păşi pe Lună. Visaţi la Lună, ca să puteţi păşi cel puţin pe munţii cei înalţi. Visaţi la munţii cei înalţi, ca să puteţi avea demnitate, atunci când traversaţi văile eşecurilor şi ale frustărilor.”

Augusto Cury

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …
… că puterea nu vine din capacitatea fizică. Ci vine dintr-o voinţă de neclintit. Mahatma Gandhi a spus aceasta şi avea dreptate. Şi încă câtă dreptate. Tatăl meu mi-a transmis aceasta pe o altă cale. De multe ori în copilaria mea obişnuia să spună: “nu accepta niciodată ‘nu’ ca şi răspuns” şi mi-a explicat că se referea nu numai la oameni ci chiar de la viaţă însăşi. Viaţa se poate mula pe voinţa noastră mai mult decât am crede. De fiecare dată?! În fiecare clipită? NU! (Bine, de fapt, DA… doar că probabil aceasta nu va fi experienţa noastră, excepţie făcând dacă am atins un nivel de Măiestrie.) Dar mai mult decât ştim. De fapt, aşa stă treaba. Dacă nu ştim că viaţa se mulează pe voinţa noastră, nu o va face. Aşa că secretul este să ŞTII că viaţa este de partea noastră — şi nu aşteaptă decât să preluăm comanda. Vezi ce a făcut Gandhi.
Cu dragoste, prietenul tău, Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro

iarna... elevi si amintiri

2012-01-28T13:58:00.002+02:00

Ultima ora... tarziu in noapte... 19.20.

Elevii cu un chef nebun de vacanta, de joaca si distractie. Cateva eleve erau ude la orele mele... nu puteau sa stea in banca caci inghetau...

Elevele de la o clasa de a X-a, ma roaga sa le scot pe la iesirea profesorilor. Le ascult. Imi amintesc frecusurile din adolescenta... :) piedici... suferinta... ger.. :)

Un elev, isi suna colegii pentru a-i indruma pe drumul corect.
-Daca nu le lasati in pace, iti trec nota de 4 pe care o meritai azi.
- Robert, anuleaza tot. Profa ne da 4 daca le frecam pe fete. Vedeti doamna ca v-am ascultat.
Zambesc... copiii astia... dar nici eu nu am mai multa minte.

Text cu T de la Tolba - de Matei si Maria - Multumesc!!!

2012-01-27T21:19:00.001+02:00

Matei si Tolba cu Povesti

de Maria Matei

Claudiei, cu toata dragostea

Toate lucrurile din jur zaceau inmarmurite in tacearea aceea taioasa, rece, de parca arunca intimpane tonul nesfastit al unui dor teribil dupa tati. Matei era suparat, suparat de-a dreptul, o suparare incarcata de tristete si emotii. Trebuia sa mearga impreuna in acest week-end latara, intr-un satuc de munte, doar ca tati trebuia sa se imparta totdeuna intre bucuriatumultoasa, trepidanta, din familie si nesfastitul, solicitantul, mancatorul-de -timp-joaca-energie job.

Tanjea dupa omul de zapada pe care tati ii promisese ca il vor modela impreuna; pregatise pentru nas un morcov, pentru nasturi trei bumbi de taciune – cativa carbuni tainuiti in graba intr-o punguta pitita in traistuta viu coloata, un fular ros de timp, tarcat si cu multe fire trase.

Timpul trecu si telefonul tipa a amanare; tati nu va sosi la timp, intervenise ceva urgent la lucru si toate planurile lor se schimbara. Timpul se va scurge totusi in asteptare. Mama il imbratisa; simtise si ea ca tatal lui Matei suferea – il auzi in telefon tusind nervos si sugrumat a iritare si se simti impartita in doua lumi – a copilariei si cea a adultilor. Se tulbura si ea si tacu. Ii iubea si ii intelegea pe amandoi deodata. Nu avea intodeuna un plan de rezerva, dar cauta cu mainitremurande cartea preferata a micutului Matei. Tolba cu Povesti il linistea totdeuna pe Matei,tragandu-l intr-o atmosfera transpirand de incredere, a trairi enigmatice, fantastice,.

Din Tolba isi luau amandoi portia de bucurie, cu tacamuri de argint, de parca mancau o tartadelicioasa gatita din cuvinte magice, in tinda unei casute de poveste. Tolba, scrisa de tanaraei prietena, ii hranea pe amandoi seara de seara, tinandu-i cu sufletul la gura, intorcandu-i intrecut, in vremuri de poveste, aducandu-I mai apoi intr-un prezent in care un bob de mazare gazduit intr-o teaca poate oferi intelepciune unui copil iubitor. Tristetea pieri, bucuria infiripatatimid la inceput stralucea acum pe chipurile lor. Matei se grabi sa-si aduca trusa de carioca intoate culorile curcubeului si se tolani pe traversa pufoasa ce imbraca podeaua de lemn. Trecuprintre paginile cartii, desenand in carioca, poveste dupa poveste. Tainui numai pentru el culorile alese si cand se simti eliberat de dorul pentru tati transpuse in desenarea povestilor Claudiei – tanara povestitoare ce ii imbratisase pe amandoi cu darnicia si blandetea ei – zvacni in sus cu chiote de bucurie. Mama tresari si rase in hohote eliberata de frustrarile tainuite pana atunci in suflet. Trecusera ore de atunci si in usa se auzi cheia rasucinsu-se. Toate bagajele, asteptara cuminti la usa si erau gata de plecare. Un singur lucru mai trebuia impachetat si Matei aseza in traistuta cu bumbi de taciune, Tolba cu povesti colorata in culorile dorului de joaca cu tati!

Uneori doar povestile pot impaca inima tanjind de dorul de parinti si de joaca. Seara de seara Matei se imbraca in straie de poveste, calatorind agatat de un puf de papadie. Nu stiti inca despre ce este vorba? Nu puteti afla altfel decat citind Tolba cu povesti a Claudiei!

Sfarsit!

Copii si Mame - editori /redactori: Maria & Vavaly http://copiisimame.wordpress.com/ Atelier de Creatie Virtual - editori/redactori: Maria & Vavaly http://virtualworkshop-copiisimamici.blogspot.com/

Text cu T.... de Scriitor anonim - Multumesc!

2012-01-27T21:16:00.001+02:00

http://scriitora.blogspot.com/2012/01/taramul-tuturor_4220.html

Tărâmul tuturor…

Tic-tac, tic-tac!

Privesc terifiată la ceasul atârnat pe perete. Timpul se scurge! Toate visele pe care le-am avut s-au spart într-un târziu de rocile dure, așa cum se sparg valurile mării, transformând totul într-un tablou de uitare și tristețe. Îmi iau penița, tocită de trecerea ireversivilă a timpului, și transpun pe hârtie toamna sufletului meu, transformată în testament, în momentul în care m-am trezit trădată de toți tovarășii mei. Un simțământ tardiv dă năvală sufletului meu încă tânăr, și tind să cred că este doar un test teribil, la care unul dintre tovarășii mei, plin de trufie, mă supune și mă face să mă simt pe acest tărâm teluric, ca un turist taciturn ce tremură la fiecare atingere a răului. Îmi tricotez sufletul în taină în timp ce o senzație de tanatofobie aduce tribut finalului meu apoteotic. Tumultul ce mă învăluie odată cu lăsarea întunericului mă face să tremur până în măduva oaselor, deși atmosfera toridă din adâncurile pământului îmi topește toate temerile și trăirile și mă agață tandru, inițial, după care…tic-tac…timpul s-a terminat, pentru mine!

Gust cu sfială din infernul pe care mi l-am creat, mă închid în temnița tot mai îngustă și consider o terapie toate flăcările menite să mă terorizeze, aprinse de un tip traumatizant de trist… Lăsând la o parte încercările voastre teoretice și temporare, de a înțelege ceea ce se întâmplă…am ajuns pe tărâmul tuturor posibilităților!

Text cu T de Dagatha

2012-01-27T10:55:00.003+02:00

<!--[if gte mso 9]> Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4

TRUP CIOPLIT

de Dagatha

Trăiesc?

Îmi tremur trupul trudit,

tovarăș tăcut al suferințelor triste.

Tind să mă-nalț,

și trag tare colțul de nor timpuriu,

dar mă tem.

Grozav tunet îmi urlă-n urechi tânguirea

păcatului tern

dintr-un turn al tăcerii divine.

Timpul mă tulbură astăzi tăcut.

Te-am uitat?

A fost tot o trăire

și-o teamă

ca-n teatrul cel mai absurd.

Iar o lacrimă tandră-mi sărută obrazul

topindu-se brusc în neant.

În tonuri de gri părăsit,

talazuri își mișcă

tâmplele mute.

Tund simțiri și-apoi fac iar portrete

și tac.

Te ascund, te tânjesc, te caut, te-alung....

Te adun din nisipuri, te-adulmec din mare,

te desprind din copite de cai alergând.

Torc fire de lână albastră

și țes cu tandrețe

trup nou, potrivit.

Textele cu T - apar apar apar, frumoase si magice

2012-01-27T10:53:00.001+02:00

Text de Alina R.

Timpul se scurgea tacticos si tacerea trona peste toate. Un trecator de pe trotuar tusi sec. O tricicleta fuse uitata pe trepte, iar pe terenul de langa tapsan trestia se trecuse si tresarea tremurand in bataia vantului.
Tamara taiase tulpinile trandafirilor si acum trebaluia prin casa. Transpirase destul de tare de cand se apucase de treaba, dar aproape terminase. Doar tufanelele mai trebuiau udate. Ceasul arata ora trei si treizeci de minute.

Telefonul a trambitat ca o trompeta dar nu s-a deranjat, nu avea chef de stat la taclale.

Si-a tras un taburet in fata televizorului si ca teleghidata butona telecomanda in cautarea unei piese de teatru.

Tarziu in noapte, tacuta si trista, tanara a stins televizorul si a mers in dormitor. S-a dezbracat de treningul turcoaz si de tricoul trentaros si s-a trantit pe pat. Tablia a trosnit si tabloul turcesc de pe perete a trepidat usor.

Si-a mangaiat tandru motanul tarcat care incepuse sa toarca si a adormit. Se visa pe teritoriul tigrilor.

Scoala si povesti

2012-01-26T21:50:00.002+02:00

Viscolul a tinut departe multi dintre elevii mei ce locuiesc in afara Bucurestiului. Azi,mai mult am ascultat si am stat la povesti... fiind putini pentru a preda.

Un domn scriitor, care m-a suparat zilele acestea folosind cuvinte mizerabile la adresa mea, luase decizia de a nu mai comunica sub nicio forma. Lucrand la o editura, ma rugase sa-i dau din povestile mele, sa vorbeasca acolo sa fie publicate. Nu s-a intamplat. Azi, imi trimite un mail, pentru a-mi spune ca editura vrea sa publice Tobias. "Ei, nu ma innebuni! E publicat si lansat si iubit deja de copii." "Bine, alte povesti!" Ok.. alte povesti... cine pe cine se salveaza acum? Nu conteaza... daca povestile ce le mai am scrise, pot ajuta - oameni mici si oameni mari - asa sa fie.

Am povestit cu o colega - profesoara de engleza, pensionara - despre teatru. Ce bine m-am simtit!!! Ca pestele in apa...:)

S-a schimbat orarul, deoarece se intoarce la catedra liderul de sindicat. Alta poveste reala si fascinanta... de enervanta... :)

Printre fulgii de zapada, m-am intors acasa... istovita dupa sapte ore de scoala si povesti.:)

O prietena ce-mi citeste blogul, mi-a dat o veste minunata despre povestile mele si fiul ei. mai multe detalii cand voi obtine dovada. :)

Mi-am facut un dus luuuuung, binemeritat.. un ceai fierbinte.... si ma bag sub plapuma, la povesti.... :)

Seara divina, ingerii sa va vegheze si somnul sa fie pufos!

Dorinte de iarna

2012-01-26T08:11:00.005+02:00

“Viaţa este asemenea unui pian; ce îţi aduce, depinde de cum cânţi.”

Viscol.... temerile se cuibaresc adanc de frig si lene. As vrea o vacanta generala.... pentru toata lumea.... As bea ceai cu apa din zapada topita. As manca vise pe paine si zambete cu cafea. As sta in fata unui semineu, pe un covor de lana, invelita intr-un sal calduros si as citi. M-as intinde pe burta si as scrie romanul vietii mele si povesti cei mai veseli copii din lumea aceasta, de aici, pana departe la Polul Nord.

As calatori departe, in Africa sau Australia. As mangaia canguri si m-as plimba pe elefanti. As asculta muzica scoicilor iesite la mal.

As saluta Norocul strengar ce-mi surade adesea din buzunarul camasii mele largi si racoroase. Sperantele sunt baloane ce se ridica spre nori, apoi coboari in vietile celor mai zambareti oameni. Ingerii se vad de departe pe umerii oamenilor. Unii sunt tristi si nu s ejoaca cu ei. Ingerii sunt suparati si ei, dar nu renunta. Altii sunt fericiti si se imbratiseaza strans cu partenerii lor dee convietuire.

Iubirea si Armonia plutesc sub forma de vata de zahar, diferit colorata de la aromele pe care le au. Oricine se poate servi din ele, cand doreste si in ce cantitate vor. :)

Citesc povesti si mi-e atat de bine... si sunt povesti despre speranta, despre cancerul si boala care este de fapt un semn ca nu te iubesti suficient si este cazul sa te ingrijesti de tine... sunt povesti despre viata si oameni si probleme ce pot fi rezolvate... conteaza numai SA VREI!

Citesc si povestesc...:) Libraria Bastillia

2012-01-25T23:01:00.002+02:00

Ma voi duce... habar n-am cand (sambata am olimpiada - sa-mi tineti pumnii si sa va rugati pentru elevii mei) sa cumpra cartea si sa o devorez, apoi sa-mi spun parerea sau doar sa o ascult pe a altora. Va stept si pe voi. La lectura si la impartasit impresii. :)

Va marturisesc ca Libraria Bastillia este un loc ideal unde poti uita de griji si de probleme.

In Al 9-lea Pod se beau cele mai ieftine cafele si ceaiuri, dar si cele mai gustoase. Totul e nou si renovat. lampadarele sunt desenate. Peretii te imbie la lectura si te fac sa zambesti. Este un loc fascinant, ca sa nu spun de basm sau de poveste sau ideal pentru deoratorii de carti, de cultura in general.:)

Vesti despre mine

2012-01-25T20:37:00.002+02:00

Povesti mele au ajuns si in revista "Chemarea credintei", care se gaseste la biserici. Astept impresii. Ma bucur ca pot patrunde in casele oamenilor buni, cu credinta.

Acesta este mailul primit:

"Stimata Claudia Groza,

Cu bucurie va anunt ca a iesit de sub tipar nr. 17/ianuarie-februarie 2012 al revistei Chemarea Credintei. Dorim sa va trimitem un exemplar, de aceea va rog sa ne trimiteti adresa dumneavoastra.

De asemenea, doresc sa va anunt ca in numarul 18/martie-aprilie 2012 al revistei Chemarea Credintei va fi publicata povestioara Bobul de mazare. Acest numar va iesi de sub tipar pana la sfarsitul lunii februarie.

Pentru numarul 19/mai-iunie 2012 al revistei puteti sa ne trimiteti deja povestioara, in cazul in care o aveti pregatita.

Cu pretuire,

Narcisa-Mihaela"

*

Am primit multe telefoane prin care am fost sfatuita sa nu conduc azi. M-am riscat. Mi-a fost teama, recunosc. Inima imi batea nebuneste, iar sufletul se ghemuise intr-un ungher ingust.

*
Seara citesc povesti.Puteti rade, dar citesc povesti minuate, scrise de Jacques salome "Povesti despre rataciri, Povesti despre sperante". Sunt speciale, educative, magice. :)
*

Elevii vor vacanta. Sincer, si eu vreau. :)

*
Colegii mei sunt panicati si speriati de noua lege a invatamntului. Inclusiv eu, care nu stiu ce voi face, unde voi fi din septembrie. Insa, nu vreau sa ma mai stresez. Ce va fi, va fi. Le aranjeaza Dumnezeu pe toate.

*
Ma intorc la scris... scriu.. scriu si iar scriu... :)

II - Roman la întâmplare de Claudia Groza

2012-01-25T00:00:00.001+02:00

- Parca erai punctuala? se auzi vocea groasa si haraita a scriitorului.

- Speram prea mult sa observi noul meu look. Iertare iti cer pentru intarziere. “Libidinosul naibii, ce ma eneverzeaza cand se poarta cu mine de parca ar fi cel putin tatal meu”, gandi Eva si schita un zambet. Poftim manuscrisul. E ceva bun prin el? Ma refer la prima varianta pe care ti-am dat-o.

- Transmiti mult: trairi, suspans, personaje bine conturate. Esti pe drumul cel bun, insa mai ai de acumulat.

- Nu ma lua cu d-astea. Am crezut in tine. M-am bazat ca ma ajuti in tehnica scrisului, ca imi spui ce sa modific sau mai degraba cum. Nu-mi spune ca am pierdut timpul degeaba cu tine.

- Eva, stii ca te doresc. Nu vei putea scrie scene de dragoste, scene fierbinti, daca nu ai trait asemenea experiente.

- Nu stii tu ce am trait si ce nu. Pe langa asta, poate am citit suficient Sandra Brown sau alte carti despre tehnica sexului.

- Lectura nu poate inlocui orice.

- Cred ca ar fi cazul sa plec. Multumesc pentru ajutor. De fapt, iti multumesc pentru nimic.

Eva se ridica furioasa. Obrajii ii ardeau. Inima ei batea puternic, se zbatea precum o pasare intr-o colivie. Lacrimile sclipeau in ochii mari, de un caprui inchis, frumos rimelati. Buzele rujate ii tremurau usor vizibil. Niciodata nu se complacuse in situatii ingrate.

-Te rog, aseaza-te, spuse Daniel, apasandu-i mana intinsa dupa manuscris. Se uita lumea la noi ca la urs.

- Nu-mi pasa, rosti Eva, privindu-l drept in ochi, sigura pe ea. Imi doresc sa pun capul linistita pe perna, fara a ma simti murdarita de atingeri silioase, ce nu ies nici cu cel mai renumit gel de dus.

- Opreste-te, ma jignesti!

- Si tu ai facut-o!

- Te doresc nu ca un pret de manuscris corectat. Te doresc pentru ca esti unica, puternica, sigura pe tine, descurcareata.

-Multumesc, dar nu potsa iti ofer nimic. Este indicat sa nu ne mai vedem.

-Renunti la scris?

-Daca acesta este pretul libertatii mele, pretul de a nu te mai vedea, da, renunt la scris. Candva, cumva, undeva imi voi implini visul de a publica un roman. Nu e dracu’ atat de negru! Joci murdar. Ti-am oferit o piesa de teatru cadou. Am incercat sa-ti caut o slujba mai buna. N-am primit o imbratisare, un zambet… nici macar magicul “multumesc”.

-Asta te strica pe tine: cersitul de atentie, sopti Daniel, si se ridica de la masa.

“Blestemata fie ziua in care te-am intalnit” spuse Eva cu ura, printre dinti, lasand banii pentru consumatie si plecand, nu inainte de a-si prinde manuscrisul cu varful degetelor. “Vei avea succes nebun. Crede-ma!” marturisi apasat, cu priviri fulgeratoare indreptate spre teancul de hartii colorate, pe care il stranse la piept.

Roman la întâmplare de Claudia Groza

2012-01-24T14:44:00.001+02:00

Cheile zornaiau in geanta. Insa, ea nu le gasea si pace. Si isi promisese ca va fi mai ordonata in noul an. Parul proaspat vopsit stralucea in lumina palida a becului din fata scarii.

- Te pot ajuta?

- Ah, ti-as fi profund recunoscatoare.

Se auzi un click puternic si usa se deschise. Eva rasufla usurata, privindu-se in oglinda de la lift.

- Frumoasa noua tunsoare. Sa iti fie de bine.

- Multumesc Edy. Scuza-ma, sunt atat de agitata! Am o intalnire importanta peste o ora. Sper sa reusesc sa-mi fac un dus si sa mananc ceva in fuga.

- O femeie ca tine merita asteptata!

Eva rase cristalin, facu semn de ramas bun si pasi repede din lift.

Cu o saritura de gazela, ajunse in baie. Hainele au zburat rapid de pe trupul ei firav. Apa curgea siroaie. Cu ochii inchisi, intinse mana dupa gelul de dus. Spuma de la sampon ii ramasese pe pleoape.

-Ah, fir-ar sa fie, ce ustura, tipa Eva, cautand efervescent prosopul sau tricoul aruncat in urma cu cateva minute.

Picaturile de apa au fost sterse energic si s-a infasurat in halatul de baie pufos, de culoare piersicii.

- Sa nu uit manuscrisul, pentru ca iar se va irita scriitorul libidinos. Uneori ma intreb ce naiba e in mintea mea de ma tot intalnesc cu el. Este ursuz si invechit. Nu ma ajuta cu nimic. Dar fie…. Astazi obtin ultimele corecturi, apoi il sterg complet din lista si din memorie.

Facand ultimele verificari, cu periuta de dinti in gura, sarind intr-un picior incercand sa isi incalte pantoful, Eva observase ca era in intarziere. Se clati cu viteza si parasi apartamentul micut, dar atat de cochet.

Portiera i-a scapat si a tresarit. Cheia a fost pusa in contact. Pe scaunul din dreapta se afla manuscrisul. Eva a pornit radioul si astepta sa se schimbe culoarea semaforului. Gandul ii aluneca spre Stefan. Oare ii raspunsese la email? Incerca un exercitiu de memorie. Ii scrisese ceva de genul:

“Seara magica!

In doruri flamande si chef de joaca, ma intorc la tine. In timp ce conduceam serioasa (am fost sa-l vad pe David; a crescut si este haios foc), atenta sa revin in fata acestui obiect inteligent, numit calculator pentru a-ti scrie (caci nu te pot suna, nu mai am credit), am zarit Luna.

Cum o fi sa ne iubim cand Luna este grasa, rotunda, si ne priveste pe geam? Mi-ai oferi dragostea ta toata sau te-ai feri si te-ai ascunde sub plapuma... spunandu-mi: "hai sa ne iubim maine in zori, cand dispare curioasa asta din fereastra?

Imi pun multe intrebari pe minut. De ne-am iubi, ai fi timid? Ai indrazni sa ma saruti, sa ma atingi? Mi-e dor de harjoneala noastra din padure... de buzele tale dulci... de joaca cu pielea ta... mi-e dor sa te am langa mine. Nu ti-as face niciun rau. As fi atat de cuminte... si as sta numai cat sa scriu un roman langa tine... doua, maxim trei luni de zile.

Da-mi o idee de roman, iti cer cu indrazneala. Vreau sa scriu pentru ca imi doresc sa ostoiesc dorinta ce arde in sufletul meu, arsura din varful degetelor tremurande de chef si sclipirea din ochii inteligenti. Cu toate acestea, nu gasesc ideea, curajul mi l-ai taiat demult, cand mi-ai marturisit cu demnitate ca nu se poate trai din poezie.

Asadar... cer o idee... dragul meu. Sa fie despre dragostea noastra nebuna, ce nu se va consuma niciodata? Te rog... ajuta-ma... ajuta-ma sa scriu ROMANUL NOSTRU... care iti va fi biblie si mie talisman.

Te ador, omule cu cei mai frumosi ochi intalniti in viata mea, sincer, inteligent si singuratic, romantic si pesimist... :)

Un sarut calm, sincer, apasat, bland, iti apasa usor buzele dornice... sufletul tau imi sopteste sa nu te parasesc, cu toate ca tu ai vrea sa te debarasezi de mine, ca de o haina uda si rece, mucegaita si lipicioasa.

Cu tot dragul de sufletul tau senin,

Eva”

A doua provocare scriitoriceasca

2012-01-23T11:08:00.003+02:00

Scrieti un text de aproximativ 100 - 150 de cuvinte, in care sa folositi cat mai multe cuvinte care incep cu litera T.

Primesc textele pe mail, claudia_groza@yahoo.com pana la data de 3 februarie, orele 22.30 (cu aceasta ocazie cititorii au timp suficient de scrie).

Va astept.

Curaj... inspiratie... voie buna.

Câştigătoarele săptămânii trecute

2012-01-23T08:03:00.003+02:00

Declar câştigătoare, în urma voturilor voastre - puţine recunosc - următoarele concurente:

- Vavaly
- Maria
- Alina R.

Menţiuni: Adriana Alexandru şi Beniamin

Mulţumesc din suflet pentru participare. Premiile sunt surpriză... pornesc astăzi spre voi, şi mărturisiţi voi ce aţi primit.

Să vă fie săptămână divină, binecuvântată şi spornică.

Doi dintre Noi - Teatrul Passe Partout Dan Puric

2012-01-22T12:19:00.006+02:00

Imi doream sa merg la teatru... (bine, daca ar fi dupa mine as merge in fiecare seara). Obtinusem un bilet la teatrul Passe Partout Dan Puric. In luna august, acolo s-a desfasurat un festival de teatru si am avut posibilitatea sa vad o piesa in mijlocul verii, sa-mi ostoiesc dorul.

Piesa se numeste "Doi dintre Noi", cu actori tineri (Paul Cimpoieru s Ana Pepini), care au lucrat si in alte domenii - cum ar fi IT si PR - ceea ce m-a facut sa inteleg ca talentul este mai presus decat studiile de specialitate.

Pe muzica romaneasca si nu numai, cei doi au dansat si au mimat viata traita de fiecare dintre noi... cu bucurie, casatorie, petrecere, dragoste, cumparaturi, alergatura nebuna, stres, necazuri, refugieri in bautura si in bratele altor persoane, revenire acasa, pasiuni (pictura, sculptura), nasterea de copii, asteptare, batranete....

Totul a fost foarte emotionant.... Sa vezi trairi in pasi de dans... atat de bine exprimate, te infioara pana la nivel celular, din cap pana in picioare.

Spectacolul este dedicat lui Constantin Brancusi si a fost premiat la festivaluri de specialitate.

Daca aveti ocazia sa mergeti... nu ratati piesa.

La intoarcere, strazile Bucurestiului erau pline de jandarmi. Asta m-a speriat, m-a intristat... ma simteam in pericol... mi-am amintit de realitatea in care traiesc, orasul vandalizat... etc. Revedeam imagini din filmele cu razboi, cu nemti, persecutii si oameni loviti... loviti nevinovati, asta e durerea....

Cufarul cu povesti

2012-01-21T16:12:00.003+02:00

In colt, stanga sus... apar si eu... cizme cu blanita e semnul distinctiv...:)

Azi am fost la un club de lectura si teatru pentru copii. Am descoperit copii foarte inteligenti (eu lucrez cu multi si stiu cam ce le poate pielea si mintea), parinti implicati in educatia copiilor si mandri de odraslele lor.

Am ascultat o poveste frumoasa si educativa. Am participat la jocuri si am gandit doua proiecte noi pentru anul acesta. E minunat cand vezi oameni care isi doresc sa faca lucruri frumoase!

Nu ratati... urmatoarea intalnire este samabata 28 ianuarie. Cititi cu atentie afisul. Inscrieti-va. Nu veti regreta. :)

Nu in ultimul rand... cititi copiilor vostri, iar de ei stiu sa citeasca, lasati-va vrajiti de povestile lecturate de ei. Traiti clipa copilariei lor. Retraiti coplaria voastra. :)
CITITI SI CITITI SI CITITI!

Raspuns provocare 7: Carmen D. (l-am ratacit eu pe mail)

2012-01-21T15:24:00.001+02:00

Draga Claudia,
> Initiativa ta este deosebita,mai ales ca traim inro lume
> nebuna,nebuna,cand nu mai stii ce este real si ce este indus ca fiid
> real,cand este grau sa discerni adevarul de minciuna si realitatea de
> fals.Sa stii ca nu toti avem talent literar dar incerc sa-ti fac pe
> plac.Ai sa alegi ce crezi si ai sa-i dai forma care crezi ca se
> portiveste.

> Titlul il alegi tot tu.Eu as intitula povestea"DACA AI UN VIS"

> "Undeva ,intrun sat din apropiere de varsarea Prutului in Dunare, fost
> o fata,pe numeSanda.Sanda era foarte cuminte si invata foarte bine.Isi
> dorea sa devina invatatoare,dar trebiuia sa se duca pentru acest lucru
> la scoala,tocmi la Galati.Nu existau masini si nici tren pana
> acolo.Isi dorea sa dea examen de admitere la liceu,dar parintii i-au
> spus ca este prea departe si nu au cum sa o duca la scoala.Toata vara
> a plans si in cele din urma,bunicul ei,a facut rost de o caruta si au
> pornit spre Galati.Era in anul 1945.Au plecat din zori la ora 4,00
> dimineata si cand se insera au ajuns la Galati.A dat admitere si a
> intrat prima la liceu dar nu a avut cu ce sa plateasca
> internatul.Atunci, au apelat la o ruda care a primit-o sa stea in
> bucataria de vara.Nu avea decat o pereche de ghete,un palton,uniforma
> de scoala si doua bluze.Cu aceste haine a facut primul an de
> scoala.Vara a venit acasa si a impleti manusi,caciula,ciorapi,plovere.
> A muncit la camp cu ziua si cu banii castigati a cumparat panza pentru
> bluze,iar sotia invatatorului i-a dat o fusta de stofa.Au trecut
> anii,ani grei,de lipsuri,dar nu s-a descurajat.Avea un vis de
> implinit. A venit si momentul cand trebuia sa termine scoala.Pe
> atunci,nu te puteai duce la facultate de la liceul pedagogic,decat
> daca plateai facultatea sau daca erai trimis de scoala,daca terminai
> pe primul loc.A obtinut bursa pentru a merge la facultate,dar nu avea
> bani sa se intretina.A solicitat ca locul la facultate sa-i fie
> acordat in anul urmator,iar pana atunci,a lucrat ca invatatoare in
> satul natal.A strans bani si s-a dus apoi la facultate.Au urmat alti
> ani foarte grei,ani in care nu isi permitea sa se duca acasa in
> vacanta,ani in care a mancat un covrig,un iaurt si o data la doua zile
> la cantina,pentru ca nu isi permitea sa manance in fiecare zi acolo.Au
> trecut cei 5 ani,a terminat facultatea si ,pentru ca era tot printre
> cei mai buni ,a ajuns sa primeasca repartitie la o prestigioasa
> universitate din tara.A devenit profesor universitar,si a demonstrat
> ca daca ai un vis poate deveni realitate doar daca muncesti si stii cu
> adevarat ce vrei".
> Povestea este reala si sper ca poate iti foloseste la proiectul
> tau.Talent literar,recunosc, nu am.Mult succes.
Carmen D.

VOTAŢI... VĂ ROG FRUMOS

2012-01-20T23:48:00.002+02:00

Citiţi textele participanţilor la concurs. Votaţi locul I, Locul II şi Locul III. Puteţi face acest "exerciţiu" până duminică seară.

De-abia aştept să vă premiez. Luni trimit toate premiile. Îmi cer scuze că nu am reuşit să ajung la poştă.... :)

Succes celor şase temerari... Apreciez curajul de a scrie.... Scrieţi din ce în ce mai frumos...:)

Raspuns provocare 6: Alina R.

2012-01-20T20:46:00.001+02:00

Alina s-a trezit intr-o dimineata insorita dar friguroasa de iarna. Daca nu ar fi avut nasul inghetat deasupra paturii, uitandu-se pe geam ar fi crezut ca e o zi de vara si probabil s-ar fi pregatit sa plece la strand. Inca ametita de visul din care abia se trezise, Alina gandi cu voce tare:

- De ce naiba e atat de frig in camera? Caloriferele sunt fierbinti si soarele straluceste atat de tare....

Daca nu ar fi fost preocupata sa-si aduca aminte ce visase, ar fi realizat chiar atunci, pe loc, de ce ii era frig.

Si-a trecut mana prin par si s-a gandit ca trebuia neaparat sa se vopseasca din nou. Avusese o tentativa de a se face blonda, apoi renuntate la idee iar acum parul ei avea o culoare indecisa, ceva intre blond inchis si saten deschis.

S-a indreptat cu pasi mici si lenti catre baie si a dat drumul la apa calda. Mainile si fata i s-au mai incalzit putin dar ea continua sa tremure. Cand si-a ridicat privirea in oglinda a ramas surprinsa...o priveau niste ochi verzi-albastri mari si inocenti. Semanau mult cu ai ei, dar aveau in plus o licarire jucausa si erau veseli si parca pusi pe sotii.

Alina nu a stat sa-si bata capul prea tare cu naluca din oglinda. A pus aparitia pe seama durerii de cap care nu-i trecuse din ziua precedenta si pe gandul la vis, care tot nu-i dadea pace. A terminat cu rutina de dimineata, s-a imbracat la fel de incet cum se misca prin camera, si-a luat cheile si a iesit. In urma ei camera a ramas scaldata de soarele cu dinti din acea zi.

Nu avea nimic important de facut in ziua respectiva. Iesise sa priveasca oamenii, copacii desfrunziti, masinile care treceau. Isi luase liber de la birou cateva zile, pentru ca nu se simtea bine. I se parea ca nu-si mai gaseste locul, ar fi vrut sa plece dar nu stia unde. Colegii o plictiseau si o oboseau, munca pe care o depunea acolo nu era deloc solicitanta, iar ea ar fi avut nevoie de ceva nou si provocator. Crezuse ca cele cateva zile libere o vor ajuta sa-si puna gandurile in ordine, dar nu se putea concentra pe ceva anume. Din aceasta cauza iesea in fiecare zi din casa si se plimba ore in sir pe strazi. In aparenta observa cu mare atentie tot ce se intampla in jur, inregistra forfota strazii si puteai crede ca stie cu exactitate cate masini trecusera si ce culoare avea fiecare, cati oameni vazuse si in ce erau imbracati. In realitate privea in gol cu mintea aiurea.

Nu era mai frig decat in alte zile, cu toate astea Alina simtea ca tremura. A marit un pic pasul, crezand ca daca merge mai repede pana la urma se va incalzi.

La un moment dat, obosita si inghetata s-a oprit in fata unui magazin. Cauta o cafenea sa intre sa bea un ceai cald si sa se mai incalzeasca un pic. Privirea i-a fost atrasa de reflexia din geam. La fel de surprinsa si nedumerita ca mai devreme de naluca din oglinda, Alina a vazut ca din vitrina o priveau insistent aceeasi ochi inocenti. S-a uitat cu atentie si a observat ca apartineau unei fetite de vreo 7-8 anisori imbracata ciudat in haine de om mare...

- Sunt foarte suparata pe tine, auzi Alina vocea copilei, ne-am facut atatea planuri impreuna si tu le-ai lasat balta, sunt dezamagita.

- Dar cine esti? a intrebat Alina cu voce tare, in timp ce un trecator grabit a intors pentru o clipa capul inspre ea.

- Nici macar nu ma recunosti, nu pot sa cred, asa mult te-ai indepartat de mine?

- Imi pare foarte rau, incerc sa-mi dau seama de unde te stiu, dar nu reusesc, imi pari foarte cunoscuta. Imi cer scuze pentru ca te-am dezamagit, dar nu stiu cine esti si nici nu am habar ce am planificat sa facem. Plus ca diferenta de varsta e foarte mare, nici macar prietenii mei nu au copii, iar daca ar fi avut cu siguranta te-as fi recunoscut. Te rog, lamureste-ma.

In ochii senini s-a asternut o unda de tristete. Nu mai erau verzi-albastri, aveau culoarea marii inainte de furtuna.

Pe obrajii pustoaicei, lacrimile au inceput sa curga si Alina simti pe buze un gust sarat. Luminitele vesele si jucause aproape disparusera.

Alinuta la varsta de 7 ani, caci despre ea era vorba, nu se gandise ca va fi atat de greu, crezuse ca va fi recunoscuta imediat...dar se inselase...oare se intorsese prea tarziu?

- Voi incerca sa te lamuresc, sper din tot sufletul sa ma recunosti si sa redevenim prietene, dar pentru asta trebuie sa-ti aduci aminte de copilarie. Hai sa mergem inauntru, ai inghetat de tot si lumea deja te priveste cu insistenta pentru ca ai inceput sa vorbesti singura in fata unui geam.

Intr-adevar tot mai multe persoane intoarceau capul inspre ea, cativa barbati si cateva femei chiar se oprisera si se uitau in directia ei compatimitor.

Alina a intrat in magazin si a gasit un loc unde se vindea ceai. S-a asezat pe scaun si a inceput sa soarba din cana. Aburii ii gadilau narile. A inchis ochii si a inceput sa-si aminteasca.

A fost un copil vesel si fericit, iubit de parintii ei si rasftat, poate prea rasfatat. A copilarit si a crescut la curte, a batut mingea pe maidan la un loc cu baietii. A demontat si "montat" nu chiar la fel, tot ce i-a picat in mana, de la papusile ei, masinutele si trenuletele fratelui mai mare, ceasuri si alte maruntisuri, pana la aparatul de radio al parintilor. De televizor nu se atinsese, pentru ca era prea mare pentru ea si nu-l putuse misca din loc cu toate ca incercase de cateva ori. A alergat cu cainii pe strazi si s-a tavalit cu ei in iarba. S-a catarat in copaci si a furat cirese. In vacante a mers la bunici, la tara si a alergat toate orataniile din curte. A mers cu bunica ei sa duca vacile pe camp si a citit la umbra copacilor. A fost la scaldat in garla. La scoala a invatat bine, a avut intotdeauna note bune si a luat premiul intai pana in clasa a opta. A facut cazemate si s-a batut cu bulgari. A facut oameni de zapada si chiar s-a incaierat cu baietii mai mari cand acestia ii daramau capodoperele. A venit acasa uda din cap pana in picioare si plina de zapada de nenumarate ori si nu-i era frig niciodata....oare azi de ce ii era atat de frig? Prinsa de firul amintirilor Alina zambea si se simtea fericita. Oare cum de uitase toate astea?

Cand a iesit se lasase seara, soarele nu mai stralucea si un vant rece sufla mai s-o darame. Alina a privit din nou spre geam, si a gasit o Alinuta vesela...sufletul ei inghetat pana atunci se incalzize si prisese aripi, nu-i mai era frig.

- Acum te recunosc, esti tot eu cand eram copil. Te rog sa ma ierti ca te-am abandonat. Unde am gresit? a intrebat Alina.

- Ai devenit om mare, i-a raspuns Alinuta. Nu ne-au placut niciodata oamenii mari, sunt atat de tristi si preocupati tot timpul de griji mai mult sau mai putin importante.

Reflexia ei din copilarie a disparut, iar in ochii Alinei s-au aprins scantei vesele si puse pe sotii.

Cand incetam sa mai fim copii, incetam sa mai fim, mai gandi Alina si grabi pasul catre casa. Avea atat de multe de recuperat.

Raspuns provocare 5: Maria Matei

2012-01-20T20:43:00.001+02:00

"...eu nu pot scrie altfel decat din experienta personala; mai intai e cumva nedrept sa dam vina pe parinti pentru cum suntem (desi nu neg ca educatia si cresterea primite au importanta majoritara), mai ales daca nu avem de gand sa ne schimbam intr-un sens in care nu va mai fi nevoie sa ne blamam parintii pentru ce/cat au putut sa ne daruiasca (pozitiv sau mai putin pozitiv). Daca am inteles deja ca parintii sunt totalurile educatiilor si cresterilor primite din generatie in generatie, atunci deja am facut un pas spre iertare. Nu cred ca iertarea trebuie (imi displace acest cuvant “trebuie”) sa fie absoluta si definitiva, insa e necesar ca ea sa existe, sa fie constientizata (chiar si in forma gand/emotie) ca un sentiment de acceptare, de impacare cu mine insami mai intai, pentru ca mai apoi sa o pot cere celorlati: parinti, sot, copil.

Pentru mine iertarea imi pare fireasca sa (de)curga din ambele sensuri intr-un mod permanent, pas cu pas, amintire cu amintire. Iertarea nu poate fi instantanee, ca si vindecarea de altfel, dar poate fi exprimata, verbalizata, gesticulata si astfel poate fi acel start sau restart care continua o relatie parentala sau o poate incheia, ca o sarbatorire a punctului pus pe tot ceea ce a fost.

Eu nu am simtit nevoia sa iert, ci sa accept ca resorturile interioare ale parintilor mei au avut/au limitele lor, asa cum si eu nu pot pe deplin sa manifest profund, absolut, definitiv nici un sentiment/emotie pe deplin si deci nici iertarea. Cu toate acestea inainte de a deveni mama am simtit nevoia acestei forme de acceptare din partea parintilor mei si le-am cerut Iertarea pentru toate nazdravaniile copilariei (desi am fost un copil bun – tata inca ma mai alinta “ingerul cu parul blond”). Mama mi-a spus doar atat: “Faci bine tot ceea ce faci! Go for it!”.

Iertarea e impacarea cu sine mai intai si acceptarea a ceea ce va fi fost deja, iar dupa parerea mea acestea reprezinta un perpetuum mobile in viata fiecaruia. In cuplu e poate chiar mai usor, pentru ca sotul e cel mai apropiat dintre prieteni si unicul confident, iar asta face ca iertarea sa fie uneori doar un zambet ori o mangaiere. In relatia cu Matei, baietelul meu, iertarea e mai mult vocala, ca o punte de sustinere, intarire, a celor de manifestam ca parinti. Iertarea e verbalizata fata de copil, chiar atunci cand exprimi regretul pentru o neputinta personala ori un neajuns, dar cred ca intotdeauna este nevoie ca aceasta sa fie insotita de fapte care sa intareasca regretul si cred ca nu e un efort prea mare: o privire, o imbratisare, chiar si minutul acela de liniste obraz langa obraz ori simpla contemplare il pot face pe micut sa inteleaga ca si noi ca parinti avem limite, iar in celalt sens ierarea oferita copilului este confirmarea catre micut ca nu stim intotdeuna totul - ca parinti - pe de-a'ntregul, ca adevar absolut, si ca acceptam ca micutul vietuieste, invata, experimenteaza ca persoana, continuu. Este important pentru mine ca Matei sa aiba libertatea de a gresi, dar am vazut uneori in jur oameni care fac din a cere iertare o chestiune de orgoliu. Poate ca nu trebuie sa ne iertam parintii, ci sa admitem ca au gresit (desi este o parere subiectiva, unilaterala pe care mi-o asum in totalitate) si sa digeram toate experientele noastre trecute sarbatorind epurarea memoriilor negative ori imbogatindu-ne cu tot ceea ce am iubit la parintii nostri pentru a inobila si darui mai departe copiilor nostri.

Si mai cred ca ai dreptate si in privinta sensului invers al acceptarii: un copil este un impuls perfect pentru a armoniza relatiile cu cei mai apropiati (sot, parinti) si cred ca motivul poate fi tocmai nevoia de acceptare, dar si de a vibra pe acelasi nivel de puritate si iubire cu al copilului; poate de aici decurge si nevoia de a scapa de reziduurile memoriei si a obtine/darui iertarea."

Scriam aceste randuri cu cateva saptamani in urma, ca un raspuns oferit gandurilor Gratioasei si de atunci parca inca ma mai lupt cu Iertarea ca lectie de viata; poate ca e o lupta continua, caci desi ea nu vine dintr-un sentiment de culpabilitate fata de oameni sau situatii, totusi regasesc in interiorul meu ocazii de a ierta si a ma ierta continuu. Pentru mine toamna si iarna sunt anotimpuri ale hibernarii interioare; ma retrag pentru introspectie, reflectie si regenerare; fara a avea pretentia unui cunoscator ale celor profund sufletesti, SIMT sa ma concentrez pe ceea ce simt, sa diger, sa-mi asum, sa accept, dar sa si refulez, sa elimin orice ramasita a vreunui gand de tristete. Crezul meu interior cum ca Dumnezeu ne ofera experienetele potrivite pentru binele nostru cel mai inalt - un crez pe care nu l-am imprumutat, ci recunoscut inlauntrul meu, ma face sa vad binele chiar si acolo unde aparent nu exista. Sunt un om "cu bucuria'n gat" cum ar spune strabunica lui Matei - o octuagenara superba - om cu multa minte si umor pe masuta mintii!

Si pentru ca am stabilit deja care sunt coordonatele mele sufletesti reiau conversatia cu mine insami despre copii si copilarie de la randurile de mai sus: " un copil este un impuls perfect pentru a armoniza relatiile cu cei mai apropiati (sot, parinti) si cred ca motivul poate fi tocmai nevoia de acceptare, dar si de a vibra pe acelasi nivel de puritate si iubire cu al copilului." Am descoperit copilul din mine odata cu purtarea lui Matei inlauntrul meu si experienta aceasta m-a ajutat sa contientizez, pas cu pas, toata nevoia de afectiune, de frumos, de pastrare a bucuriei de a fiinta! Nu e nimic mai sublim decat a fi om, poate doar inger, dar ingerii nu pot plange. Astfel ca lacrimile, zambetele, bucuria sunt vectorii dupa care viata'mi intreaga o trasez. Am invatat sa ma algoritmez pentru implinire si daruire, pentru empatie si fericire si intr-un mod curios, care scapa intelegerii mele, Universul imi raspunde indeplinindu-mi dorintele toate, rand pe rand, la un moment potrivit pentru mine. Si cand ma refer la dorinte spun doar acele dorinte tainice, nerostite, dar gandite, pe care lumea abstracta le aduce in real prin intermediul oamenilor care cu adevarat ma iubesc. Sunt uimita si eu de felul minunat in care se petrec toate in viata mea si mi se pare uneori ca nu fac indeajuns sa arat Universului cat sunt de recunoscatoare pentru toate cate primesc. Asadar, draga Univers, iti multumesc si iti sunt reconoscatoare pentru toate experientele minunate exprimate prin oameni-fapte-daruri-ganduri-emotii pe care mi le-ai oferit, cu gratie divina, pana acum si sunt deschisa, cu iubire si pace, la toate vitoarele experiente pe care, te rog, sa le oferi pentru binele meu cel mai inalt.

Odata cu copilul din launtrul meu, cu micul Matei, am invatat sa iubesc copilul din mine, sa-l iert si sa-l imbratisez pentru toate nazdravaniile copilariei mele, pregatindu-ma astfel pentru nazdravaniile Mateiului meu. Nu pot uita uimirea din ochii mamei, transfigurarea neinsotita de cuvinte materne si linistea, bucuria si incantarea de pe chipul tatei cand au gasit caminul copilariei mele plin de copilasi cuminti ordonati in jurul mesei mari din sufrageria luminata de murmurele delicioase ale copiilor din bloc, care savurau acel mare tort de frisca, alb si dulce, cu care mi-am impartit cei cinci anisori impliniti in acea zi. A fost rumoare mare in famile, dar o rumoare vesela, admirativa pentru gestul meu atat de indraznet de a rupe traditia de a petrece aniversarea in familie si de a servi tuturor copiilor din bloc un tort imens, cremos, desigur in vesela cea mai fina a mamei. Am mai facut si alte nazdravanii si am simtit pentru toate sa scriu, sa plang, sa rad si toata viata de pana acum mi-e plina de amintiri sendimentate dupa intensitatea emotiilor. Asadar nu as schimba nimic si sunt fericita ca traiesc viata de acum; mi-am iubit fiecare varsta, m-am incantat cu mine insami cu fiecare noua etapa si nicicand nu m-am daruit mai putin din ceea ce sunt (de fapt nimeni nu are dreptul sa-ti ceara sa fi altfel decat tu insati, nu?!).

...Mi-as fi dorit sa-mi scriu mai mult in aceasta scrisoare catre mine insami - scrisoare pe care o voi deschide, conform cutumei autoimpuse, peste trei-patru ani - dar, admit ca am limite, dar mai ales ca trebuie sa-l trezesc din somnul de pranz pe micul Matei pentru a ajunge la timp la antrenamentul la Judo. Va fi interesant sa ma citesc atunci si sa (re0descopar preocuparile mele interioare de acum si imi doresc sa inchei abia dupa ce imi mai impartasesc un mic gand care m-a insotit intreaga dimineata, mai ales dupa ce am vizionat, piesa de treatru "Ursul pacalit de vulpe" jucat de trupa de actori si papusari ai Teatrului Carabus din Braila - o echipa de oameni minunati care au ridicat sala in picioare si au facut ca atmosfera sa vibreze de bucurie, rasete si apluzele micutilor spectatori. M-am gandit ca oamenii acestia sunt Ingeri; au asa o misiune spectaculoasa si mareata de a ferici inimile si mintile atator copii!! Am vazut in ochii maestrilor actori stralucirea copilariei; zambetele, rasetele, tonutile, culorile, sunetele, luminile copilariei mele confundate profund in copilaria lui Matei, amestecandu-se intr-o vibratie comuna de emotie, veselie, entuzasm si iubire incat - printre lacrimile de bucurie vazand asa măreție, arta si emotie laolalta - nu mai stiam care sunt eu-omul: copilul, femeia sau mama?! Da, nu e nimic mai sublim decat a fi om, poate doar inger, dar ingerii nu pot plange de fericire!

by Maria Matei

Raspuns provocare: 4. Beniamin.... :)

2012-01-20T08:47:00.001+02:00

Primul test de marinar.

De mic îmi plăcea să mă bălăcesc. Vara plecam la scaldă odată cu gâştele şi mă întorceam odată cu ele. Dimineaţa, îmi ungeam o felie de pâine cât roata carului cu untură peste care presăram sare şi piparcă iute şi, ţuşti! Pe Călăştur în jos, direct la vir. Se mai întâmpla uneori ca, în goana mea, să scap crişca de pită care, invariabil, cădea diiirect cu pita unsă în jos; o recuperam, suflam aşa, de mântuială peste ea şi continuam s-o înfulec. Se zice că praful de Banat conţine multe vitamine...Acuma, se cuvine să lămuresc pe scumpa mea cititoare, fetiţa mea Beatrice, asupra unor lucruri : M-am născut în Banatul de câmpie ( că mai sunt şi altele : Îstoria cuvântului « Banat »se trage din limba maghiară, care înseamnă : întăritură. În anul 1241, după îzgonirea tătarilor şi cumanilor cu concursul cavalerilor teutoni, despre care deja ţi-am povestit când am desluşit provenienţa cuvântului Pătârlage, împăratul Ungariei Mari Bela al IV-lea, pentru a preveni repetarea năvălirilor barbare, a format o centură de întărituri, numite banate).

Satul natal se numeşte Opatiţa, care, în limba sârbă înseamnă Soră de spital, călugăriţă. Bizar e faptul că în sat nu există nici o familie pur sârbească...Satul e aşezat la poalele dâmbului Călăştur despre care se spune că ar fi fost ţărm al mării Sarmatice. În sat era un om blajin, care a înebunit din dragoste; s-a apucat cu o cazma să sape o groapă adâncă, pentru a demonstra ipoteza. Copil fiind, mă învârteam pe lângă el; la un moment dat, mi-a aruncat din groapă o păpuşică din ceramică, doar bust, de o construcţie aparte : păpuşica se găseşte în păstrare la o nepoată a mea.. La poalele Călăşturului curge Birduţa, un pârâu care izvorăşte din apropierea comunei Birda, situată la circa 5 km. de Opatiţa. Pârâul dantelează o serie de meandre, formând din loc în loc gropane, unele având şi izvoare proprii, toate denumite după vecinătatea proprietarului : Groapa lui Caragea, lui Hack, lui Lamot, etc. Dar, cel mai mare gropan este virul; în acest vir ne petreceam noi, copiii, zi de vară până-n seară : Când ne era foame, dădeam iama în bostănăriile din vecinătate, sau cucuruz, pe care-l frigeam. Mai se întâmpla să ne pricopsim şi cu câte o pântecăraie, care nu ne perturba scalda : Săream berkopf de pe ţepele lui Herţog, nişte crăcane aflate în larg, provenite de la un copac tăiat special, astfel încât aceste crăcane se arcuiau ca o trambulină şi ne zvârleau cât colo în vir; mai săream şi de pe malul abrupt, la vreo doi metri deasupra apei, dar trebuia să-ţi faci şvung, altfel riscai să ieşi din apă cu nasul belit...

În toamna târzie a anului 1947 ( aveam 7 ani ) apele Birduţei au început să crească, prevestind inundaţii.Eu, ce mi-am zis : hai să plec până la bunicii dinspre tată, în satul Sângeorz situat la vreo trei km., mergând în linie dreaptă peste izlaz. Zis şi făcut; am luat-o pe lângă malul Birduţei, având ca reper apele din ce mai învolburate ale pârâului. Ajungând pe la jumătatea distanţei, izlazul se umpluse deja ochi; oricât de temerar eram, am sunat retragerea, făcând stânga-nprejur, dar era cam târzior, pentrucă peste tot nu vedeai decât o mare de ape. Cu turla bisericii pe post de reper, înaintam mai mult în stilul bâldâbâc; mă mai îngreuna şi un pulovăr masiv din lână, croşetat de două nemţoaice din familia Amin, care au fost « rechizişionate » după război de ruşi; întoarse după doi ani din lagăr, s-au dedicat facerilor de bine; aşa m-am pricopsit şi eu, şi fraţii mei cu lucruri croşetate de surorile Amin. Cu chiu, cu vai, am ajuns acasă, vânăt de frig, dârdâind din toate încheieturile. Maica m-a dezbrăcat la pielea goală, m-a învelit în cearceafuri ude, mi-a vârât pe gât ceai fierbinte, ca a doua zi să arăt ca nou născut...

Acesta a fost primul meu test de marinar temerar...

Raspuns provocare: 3. Vavaly

2012-01-20T08:45:00.000+02:00

Copilaria este o stare

"Copilaria nu este o varsta, este o stare!" - este parafrazarea unei celebre zicale . A fi copil nu presupune o varsta de cativa ani, ci un suflet deschis, o candoare si o inocenta ce cu greu o mai regasim intre oamenii maturi de azi, copiii de ieri.
Uneori, cand incep sa iau lucrurile prea in serios, stau si ma intreb: unde a plecat copilul din mine. Dar apoi, cand o peluza inverzita imi face cu ochiul si ma indeamna sa imi scot sandalele intr-o zi torida de vara, si ma face sa ma bucur de mangaierea umeda a ierbii, sau cand frunzele toamnei ma imbie sa iau in piept cate o gramada mai mare, viu colorata, imi dau seama ca acel copil ce am fost odata, este inca acolo, nu a plecat si, sper eu, nu va pleca vreodata.
Copilul din mine m-a insotit pe drumul vietii, si-a facut simtita prezenta cu toata candoarea pana tarziu, in tinerete. Este cel care ma indemna sa port codite multe, impletite, chiar studenta fiind si cativa ani dupa aceea. Este cel care m-a facut sa nu tin cont de conventiile sociale, sa traiesc asa cum am simtit, sa nu fac compromisuri in ceea ce priveste viata mea, iubirea, felul de a trai. Uneori am simtit ca am descoperit cu adevarat copilul din mine abia in tinerete.
Copilul ce am fost, la varsta copilariei, era un copil timid, cu cateva complexe firesti, cu o libertate limitata de acele vremuri si acea educatie specifica epocii. Totusi copilaria mi-a fost plina de joaca, de jocuri, de compania multor copii, de compania fratelui meu. Escapadele noastre la cules de visine, cirese si alte roade ale copacilor erau adevarate aventuri. Uneori ma intreb: oare copiii de azi sunt mai putin copii necunoscand toate astea sub forma aceea libera si inocenta pe care am cunoscut-o noi?
Ca adult cu copil, ma simt responsabila si datoare sa eliberez copilul din mine, sa ii dau voie sa se manifeste alaturi de copilul meu. A avea copil eu cred ca presupune si o intoarcere la copilarie. Cand copilul meu vine cu o prajitura imaginara la mine, simt ca redevin copil savurand cea mai buna prajitura din lume.
Cand picturile noastre naive ni se par opere de arta atunci vorbeste copilul din mine. Cand o mica constructie din cuburi devine castel, atunci copilul din mine se bucura ca de reusita celui mai mare arhitect.

Nu lasati sa plece copilul din voi. El este acolo si va ajuta sa va bucurati de frumusetea Pamantului, va ajuta sa depasiti incercarile vietii, va aduce zambetul pe buze atunci cand credeati ca numai este posibil acest lucru. Aveti grija de copilul din voi si ocrotiti-l alaturi de copii vostri!

by vavaly

Raspuns provocare: 2. Adriana Alexandru

2012-01-20T08:44:00.000+02:00

Povestea copilului din mine

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti :)
A fost odata o fetita cuminte si frumoasa care traia alaturi de parintii ei minunati si de surioara ei iubitoare. Ii placea sa mearga la scoala zi de zi pentru ca acolo era locul in care invata numai lucruri frumoase si intalnea numai copii buni si frumosi, la fel ca ea. Invatatoarea o intampina zi de zi cu un zambet calduros si un glas bland, la fel ca cel al mamei. Se intrista mereu cand venea vacanta de vara pentru ca nu-si mai vedea colegii si mult iubita ei invatatoare insa tristetea se risipea imediat ce ajungea acasa pentru ca stia ca ultima zi de gradinita insemna prima zi de vacanta la bunici. Alerga in graba pe scari sa-si faca bagajul din care nu lipsea niciodata cadoul pentru bunici, un mileu cusut de mana ei pe itamina, cadoul pentru capra, un mar, cadoul pentru pisica, niste canafiori, cadoul pentru caine, un os iar pentru gaini avea paine. Din bagajul ei nu putea lipsi caietul de desen si nici culorile... Mai avea o carte cu Evanghelia in imagini, pe coperta era Isus si titlul cartii era ''Lasati copiii sa vina la mine''. Isi lua si cartea si se retragea in gradina cu patura si pisica si citea, citea, si iar citea...
Era un taram de basm acolo pentru ea... Bunicii erau foarte intelepti, se jucau tot timpul cu ea, bunicul ii spunea povesti iar bunica o pieptana...avea parul lung, asa-i placea ei, asa-i placea si parintilor ei...
Se dadea toata ziua in leagan, avea prietene mai micute decat ea...ii placea sa se joace de-a profesoara. Ea era profesoara, prietenele ei erau elevele... Avea si catalog, le dadea teste si examene cu note care erau intotdeauna pe drept. Majoritatea timpului ii placea sa si-l petreaca in compania pasarilor... cauta cuibarele in cele mai improbabile locuri...nimeni nu le gasea, doar ea putea sa se furiseze pe sub craci, pe acolo pe unde isi imagina ea ca ar putea gasi oua.
Vacanta de vara se scurgea foarte repede in compania animalutelor, venea vremea reantoarcerii acasa, la parintii ei iubiti si la sora ei mai mare care o adora. Casa era intotdeauna curata si colorata... simtea o aroma de paine calda de fiecare data cand intra in ea. Mama isi petrecea foarte mult timp cu ea pentru ca nu pleca la servici, tatal era cel care se ocupa de finantele familiei. Ii placea foarte mult sa plece in calatorii cu familia, peste tot, la munte, la mare...se bucura de privelisti in timpul calatoriei pana adormea culcusita in bratele mamei. Tatal ei o alinta mereu si o invata cum sa construiasca mici casute din lemn. Sora ei o ajuta la teme si se juca frumos cu ea si ori de cate ori era suparata mai intai ii spunea surioarei mai mari problema pentru ca stia ca va primi sprijin din partea ei, intotdeauna! Ii placea foarte mult sa danseze, atat de mult ca se imagina o dansatoare pe scena atunci cand isi punea mileul in cap si cearceaful de jur imprejur ca sa para o dansatoare indiana. Nu uita desigur de acel semn rosu din frunte...semnul era important pentru ea.
Fetita trai fericita in casuta ei, cu familia ei!
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa! :)

raspunsuri la provocare: 1. Ana Maria

2012-01-20T08:42:00.000+02:00

Ghiozdanul portocaliu

E adevarat. Nu mai suntem copii, nu mai vrem sa fim. Ne grabim sa ajungem mari, ne grabim sa ne dorim lucruri prea realiste, dorinte care nu apartin sufletului de copil. Cand eram mici, nu cunosteam nici o notiune a timpului, nu stiam nici macar sa citim un ceas. Ne doream sa fim astronauti ori printese, fara sa ne gandim ca asa ceva nu se va putea intampla. E trist, ca nu mai stim sa fim copii.

M-am maturizat, cred. Nu mai gandesc la fel, am alte dorinte, insa stiu ca in sufletul meu imi voi pastra copilaria, pentru totdeauna. Acest cuvant magic, “ copilaria”, m-a marcat. Am schimbat mediul cand am intrat la scoala, intr-o tara de care auzisem doar. Nu stiam nici macar sa vorbesc spaniola, dar am intrat in clasa aceea luminoasa cu masute si scaunele verzi si m-am asezat in primul loc liber pe care l-am vazut.

Parintii mei stateau la usa si se asteptau sa ma sperii, sa nu vreau sa intru. Parca eram cazuta din cer. Toti se uitau la mine cu ochi mari si intrebatori. Cu o seara inainte mama m-a vazut cum imi bagam dictionarul in primul meu ghiozdan de scoala, de care eram foarte mandra , si a inceput sa rada pentru ca nici macar nu stiam sa il folosesc.

Nu mai stiu ce s-a intamplat dupa aceea, dar momentul acela in care am intrat in clasa si m-am asezat pe scaunelul verde mi-a ramas intiparit in minte perfect. Nu stiu cum am ajuns sa vorbesc spaniola, nu stiu cum am ajuns sa imi fac primii prieteni, nu stiu cum ajunsesem sa fac parte dintr-un grup care ma facea sa ma simt speciala. Insa stiu ca , din pacate, fetita aceea cu ghiozdan portocaliu a crescut.

Vise

2012-01-18T22:42:00.005+02:00

E minunat cand lumea crede in ea. :) Teama unei schimbari o face sa nu mai zambeasca. Cauta joburi pe la universitati. Gaseste, spre surprinderea ei, un post: asistent de cercetare. Alt oras. 4 zile pe saptamana, salariul 750 lei. "Nu pot sa cred. As cadea din lac in put."

Se sperie. "Raman aici momentan...."

Mai are de trecut obstacole pe care le credea rezolvate candva. Citeste... scrie... discuta.... Colegii sunt curiosi despre viata ei.

"Cum ai plecat singura la Reghin? Ai un iubit acoolo?"
"Nu, am doar prieteni... "
"Cu ce te mai ocupi in afara de scoala, povesti si iar povesti?"
"Cu dezvoltarea mea personala si spirituala".
"Nu pot sa cred ca o fata deosebita ca tine, este singura."
"Ei... ba sa crezi."

Conduce spre casa. Viseaza ca este din ce in ce mai curajoasa. Viseaza la povestile ei publicate in alte limbi, in alte tari. Vede copii de rase diferite , fericiti, intinzand mainile sa o imbratiseze, cerand frumos autografe.

Zambeste. Intr-o zi va face asta!

Alegerea

2012-01-18T11:54:00.002+02:00

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.

"Nu mai pot! Viata mi-e un chin!"

Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:

"Acestea sunt suferintele tale."

Toata apa se tulbura si se murdari.

Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.

Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.

"Vezi?", îl lamuri înteleptul. "În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea."

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.

Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ."

(Bruno Ferrero)

Jurnalul unei iubiri - literatura ...

2012-01-17T22:50:00.006+02:00

salutare cu saruturi aprinse, vesele, jucaue si dornice.

cand am revenit din vacanta, eram atat de vesela, linistita, optimista, puternica. simteam ca pot face orice. simteam ca aici oamenii ma asteptau cu dor (asa a fost). acum, simt ca nu-mi gasesc locul. parca aici mi-e strain. ceea ce se intampla in centrul capitalei - loc pe care-l strabat zilnic - ma inspaimanta. CHIAR IMI DORESC SA PLEC!

ieri, m-am refugiat in padurea noastra. multumesc ca mi-ai dat voie sa patrund acolo. cand te-am zarit, m-am simtit in siguranta, desi stiam ca nu ma pot baza pe tine. ti-e teama sa ai grija cuiva. Doamne, ce ma amuz! ai privirea inspaimantata cand ma zaresti. ma consideri firava, insa nu ai idee cat sunt de puternica. nu ma cunosti... si regret ca este nevoie sa iti spun asta. am crescut, si am crescut greu, si singura. iti amintesti? mama nu a avut niciodata incredere in mine. tata m-a parasit. am luptat cu dintii si mintea sa ajung undeva - nu neaparat sus - unde sa-mi fie bine, sa inteleg ca pot sta pe picioarele mele. am ajuns. am inteles ca folosindu-mi mintea pot calatori si pot ajuta oameni. am descoperit ca povestile mele alina suflete si aduc bucurii. am devenit curajoasa! cum sa accept in viata mea un barbat - care prin structura lui este puternic, vanjos - care nu vrea sa imi acorde libertate... da, am nevoie de liniste, dar nu restrictii. daca stii sa-mi ceri ceva, cedez, iti daruiesc cu bonus. dar nu-mi impune ideile tale - ca fiind cele mai bune - caci scot flacari pe nari.

te ador... si mi-e ciuda ca nu ma intelegi si ma judeci. nu sunt pretentioasa, insa, tu ai accepta in viata ta o femeie proasta, care sa manance curgandu-i balele? te-ai intoarce la primitivitate intr-o era a tehnologiei?

mi-e dor nespus de linistea din noi... de tine jucandu-te cu parul meu si eu tipand de placere, chiar daca ma doare de-mi dau lacrimile. mi-e dor sa te privesc si sa iti mangai cu varful degetelor chipul. mi-e dor sa dorm lipita de pieptul tau....

pasii nostri strabat in liniste padurea. vom ajunge la lumina curand. iti voi sari in brate si te voi saruta pana imi vei oferi o iubire sincera... cum numai tu stii sa-mi daruiesti.

te astept... si te iubesc in fiecare clipa, indiferent cat de greu imi este. inca mai sper... cu toate ca simt ca ma topeesc e zi ce trece din ce in ce mai mult....
imbratisari vii si dornice...

*

E noapte si rece. A nins. O iarna cu figuri. Dimineata soarele mi-a zambit si m-a chemat sa ma imbratiseze. Am iesit putin. Nu stiam cat de gelos esti.

Mi-e teama. Maine e prima zi de scoala dupa o vacanta bine meritata. Am emotii uriase. Nu stiu de ce?! Te rog, spune-mi o poveste... despre Reusita, despre Frumusetea din Noi, despre cabana iubirii din padure... despre ce vrei tu. Strange-ma in brate! Asa.... mai tare, nu ma frang. Am oase puternice. Am inceput sa mananc bine... si sa ma ingrijesc mai mult.
Te sarut sa-mi treaca spaima ca nu mai sunt buna in meseria adorata candva....
Am refuzat sa merg la opera azi. M-am facut o puturoasa. As sta sa visez la noi, sa scriu pentru noi... la infinit.

Organizez concursuri literare. e minunat sa simti ca aduci bucurie oamenilor.... Ma mir ca mai exista oameni care iubesc cartile, dar mai presus de toate, CUVINTELE.

Somn linistit, dragul meu....
Imbratisari cu ardoare... sarutari jucause si aromate... :)

*

Esti si soare dar si furtuna,poti sa razi dar si sa plingi imediat ,poti
aduce lacrimi de placere dar si de durere,cu un sarut poti aduce pacea lumii
si cu citeva vorbe sa faci cerul tzandari,Venus ce esti.
Esti puternica si ai o vointa de fier si daca te superi Marte devii si vai
de cel de linga tine,leoaica tanara.De asta am privirea inspaimantata.Caci
daca adorm ai putea sa-mi pui bilutze in par , sa-mi desenezi mustati (si
alte..) sau sa-mi iei gatul,tu,aceiesi minune a lumii, aceiasi floare a
diminetzii, aceiasi ochisori dulci.La anii pe care-i am tot n-am reusit sa
gasesc astamparul dracusorului care se ascude sub sanul tau drept( si
frumos). In afara de a te iubi lung si pina la epuizare.Asta astimpara orice
urgie. Dar...lucrul trebuie pornit din faza initila,premonitia ajuta foarte
mult. Pentru ca daca apele se tulbura,trebui sa strabat printre vorbele iuti,
fulgerele din ochi, obiecte aruncate sa ajung la gura ta ,la inima ta ... Si
nu sunt capabil de fiecare data. Si nu doar eu ,oricare barbat.De aceea
preferam o floare suparata decit una infuriata.Cine o sa mai aiba controlul
fortei si voitei tale dezlantuite? Acesta este blestemul femeii independente
din epoca super tehnologiilor. Ati evoluat mental, noi am ramas acelasi
cautind femei docile, sau imaginandu-ne ca ar mai exista asa ceva.
Ar fi interesant ca o femeie de succes sa iubeasca un barbat simplu(dupa
vorba dupa port)care sa o astepte acasa. O directoare de firma care raspunde
de viata unei firme cu 100 de angajati sa se copilareasca in bratele unui
barbat modest, acea femeie a simtit cumplit gustul singuratatii,ceea ce e
rar sau e la sfirsitul carierei.Iar tu cu siguranta poti fi o directoare de
firma.Si nu poti doamne fereste sa stai cuminte in brate nici legata.Pentru
ca vorba ta , te doare.Suflete frumos si rebel vrei sa pleci , dar daca ai
sti crudul adevar ca e de rau pe peste tot si lumea nu prea mai are chef de
povesti iar copii sunt tot mai putini,nu ai mai spune nimic. Bucura-te de
copii din clasa de cel din sufletul tau si din al meu.
Iar daca te gindesti ca ai vrea sa vi pe unde exist eu, atunci trag perdeaua
de la fereastra si ma uit pe geam si vad doar apa si iar apa.

Te imbratisez cu drag....

E dimineata. Prea dimineata dupa o vacanta lunga. La tine, ce ora indica ceasul electronic? Ihmm... primeste-ma putin in bratele tale, inca putin sa dorm linistita in causul bratelor tale. Ce bine miroase patul nostru! A dragoste.. dar d-aia adevarata.

Minunate trairi mi-ai impartasit. Stiam eu ca nu tanjesc gratuit dupa scrierile tale. [am inteles; ma alungi din nou; dar nu-mi pasa!; dragule, nu imi doresc sa fiu director de firma; doar scriitoare; lumea are mai mult ca niciodata nevoie de povesti; ele contin solutii].

Copiii din noi sunt cei mai fericiti... stiu asta... :) Ma bucur de tot ce pot.... si iti trimit pe aripi de inger bucuriile mele. Te roog, simte-le, primeste-le ca pe un dar pretios.

Te sarut incet... incet.. esti atat de dulce... multumesc ca ma lasi sa te iubesc in ritmul meu. Ma amuza spaima ta... Aaa... si saluta marea din partea mea.

Imbratisari... :)

*

Iata-ma sosita cu dorul de o imbratisare. Mi-o daruiesti? Nu? Ok... iti voi fura un sarut.... te voi gadila pana ma vei iubi.... cum doar tu stii. Ai secrete nebanuite... nedescoperite pana acum.

-hai sa iti povestesc.... rostesc vesela, cu ochii inchizandu-se de nesomn, si infasurandu-mi picioarele dupa tine.
-povesteste-mi, raspunzi amuzat.
zambesc.
-stiu ca nu ma crezi o femeie serioasa si normala pentru varsta mea. eee... si zau ca nu-mi pasa. cere-mi tot ce vrei si iti pot oferi! tu mi-ai spus de la inceput ca am minte. in timp, am exersat-o. hahaha.
tu razi si razi. nu ma pot abtine si te sarut aprins, cu pofta si bucurie.
- la scoala, elevii ma asteptau cu dor... mi-au spus ca sunt cea mai tare profa.. off.. si mie imi este atat de teama de ce va fi... nu stiu de ce sunt atat de speriata.
- nu stiu ce sa iti raspund... doar ca am incredere in tine, si sunt sigur ca te vei descurca.
- iti multumesc, Peter.
Iti cuprind capul intre palme... fruntea mea se lipeste de a ta. te privesc in ochi (chiar, ce culoare au?) si simt ca te ador. Nu pot sa cred ca fac asta!..
Imi saruti gatul si ma gadili. Si rad. Imi dau drumul. Cad si te trag langa mine. Apoi, iti plimbi privirea pe trupul meu. Imi soptesti "Imi placi atat de mult. Esti intr-adevar Venus". As rade.... dar ard de nerabdare sa ma iubesti... Dorinta arde si in tine.
Trupul noastre se impletesc.... sarutarile curg... zambetele apar invingatoare pe chip...
Ma tii in brate... sunt fericita cand faci asta... :) Adorm... :)

Pe curand, om bun si drag!

Provocarea literară din fiecare zi de luni

2012-01-16T19:52:00.005+02:00

Nu mă dau mare că ştiu să scriu (nu ştiu de fapt, dar toate curg)... de fapt, de ce mă scuz? Sunt eu... cu bune şi cu rele... nu trebuie să mă feresc că supăr pe cineva scriind în spaţiul meu.

Prietenele mele dragi, care îmi susţin toate nebuniile, m-au rugat să le ofer şansa de a scrie.... organizat, periodic. :) Bun. "Experienţa" mea de pe la cursuri de scriere, mă ajută într-o măsură mai mică sau mai mare.

Aşadar, luni de luni, voi lansa o provocare literară. Textele le primesc până vineri seara, orele 22.30 la adresa: claudia_groza@yahoo.com. Le postez pe toate şi apoi cititorii sunt rugaţi să voteze. Votarea ţine până duminică. Cele mai frumoase trei texte (care primesc cele mai multe voturi), vor fi premiate.

Provocarea literară de azi:

SCRIE POVESTEA COPILULUI DIN TINE. DACĂ AI PUTEA SĂ-ŢI RESCRII POVESTEA, AI FACE-O?

Succes. START! Vă aştept textele.

CÂŞTIGĂTOARELE CONCURSULUI LITERAR DE AMATORI

2012-01-16T13:08:00.004+02:00

Recunosc că am avut ceva emoţii când am lansat acest concurs. Prima reacţie a unui cititor... m-a speriat îngrozitor. (eram avertizată că din moment ce a murit el, povestea nu mai are farmec). Apoi, au început să apară textele voastre. Continuările au fost neaşteptate. VĂ MULŢUMESC!

Acum, lecturez - întamplarea a făcut asta - o carte în care el, soţul, moare de infarct în primele pagini.... şi cartea are un suspans fantastic.... pornind de la moştenire.

Încă o lecţie: să nu mă las doborâtă, influenţată de oameni care se consideră atotştiutori cu viaţa altora.

Iniţial, am gândit să fac un clasament. Dar, premiile fiind toate în cărţi... textele fiind exact câte puteam oferi - 5 plus un bonus - am decis să vă declar pe toate CÂŞTIGĂTOARE CU FELICITĂRI ŞI SĂ VĂ MULŢUMESC PENTRU CĂ MĂ CITITŢI ŞI MAI ALES CĂ AŢI INTRAT ÎN ACEST JOC.

Anna, Miruna, Vavaly... aştept să îmi scrieţi pe mail adresa unde pot trimite cărţile.

O săptămână minunată, spornică, veselă, optimistă!

Schimbarea

2012-01-15T16:47:00.000+02:00

Simţea că sufletului ei obosise. Ştia că sosise vremea în care să facă o schimbare. Nu putea să creadă cât de rea, egoist, inumană, orgolioasă era văzută de cei care îi citeau blogul.

“De fapt, nu sunt aşa. Orgoliul ce îl manifest involuntar vine din dorinţa d ea mă apăra de răutăţi nefondate. Nimeni nu ştie cât d egreu am ajuns aici… cât de greu mi-am împlinit visele. E dureros să las pe cineva să-mi dărâme bucuria. Da, accept că nu sunt perfectă… am multe de învăţat… am multe de schimbat… însă, nu pot lăsa pe nimeni – oricât de frumos ar fi el sau ea, oricât de mult l-aş iubi – nu pot accepta să pătrundă cu bocancii noroioşi în viaţa mea frumoasă, cu atâta migală şi zbucium construită. Pot renunţa la o piesă de teatru pentru a-mi ajuta dragostea la realizarea unui obiectiv… sau pur şi simplu pentru că îşi doreşte să lenevim în acea seară. Însă, nu pot renunţa mereu. Viaţa mi-a demonstrat că nimeni nu merită sacrificiul suprem.

Am ajuns într-o clipă a vieţii mele, în care am înţeles că am muncit enorm de mult şi am îndepărtat oameni. Vreau o pauză. Îmi doresc să devin freelancer. Mintea îmi este aliat în acest proiect. Inima îmi mulţumeşte pentru această decizie. Dar teama, teama mă chinuie înfiorător…”

Cineva, care îi răscolea tacit blogul de câteva luni, i-a scris: “eu te respect pentru cine esti si ce faci; dar viata inseamna si altceva; inseamna si pauza, inseamna o alta viata, intr- o viata super plina, cu greu gasesti loc pentru altcineva. cu viata pe care o ai, cu greu cred ca gasesti pe cineva sa ti stea aproape. tot blogul e o tanzire dupa iubire. nu te- ai intrebat de ce nu vine? Nu, nu din cauza ta. tu esti minunata. ai alte lucruri care ii sperie. o disprerare de control, de orgoliu, de etalonare, de neschimbare. insist ca ai un orgoliu pe care eu il simt si sincer nu- mi place. orgoliul asta face sa ai idei preconcepute etc. pacat. esti o fata deosebita. meriti mai mult. dar asa, in loc sa atragi oameni spre tine se intampla invers, Claudia.”

Mulţumeşte… şi cade pe gânduri….

Paris sau la muls vaca? Paris sau un orăşel mic de provincie?

Du-o Doamne acolo unde este nevoie de ea…. J

Citat despre lectură - MIHAI EMINESCU

2012-01-15T12:23:00.001+02:00

"CITEŞTE! CITIND MEREU, MINTEA TA VA DEVENI UN LABORATOR DE IDEI ŞI IMAGINI DIN CARE VEI ÎNTOCMI ÎNŢELESUL ŞI FILOZOFIA VIEŢII".

Mihai Eminescu

Dansul cartilor

2012-01-14T20:30:00.007+02:00

I-a plăcut atât de mult şi l-a preluat. Ea şi-ar petrece viaţa în trei moduri:

- scriind în braţele soţului, pe care l-ar săruta periodic (din cinci în cinci minute) pentru a se încărca de energie şi supraveghind copilul dragostei lor.
- jucându-se şi educând copii;
- locuind într-o librărie şi citind;

Viaţa se întinde într-o lumina atât de colorată şi caldă în faţa ei... împlinirile sunt atât de aproape...

Drumul ei ajunge acolo unde este nevoie să spună o poveste, unde este necesar un zâmbet şi unde dragostea dospeşte când o privire senină de-a ei o ţinteşte.

Momentan, ea oferă dragoste necondiţionată sub diferite forme... şi-i este bine...

Daruieste neconditionat :) E minunat!

2012-01-14T15:34:00.000+02:00

Scris... scriere...

2012-01-14T12:50:00.007+02:00

Ştia că viaţa ei se va schimba. Ştia că va pleca departe. Îşi dorea încă un curs de scriere... să simtă din nou emoţia... bucuria... să scrie după un subiect impus.
A fost acceptată - şi mulţumeşte enorm omului ce i-a permis asta (şi nu o dată), cu toate că în acest moment cuvintele sunt prea sărace să exprime satisfacţia produsă - şi a scris despre "ultimele ore din viaţa ta". A scris despre orele în care a decis că a sosit timpul să ia o decizie, să facă o schimbare. Şi-a notat planurile de acţiune. Îi este greu să se desprindă, dar era important pentru evoluţia ei. Nu era un capăt de ţară. Nu era un drum fără întoarcere.
Totul se învârtea în jurul poveştilor... al celor scrise... al celor lecturate (citea poveşti de Jaques Salome)... al celor trăite.
Alt oraş... altă ţară... alt rost... alţi oameni.

Viata ei

2012-01-13T15:39:00.007+02:00

In ultimele zile, ea a citit pana in zori. A descoperit - pana acum nu dadea importanta - ca personajele plecau, paraseau orase, porneau intr-acolo unde le dicta sufletul, unde ii chema viata.

Stia ca asta o va astepta si pe ea. Plecarea. In alt oras... in alta tara.... printre oameni straini, dar sigur nu monstri.

Inchise ochii. Cuvinte primite in mesaje telefonice ii chinuie mintea: "Ai un stil de viata prea ridicat. Este cazul sa faci compromisuri daca iti doresti o familie". El ii spusese ieri: "Iti doresti prea mult de la viata in comparatie cu mine. Mi-e teama ca nu pot pastra ritmul".

"Nu, nu voi ramane singura. Am obosit de nebunia din capitala, si imi doresc liniste... timp si spatiu pentru a ma linisti, pentru a ma dedica scrisului. Am inteles ca povestile se invart in jurul meu. Voi pleca. Voi pleca acum unde voi fi primita, stiind ca imi pot folosi inteligenta pentru a construi ceva frumos, dar mai intai de toate o familie. Daca imi va fi dor de teatru... de nebunie... voi lua trenul, avionul... sau poate voi primi in dar curajul de a conduce pe distante lungi ... si voi merge intr-un oras universitar. Insa, am nevoie si imi doresc o schimbare radicala in viata mea".

Dimineata si-a facut aparitia. Avea sedinta la scoala. Se discuta despre noua forma de a obtine post in invatamant. Ea era atat de calma si detasata. Era suparata putin pe situatie... dupa atata scoala sa fii umilit in asemenea hal.. dar, zambeste. Viata a invatat-o ca fiecare mizerie, fiecare sut in fund e un pas (chiar sunt mai multi pasi) inainte.

-Ce vei face din septembrie?
-Nu stiu... raspunse linistita.
Coborand la secretariat sa-si ia fluturasul de salariu - extrem de umilitor - doamna secretara reia intrebarea:
-Ce veti face din septembrie?
- Nu stiu... presupun ca ma voi duce la concurs...
-Am aflat ca veti preda la universitate?
"Da? Eu nu am auzit... eu doar ma gandeam sa incerc. :))" voia sa spuna, dar s-a oprit.
-Poate... nu stiu inca incotro ma va purta viata anul acesta... :)

"Imi doresc muuult sa plec... nu ma mai incanta nimic din acest oras... imi doresc o VIATA NOUA.... SIGILATA... SA FAC CE NU AM FACUT PANA ACUM. Asta voi face din prima zi de vacanta de vara... :) Mi-am promis mie... si voi reusi. "

Ingerii creativitatii si nu numai, ii erau aproape in fiecare clipa.

A sasea continuare a povestii Evei - Concurs de amatori

2012-01-12T17:16:00.002+02:00

Poveste

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

My heart only beats at home, but my home is you

http://filedinsufletulmeu.blogspot.com/2012/01/my-heart-only-beats-at-home-but-my-home.html#comment-form

Timpul parea ciudat si confuz,nimic nu separa trecutul de prezent,doar viitorul pare patat de amintiri alb si negru.Sufletul Evei era umbrit de sentimente imposibile.Ii era teama de adevar,privea viata incolora si se intreba de ce.Gandul ii era doar la zambetul lui Dylan in momentul cand i-a oferit scrisorile.Mai era o jumatate de ora pana cand trebuia sa-si ia ramas bun de la tot. Inca se mai simtea mirosul puternic al parfumului lui Dylan.

Eva si-a luat bagajul,a rasuflat melancolic si s-a indreptat spre usa.O lacrima fugara se anina pe genele ei lungi.Asta este sfarsitul,o alta viata,locuri noi ,oameni noi, care o vor face sa uite de tot trecutul inspaimantator.

A ajuns in fata muzeului de istorie,intrand in posesia biletului.La 13:30 pleca avionul spre Londra.Era tarziu,Eva a alergat pana la aeroport.A ajuns tocmai cand avionul trebuia sa plece.S-a urcat asezadu-se pe bancheta din ultimul rand .In scurt timp,avionul a ajuns la destinatia de vis,Londra.Eva s-a dat jos din avion,auzind o voce stranie.

-Hei,pot sa te ajut cu bagajele?

-Oh,daca ati putea,spuse Eva ingandurata.

-Eu sunt Jeremy.

-Eu sunt Eva,incantata de cunostinta.

-Vad ca esti un pic dezorientata.E prima data in Londra?

-Da,se pare ca ai ghicit.Caut strada Bernard,trebuie sa ajung la ora 5 la matusa mea.

Jeremy i-a explicat amanuntit Evei unde se afla strada Bernard,dupa care a invitat-o la o cafea,maine la ora 3 pentru a se cunoaste mai bine.Eva a acceptat,fiind incantata de oameni de aici care par foarte prietenosi,un exemplu foarte convingator fiind Jeremy.

Afara ploua.Ploaia parea ca o izbire de umezeala in cenusiul coplesitor din jur.

Eva era putin obosita,i se parea ca il vede pe Dylan pe partea cealalta a strazii,urcandu- se intru-un taxi.Ii era atat de cunoscut,a luat si ea un taxi si l-a urmarit pe presupusul Dylan,asteptand o speranta.

Acesta a coborat in dreptul unui bloc ce parea parasit.Eva a coborat si ea.

-Dylan!a strigat Eva ascultandu-si bataile furibunde ale inimii.

-Scuzati-ma domnisoara pe cine cautati?o intreaba politicos presupusul Dylan.

-Nu te mai preface,stiu ca tu esti, cunosc ochii aceia verzi ca frunzele,privirea imbracata in liniste de care m-am indragostit,acest suras adanc melancolic si glasul care imi spunea odinioara pe un ton romantic„iubito”!Traiesti,dar cum…?

-Domnisoara,sunteti bine?Cred ca ma confundati!

Eva isi da seama ca nu era Dylan,era un simplu strain care ii semana.Nu putea sa o ia de la capat ,inima ei ii apartinea deja lui Dylan,si-a dat seama ca nu poate sa stearga totul cu buretele toate amintirile frumoase,il va pastra in sufletul ei pe Dylan ca o flacara vesnic aprinsa.

-Maine ma intorc acasa!Vom fi impreuna pentru totdeauna, iubirea este mai presus de moarte, iubirea este mai presus de orice!

Pliantul MAGIC

2012-01-11T22:46:00.006+02:00

- Poveşti personalizate mai scrii? o întrebă o prietenă.
- Am mai scris două în decembrie. Nu se mai înghesuie lumea, cu toate că sunt minunate pe post de cadou... sunt originale şi nici nu cer mult... tocmai pentru a fi accesibile... deşi suunt sigură că poveştile au valoare, au taina lor... adâncurilelor.. sunt nepreţuite.
- Fă nişte pliante... distribuie-le în diferite locuri... în diferite oraşe pe une ai prieteni... cunoştinţe...
- Bună ideea. Mulţumesc.

Prietena ei, Alina, care îi ghicise gândul că dorea să facă semne de carte pentru lansarea lui Tobias şi venise la întâlnire cu un teanc de 100 de semne de carte, nu a stat pe gânduri când ea a rugat-o să-i facă pliante. "Mulţumesc pentru ajutor, draga mea... ştiu că sufletul tău bun şi energia pozitivă îmi va purta noroc... comenzile vor curge".

Astă seară, ea şi Alina s-au întâlnit l a un curs de dezvoltare personală, pe tema autonomiei afective. Idei minunate.... oameni deschişi... atmosferă relaxantă. Ea, a împărţit pliante... şi aprecierile la adresa ideii originale au curs. Oferte de colaborare... întrebări...
- Câţi ani ai?
- 3+.
-Cât???
-Nu pari... :)
-Mulţumesc... nu par, nu-i simt... dar ei există...
- Când ai reuşit să faci toate astea?
- În ultimii 2 ani... când am început să cred în mine, să nu mă mai las influenţată de răutăţile şi frutrările celor din jur, când am înţeles că a greşi e omeneşte şi nu un capăt de lume... când am aflat că oamenii au un rost în viaţa mea - o zi, o lună, un an - apoi dispar.... când m-am detaşat de obiecte, gânduri, locuri... şi simt că în curând voi mai face un pas mare în viaţa mea...
- Eşti fantastică!
-Eu am primit de Crăciun o poveste personalizată scrisă de ea, şi m-a emoţionat.... adăugă Alina. ....

şi întrebările curg...
... şi zâmbetele ei sunt împărţite...
-- şi gândurile ei zboară spre alte proiecte... "cum ar fi dacă aş pleca din învăţământ? Minunat! Însă, e necesar să duc la bun sfârşit toate ideile şi toate promisiunile pe care le-am construit cu elevii. Va fi frumos! Voi lăsa ceva memorabil în urma mea".
DRUM LUMINOS, FEMEIE ZÂMBĂREAŢĂ! POŢI... TRANSFORMĂ-ŢI VIAŢA ÎN CÂNTEC... ÎN BUCURIE ŞI ZBOR.

Povestile mele bucura copii si parinti - MULTUMESC

2012-01-11T13:35:00.003+02:00

Cand am inceput sa scriu pentru a ma intoarce de fapt la copilarie, la o lume frumoasa - dincolo de toate rautatile si dezamagirile acestei lumi - nu m-am gandit ca voi aduce atata bucurie in suflete si case.

Aseara, tarziu am primit un mail in care am aflat ca Tobias, a adus bucurie si veselie in inima lui Andrei.

http://experimentesiexperiente.wordpress.com/2012/01/10/mos-craciuuuuun-cu-plete-%E2%80%9Egalbe-reloaded/

CITITI AICI.

Azi, dupa o intalnire de afaceri cu o doamna care lucreaza la teatru pentru copii - cunoscuta tot datorita povestilor - am zis sa mai vad ce s-a mai postat pe bloguri... si am descoperit cu emotie o alta postare... cu alte povesti.... http://d-alesabinei.blogspot.com/2012/01/am-creat-blogul-dale-sabinei-l-am.html

D'ALE SABINEI.

Povestile imi dau curajul sa sper intr-o iubire frumoasa, adevarata, continua, daruita de Dumnezeu, purtata pe aripi de ingeri....

Povestile mi-au adus in viata mea oameni minunati.... cu inimi vesele si suflete luminoase.... mi-au furat falsi prieteni... care au crezut ca voi deveni milioanara in euro scriind povesti. Acum, voi fi rea, si mi-as dori sa reusesc sa traiesc decent din povesti... sa fiu solicitata sa public in alte tari... sa calatoresc si sa imbratisez copii dornici sa-mi citeasca povestile.

Povestile... mi-au dat puterea sa imi determin elevii sa scrie si sa calatoreasca in locuri de poveste.

O poveste este precum un glob pamantesc... precum un dictionar... precum un talisman care iti poarta noroc... precum o lanterna (sau faclie) ce iti lumineaza calea... :)

MULTUMESC TUTUROR CELOR CE MA CITESC.... TUTUROR CELOR CE MA SUSTIN... TUTUROR CELOR CE CRED IN MINE SI MA INCURAJEAZA.

Sa reusiti in tot ce faceti...

Fie ca povestile mele sa va fie de folos acum, pentru a va construi o viata ireal de frumoasa. :)

Convorbire telefonica...

2012-01-10T23:23:00.005+02:00

Seara. A fost o zi cu doruri si asteptari. Pentru ea e greu... insa,mai este putin si va intra in valtoarea muncii de zi cu zi. Vacanta, dar mai ales iesirea din oras, din starea ei de comoditate, au facut-o sa fie visatoare. Nu e nimic nou! Stim ca ea isi dorea o schimbare de cateva luni. Dumnezeu le oranduieste pe toate... si ea va primi curand o schimbare RADICALA, MAJORA, LA 180 DE GRADE.

Iesise de la dus... se indrepta spre noptiera de unde isi ia cartea, pe care o lasase acum cateva minute. Telefonul se auzi enervant. Era mesaj. Citeste... nerabdatoare, cu inima batand puternic, crezand ca este El. Nu... o fosta colega, frumoasa si extrem de desteapta, ce crede in puterea ei de a reusi, o admira pentru ceea ce face.
"Daca nu dormi, as vrea s avorbim. M-am tot gandit la tine".
Zambind, ea o suna.
-Buna. Mi-a fost dor de tine!
-Multumesc. Si mie de tine, dar stiam ca ai inceput cursurile d ela master... stiam ca ai sesiune.. am zis sa nu deranjez.
-Nu-i bai. Ai resuti sa evadezi din Bucuresti? Ti-ai facut curaj sa iti cari bagajul pana la gara?
-Daaaa... mi-am luat strictul necesar... si am fugit. Acum, regret ca nu am stat mai mult. Imi doresc atat de mult sa plec... imi doresc sa fac altceva... habar n-am. Vreau o schimbare.
- Hei, vei reusi! Iti amintesti cand ramasesem anul trecut fara ore, amandoua, si Cristi ne intreba ce facem din septembrie, iar tu, razand, foarte sigura pe tine ai raspuns: "Vom reusi... vom preda la universitate."
-Da, asa am spus. Chiar citeam zilele acestea ca s-au deblocat posturile universitare.
-Pai vezi, draga mea.
-Multumesc pentru incredere.
-Cu drag, oricand. Inca ceva... candte-ai intros din Lisabona, stii ca ai povestit ca tu vrei sa lucrezi la Insitutul cultural din Belem? Apoi ai venit cu ideea unei burse la Soborna... din atatea planuri, la cat de ambitioasa te cunosc, e imposibil sa nu reuseste ceva.
-Da... ar fi culmea sa-mi iasa. :) Nu prea mai am asa energie pentru nimic... nu ma recunosc.. nu stiu ce am...
-Iti vei reveni...
-Daaa... mai mult ca sigur.
-Ma bucur ca te-am auzit. Sa fii sanatoasa si sa ai un an prosper.
-Asemenea si tie... Bafta in sesiune.
-Pupici. Pe curand.
-Pupici.. :)

....

Visele si multumirile ei catre Dumnezeu s easterm in fiecare seara intr-o agenda magica. Ele se materializeaza.. insa... ea considera ca se intampla cu un decalaj prea mare. Nu-i ramane decat sa astepte si sa fie fericita, sa zambeasca ridicand privirea spre cer si sa inchine genunchii in rugaciune, cand cele scrise si dorite de ea (pentru ea si pentru cei din jur) sa implinesc.

Cu sufletul ravasit, de dor, speranta arzatoare si cu toate astea neliniste, se aseza in pat. Trase plapuma si se lasa cufundata in lectura... :)

A 5-a continuare a povesti Evei. - de Virginia L.

2012-01-10T19:44:00.002+02:00

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

Continuare - Virginia L.

Auzea de departe un sunet cunoscut, sunetul se apropia si Emma deslusi soneria telefonului ei. Plutea intr-o ceata deasa si nu era foarte sigura unde se afla. Soneria deveni foarte clara si atunci cu un gest mecanic mana ei atinse cu precizie tasta care aduse linistea.

Pleoapele ii erau atat de grele si corpul ei o tintuia in pat cu greutatea unui autobuz.

Prin minte i se derulau imagini ciudate, flash dupa flash, ca o pelicula de film stricata. Nu aveau prea multa legatura cu realitatea, dar care era realitatea? Nu ar fi putut sa o recunoasca nici daca de asta depindea toata viata ei. Trecusera secunde bune de cand incerca sa se rupa din starea aceea. Cu greu reusi sa isi duca mana la frunte si simti picaturi de sudoare. Deschise ochii cu teama. Realiza ca era dimineata si ca se afla in pat. Intelesese ca a visat. Se ridica brusc, iesi din dormitor, se repezi pe scari in picioarele goale. Ajunse in usa bucatariei si se opri brusc. Simti ca inima ii sare din piept si un fior de gheata ii cuprinde spatele. Pe masa se afla o crizantema alba si sub ea un bilet impaturit.

Incepu sa tremure si toata fiinta ei se concentra sa ajunga la acel biletul. Dar picioarele nu o ascultau, erau impietrite. Era prea liniste, o liniste bolnava prin care razbateau doar bataile inimii ei. Vroia sa stie unde se afla, sa gaseasca puncte de reper pentru viata ei, pentru locul ei si pentru timpul ei. Era rupta de orice o inconjura si incerca disperata sa gaseasca o portita de intrare. Mintea ii era incoltita de ganduri ireale, temeri si o singura dorinta: biletul de pe masa!

Pulsul ii ajunse atat de iute si inima dadea sa-i sara din piept cand, un clinchet jucaus o lovi ca un traznet. Pe strada trecuse o bicicleta si avertizase pe cineva. O lovi de-a dreptul. Ca si cum se trezi inca o data in acea dimineata se repezi catre masa, lua biletul il despaturi si se lasa pe dusumea. Picioarele nu mai aveau atata putere. Se lipi de perete si incepu sa citeasca. Ochii i se umpura de lacrimi. Lacrimi calde i se impleteau in barba si cadeau pe pijamaua rece. Plangea si radea in acelasi timp. Citi biletul de multe ori, dadea sa-l stranga la loc si il citea din nou, iar si iar. Il duse la piept, zambi si reciti din minte fraza care ii deschise usa unui alt inceput: “Dragostea mea, am iesit la plimbare cu Bella. Cafeaua e gata. Te iubesc. Tudor.”